„Curvia de față”: toleranță sau model de promovat?

Publicat în Dilema Veche nr. 396 din 15-21 septembrie 2011
Despre Descîntece jpeg

Pe la 1800, curvia era o „meserie“, practicată pe uliţele marilor oraşe şi tîrguri, dar nu una ca oricare alta. Tolerată, dar doar în anumite împrejurări şi circumstanţe, celetnica (prostituata) trebuia să-şi cunoască, şi mai ales să-şi păstreze, foarte bine locul, căci odată ieşită dintre zidurile unor constrîngeri sociale, comunitatea avea grijă s-o trimită acolo de unde a venit. Să luăm un exemplu: Văduva Arghira îşi face veacul prin mahalaua Colţea, celetnică ca toate celelalte, şi din cînd în cînd amantă a vreunuia de prin mahala. Şi într-o zi, cînd ajunse chiar ibovnica unuia Ispas ciubuciul, care avea chiar şi prăvălie la şosea, crezu că, uite, gata, s-a terminat cu sărăcia, mizeria, foamea, lipsurile. Ea nu era însă decît o curvă, ca oricare alta, aşa că, într-o bună zi, Ispas se însură cu o „fată cinstită şi fără de ponos“.

Cît despre Arghira… se întoarse în praful uliţei, acolo unde îi era locul. Pînă într-o altă zi, cînd se gîndi că n-ar fi rău să-i aducă aminte lui Ispas de „vremurile bune“ şi, de se poate, să mai stoarcă cîte ceva, una, alta… Că ştia ea foarte bine cum îi cu „buna politii“ (reputaţii), şi cum se mai luptă „d’alde d’ăştea“ să-şi apere numele... Aşa că, Arghira începu să-l şantajeze ori de cîte ori avea ocazia, ameninţîndu-l ba cu scandal în public, ba cu jalbe la mitropolit şi la domn. „Ipochimen de cinste“, cu casă şi prăvălie, Ispas cedă, într-o primă fază. Şi, pentru a evita scandalul şi dezonoarea, îi dădu chiar şi 50 de taleri. Văduva nu se mulţumi, ştiind că are dumnealui multe altele de dat… şi aruncă totul în joc… 

Aflînd că Ispas s-a însurat, Arghira îi făcu o vizită. Iată cum o descrie reclamatul: „m-am pomenit la săptămînă cu numita la casa mea, unde după ce înaintea soţiei mele, luaţi de o săptămînă, m-au ocărît şi m-au necinstit căutînd a-m sparge casa“. Nu se descurajă prea tare nici cînd jalbele ei fură respinse, rînd pe rînd, cînd la Mitropolie, cînd la Divan, ci merse mai departe mizînd pe impactul vizual al scandalului şi pe defăimarea cotidiană. Aşa că îl „înfricoşă“ cu „supărări şi necinste la prăvălia lui“. Dimineaţa devreme îl pîndi cînd deschise obloanele şi sosi şi ea cînd clientela începuse să se adune, pentru a-şi arunca acuzaţiile, insultele şi blestemele. Scenele adună trecătorii şi mai ales vecinii, care nu scăpară nici un detaliu: „ducîndu-se pîrîta Arghira la prăvălia lui în tîrgu, şi el prinzînd de veste, fiindu-i ruşine de neguţători s-au ascuns, iară pîrîta l-au necinstit cu feluri de ocări nesuferite, făcîndu-l de rizil în mijlocul neguţătorilor, în uliţă, căutîndu-l şi păn prăvălie, şi încă cu mare strigare întru auzul şi al soţi<i>i lui, şi a muşteriilor dinprejur“. Obosit, Ispas se văzu nevoit să facă apel la justiţie, iar aceasta interpretă astfel gestul Arghirei: „<gîndea> că cu acest fel de pornire îl va înfricoşa pă jăluitor de a-i da oricînd îi va cere de cheltuială ca să nu-şi strice ipolipsisul“ (1803). 

Prăvălia trebuie aşadar să trăiască „bine“ atît în „interior“, cît şi în „exterior“: viaţa cuplului să fie liniştită, soţia „să-şi poarte cinstea“, iar soţul să nu creeze „evenimente“ care ar putea să-l dezonoreze, „să-l facă de batjocora oamenilor“. Or, locul unei curve nu este decît în praful din uliţă sau în spatele zidurilor, la mănăstire, spre exemplu, tolerată doar printre ceilalţi. Pentru a-i aduce aminte de această poziţie şi mai ales de convenţiile sociale atît de des încălcate, Arghira primi o bătaie zdravănă în Piaţa Tîrgului de Afară, după care, cu mumbaşir şi zapcii, fu trimisă la schitul de maici, „ca să-şi vină în simţire“ şi să nu mai tulbure liniştea politiei, şi să nu mai zgîndărească cinstea ipochimenilor onorabili. 

