● Sînt sigur că aţi citit zilele astea o mulţime de adevăruri supreme despre Piaţă, aşa că unul în plus nu are cum să strice. Adevărul suprem despre Piaţă a fost cel mai bine exprimat de un partid politic. Iată-l: „Comunicat. Partidul «Terra Unita» salută prezenţa în viaţa/piaţa publică a hipsterilor, a dacilor liberi, a comuniştilor de rit nou, a retro şi metrosexualilor, a activiştilor, antifasciştilor, corporatiştilor şi bicicliştilor, a loto-ghinioniştilor săptămînali, soliştilor interpreţi de muzică clasică şi rockerilor, a lui Norzeatic, a galeriei Stelei, a eurofililor, euroscepticilor, iubitorilor de animale, a taţilor îngrijoraţi pentru viaţa copiilor lor, a mămicilor entuziaste, a ecologiştilor, a lui Artan, a dependenţilor de Facebook, a independenţilor, scepticilor şi artiştilor, a golanilor, a jurnaliştilor entuziaşti, a studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor, a fotografilor şi a burghezilor de centru-dreapta. Trăiască dictatura bunului-simţ! Keep calm and rattle the bottle.

● Acum, că sînteţi ceva mai lămuriţi, e timpul să vă căutaţi locul în cîteva dintre aceste categorii. Eu sînt în cel puţin cinci categorii şi, la limită, chiar în opt. Dar dacă bifaţi cel puţin două, eu zic că tot e bine: Piaţa e şi a dumneavoastră. Pînă la urmă, partidul Terra Unita, care se autoproclamă, sigur pe sine, „un partid pentru secolul XXII“ a pus cel mai corect diagnostic dintre toţi şi a cîştigat de departe bătălia pentru sufletul Pieţei. Pentru că, totuşi, la asta am asistat în spaţiul public: la bătălia pentru sufletul Pieţei.

● Nu m-am băgat în pugilatul de pe margine pentru că mi se pare uşor indecent cum, la fiecare manifestaţie, ba chiar la orice întîmplare din piaţa publică (în sens generic) apare liota de analişti spărgători de seminţe, care nu au altă preocupare decît să explice ei poporului ce se întîmplă cu adevărat acolo. De aici, o întreagă subproducţie de fantasme revărsate în spaţiul mediatic-blogoreic-new-media. Fiecare năuc crede că poporul a ieşit în stradă ca să răspundă pasiunilor sale elaborate în debara, că Poporul l-a confirmat în ce a visat alaltăieri; respectiv, cei contra cred că în Piaţă sînt o ceată mică şi nereprezentativă de hipsteri, ecologişti, năimiţi etc. Uneori, spărgătorii de seminţe îşi răspund unii altora şi flegmele zboară peste gard, fără legătură cu evenimentele reale. Pateticii de la CriticAtac spun că gata, asta e revoluţia anticapitalistă pentru că un X avea o pancartă cu „Jos Capitalismul“ (pe care eu am ratat să o văd de cîte ori am fost în Piaţă – nu mă îndoiesc că există, mă întreb dacă nu cumva e scoasă doar pentru poze). Costi Rogozanu, simpaticul agitat care vede revoluţie anticapitalistă şi în coada de la şaormărie, a emis din nou directive către popor: nu veniţi în Piaţă dacă nu sînteţi anticapitalişti. Vezi aici vechea oftică a bolşevicului etern contra poporului care îşi vede de cereri concrete şi nu înţelege Sensul mare al Revoluţiei – poporul real e prost, nu gîndeşte dialectic şi pace, noroc că avem miliţieni rutieri ai Revoluţiei care îndreaptă poporul spre cauza bună. Şi aşa rămîne bolşevicul în fiecare intersecţie cu pancarta în mînă, arătînd direcţia dialectică, în timp ce poporul trece amuzat pe lîngă el.

● Acest gen de trol este inevitabil la orice adunare publică, singura problemă e că sînt oameni serioşi care îl iau de bun. De fapt, rectific: oameni serioşi în căutare de motive de strîmbat din nas. Rogozanu, CriticAtac şi restul de troli bolşevici nu au existat în Piaţă, au existat doar în capul unora de dreapta, care s-au speriat şi şi-au confirmat propriile fantezii din debara. Adică, am ajuns eu, care fusesem în Piaţă în prima săptămînă, aproape în fiecare seară, să fiu sunat, pentru detalii, de amici analişti de dreapta, cu speranţa: „Dacă eşti tu acolo, nu sînt comunişti, nu?“ Serios, curată pierdere de vreme. Oameni buni, reveniţi-vă, mergeţi şi vedeţi cu ochii voştri, nu mai citiţi prostii pe net.

