Două filme de văzut la Festivalul Filmului Francez

Publicat în Dilema Veche nr. 739 din 19-25 aprilie 2018
Două filme de văzut la Festivalul Filmului Francez jpeg

● Barbara (Franța, 2017), de ­Mathieu Amalric. 

În Barbara, Mathieu Amalric este Yves Zand, regizor căzut în admirație față de Brigitte (jucată strălucit de Jeanne Balibar), actrița destinată să o încarneze pe cîntăreața Barbara în biopic-ul imaginat de Zand. Dar a pune astfel problema înseamnă a întoarce spatele adevăratei esențe a filmului, iar dacă încă din prima frază numele par să se încalece pînă la confuzie, este pentru că Amalric-regizorul se folosește expert de posibilitățile metaficțiunii și ale intertextualității. Cuvinte mari pentru un film vaporos care mizează pe latura diafană, dificil de captat, a (biografiei) cîntăreței; și totuși, Barbara nu duce lipsă de ambiție: mare parte din film se bazează pe interpretarea fără cusur a lui Jeanne Balibar (recompensată cu César), prezență deopotrivă electrizantă și enigmatică. Filmul mizează pe aceste trăsături caracteriale (ranforsate de prestația lui Amalric în rolul unui regizoraș harnic, însă lipsit de replică în fața acestor dive absolute – Barbara reală și Barbara din film), dar mai ales pe confuzia dintre personajul real și cel ficțional. Filmul-în-film e doar o fațetă din Barbara; s-a tot susținut că rezultatul e mai curînd un „antibiopic“, din moment ce Amalric se arată mai interesat de explorări psihologice, de acele ­mici momente dintre momentele esențiale prinse de obicei în biografii. Pentru realizarea acestui proiect, Amalric (regizorul și personajul-regizor) face apel la două lucrări: cartea lui Jacques Tournier Barbara ou les parenthèses și documentarul realizat de Gérard Vergez în timpul unui turneu din 1972 al cîntăreței. Pe toată durata lui, filmul lucrează la combinarea și, în fine, suprapunerea multiplelor straturi de realitate (și mit), document, ficțiune, ficțiune-în-ficțiune; în momente-cheie, Amalric recreează viniete din documentarul lui Vergez, care o surprind delicat pe Barbara în mașină între două concerte, pierdută în propria lume. Principiul funcționează tocmai fiindcă regizorul nu face concesii publicului în ce privește demarcarea materialelor de natură diversă folosite în film; totul conspiră pentru pierderea spectatorului – și pentru ca Jeanne Balibar-Brigitte să devină Barbara. Amalric nu e doar un actor talentat, ci și un regizor cu o sensibilitate artistică interesantă. În Tournée interpreta un soi de impresar/producător over his head al unei trupe de cabaret burlesc, rudă îndepărtată a regizorului din Barbara (nu întîmplător pe amîndoi îi cheamă Zand, chiar dacă prenumele diferă); regăsim ceva din demersurile anxioase ale acelui personaj și aici – acompaniate în acest caz de o chimie improbabilă cu Brigitte/Barbara. Însă în Tournée, studiul caracterial al artistului chinuit (care pare să-l intereseze mai mult sau mai puțin pe Amalric) rămînea în definitiv subdezvoltat. Barbara este, prin comparație, cel mai ofertant film al său.

Barbara va fi proiectat în cadrul Festivalului Filmului Francez pe 26 aprilie și pe 1 mai. 

● Pour le réconfort / Confort și consolare (Franța, 2017), de Vincent Macaigne. 

