Cristian GHINEA | Atitudini mic-burgheze

O carte altfel. Banală ca un talk-show

Am încheiat ultima carte a lui Lucian Boia cu o stare de nervi şi dezamăgire. E vorba despre De ce este România altfel? (Humanitas, 2012). M-am simţit aproape abuzat de autor. Cînd am terminat-o, a fost ca pe vremuri, cînd aveam televizor şi îl închideam cu senzaţia că mi s-au aruncat în cap mizerii, isterii şi vorbărie. Nu că Boia ar fi scris mizerii. Dar vorbărie a pus în carte, ca şi o mulţime de clişee.

A scris o carte la nervi, se vede că a fost furios, că a simţit nevoia să se descarce. Şi ne-a aruncat nouă în cap această furie. De asta spun că m-am simţit aproape abuzat. Cărţile nu se scriu la nervi dacă eşti Lucian Boia. Îmi amintesc cu cîtă plăcere am citit celelalte cărţi recente ale sale, cea despre germanofili şi cea despre evoluţia intelectualilor români din 1930 pînă după instaurarea comunismului. Aflam ceva, rămîneam cu informaţii şi cu interpretări legate de informaţii. Din asta nu rămîi decît cu furia autorului. Şi, dacă i-ai citit cărţile precedente, nu rămîi cu aproape nici o informaţie în plus, reia idei deja scrise, doar că le-a scurtat şi le-a pus într-o formă nervoasă. Lucian Boia a scris o carte de terapie pentru el însuşi.

După ce am citit-o, am rămas cu dilema asta despre titlu – România altfel. Altfel decît cine sau decît ce? Am auzit de la cineva apropiat (tot dezamăgit de carte, dar nu enervat ca mine) şi o interpretare la modul următor: Boia zice că România e altfel decît ne-o imaginăm în istoriografia noastră triumfalistă. Deci, ar fi altfel decît ne place să o credem. Altfel decît o predăm copiilor la şcoală. Ar fi fost bine să fie aşa cum interpretează cunoştinţa mea. Ar fi fost acelaşi Boia – istoricul pus pe dărîmarea miturilor istorice. Dar nu asta zice Boia în carte.

Povestea asta cu miturile şi cu dărîmarea lor a fost mereu pe muchie de cuţit. Nu e o treabă uşoară. Toate naţiunile au mituri istorice şi fondatoare. Şi aproape toate (cel puţin cele din Europa) au început, la un moment dat, un proces de maturizare care presupune şi o distanţă critică faţă de aceste mituri. Lucian Boia era necesar dezbaterii publice şi a fost mereu un modernist: o naţiune matură este aceea care nu mai are nevoie să inventeze mituri pentru a-şi păstra coeziunea. Atunci cînd Bălcescu a redescoperit figura medievală a lui Mihai Viteazul şi l-a proclamat precursorul unirii, naţiunea română se inventa pe măsură ce îşi inventa miturile. Boia are dreptate cînd spune că naţiunea română e o invenţie de secol XIX. Atunci era nevoie de aşa ceva, toate naţiunile europene au trecut prin acea etapă. Astăzi, românii nu mai au nevoie de aşa ceva – sau unii români mai au, alţii nu mai au. Dezbaterea în sine e semn de maturizare. Dar am presupus mereu că asta se subînţelege din ce scria Boia – anume că e pornit împotriva unor mituri şi că pledează pentru o stare neutră faţă de ele: miturile sînt mituri şi atît, le deconstruieşti şi le laşi în pace. Dacă te apuci să le urăşti, atunci sari de cealaltă parte a muchiei de cuţit. Iar în cartea asta, Boia a sărit de cealaltă parte, nu doar în legătură cu miturile, ci cu naţiunea însăşi.

