Apropierea lucrurilor îndepărtate

Ion PLEŞA
Publicat în Dilema Veche nr. 876 din 21 - 27 ianuarie 2021
Lucrurile găsite și lucrurile făcute jpeg

Legături de familie, cu toții avem o oarecare expertiză și o părere despre trăinicia relațiilor esențiale. Destrămarea structurilor de familie pare inevitabilă azi, odată cu globalizarea devine ceva normal ca un unchi să fie plecat la muncă în Germania, ori ca o verișoară să fie căsătorită cu un italian, sau ca fata sau băiatul tău să fie plecați la studii în Anglia sau Danemarca. Trec săptămînile, lunile, anii, mai vorbiți la telefon, vă mai vedeți pe WhatsApp, ori se întorc ei în țară de sărbători, întreținînd iluzia că sînteți aceeași familie pe care o știai de mic. Multora din cercul doi, ori trei, ori patru, de rudenie le pierzi însă după o vreme urma și nu mai știi nimic de ei, trebuie să desenezi o hartă a relațiilor, cu conectori și săgeți, pentru că se întîmplă să nu îți mai aduci aminte cine este într-o poză, deși ai cunoscut cîndva acea persoană. Unora le mai dai, din complezență, un like postărilor de pe Facebook, chiar dacă nu îi simți aproape, pentru că vă leagă cîteva amintiri deșirate și o parolă, numele de familie.

Părinții, frații și surorile rezistă mult mai bine, oricare ar fi distanța fizică ce vă desparte, interacțiunea cît de scurtă, mental sînt tot acolo, prezenți în sfera vie a conștiinței. Raporturile de putere încă funcționează, și alte vechi structuri care v-au definit de la început relația. Cu ei poți fi (cît de cît) sincer, sau nu te simți vinovat că nu le spui întregul adevăr, cînd trebuie să îi protejezi. Dacă e nevoie – după un trecut comun –, le poți ierta, sau nu, cînd este cazul, reacțiile abrupte, minciunile de apărare, ori felul celuilalt de a supraviețui călcînd, pentru o zi, sau nouă, pe aura ta, a unei istorii ce-l definește și pe el.

Oamenii sînt aceiași, se spune, nu s-au schimbat fundamental de-a lungul vremii, deși avem atîtea percepții diferite față de cele de-acum zeci de ani, ori de mult mai mulți ani. Cînd ajungeam vara la țară, la bunicii din partea tatălui, undeva într-un sat de munte, rămîneam de fiecare dată uimit de mesele care se întindeau la prînz în curte, de forfota și atmosfera caldă. De Sfînta Maria veneau cu toți ai noștri, mătuși, unchi, veri, verișoare, părinți, bunici și copii, din orașul apropiat, din Capitală sau din altă comună învecinată. Se aduceau toate scaunele din casa cea mare, dar tot nu ne ajungeau. Era ca într-o poveste, ca într-un film la care te-ai fi putut uita din nou la anul, și ar fi fost același simțămînt. Dar nu, chiar de-ai aduce alte personaje, acel tip de comunitate – cel puțin în acest caz – este, a devenit amintire. Vecina de palier, cînd o întîlnesc, îmi spune: Al tău de cîte ori mai vine să te vadă? Așa sînt ei, n-ai ce să faci, n-au timp, îi înțeleg. E altă generație, dar uite, băiatul mi-a adus în dar un cîine, de care mă îngrijesc, e cam prostuț, însă tare simpatic.    

Poți să te superi tu, care ai rămas cu ei, dar s-a modificat ceva emoțional de cînd părinții au plecat din sat spre oraș, de ce ar fi altfel ce se întîmplă acum cu tine? Ei da, ai ajuns la vîrsta cînd ai tăi – în acel moment – ți se păreau bătrîni, iar acum treci tu prin aceeași experiență, poți să înțelegi persoana lor de atunci și poți, în plus, să îți închipui cum vei fi tu cînd vei avea anii lor de azi? Ei îți arată calea ca niște călăuze grijulii. Dar, hei, părinții tăi au trecut de mult de vîrsta la care au dispărut bunicii tăi, din fericire ei sînt cu adevărat bătrîni, din fericire pentru că trăiesc și înțelegi astfel că fiecare vîrstă are un farmec, sau așa este pentru tine care ești mult mai tînăr – comparativ cu ei – și îi privești de undeva ferit, ei sînt cumva tot acolo, în linia întîi.

