Un festival care să dureze o viață

Publicat în Dilema Veche nr. 401 din 20-26 octombrie 2011
Un festival care să dureze o viață jpeg

- un dialog cu Csilla KATÓ și Dumitru BUDRALA despre Astra Film Festival -

Peste mai puţin de o săptămînă va începe la Sibiu cea de-a 11-a ediţie a Festivalului Astra Film. Este cel mai important festival de film documentar din România şi unul dintre cele mai bine cotate din Europa. În plus, are o atmosferă cu totul specială, ca a unei petreceri reuşite, între prieteni. Nu e un festival comercial, nu are nimic glamour, însă are o intimitate. Şi o lejeritate. Iar cel mai mare merit le aparţine gazdelor care sînt, de obicei, discrete. De aceea, am stat de vorbă cu Dumitru Budrala, directorul festivalului, şi cu Csilla Kató, coordonatoarea selecţiei şi a festivalului.

Se făceau filme documentare la Sibiu înainte de ’89? Presupun că trebuie să existe un început.

Dumitru Budrala: Păi, la început am avut o bicicletă. Bicicleta am dat-o unui maistru care mi-a dat la schimb un aparat Smena. Şi am fost uluit de aparat, de posibilitatea de a face poze. Mai tîrziu mi-am cumpărat un Zenit cu care făceam poze la nunţi, la botezuri, la înmormîntări. Aşa am strîns bani şi am cumpărat un Pentax cu care puteam face şi diapozitive. Am trecut foarte repede la film. Era prin anii ’80 şi lucram ca profesor într-un sat, cînd acolo a avut loc o crimă. Nimeni nu făcea nimic ca să-i descopere pe făptaşii, mai ales că toată lumea din sat bănuia cine erau, iar eu nu ştiam prin ce metodă să fac dreptate. Nu eram nici avocat, nici procuror sau miliţian, aşa că m-am gîndit că prin film aş putea să restaurez cumva adevărul despre crimă şi să-l fac public. Nu mi-era foarte clar cum, însă îmi imaginam că se poate face justiţie prin film. Aşa am început să experimentez. 

Despre ce sat era vorba?

Dumitru Budrala: Despre Jina. Am iniţiat acolo un cineclub foarte bun, la Căminul Cultural. Făceam parte dintr-un grup de profesori care întreţinea cineclubul ăsta. Aveau loc evenimente mari, cu săli arhipline, la Căminul Cultural. Şi făceam proiecţii de film. Cu pelicula era greu. Nu aveam bani să facem cópii şi montam direct, tăiam pelicula cu lama, o lipeam cu acetonă, iar muzica o puneam pe un magnetofon, separat. Tot noi făceam afişele, anunţurile de pe la biserică, băteam toba, făceam PR. Şi venea public, dom’le! Şi totul a plecat de la zero, căci nu ne dădea nimeni nici un ban. Am făcut odată o colecţie de costume populare şi am văzut că le plăceau nemţilor. Am vrut să le dau pe toate pe un aparat de filmat, un Arriflex. Dar a aflat miliţia şi nu am reuşit să facem treaba. Aşa că am adus un Krasnogorsk din Uniunea Sovietică. Făceam filme, mergeam cu ele la Costineşti, la festival, am luat chiar şi premii. Iar apoi am început să filmez nunţi săteşti, împreună cu Vintilă Mihăilescu, cu o cameră VHS pe care o primise el din Elveţia. Eu tocmeam nunţile, filmam amîndoi şi împărţeam cîştigul. 

Erau filme antropologice, la vremea respectivă?

Dumitru Budrala: Nici nu exista termenul. Era catalogat drept folclor… etnografie şi folclor. Comuniştii nu încurajau ceea ce numim astăzi film antropologic. Ceea ce făceam noi era tolerat pentru că nu intra în zona lor de interes. Nu ne acordau nici un fel de sprijin. Cu filmul antropologic, totul a început în 1990, cînd lucram deja la Muzeul Astra şi a venit în vizită ambasadorul Franţei de atunci. I-a plăcut foarte mult muzeul şi a zis: bun, e foarte frumos, dar vă lipseşte ceva. Nu aveţi audiovizual... Nouă ni se părea chestia asta ceva de avangardă. Nu avea nici un muzeu aşa ceva, poate doar MŢR-ul, dar şi ei erau tot la început. Ideea era să începem să ne documentăm şi să înregistrăm realitatea. Pentru că era evident că în acea perioadă se petreceau nişte procese care duceau la pierderea unor lucruri foarte valoroase, ceea ce s-a şi întîmplat, din păcate. Şi acum mă gîndesc cu tristeţe că nimeni nu a făcut vreun film despre destructurarea unui CAP, a unui IAS, a unei fabrici, nu au fost înregistrate nicăieri toate aceste drame uriaşe prin care a trecut societatea românească. 