Boia propagă un nou mit. Un contra-mit, dar tot un mit. Noul mit spune că românii sînt cel mai varză neam posibil. România din cartea asta e o ţară cu totul şi cu totul specială. E o ţară excepţională. Doar că e cu totul şi cu totul specială în rău. E o ţară excepţional de proastă, de rea şi de nereuşită. Aşa a fost dintotdeauna, aşa este şi acum. Paradoxal este că logica e la fel de defectă ca a miturilor vechi cu care Boia s-a luptat în restul cărţilor sale: România de acolo era unică, excepţională, urmaşa pură a romanilor şi a dacilor, pavăza creştinătăţii, insula latină într-o mare slavă, singura păstrătoare a independenţei continue în această parte a Europei, victorioasă permanent împotriva turcilor, ungurilor, ruşilor, nemţilor, doar pe americani nu am apucat să-i batem. Boia a dezmembrat sau a nuanţat toate aceste imagini, în cărţile sale. Şi bine a făcut. Acum el oferă legitimitate unei noi vulgate istorice: România e cea mai naşpa ţară. A fost la margine mereu. Încă de la romani şi de la greci. Pînă şi bulgarii au fost mereu şi sînt peste noi. De fapt, bulgarii sînt peste noi prin carte în diverse momente cînd e convenabil să fie amintiţi, în rest nu prea apar. Am un amic la Sofia care va rîde grozav cînd va citi cartea (de altfel, acum cîţiva ani, el mi-a spus că auzise de Boia, că e un istoric grozav, parcă i se şi tradusese ceva în bulgară). Occidentalizarea a fost doar o modă şi ne-am apucat brusc să-i iubim pe francezi şi să fim ostili faţă de ruşi şi de greci, zice Boia. Chestia asta e aruncată în două fraze, pare că pe aici trăiau nişte isterici care se amorezează la modul tembel de unii şi se apucă să-i urască degeaba pe alţii. Prea facil. De fapt, o competiţie politică îndelungată între greci şi boierii pămînteni a dus la acea ostilitate. Iar în ce-i priveşte pe ruşi, au trecut de la rolul de salvatori la rolul de vecini care stîrnesc groază după cîteva ocupaţii militare în care s-au comportat infect cu populaţia – a se vedea memoriile lui Radu Rosetti publicate tot de Humanitas unde se descrie pe larg schimbarea de atitudine faţă de Rusia. E doar un exemplu pentru modul în care Boia aruncă la coş o chestiune complicată şi o întoarce în două fraze ca să pară că românii sînt scrîntiţi. Desigur că e mai uşor să te amorezezi de francezi cînd aceştia sînt departe, cînd cultura lor domină toată Europa şi cînd împăratul lor intervine în momente-cheie în favoarea ta, în faţa altor mari puteri europene. Întrebarea corectă aici este: sînt românii un popor altfel, sau aşa ar fi reacţionat orice alt popor dacă avea de ales între unii cu care se bate pentru funcţii, alţii care îl cuceresc şi se poartă urît şi alţii care sînt departe şi binevoitori? Ce ar fi făcut englezii sau argentinienii în aceleaşi condiţii istorice?

Şi aici ajung la problema principală a cărţii: cu cine ne comparăm? E adevărat, românii şi România stau prost în clasamentele statistice ale Uniunii Europene. Stăteau prost în clasamentele europene înainte de Primul Război Mondial, în perioada interbelică (pe care Boia o atacă pe drept cuvînt, dar o mai făcuse în alte cărţi, nimic nou acolo), în timpul comunismului şi după comunism. Istoricul comite aceeaşi greşeală pe care o reproşează românilor ca atare: obsesia Occidentului. Dacă ne comparăm doar cu Franţa şi Germania, vom pica prost. Dar de ce numai cu ăştia? Sîntem o ţară est-europeană. Nu ar fi relevant să vedem cum stăm şi faţă de Serbia, Albania, Ucraina, Republica Moldova? Comparaţia cu Bulgaria este adusă în discuţie numai cînd se găseşte ceva la care stăm mai prost decît ei. Dacă vrea să pună România în context comparativ, Boia ar trebui să definească clar ce compară şi apoi să prindă tabloul de ansamblu.

Nu vreau să spun că România e grozavă. Spun doar că România e banală. E o ţară banală pentru regiunea noastră. Cu probleme structurale grave, moştenite din interbelic şi apoi din comunism. Comparaţia cu Germania nu ajută la nimic. Comparaţia relevantă ar fi cu România din trecut şi România faţă de ţările comparabile. Dar Boia nu compară la modul serios, are numai o serie de idiosincrazii pe care le trece în revistă. Şi astfel construieşte mitul „România excepţională“. Excepţional de proastă, de înapoiată, de laşă, de mincinoasă etc. Boia ia imaginea idilică a României pe care o visa Bălcescu – imaginaţi-vă doamna cu ie şi tricolor pictată de evreul patriot român Rosenthal în România revoluţionară –, o dă jos de pe piedestal şi îi dă şuturi în gură pentru că nu se ridică la nivelul pretenţiilor sale.

Cele mai iritante sînt cîteva expresii de un clişeism perfect. Dezertarea intelectualilor în faţa comunismului e o „comedie tipic românească“ (p. 68). Frauda electorală e „inevitabilă probabil la români“ (p. 85), iar „românului nu-i pasă de celălalt“ (p. 97). Cum adică „tipic“ românească? A studiat Boia ce s-a întîmplat cu intelectualii din Albania? Cu cei din Bulgaria sau Serbia? Aş putea paria că există scriitori ucraineni care se plîng de diverse chestii că sînt tipic ucrainene. Alina Mungiu Pippidi a ironizat bine ideea cărţii în România liberă, dînd titlul „De ce este Ruanda altfel?“. Boia întoarce excepţionalismul românesc pe dos aşa cum întorci o şosetă: sîntem unici, numai nouă ni se poate întîmpla.

Sînt în carte multe pasaje binevenite şi de bun-simţ luate separat – de pildă, cele despre laşitatea Bisericii Ortodoxe în timpul comunismului sau despre ipocrizia Academiei Române care s-a reinventat virgină după 1989, excluzînd-o doar pe Elena Ceauşescu. Doar că astea le ştiam deja, pe cele mai multe din alte cărţi, excelente, ale lui Boia. Problema e că această cărţulie nu face decît să interpreteze mizerabilist fapte disparate, astfel încît să legitimeze acest mit negativ anunţat încă din titlu: România e altfel, e excepţională în rău. Şi după ce îi dă şuturi în gură ca un birjar supărat că gloaba nu e Mercedes, Boia se plînge că „Există un fel de «ruşine» de a fi român (deşi, dacă ar fi ceva ruşinos, este tocmai această «ruşine»“ (p. 100). Păi, de ce nu ar exista această ruşine, după tot ce spune Boia în carte? Tocmai că această carte, care e deja populară, contribuie la ruşinea respectivă, o alimentează. Boia e parte a problemei, nu parte a soluţiei.

