Sînt un deviaționist

Publicat în Dilema Veche nr. 965 din 6 octombrie – 12 octombrie 2022
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg

Victoria coaliției conservatoare condusă de Giorgia Meloni în Italia m-a bucurat. Modul în care vestea acestui rezultat electoral a fost primită în mica noastră Românie, însă, m-a tulburat puțin. Victoria unui partid numit Fratelli d’Italia a fost resimțită într-o țară numită, adesea, la piccola sorella d’Italia nu foarte diferit de modul în care a fost resimțită în toată Europa. Mai toată media a vorbit despre victoria „extremiștilor”. Aiurea, fără nici o bază, doar pentru că așa e eticheta manevrată de ideologia noilor vremuri: tot ce nu-i socialist sau comunist e extremist. De dreapta, bineînțeles, că extremism de stînga nu există de vreo 30 de ani încoace pentru presa „fină” euro-americană. Majoritatea mijloacelor media, mai mult sau puțin sociale, oferă cu această ocazie un nou episod din spectacolul specific vremii nostre, previzibil și plictisitor (de aceea, trist!), în care vedem cum propaganda noii lumi închide mintea. Dar nu despre modul în care activiștii progresului, mai bine sau mai prost deghizați în „jurnaliști”, interpretează realitatea politică a continentului vreau să scriu acum. Încă mai tulburător pentru mine a fost modul în care mulți „conservatori” au luat victoria forțelor conduse de Meloni. Exact ca media progresistă, mulți „conservatori” au văzut o victorie a trumpismului, a orbánismului, a lepenismului, ba chiar a putinismului. Diferența a fost, însă, în reacție: dacă progresiștii s-au îngrozit, „conservatorii” s-au bucurat. Las un pic deoparte pe Giorgia Meloni (care nu e nici Viktor Orbán, nici Marine Le Pen!) și vă împărtășesc unele gînduri despre cei care-mi sînt mult mai aproape și de care, vai, fug acum. Despre „conservatorii” mei vreau să scriu.

Da, în general, trec drept conservator. Lumea nu e nedreaptă cu mine. Nu am nimic de obiectat, pentru că eu însumi mă consider astfel. Dacă tot e inevitabil să purtăm fiecare cîte o etichetă pusă de ceilalți, că altfel nu funcționează lumea, mărturisesc că mă simt bine cu eticheta asta. Mă simt validat perfect în identitatea mea cînd privesc „tribul” advers, cel al progresiștilor anticonservatori, al etern reformatorilor, al celor care nu se opresc nici măcar preț de-o respirație să facă lumea mai bună pentru că știu perfect ce e rău în ea și știu cum anume trebuie ea îndreptată. Nimic din agitația lor perpetuă nu-mi place, eterna lor nemulțumire mă irită,  stridența lor încrezătoare mă sperie, agenda lor îmi deșteaptă instincte atavice de apărare. Prin diferență, așadar, mă simt bine în locul în care mă plasează eticheta mea. 

Dar dacă mă judec prin asemănare, recunosc, încep să am probleme. Mai ales în ultima vreme. Mai nou, simt ceva în neregulă cu propriul meu plasament cînd mă uit în jur la cei din „tribul” meu. Încep să fiu exasperat văzînd printre „ai mei” tot mai mulți indivizi care sînt exact cum clișeele agresive ale celor mai neîmpăcați adversari ne descriu: bătuți în cap, obtuzi, fanatizați de sine, intoleranți, veninoși, scandalagii și, mai ales, ipocriți. Astăzi, trec drept „conservatori” fel de fel de iluminați apucați, de conspiraționiști cuprinși de un infatigabil delir, fel de fel de inși fericiți să rătăcească în labirintul propriei minți, de oameni care urăsc din rărunchi Occidentul (adică singurul mediu cultural-politic din lumea asta în care chiar poți fi conservator!). Mă fac să iau distanță acei „conservatori” care își fac o misiune gălăgioasă – din care speră să mai împuște cîte-un franc sau să mai culeagă cîte-un vot  – din apărarea ortodoxiei, a creștinismului, a lui Hristos însuși. Mă fac să iau distanță și alți „conservatori” care apără Europa, democrația și libertatea de Uniunea Europeană pe care o numesc „noul URSS”. Aceștia din urmă sînt de-a dreptul imbecili să vadă în Vladimir Putin – cel care deplînge dispariția URSS și vrea, pesemne, să o recompună cu tancurile – un fel de campion al luptei creștine, iar în cățelandrii putiniști de prin Europa, precum Viktor Orbán sau Marine Le Pen, simboluri ale demnității. 