Cum s-a ajuns la ideea unui festival de film antropologic?

Dumitru Budrala: Prima ediţie a fost în 1993. Atunci a fost primul şi ultimul an în care festivalul a fost naţional. A durat trei zile şi au participat 40 de filme, în totalitate filme de televiziune. Încă de la prima ediţie a venit Michael Stewart, un cunoscut antropolog englez care a rămas un prieten fidel al festivalului. El a făcut teren în Ungaria şi şi-a dat doctoratul cu o lucrare despre ţiganii lovari de acolo. A trăit doi ani între ţigani, cu tot cu familie, cu copil mic, a învăţat limba, tot… Apoi a venit în România şi era interesat să facă un studiu despre ciobanii români. În 1993, cînd s-a proiectat la festival documentarul lui filmat în Transilvania, au ieşit toţi spectatorii din sală. A fost şocant pentru ei. Nu puteau să accepte un film realist, în care se vorbeşte liber. Situaţia asta s-a menţinut pînă în ’98, cînd am păţit o altă chestie…

Csilla Kató: Da, în 1998 a fost proiectat un film al unui regizor maghiar despre Ip, un sat din nordul Transilvaniei unde în anul 1940 a avut loc un masacru. Era un film onest despre cum trăiesc oamenii din Ip acum, fiecare vorbind pe limba lui, română sau maghiară, ce îşi amintesc, despre cum viaţa merge mai departe, deşi ceea ce s-a întîmplat a fost marcant pentru ei. Cînd s-a proiectat filmul, festivalul avea loc la Casa Armatei şi un colonel care era responsabil acolo ne-a oprit curentul electric şi a vrut să ne dea afară din incintă.

Dumitru Budrala: A făcut scandal, că ce-i cu filmele astea, cu unguri, cu ţigani şi că facem România de ruşine... 

Cum vă descurcaţi din punct de vedere logistic în urmă cu 15-20 de ani?

Dumitru Budrala: Ar fi greu să descriem logistica de atunci, căci sînt multe detalii legate de context. Nu existau fonduri publice pentru evenimente culturale. În anul 2000, am luat prima dată bani de la CNC. Cred că au fost vreo 60 de euro. Dacă voiai să faci un eveniment cultural, trebuia să inventezi modalitatea de a-l face. Multe lucruri le obţineam prin schimburi, prin muncă de voluntariat, dar erau şi costuri pentru care trebuia să obţinem bani. Termenul de sponsorizare era echivalent cu pomana, un fel de cerşit. La un moment dat, fratele meu, care avea o fermă înfloritoare pe vremea aceea, m-a sponsorizat: două remorci de cartofi. Au venit cu tractoarele la muzeu şi am dat sfoară în ţară că vindem cartofi la jumătate din preţul pieţei de atunci. Am vîndut cartofii, şi cu banii pe care i-am luat pe ei am plătit mesele pentru invitaţii de la festival. Însă problema cea mai mare era că nu aveai contacte, informaţii. Mai luam filme de la ambasade şi le proiectam, cu ocazia festivalului, în diferite locaţii. În primul an, am proiectat filmele pe un singur televizor. În anul următor, am avansat şi proiectam filmele pe patru televizoare, legate în reţea. În 1994 aveam o singură secţiune de competiţie, dar premiile erau destul de mari, de la Comisia Europeană, de la Fundaţia Soros – care a dat un premiu de 10.000 de dolari. Tot în 1994 am făcut un lucru fantastic şi inconştient: am difuzat filmele la posturi de televiziune locale. Pentru prima oară, oamenii vedeau alte lumi, alte realităţi. Filmele documentare nu se difuzau atunci nici măcar la TVR, nu exista Internet... 

Vă gîndeaţi deja la o continuitate pe termen lung?

Dumitru Budrala: Eu mă gîndeam clar că vreau să devină cel mai important festival din Europa şi din lume (rîde). Intenţiile mele erau foarte clare: voiam să fac un festival care pentru mine, cel puţin, să dureze toată viaţa! Iar Festivalul Astra este un loc unde se poate aduna acest trib tot mai mare al iubitorilor de film documentar. 

