În perioada 25 mai – 3 iunie va avea loc la Cluj cea de-a 17-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania. L-am invitat pe Mihai Chirilov, directorul artistic al TIFF-ului, să ne facă un ghid de festival. 

Clujul nu e atît de mare ca să te poți rătăci ușor prin el dacă n-ai o hartă la îndemînă, dar TIFF-ul, cu evenimentele și proiecțiile lui suprapuse cu tot, îți poate da bătăi de cap serioase. Iată un ghid practic de orientare prin programul bifurcat al celei de-a 17 a ediții, dacă vrei să fii, pe cît posibil, la locul potrivit.

Competiția internațională nu mai are nevoie de nici o prezentare. Aici, proiecțiile sînt, de regulă, sold-out. Cu cît îți iei bilet mai din timp, cu atît mai bine – mai ales dacă vrei să fii primul din România care vede cele două filme autohtone candidate la Trofeul Transilvania: Nu mă atinge-mă al Adinei Pintilie și Charleston al lui Andrei Crețulescu. Două debuturi temerare, care merg în răspăr cu estetica longevivă a filmelor Noului Val.

Cele 21 de titluri premiate sau cu pedigree din „Supernova“ se recomandă singure – acum depinde ce cauți. Israelianul Nuntă postmortem e fix ce promite din titlu – și e una dintre cele mai țicnite idei de film de la TIFF. Emoționant, surprinzător, hilar, ba chiar nițel almodóvarian. Fluviul negru e un policier noir franțuzesc, satisfăcător de alambicat, dar dincolo de reușita lui ca producție de gen, e unul dintre cele mai deștepte filme recente despre puterea literaturii. Adepții lui Raymond Carver ar face bine să nu rateze nemțescul Printre rafturi, iar cei care duc lipsa unui whodunnit à la Agatha Christie pot jubila la argentinianul Cine iubește și lasă. Hipsterilor le-am rezervat un film în două personaje care vorbesc vrute și nevrute despre viață, dragoste, politică, sex, război, sinucidere, adicție, consumism etc. tocmai pentru a evita conversația despre subiecte mai intime: 303 e un veritabil Before Sunrise pentru generația Y, care mă tem că nu prea merge la cinema și preferă năzdrăvăniile high-tech din secțiunea „InfiniTIFF“… Și tot așa; cîte gusturi, atîtea filme.

Secțiunea tematică – „A fi sau a nu fi politic corect?“ – e îndeajuns de explicită pentru a-și găsi publicul ei, care va respira ușurat că astfel de filme curajoase încă se mai fac astăzi, într-o perioadă marcată de activisme derapate și de extremele cosmetizante la care a ajuns corectitudinea politică. Trip cu Keta (Mexic) și În căutarea nevrotică a serenității (Brazilia) sînt două trip-uri irezistibil de obraznice și care trebuie luate ca atare, altminteri, vorba lui Mel Brooks, „comedia o să moară din cauza corectitudinii politice“. Și tot la acest capitol e de văzut cum se va raporta mișcarea #metoo la cruzimile eroinei din danezul Vacanța, bomba de la Sundance din acest an, regizată, apropo, chiar de o femeie.

Tot provocatoare prin definiție, secțiunea „Fără limită“ întinde coarda la maximum cel puțin o dată, cu documentarul-șoc Caniba. Vă sfătuiesc să nu mîncați înainte. Deși nici cu norvegianul de la Berlin, U – 22 iulie, nu mi-e rușine, care dă cu tine de pămînt încă de la primele minute. Prin comparație, noua extravaganță cu vampiri a lui Sion Sono, Tokyo Vampire Hotel, inspirată de vizita cineastului nipon la TIFF și parțial filmată în Cluj și la salina din Turda, este delicios de drăgălașă. De văzut neapărat în decorul nocturn al Castelului Banffy de la Bonțida. Și tot prin comparație, filmele de groază și fantastice din „Umbre“ sînt de-a dreptul inofensive – deși nimic nu anunță apariția creaturii din brazilianul Bunele maniere. Pînă la jumătate, ai putea crede că ai de-a face cu o cronică socială și, eventual, o poveste de amor lesbian.

Cinefililor-vînători-de-autori, care probabil au pus deja ochii pe retrospectiva Ingmar Bergman și pe filmele restaurate digital din opera Martei Meszaros și a lui Istvan Szabo (invitați de onoare la TIFF 2018), le vînd un pont în secțiunea „3x3“: regretatul cineast israelian Assi Dayan, din păcate prea puțin cunoscut, și capodopera lui, Viața văzută de AGFA. Celor care încă mai cred în magia mersului la cinema le recomand un film cu și despre ei: se cheamă Ați văzut filmul meu? și e un colaj impresionant, montat la perfecție, din sute de titluri clasice în care protagonistă e sala de cinema. Și pentru că tot am deschis robinetul de nostalgie, aveți grijă să nu vă înecați în propriile lacrimi la Gară pentru doi, proiectat în Piața Unirii. Împușcați doi iepuri dintr-un foc: vedeți un film în aer liber alături de cîteva mii de oameni și călătoriți în timp în anii ’80, cînd filmele sovietice făceau legea în România, grație secțiunii „Amintiri din URSS“. Cu ultimele resurse de nostalgie puteți alege un titlu din grupajul de recuperări cinematografice „România 100“ și bifați lejer, în felul ăsta, aniversarea Centenarului Marii Uniri. Îl sărbătorim și noi cum putem, nu cu filmul despre mărețul eveniment pe care Sergiu Nicolaescu nu l-a făcut niciodată, ci cu populara comedie romantică optzecistă Fata Morgana sau cu primul rol în cinema al lui Horațiu Mălăele, din Muntele ascuns. Iar dacă totuși vi s-a aplecat de la atâtea festivisme conjuncturale și trîmbițări ale identității naționale pe anul ăsta, am antidotul perfect: documentarul Dacii liberi, realizat de Andrei și Monica Lăzurean-Gorgan, și ironia lui bine dozată.

De ceva vreme, bulgarii nu lipsesc din marile festivaluri internaționale, iar numărul de spectatori care consumă film autohton e dublu față de România – motiv pentru care merită să vedeți măcar un film din „Focus Bulgaria“. Eventual Destinații, care conține această replică antologică: „Bulgaria e o țară de optimiști. Toți pesimiștii și realiștii s-au cărat de mult din țară“. Acum înțelegem și noi de ce ne simțim mai bine pe litoralul lor, nu pe al nostru.

O nouă destinație pe harta TIFF-ului este spațiul H33, care va găzdui o serie de proiecții-performance ireverențioase din oferta excentricului festival praghez Shockproof, invitat special la această ediție. Vă promit că adevăratul spectacol nu va fi pe ecran, ci în sală – de neratat proiecția interactivă cu filmul-cult The Tingler.

Restul îl știți: documentare și expoziții dintre cele mai diverse, filme pentru copii și adolescenți, meniuri cine-culinare în secțiunea „Film Food“ (care se pare că sînt deja sold-out), diva care sfințește locul (în acest an, Fanny Ardant) și cine-concerte cu filme mute clasice și acompaniament live. Cu cît știți însă mai mult, cu atît plăcerea unei surprize e mai redusă – așa că vă propun să lăsați ghidul ăsta deoparte și să alegeți cu ochii închiși măcar un film din program. Poate că acela va fi primul lucru de care vă veți aminti de la TIFF 2018. 

Mihai Chirilov este directorul artistic al Festivalului Internațional de Film Transilvania.

Foto: cadru din Gară pentru doi