Am inclus Pour le réconfort într-un Top 10 al celor mai bune filme de anul trecut, dar nici acum senzația contrariată cu care am rămas după vizionarea lui nu s-a disipat. Filmului i se pot imputa multe: că arată (și se simte) nefinisat pe la încheieturi, că e teatral (în sensul peiorativ al cuvîntului), că toate replicile i sînt lătrate, și nu rostite. Cred că toți acești factori contribuie decisiv la succesul lui – sau, dacă nu la succes (căci trebuie spus că Pour le réconfort e totuși inegal pe durata sa), atunci cu siguranță la crearea unui anume șarm. Filmul aduce cu un bătăuș ingenuu, care nu prea știe cum să-și dozeze violența. Macaigne, ca și Amalric, e mai cunoscut ca actor, însă pentru cei obișnuiți cu distribuțiile sale în comedii franțuzești – prudență: ­Pour le réconfort e departe de eforturile care l au consacrat ca actor. Macaigne seamănă din punctul ăsta de vedere cu John Cassavetes: s-ar zice că aparițiile sale în filme cu buget substanțial n-ar avea alt scop decît finanțarea unor proiecte de talie mică – intime, personale. Asemănarea nu se oprește aici: Cassavetes (poate cel mai mare cineast independent american) obișnuia – în cele mai bune filme ale sale – să turneze cu o mînă de prieteni în propria casă; filmele lui se bazau pe improvizație, erau ca și inexistente în lipsa forței actorilor și căutau să obțină anumite momente documentare de vérité, un adevăr al emoției. Același principiu și pentru Macaigne, care a filmat această poveste cu cîțiva actori din trupa sa de teatru, pe care îi cunoaște bine. Filmul se ia în serios, iar rîsul spectatorului, cînd apare, e stopat în pripă; nu o dată m-am chinuit să disociez mental imaginea lui Macaigne-actorul (în rol de loser cu sensibilitate poetică) de cea a regizorului care oferă fără menajament această narațiune ancorată puternic în social. Cineastul neofit optează pentru planuri lungi și un format îngust (1:33), care încadrează și izolează chipul; formația sa teatrală îl face imun la convenții cinematografice. Povestea e simplă: doi frați aparținînd unei familii burgheze au făcut praf banii tatălui, iar acum se întorc dezabuzați în ținuturile natale. Însă realitatea din teren nu e cea la care se așteptau: prieteni resentimentari care-i confruntă pe șleau cu decalajul de clasă, tensiuni sociale care ies în fine la suprafață, acum că toți sînt la fel de vulnerabili. Coloratura la stînga e o evidență, dar filmul e atît de angajat și atît de preocupat să livreze un mesaj despre o stare de fapt, încît nici măcar nu mai pare tezist – doar dezarmant de sincer. Sînt multe momente de vérité (urlat, subliniat în fel și chip) în acest film susținut de actorii dirijați de Macaigne; nici o scenă nu se compară însă cu monologul unui om al străzii (care își joacă propriul rol), în parte delirant, în parte hiperlucid. Monolog care demonstrează, ca în piesele lui Shakespeare (de care Macaigne pare vădit influențat), că adevărul s-ar putea să fie în altă parte.

Pour le réconfort va fi proiectat în cadrul Festivalului Filmului Francez pe 27 aprilie.

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Calculele Coaliției. Independentul Cătălin Cîrstoiu la Capitală, împărțire politică la sectoare
Lunga căutare a Coaliției pentru un candidat care să-l învingă pe Nicușor Dan a luat sfârșit. Iar până la urmă, PSD și PNL par să se fi oprit la un independent, medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit în rândul Puterii pentru intrarea în cursa pentru Capitală.
image
Destinul crud al Arynei Sabalenka, al cărei iubit a murit azi-noapte. Și-a pierdut și tatăl, la aceeași vârstă
O veste-șoc a lovit-o pe jucătoarea din Belarus, chiar înainte de debutul în turneul de la Miami.
image
Româncă obligată de justiție să își trimită copiii în plasament în Marea Britanie
Curtea de Apel București a hotărât ca o mamă din județul Vaslui să-și trimită copiii în plasament în Marea Britanie. Femeia este acuzată de răpire internațională de minori de către serviciile sociale din Newham, Londra, care au sesizat autoritățile române.

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.