Vă amintiți, desigur, de 4, 3, 2, filmul lui Cristian Mungiu, și de răscolitoarea interpretare a rolului Otilia de către Anamaria Marinca. Au trecut exact zece ani de atunci. Între timp, Anamaria Marinca i-a avut ca parteneri pe Liam Neeson în Five Minutes of Heaven, pe Kenneth Branagh în miniseria Wallander, pe Brad Pitt în Fury, pe Glenn Close în The Girl with All the Gifts, pe Scarlett Johansson în Ghost in The Shell. A interpretat o uimitoare diversitate de roluri și a lucrat sub îndrumarea unor regizori reputați. Actrița a acceptat să ne vorbească despre cariera ei internațională, despre nostalgii și proiecte, despre teatru și film.

 

Ce amintiri vă leagă de Iași?

Copilăria. Vederea de la etajul cinci. Parcurile, teii. Verile. Zăpezile. Plecările.

Meseria de actor a tatălui dumneavoastră v-a influențat opțiunile artistice?

Mă întrebați dacă am ales actoria datorită tatălui meu? Nu știu. Tata a fost foarte discret în ceea ce privește profesia. De altfel, el e cel care a insistat ca eu și fratele meu să studiem muzica. Nu am petrecut mult timp în teatru, ci la filarmonică. Atunci cînd i-am spus că doresc să dau la teatru nu a jubilat, dar nici nu m-a oprit, și m-a ajutat cu tot ce i-a stat în putință. Alegerile mele artistice au fost întotdeauna influențate de ceea ce am învățat de la el.

Ați absolvit Facultatea de Teatru a Universității de Arte George Enescu din Iași și ați studiat muzica de la 6 ani. Cum ați trecut de la muzică la actorie?

Pe la 16 ani am început să mă duc la film duminica dimineața. La Cinema Victoria, de obicei. De multe ori eram singură în sală. Un an mai tîrziu îi mărturiseam Ancăi, prietena mea, că vreau să devin actriță. Părinților le-am spus abia cu o lună înainte de admitere. Nu cred că se așteptau. Hotărîrea nu a fost ușoară, nici trecerea lină. Era doar începutul.

V-ați stabilit la Londra de 13 ani și ați jucat întîi pe scene londoneze. Unde ați mai jucat? Ați ajuns și în Statele Unite?

În America doar am filmat. Turnee cu Teatrul „L.S. Bulandra“ și compania Complicité am făcut în Polonia, Ungaria, Italia, Spania, Franța, Germania, Columbia, Rusia și India.

Vă mai permiteți „luxul“ de a accepta și proiecte teatrale?

Teatrul a devenit un lux. Pe care mi-l permit rar. Dacă se întîmplă să accept, o fac în condițiile mele.

Există roluri pe care vi le-ați dori în dramaturgie? Cu ce regizori v-ar plăcea să lucrați?

Nu am o listă. Teatrul, ca și filmul, depinde de succesul la public și de un anumit profit de cele mai multe ori. Face parte dintr-o „industrie“ a divertismentului. Într-o lume ideală mi-ar plăcea să joc Brecht. Cu siguranță, Cehov. Shakespeare. Tennessee Williams. Cu regizori ca Thomas Ostermeier, Arpad Shilling, Ivo van Hove, Deborah Warner, Robert Icke. Dacă mă gîndesc bine, am avut două visuri. Pina Bausch și Patrice Chéreau.

Un actor pe care îl admirați?

Mark Rylance.

Acum zece ani ați filmat 4, 3, 2 cu Cristian Mungiu. Cum vă raportați astăzi la acel moment?

S-a întîmplat? A fost real? Îmi amintesc… cu tandrețe. Mi-au rămas – paradoxal poate – un sentiment de libertate și o prietenie care sper să dureze o viață.

Există întîlniri definitorii în cariera internațională a unui actor. Care sînt acestea pentru dumneavoastră?

În ordine cronologică, Christian Benedetti, Alexandru Darie, David Yates, Abi Morgan, Simon McBurney, Francis Ford Coppola, Cristian Mungiu, John Hurt, David Ayer, Brad Pitt.

Tradiția serialelor londoneze de televiziune reprezintă pentru artiști o șansă de afirmare. Ați jucat alături de Benedict Cumberbatch în miniseria de succes The Last Enemy. Cum se lucrează la astfel de producții prin comparație cu filmele de cinema? Există o specificitate a registrelor actoricești?