● Cum zice bloggerul Moromitic de la www.lacoltulstrazii.ro: „Nu mă pot abţine să nu comentez această tîmpenie majoră cum că zece mii de oameni din Piaţa Universităţii ar fi anticapitalism, antidemocraţie, antiinvestitori străini, anarhişti sau orice alt tip de extremişti. Da! Sînt extremişti, d-ăia de-ai lui Radu Cosaşu, extremişti de centru. Extremişti de centru suficient de toleranţi cît să accepte lîngă ei exoticii gen reptilieni daci, stîngişti sau legionari. I-am numărat pe ciudaţii ăştia duminică: fix paişpe idioţi, respectiv 0,14% din mulţime. Am pretenţia că am fost la destule meciuri, vămi vechi, festivaluri şi concerte metal cît să-i pot identifica. Dar să zicem că n-am numărat bine şi erau de trei ori mai mulţi. Nici măcar juma’ de procent! Despre ce vorbim?“

● Pentru mine, Piaţa înseamnă nişte „faze“ – frînturi de realitate personală, subiectivă. Am fost în trei seri înainte de marele marş din a doua duminică. Deja ritualul de la Fîntînă se forma, stat acolo „în acvariul“ înconjurat de jandarmi pînă la 23, apoi ieşit pe unul dintre bulevarde. Motivaţia mea principală a fost cea cu legea şi statul de drept – nu e frumos să dăm legi speciale şi să privatizăm statul. Am fost biciclist de fiecare dată – pe lîngă că vreau să particip la mişcarea civică a bicicliştilor, care se conturează, protestul de pe bicicletă e cel mai fun. Piaţa mea personală e momentul în care, în sfîrşit, într-una dintre seri, s-a ieşit din acvariu spre Centrul Vechi şi sute de oameni au pornit ca un şuvoi, pe străduţe, spre Palatul Parlamentului – alţi cetăţeni rămîneau cu sarmaua în furculiţă, la mese, uimiţi că vin unii cu protestul pe lîngă ei. Unii aplaudau, alţii cereau nota, ca să vină şi ei. E momentul acela de derută amuzantă, cînd nu ştii pe unde să o iei şi poliţiştii rutieri aşteaptă politicos după fundul a 30 de oameni, ca să decidă pe ce bulevard să oprească circulaţia. Sau momentul în care jandarmii ţopăie în jurul artezienelor care ies din pămînt şi îi udă şi se face un grup spontan de reflecţie jandarmi – manifestanţi, care găseşte soluţia: o sticlă de plastic pusă peste furtun.

● Sau momentul în care faţa ta, care apare la televizor, te scoate din rîndul bicicliştilor: „Eşti Cristian Ghinea, nu?“ „Îhî.“ „Ce mă bucur că eşti aici!“ Şi noile cunoştinţe. Bogdan Budeş, care îmi spune că a citit pe Facebook la mine că sînt acolo şi a venit şi el şi începem o conversaţie tehnică despre bicicleta lui, pe care o invidiez. Sau Cătălin Drulă, care mi se prezintă întrebîndu-mă dacă e aiurea că are tricou cu Che Guevara desenat ca Mickey Mouse – ştii, nu ştiu sigur dacă se înţelege poanta. Îmi spune apoi că în timpul liber se ocupă de monitorizat construcţia de autostrăzi, are un întreg grup pe Facebook, face şi filmări din avion. A doua zi mă contactează indignat de a ce spus Ponta – că dacă se opreşte proiectul de la Roşia Montană, judeţul Alba e îngropat economic. Nu e adevărat, uite datele de la autostrăzi, Alba are două şantiere, va fi judeţul cu cei mai mulţi kilometri de autostradă. Îl încurajez să scrie datele astea şi îl ajut să viralizeze. Alţii adaugă la ele: staţi puţin, că şi Daimler are o mare investiţie în Alba. Apoi, văd datele astea combinate şi preluate într-un articol pe Hotnews – omul cu Che-Mickey Mouse tocmai a lansat în spaţiul public idei prin care şeful Guvernului se face de rîs.