Mama cîntă și acum cîntecele învățate în copilărie, în satul natal sau la gimnaziul făcut la maici, la oraș, iar fiecărui eveniment prin care trece îi asociază de îndată numele cîte unui sfînt: M-am operat de cataractă de Sfîntul Vazul, vremea rea începe în noiembrie, de Sfînta Izabela, și așa atașează fiecărei zile un semn distinctiv, determinîndu-te să cauți un calendar religios ca să verifici. Iar tata glumește mai des decît o făcea acum 30 de ani, să zicem. Cum ai dormit? îl întreb din ușa dormitorului. Cu picioarele strînse, îmi răspunde. Ce vă supără? încearcă să afle la consultație doctorița. El, spune tata, și arată cu degetul către mine. Azi, știu cu mult mai mult despre părinți – decît știam odată –, sau felul lor de a fi se așază în mintea mea oarecum altfel, portretul pe care-l am în gînd e mai lucrat și orice mic detaliu în plus mă face să-nțeleg cine sîntem, sau cine voi ajunge peste un timp. Fără îndoială, datorită lor, pot bănui ceva din spiritul unei epoci, și cele trei-patru răsturnări de regim prin care au trecut, fiecare aducînd mari schimbări în cotidianul supraviețuirii. Iar bunicii nu știu dacă au avut răgazul să se gîndească că sînt ființe unice și trecătoare. Viața lor e mult prea îndepărtată, pare o pantomimă, doar aflu întîmplător de unele conflicte cărora nu le pot desluși cauza, de parcă ar fi vorba de o istorie a unei familii încercate de certuri, trădări și abandonuri.

Tata îmi spune o poveste despre mama, un lucru pe care nu-l știam, și ea îmi spune, la rîndul ei, un fapt nou despre el. Tot amintindu-și încă un amănunt din viața lor – pe care îl aflu azi –, înțeleg tot mai mult omul care a fost și este fiecare, iar mie mi se spune că semăn cu un unchi îndepărtat, dar am și impulsivitatea unei bunici pe care nu am cunoscut-o îndeajuns. Treptat, descopăr imagini suprapuse peste alte chipuri, bunica tatălui care avea grijă de nepoți, șapte-opt copii, ori chiar mai mulți, și nu s-a plîns o clipă. Blîndețea unui fel de a fi este preluată peste ani de altă rudă, ori agresivitatea sau răceala se moștenesc aleator. Relațiile devin o încrengătură de situații, chiar dacă știm că sîntem martorii unui spectacol cu un sfîrșit abrupt, ne bucurăm de orice notă nouă. Niciodată n-am să-i cunosc îndeajuns pe unii sau pe alții, pe cei din cercul meu de suflet, și nu mă satur.

Ion Pleșa este scriitor. Cea mai recentă carte publicată: Anotimpuri care nu se repetă, Nemira, 2018.

caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Se știe, politicianul român vorbește colorat, dar cîteodată (pesemne ca să fie sobru) își restrînge paleta de culori. De curînd, într-o discuție la televizor, l-am auzit pe unul afirmînd despre un altul că „a spus negru pe alb“.
image png
Ce ne amintim și ce am uitat
Întoarcerea spre trecut, în încercarea de a-i recupera reperele, ar trebui să fie însoțită, așa cum au încercat s-o facă și organizatorii expoziției dedicate Monicăi Lovinescu, de sentimentul „aducerii aminte, înainte de a uita”.

Adevarul.ro

image
Ce rămâne după dezbaterea Macarena. „Suntem afectați de o traumă colectivă. Am moștenit aceste traume și le dăm mai departe“
România are nevoie de intervenții de durată pentru a scăpa de traumă, spun psihologii. Studiile demonstrează că principalul inamic al ieșirii din cercul vicios al violenței domestice este propriul trecut: de cele mai multe ori, victima devine abuzator sau continuă să rămână victimă toată viața.
image
Simona Halep a reapărut în clasamentul WTA, pe locul 58, pe site-ul oficial al Billie Jean King Cup
Românca a fost convocată la națională pentru meciul cu Ucraina.
image
Rusia susține că a ucis sute de soldați ucraineni cu o „bombă cu vid”. Kievul: „Sunt prostii absolute și propagandă”
Rusia afirmă că a ucis un număr mare de soldați ucraineni cu o așa-numită „bombă cu vid”, într-o declarație pe care Ucraina a catalogat-o imediat ca fiind absurdă.

HIstoria.ro

image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.
image
Cel mai bogat prinț român, în „Historia” de martie
La începutul secolului XX, prințul Gheorghe Grigore Cantacuzino a vrut să placheze acoperișul Palatului Zamora (actualul Castel Cantacuzino) cu monede de aur și i-a cerut voie regelui să facă acest lucru. Carol I i-ar fi răspuns: „Îţi dau voie dacă pui monedele pe cant“.