Societatea de ieri acorda o mare importanţă locului şi rolului fiecăruia în ierarhia ordinelor. Toleranţa nu însemna nici acceptare, nici promovare, nici afişare. Curva primea un loc în comunitate, loc care îi era respectat atîta timp cît şi ea ştia unde trebuie să rămînă şi mai ales să-şi vadă „nimicnicia“. Evadarea din uliţă şi semeţirea spre zări înalte, dar nepermise, atrăgea inevitabil nemulţumirea tuturor, năştea rumoare, stîrnea criticile şi bîrfele suratelor, dispreţul bărbaţilor însuraţi, mînia familiştilor, sancţiunea puterii. 

Astăzi, de la vlădică la opincă, toţi ne lăsăm atraşi mai mult de frivolitate decît de decenţă, mai mult de tanga decît de sobrietate, mai mult de şolduri decît de nobleţe, mai mult de efemeritatea „succesului“ fizic decît de trăinicia valorii, mai mult de colcăiala trupurilor goale decît de frumuseţea înţelepciunii. 

Curvia a pus de mult stăpînire pe cetate, şi, din praful uliţei, s-a cocoţat direct în scaunul nobil al regelui: guvernează, administrează, legiferează, reglementează aşa cum poate, promovînd ceea ce ştie să facă mai mult: amorul de duzină, indecenţa, frivolitatea, viermuiala, grobianismul, delăsarea, şmecheria, urîţenia, laşitatea… Priviţi în jur şi veţi da peste ea… Cît despre „ipochimenii de cinste“… s-au pitulat printre fustele largi ale dezmăţului colectiv aşteptînd, probabil, să treacă fierbinţeala unei veri prea lungi…

Constanţa Vintilă-Ghiţulescu este cercetătoare la Institutul de Istorie „N. Iorga“ din Bucureşti. În 2006 a publicat cartea Focul Amorului. Despre dragoste şi sexualitate în societatea românească, 1750-1830.

Sanatatea ficatului  Cum identifici semnele unui ficat bolnav jpg
Sănătatea ficatului: Cum identifici semnele unui ficat bolnav
Ficatul este un organ vital în corpul omului, fiind implicat în sute de procese, printre care: digerarea alimentelor, eliminarea deșeurilor din organism și producerea unor factori de coagulare care facilitează circulația sângelui.
Rolul esential al adjuvantilor in optimizarea pesticidelor jpg
Rolul esențial al adjuvanților în optimizarea pesticidelor
Condițiile de mediu, intemperiile, buruienile, precum și bolile și dăunătorii plantelor reprezintă tot atâtea provocări pentru fermierii moderni.
IMG 20240408 WA0011 jpg
Casa Memorială „Amza Pellea”, din Băilești, a fost redeschisă publicului
Manifestările dedicate cinstirii memoriei îndrăgitului actor român, născut în inima Olteniei, au debutat pe 6 aprilie, pe scena Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova, locul în care și-a început fascinanta călătorie în lumea artistică.
pompy ciepła (2) jpg
Pompe de căldură - utilizarea, funcționarea și tipurile acestora
În ultimii ani, pompe de căldură s-au remarcat intre dispozitivele utilizate în sistemele moderne de încălzire.
header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.

Adevarul.ro

image
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și oameni VIDEO
Cinci cai ai Household Cavalry au rămas liberi în centrul Londrei după ce și-au aruncat călăreții militari în timpul exercițiului de miercuri dimineață, potrivit Daily Mail Online.
image
8 obiceiuri care te fac să îmbătrânești mai repede. Ai putea trăi cu 20 de ani mai mult
Experții în longevitate avertizează asupra comportamentelor care provoacă „daune celulare”. Chiar dacă nu putem încetini timpul, îi putem încetini efectele asupra noastră, potrivit experților. Cheia este să facem alegeri mai sănătoase și să ne dezicem de câteva obiceiuri.
image
Amănuntul care l-a scăpat de nouă ani de puşcărie pe un şofer fără permis, care a ucis trei femei
Un şofer iresponsabil, care a comis un grav accident rutier în apropiere de oraşul Târgu Neamţ, a fost aspru condamnat în primă instanţă, dar magistraţii de la instanţa superioară au decis altceva.

HIstoria.ro

image
Operațiunea Barbarossa. 84 de avertizări cu privire la invazia germană, ignorate de Stalin
Pe 22 iunie 1941, Germania a invadat URSS în urma Operațiunii Barbarossa. Deși au primit numeroase avertizări din partea serviciilor de informații, Stalin și Uniunea Sovietică au fost luate prin surprindere.
image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.
image
Măcelul din Lupeni. Cea mai sângeroasă grevă a minerilor din Valea Jiului
Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.