● E veşnicul spectacol al citirii pancartelor – ar lua un întreg articol doar să le înşir. E fata cu „Lăsaţi aurul unde l-au ascuns spiriduşii“, e biciclistul cu fluier în gură, care merge într-un echilibru precar pentru că are de spus şi el un adevăr suprem despre Piaţă: „Oameni LIBERI – nu hipsteri, nu golani, nu corupţi, nu marionete, nu etichete“. Explozia de creativitate, umor, indignare şi simţit bine – e Piaţa.

● Dar, mai ales, este sentimentul covîrşitor de la al doilea marş, în a doua duminică, cînd ies din coloană să cumpăr un suc. Stau la coadă mult şi oamenii trec, trec, trec pe lîngă mine. Şi atunci, realizez cît de mulţi sînt. Întrebăm un jandarm cîţi sînt şi îmi spune că peste 10.000 şi adaugă, aşa, zîmbind, că e cel mai mare şi cel mai civilizat marş pe care l-a văzut în 15 ani de cînd lucrează acolo. Dau asta pe Facebook, atunci, pe loc, şi devine rapid viral: foarte mulţi dintre cei din coloană îşi verificau şi ei telefoanele, aveau nevoie să ştie cum se vede din afara coloanei.

● OK, îmi dau jos pălăria de biciclist, eurofil, burghez de centru dreapta etc. şi o iau pe cea de observator. Care e adevărul suprem şi ultim despre Piaţă? Adevărul e că acesta e publicul care rezonează la valori postmateriale – sînt românii care, din principiu, nu ar arunca PET-uri în pădure, e România mişto, care de obicei îşi vede de treabă, ca mici insuliţe personale. Ca acele insuliţe plutitoare din Deltă, pe care uneori le adună vîntul în arhipelaguri plutitoare, care blochează canale. Sentimentul regăsirii din Piaţă nu poate fi stricat nici de troli bolşevici, nici de acrituri de dreapta. Da, aş vrea ca oamenii să se mobilizeze aşa şi pentru alte cauze. Da, aş fi vrut să fie acolo oamenii şi cînd au dat-o afară din Guvern pe Monica Macovei sau cînd aveam nevoie să înconjurăm Parlamentul în apărarea CNSAS, acum zece ani. Da, resorturile mobilizării de acum se cer analizate, dar deruta unora dintre comentatorii de dreapta spune mai multe despre ei înşişi decît despre Piaţă în sine. Sînt alături de Vladimir Tismăneanu sau Ioan Stanomir, care văd Piaţa dincolo de clişee. Am adorat sacoul alb impecabil, de boier, al lui Petre Guran, cu care m-am conversat la marş – eu, biciclist în tricou cu tenişi portocalii.

● Scriu asta după a treia duminică, după un marş care pare a fi fost chiar şi mai mare. Ajuns acasă, văd cum şeful Guvernului iese din mină, alături de mineri emoţionaţi, îmbrăţişati de familii. Da, şi ei sînt români, şi ei merită respect. Simt că povestea lor va prinde la public mai bine decît povestea noastră. Dar marele precedent, marea schimbare de după povestea asta e cea a responsabilităţii politice: Victor Ponta a minţit în campanie şi s-a sucit la guvernare. Asta îi alungă cu adevărat pe investitori: politicienii suciţi şi politicile impredictibile. Dacă Ponta zicea în campanie că vrea proiectul, acum avea legitimitate să îl facă. Un politician care spune că a respins proiectul doar pentru că Băsescu era pro este o calamitate pentru mediul de investiţii, pentru că aduce cu el domnia hazardului. Aşa cum legi speciale, cu privilegii şi privatizarea autorităţii de stat sînt o calamitate pentru capitalismul adevărat. Indiferent cine va cîştiga tura asta, şocul va rămîne: politicienii care mint, promit fals şi se sucesc ştiu acum că preţul politic e mare. Acesta este adevărul suprem şi ultim despre Piaţă. În rest, vedeţi cu ochii dumneavoastră. Preferabil de pe bicicletă. 

facebook.com/Cristian.Ghinea.CRPE