Numai pentru abonati

Sorana ȘERBAN

Studenții români din străinătate, cu gîndul la România

Într-o perioadă în care mulţi pleacă din România, a vorbi despre întoarcerea spre ţară pare similar unei predici în deşert. Pe de o parte, societatea românească este mai preocupată de lipsurile zilnice şi de circul politic, iar pe de altă parte, studenţii români din toate colţurile lumii sînt absorbiţi de studiu şi de trăirea tuturor momentelor deosebite pe care le presupune experienţa academică.

 

4 comentarii 11645 vizualizări
Aparut in Dilema veche, nr. 361, 13 - 19 ianuarie 2011

Dar...

mmmmm

Atitudinea aceasta pe mine ma indeparteaza de orice actiune lsrs. Nu se pot reclama pasoptistii vremurilor noastre.

Sunt oameni scoliti si fara sa faca parte din lsrs care au drumul lor si deciziile lor.

Le doresc succes in tot dar nu cred ca ei sunt solutia nimanui decat a propriilor persoane.

Astfel de atitudini le intalnesc si in Romania in randul multor tineri, cunoscuti. Se pare ca astfel de eroi de carton mereu au fost prezenti in societatea dacica si romaneasca. Oameni cu dorinta de a fi adulati.

Nu inseamna ca tinerii lsrs-ului sunt persoane rau intentionate sau fara calitate sunt convins ca majoritatea sunt valori. Nu sunt singurele. Iar valorile nu sunt doar la lsrs sau nu sunt "gasite" doar de lsrs.

Este trist, alaturi de cunoscutele si comunele motive acesta este unul in plus din cauza caruia contactele cu Romania si societatea romaneasca vor fi tot mai reduse.

O sa ramaneti aici si o sa va laudati singuri, nu o sa mai aveti pe cine "lumina". Tara va fi goala.

Mi-e scarba de tot, o lume in care valoarea, cinstea tind sa devina utopii sau fosile.

Succes!

Provocarea de a reusi in România...

În special mi se pare semnificativă afirmația din articol: “Din păcate, pentru moment, sînt puţini studenţi şi absolvenţi români de excepţie care reuşesc să-şi îndeplinească dorinţa de a contribui la dezvoltarea României.”
De asemenea, cred că există şi la nivelul opiniei publice un sentiment oarecum asemănător: ca România are valori indiscutabile dar că aceste valori au un efect aproape neglijabil la nivelul stării generale din societatea românească, că în mod evident nu ei dau tonul, că nu ei fac „jocurile” (dar cine? sau ce?).
Culmea, pare că cei mai buni sunt întotdeauna în afara iar cei „locali” nu sunt niciodată destul de buni…
Îmi amintesc o emisiune televizată despre un student eminent care, după ce beneficiase de o bursă din partea statului roman, se întorsese optimist să dea o mână de ajutor. Însă lucrurile nu merseseră foarte bine. Comentariul șefei lui (care evident nu fusese o eminenta bursieră) este edificator: este foarte competent doar că nu a reușit să se adapteze la noi.
O explicaţie posibilă este aceea că, pentru a reuşi în România, nu este suficientă competenţa excelentă pe un domeniu. Nu este suficient să fi un foarte bun profesionist. Este necesar mult mai mult: să ai capacitatea de a te putea adapta mediului corupt si cvasi-haotic. Iar dacă vrei să schimbi ceva trebuie încă şi mai mult: să ai capacitatea de a identifica şi de a manipula pârghiile unui sistem corupt si cvasi-haotic. Iar pentru asta ar trebui să îi înţelegi întâi mecanismele complexe… Poate că avem nevoie de profesioniști super competenţi (şi oneşti) tocmai pe aceasta problemă…
Este ca si cum ai intra intr-un joc complex.
In tarile civilizate jocul este cumva mai simplu: ești competent pe domeniul tău şi asta îţi garantează succesul. Ai siguranţă socială pentru că sistemul este bine organizat. Ai posibilitatea să anticipezi, să îţi faci planuri viabile, probabilitatea de a reuşi este mai mare. De asemenea, o bună parte din meritele celor merituoşi se datorează mediului, contextului, echipei în care lucrează.
Să presupunem că tânărul român eminent este un „jucător” raţional. Atunci, de ce să investească efort în România dacă pentru acelaşi efort câştigul său este net mai mare într-un context mai favorabil iar riscurile sunt mai mici?
Răspunsul mi l-a dat un prieten, tânăr arhitect, care avea posibilitatea să lucreze in Germania: pentru că în Romania este mai mare nevoie să se facă lucruri bune.
Prin urmare, cei care decid să fie profesionişti în România sunt cei care îşi redefinesc „câștigul” astfel încât provocarea de a face ceva pentru România să le ofere o motivaţie puternică sau…cei care nu sunt „jucători” pur raţionali.

Adăugaţi comentariu

Pentru a putea adăuga un comentariu trebuie să vă conectaţi. Dacă nu aveţi înca un cont, îl puteţi crea acum. În comentariile dumneavoastră vă rugăm să folosiţi un limbaj civilizat.

CONECTARE    CREAŢI-VĂ CONT

PUBLICITATE

 

Cum gîndesc politicienii, „Village, visages“, Festivalul Musica Barcensis

● Pînă pe 4 iulie, la Sala Acvariu a Muzeului Țăranului Român are loc expoziția de fotografie „Village, visages“ a Feliciei Simion. Veți găsi acolo atît macrocosmosul rural, alcătuit din 15 portrete ale sătenilor, cît și microcosmosul ilustrat printr o serie de instantanee decupate din dezordinea aparentă a gospodăriei țărănești. (Cristina Ștefan)

● Radu Paraschivescu ne mai livrează o mostră de haz-de-necazul românesc contemporan. De această dată e vorba de Cum gîndesc politicienii, volum ce poartă titlul – doar în aparenţă paradoxal – Cum? Gîndesc politicienii? De citit neapărat, precum un ghid al utilizatorului, înainte de a folosi ştampila, buletinul şi urna de votare. Cartea a apărut la Editura Humanitas. (Matei Martin)

citiţi

Cu ochii-n 3,14

● Pe una din ușile unei clinici din Leipzig scrie mare Kreißsaal, adică „sală de țipete“. Aflu că înseamnă „sală de nașteri“. Necruțătoare limbă, germana. (M. P.)

● Interjecţia „mno“ – cea mai recentă contribuţie a Ardealului la dezvoltarea limbii române. (M. C.)

 

citiţi

Soluţie implementată de Tremend
SATI