Televiziunea britanică a fost întotdeauna excepțională. Am avut șansa să debutez la Channel 4 cu multipremiata miniserie Sex Traffic în regia lui David Yates. Au urmat alte producții BBC, ITV și, mai recent, National Geographic. Există o diversitate din ce în ce mai mare în ceea ce privește producțiile de televiziune – și modul în care le consumăm. Mulți actori de cinema – și scriitori – s-au întors la televiziune pentru că subiectele și partiturile sînt cîteodată mai ofertante. Între film și TV cred că există mai ales diferențe de ritm și stil. Eu sînt interesată în special de filme de autor și prefer să filmez pe peliculă, cu toate constrîngerile și condiționările impuse de sistemul analogic. Sînt veche…

Ați jucat în blockbustere americane, cu parteneri de platou ca Brad Pitt și, de curînd, Scarlett Johansson în producția Paramount Ghost in the Shell. Fiind vorba de un science-fiction, ne putem imagina că v-ați construit personajul altfel decît la un rol obișnuit… A fost greu?

Nici un rol nu e obișnuit, însă Dr. Dahlin (interpretat de Anamaria Marinca în Ghost in the Shell, n.r.) a fost unicul personaj inspirat dintr-un anime pe care l-am interpretat pînă acum. În Innocence (regizat de Mamoru Oshii și inspirat de seria manga a lui Shirow Masamune), personajul se numește Doctor Haraway și se pare că e desenat după chipul și asemănarea profesoarei emerite Donna Haraway (gînditoare postumanistă și autoare a mitului politico-ironic The Cyborg Manifesto). În film e un medic legist specializat în roboți distruși, ea însăși fiind un hibrid. Un astfel de rol presupune un text destul de abstract, numeroase ședințe în scaunul de machiaj și mișcări descompuse și repetate în multe rînduri la filmări în vederea efectelor speciale. Am lucrat în Noua Zeelanda, la Stone Street Studios în Wellington (unde s-a filmat și Stăpînul inelelor) și am avut bucuria să lucrez cu artiști de la studioul Weta Workshop și să îl cunosc pe Sir Richard Taylor (creator de efecte speciale, n.r.).

Am amintiri frumoase din Wellington și L.A. – întîlnirea cu Rupert Sanders (regizorul filmului Ghost in The Shell, n.r.), Jesse Hall (director de imagine al filmului, n.r.), scenele cu actorii Scarlett Johansson, Pilou Asbaek și Michael Pitt, probele de costum și conversațiile cu Kurt & Bart, doi dintre cei mai talentați designeri cu care am colaborat.

În serialul SF intitulat Marte, lansat anul trecut în peste 150 de țări, interpretați rolul unui biolog rus, pe nume Marta Kamen. Intenţia producătorilor a fost de a arăta cum s-ar putea desfăşura o călătorie pe Marte în anul 2033. Cum e să intri în pielea unui astronaut?

Am avut relativ puțin timp de pregătire înainte de începerea filmărilor și destul de mult material de parcurs. Din fericire, nu e prima dată cînd joc un astronaut – în urmă cu cîțiva ani am făcut un film numit Europa Report în care aveam aceeași misiune, de a găsi dovada existenței unei forme de viață pe o altă planetă. În Europa Report eram pilot, în Mars exobiolog și geolog. Am petrecut o săptămînă de antrenamente și teste cu Dr. Mae Jemison (inginer, doctor și astronaut NASA). Una din temele primite presupunea prezentarea unui scenariu posibil în care trebuia să pilotez o navă spațială, să mă orientez în funcție de corpurile cerești și să dau comenzi. În mod ironic, exercițiul se numea Routine Star Alignment.

Am prins cîteva ore de somn în noaptea de dinainte, în care am visat despre Jupiter, Saturn, deviații de curs, coordonate, puncte de referință, azimuturi și algoritmi recursivi. M-am trezit agitată, nu știu de ce – în fond, era doar un exercițiu de rutină. La care s-au adăugat multe alte momente vesele sau nu prea, gimnastică, studiu individual despre viața microbiană, călătorii în spațiu, istoria și mediul inconjurator al planetei Marte.

Marte ca Marte, însă pentru Sahara (unde au avut loc o parte din filmări, n.r.) nu există pregătire teoretică. Îți taie răsuflarea. La propriu. Aventura continuă – în două luni vom pleca din nou pe planeta roșie.

Ce filme românești recente v-au plăcut?

Un etaj mai jos de Radu Muntean și Bacalaureat de Cristian Mungiu.

Îmi imaginez că faceți o selecție riguroasă cînd vă hotărîți asupra unei partituri. Ce elemente luați în considerare cînd alegeți?

Mă concentrez mai mult asupra scenariului decît asupra partiturii. Mă uit unde începe și unde se termină o poveste. Și cu cine pornesc la drum. Nu țin neapărat să joc roluri principale. Și nici să înving la final. Vreau doar să-mi astîmpăr setea de iluzie.

a consemnat Roxana CĂLINESCU