E adevărat, trebuie spus că nu doar „tribul” conservatorilor români și-a pierdut busola. În privința aceasta, România este doar sincronă. Nu este, desigur, acel sincronism cu Europa pe care l-au sperat înaintașii noștri sau chiar generația mea, pe cînd era tînără, în ultimele decenii ale veacului trecut. Este sincronismul adus de Facebook, de mijloacele de socializare online, de emisiunile de știri, de YouTube, de satul global, de democrația care sprijină proștii și impostorii – ne sincronizăm rapid cu bolile Occidentului și mai greu sau chiar deloc cu virtuțile lui. 

Profilul conservatorismului românesc a fost schimbat profund de trumpism. Spre stupoarea mea, nu doar că această schimbare nu a întîmpinat reacții critice serioase în interiorul „tribului”, dar a fost imediat acceptată. Ce anume a făcut trumpismul seducător pentru conservatori nu-i greu de ghicit: succesul electoral și plăcerea voluptuoasă de a vedea tribul opus isterizat. Doar că trumpismul a scos inima din conservatorism eliminînd din formula acestuia ingrediente fundamentale, precum noblețea, simplitatea, politețea, bunul-simț, respectul pentru trecut și pentru cunoaștere. În schimb, trumpismul a injectat conservatorismul cu agresivitate, ignoranță, aroganță și, mai grav decît orice, cu un fel de furie ideologică pe care numai la celulele insurgente, revoluționare o puteam găsi. Trump a indus conservatorismului recentismul (dacă mi-e permis să substantivizez maladia de care suferă „omul recent” despre care H.-R. Patapievici a scris o carte de o claritate desăvîrșită). Ruptura cu tradițiile instituționale pe care trumpismul o forțează, ca și mișcările bruște bazate pe emoții colective intensificate pînă produc răscoale de stradă erau, pînă la Trump, apanajul stîngii revoluționare. Stimularea gloatei împotriva instituțiilor este tot ce poate fi mai străin conservatorismului. Și totuși, odată cu Trump, noii conservatori acceptă, ba chiar caută răscoala cînd simt că le vine la socoteală. Așa se face că nu mai există în acest moment apărători ai tradițiilor instituționale și procedurale nici în politică, nici în societate – deopotrivă conservatorii și progresiștii nu ezită să le facă praf, dacă acestea stau în calea vreunei dorințe de moment. Iar culmea ironiei (căci conservatorii sînt obiectul unei amare ironii a istoriei în aceste vremuri) este că Donald Trump nu este un conservator! Este un impostor briliant, un aventurier cu panaș căruia i-au ieșit mai toate, un oportunist dotat cu o inteligență practică ieșită din comun și cu un tupeu masiv ce poate lesne trece drept curaj în ochii prostimii, este un prădător populist fără credințe și fără Dumnezeu, un fanatic al propriei persoane. El chiar este un recent de succes, un produs de cea mai înaltă puritate al celui mai superficial, agresiv, lacom și rapace capitalism, adică al acelui sistem care repugnă conservatorilor cel puțin la fel de mult ca socialismul. Nimic din ce este Trump nu e conservator! Are, însă, ceva ce-i farmecă pe conservatori: Trump îi înnebunește de ură și furie, îi urcă pe pereți în spume, cum se spune, pe recenții progresiști. Ei bine, pentru această unică și, recunosc, majoră trăsătură, Trump e adoptat, urmat și votat de masa conservatoare a lumii. Da, recunosc, „tribul” meu trece și el printr-un reflux al inteligenței din moment ce pentru asta și doar pentru asta îl adulează ca pe un zeu. Dar, cum ziceam, astea sînt timpurile. Fenomenul tîmpirii generale nu cunoaște granițe ideologice, i-a cuprins și pe cei din „tribul” meu exact ca și pe ceilalți, din „tribul” advers. 