Ce se întîmplă cu filmele după ce au fost proiectate la festival?

Csilla Kató: Filmele documentare bune cresc valoric în timp. Cînd am făcut programul românesc pentru 2006, am revăzut nişte filme din arhivă şi am rămas şocată. De exemplu, este un film românesc, Mudava, realizat de Liviu Tipuriţă. Ceea ce m-a şocat nu era personajul sau filmul în sine, ci cum arătau trotuarul, strada din anii ’90, atmosfera de atunci. Toate aceste detalii capătă o valoare de document vizual. Am adunat treptat o colecţie de filme documentare care nu există în altă parte. De pildă, filmele româneşti care s-au făcut în ultimii 20 de ani nu le poţi găsi altundeva decît în arhiva noastră. Şi vin la Sibiu cercetători şi doctoranzi din străinătate ca să le studieze. Arhiva o ţinem activă şi prin caravane, cinematecă, programe educative. 

Astra Film Festival e un festival de film cu o atmosferă aparte, unică la noi. Cum reuşiţi să creaţi această atmosferă?

Csilla Kató: În concepţia noastră, un festival de film nu înseamnă doar cît mai multe proiecţii de filme, trebuie să se nască o atmosferă care să ajute schimbul de idei, de emoţii, de reacţii care se nasc în jurul receptării filmelor. Există festivaluri, la care focus-ul principal a fost în jurul sesiunilor de pitching, iar profesioniştii sînt atraşi ca să obţină bani pentru viitoarele lor proiecte. Aproape numai asta conta, iar sălile de proiecţie erau goale. Noi am vrut să facem un eveniment care să sărbătorescă filmul, la care oamenii să consume filme şi să discute despre ele, nu o piaţă care să faciliteze oferte de vînzare şi cumpărare. Pe de altă parte, profilul unui festival se dezvoltă în timp şi prin selecţia de filme, este ca o semnătură. Festivalurile se recunosc ca valoare în acest fel şi se urmăresc reciproc. De exemplu, avem schimburi de publicitate cu Cinéma du Réel din Paris, FID-Marseille sau Visions du Réel, care ne-au cerut să facem schimb de bannere, ceea ce înseamnă că le-a plăcut ceea ce au văzut la noi. În plus, e important să aduci personalităţi. Oameni importanţi din lumea filmului internaţional. De-a lungul timpului, acest fapt a dat o dimensiune de testare a calităţii. 

Ce fel de public aţi avut la început? Şi cum vi l-aţi format?

Dumitru Budrala: La început, au fost sibieni în mare parte. Abia după 1994 au început să vină şi din străinătate, în special regizorii filmelor din festival. Şi mai veneau şi din centrele universitare: Bucureşti, Cluj, Iaşi. În mod sigur s-a educat un public la Astra. Noi am muncit mult şi la partea asta: cea de a aduce public. Una dintre strategiile noastre a fost să-i aducem pe studenţi, să le oferim condiţii şi facilităţi. La o ediţie, am obţinut gratuit de la o unitate militară vreo 350 de locuri pentru ei. Atunci au venit studenţi din toată ţara.

Csilla Kató: Odată, ne-am suprapus peste o campanie electorală. Venise Ion Iliescu pe un stadion şi au avut nişte probleme cu furnizarea de curent electric acolo. Le-au căzut generatoarele şi a fost o pană de curent în tot oraşul. Era vineri seara şi noi aveam proiecţii. Erau sălile pline. Ne-am confruntat cu o situaţie de organizare neprevăzută. Nu ştiam ce să facem. Şi am avut o surpriză pe care nu o voi uita niciodată. Au stat oamenii timp de două ore într-o beznă absolută şi au cîntat. Două ore de poveste. Şi atunci ne-am dat seama ce public fain avem! Acum sînt documentarişti – atît români, cît şi străini – care vor ca premierele filmelor lor să aibă loc la noi, la Sibiu. Asta înseamnă ceva pentru festival! Iar în iunie anul acesta, Michael Stewart a organizat la Londra prima ediţie Open City, un festival de film documentar, inspirat în totalitate de Astra Film Festival. E ca şi cum festivalul nostru ar fi ajuns la maturitate şi ar fi adus pe lume un copil. Puţine proiecte culturale româneşti ajung să fie luate drept model din România şi „exportate“ într-un oraş precum Londra.  

a consemnat Adina POPESCU

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.