Trumpizarea intelectualilor cu sensibilități conservatoare este unul dintre cele mai dureroase spectacole de decădere culturală la care asistă generația mea – de la o mișcare inspirată de Ronald Reagan, Margaret Thatcher sau Papa Ioan Paul al II-lea la adularea unui Donald Trump, patru decenii mai tîrziu, nu e doar o distanță, ci o prăpastie, nu e doar un drum, ci o prăbușire. 

Acest proces general de trumpizare a conservatorismului este, la noi, preluat creator. În România, trumpismul se împletește armonios cu un soi de activism ortodox de Facebook. Așa că s-a umplut locul de „conservatori” țipători în toate cele, de gargaragii a căror ocupație e să se filmeze singuri de trei ori pe zi spunînd emfatic platitudini despre Hristos și libertate, de activiști cu sămînță de scandal, de „luptători pentru libertate” cu aere de martiri. Bieții de ei, zăpăciți de propria vanitate, cred că menirea lor e să-L apere pe Dumnezeu cînd, de fapt, ei au nevoie de apărarea lui Dumnezeu, căci ei sînt vulnerabili și sărăciți și diminuați sufletește și amețiți de lume. Precum este acel autor american despre care eu însumi am scris laudativ acum mai mulți ani, pe cînd nimeni nu auzise de el, și care acum, cînd e cunoscut și tradus la noi, a căzut în amor mare pentru Viktor Orbán. Americanul e foarte reticent să zică ceva rău de Putin, dar zice apăsat: „Mai bine să fii alături de Iisus Hristos decît de Ursula von der Leyen”. O idioțenie care trece drept vorbă mare printre „conservatorii” ăștia de care mă țin tot mai departe, anume ca să mă păstrez aproape de Hristos. Fug de țoapele în Hristos, fug de apărătorii Lui, fug de toți cei care fac din numele lui Hristos pretext de laicuri și șeruri. 

Mai fug și de acei „conservatori” de la noi sau de aiurea care urăsc atît de tare Uniunea Europeană și administrația Biden încît ajung să își dorească o victorie a lui Putin în Ucraina. Nu din cauza ucrainenilor și nici măcar pentru că Putin ar avea dreptate. Ei l-ar vrea pe Putin cîștigător pentru simplul motiv că Putin e acum dușmanul cel mai violent al celor pe care ei îi detestă. Asta înseamnă că detestă fără limite, ceea ce dovedește fie prostie pură, fie suflet de tot înnegrit. Uniunea Europeană are păcate mari și greșește fundamental în multe privințe, dar nu poți să nu vezi că suma tuturor greșelilor de acum și a păcatelor ei din trecut ține de frivol și moft în raport cu genocidul practicat de chiar inamicul ei, împotriva ei. Mai clar, nu pot sta alături de cei care îi detestă pe Ursula von der Leyen și pe Joe Biden atît de tare încît îi doresc succes lui Putin. Pur și simplu, nu pot – și din această cauză fug de mulți „conservatori”. După mintea mea, un conservator știe bine, ca-n aritmetică, ordinea operațiilor. Îmi doresc ca spiritul și ideologia reprezentate de von der Leyen și de Biden să nu mai conducă lumea mea, dar înainte de asta îmi doresc ca Putin să nu mai fie o amenințare la adresa lumii mele. Și dacă von der Leyen și Biden vor și ei asta, foarte bine! Dacă cineva pus să aleagă acum între Biden și von der Leyen, pe de-o parte, și Putin, pe de altă parte, stă măcar pe gînduri, ezită și tace sau, mai mult, înclină spre Putin, acela nu e „conservator”, e nebun. Nebun de ură antioccidentală, nebun de sine, nebun mistic, treaba lui ce fel de nebun o fi, dar e nebun. Și simt că în „tribul” meu mă privesc de-aproape tot mai mulți nebuni...

Fug, cum spun, tocmai de conservatorii mei și mă trezesc, rîzînd, în situația deviaționistului din acel banc de pe vremea Uniunii Sovietice ( „Ce-i acela un deviaționist?” „Un deviaționist e unul care ține loial de linia partidului și nu bagă de seamă cînd partidul o ia la dreapta sau la stînga, el ține linia”). Sper doar că cei din „tribul” meu să nu-mi aplice și mie tratamentul pe care URSS îl aplica deviaționiștilor ei. Nu de alta, dar nu mai vrem URSS. Nu-i așa?

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.