Şi dacă ar fi fost numai partea istorică ar fi fost oarecum natural. Istoricul trece în 90 de pagini prin istoria noastră şi o găseşte bună de aruncat la gunoi. Ok, exagerat, dar încă în temă. Problema e că ultima treime a cărţii e despre toate şi despre nimic. Totul îl enervează în România. Plagiatul lui Ponta şi prezidenţialismul lui Băsescu. Manelele. Taximetriştii de la Otopeni. Romii pentru că şi-au zis „romi“. Frunza care a ajuns brand de ţară. Te întrebi: dom’le, dar despre ce e vorba în cartea asta? Şi autorul continuă neabătut: românii sînt apatici, sistemul de educaţie e o fraudă de la un cap la altul, rata de absorbţie a fondurilor europene e catastrofală (aici, la fonduri UE, compară mere cu pere ca să se potrivească cu teoria). Din nou, poate fiecare aspect în parte e discutabil. Dar care e ideea de fond? Revedeţi lista de teme pe care Boia le aruncă în treacăt. Cu concluzia: sîntem ultimii oameni. Dar, totuşi, de ce aveţi neruşinarea să vă fie ruşine că sînteţi români?

Ziceam mai sus că Boia legitimează un mit care circulă. Acum, scriind recenzia, mi-am dat seama de ce mi-a lăsat impresia de vorbărie de televizor. Pentru că ultima parte a cărţii chiar este o lungă vorbărie de talk-show. „Trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul“ – asta e fraza ineptă a unuia de la televizor, care a prins la public. Ideile astea că România e cea mai XXX ţară de pe Pămînt circulă, sînt o banalitate. Publicul urban, clasa de mijloc gustă autoflagelarea asta. E enervat de diverse chestii şi are nevoie de o interpretare holistă. E şi comod: nu fac nimic, stau în fotoliu şi mă plîng, că oricum sîntem cei mai XXX, ţara asta nu mă merită. Ideea că sîntem o ţară banală, cu problemele banale ale regiunii le pare absurdă. Trebuie să fie speciali. Şi dacă nu mai sînt speciali în bun, măcar să fie speciali în rău. Clişeele pozitive se cer înlocuite cu altele, negative. De fapt, nu ideile în sine din carte m-au enervat, ci că e Boia cel care scrie aşa. Cam cum vorbeşte Mircea Badea.

facebook.com/Cristian.Ghinea.CRPE


11 comentarii 15184 vizualizări
Aparut in Dilema veche, nr. 464, 3-9 ianuarie 2013

contradictie

Până una alta, e o contradicție în articolul dumneavoastră.

A scris o carte la nervi, se vede că a fost furios, că a simţit nevoia să se descarce. Şi ne-a aruncat nouă în cap această furie. De asta spun că m-am simţit aproape abuzat. Cărţile nu se scriu la nervi dacă eşti Lucian Boia.

De fapt, nu ideile în sine din carte m-au enervat, ci că e Boia cel care scrie aşa.”

Ar trebui să aplicați același principiu - nici o recenzie nu se scrie la nervi. Chiar dacă nu ești Lucian Boia. 

cam exagerat

In primul rand aceasta carte este de fapt un eseu, nicidecum o lucrare completa care sa cuprinda o tema anume si argumente solide. Ba mai mult, undeva la sfarsit chiar precizeaza ca ideile expuse sunt preluate din cartile lui mai vechi. Da, si mie mi s-a parut o carte scrisa la nervi si mi se pare indreptatit sa o faca. Cred ca si-a castigat acest drept. Pare mai mult un exercitiu literar decat ar putea fi un eseu adresat domeniului de expertiza al scriitorului. Mi se pare exagerata critica dumneavoastra pentru o carte de buzunar care nu merita atata atentie. Poate ar fi fost mai corect sa o ignorati decat sa ii acordati acest amplu articol.

De data aceasta, Boia pare sa fi scris si pentru un public "tinta", cititorul amator, persoana care are putin sau foarte putin timp pentru a-l dedica lecturii. De ce nu ati analizat si aceasta perspectiva? Din cate am inteles cartea are un succes teribil. Este usor de citit si poate duce catre deschidere in fata descoperirii adevarului istoric care sta in spatele acelor mituri romanesti de care Boia este atat de obsedat.

Cu respect,

Andrei D

Recenzia proprie

Bravo, corect.

Tocmai am terminat-o si eu de citit si l-am injurat in gand de zece ori si mi s-a parut realemente incapabil, in multe locuri - adica nu poate duce un rationament corect nici pana la coltul strazii.

cu rationamente de genul
- "Eminescu nu este un poet de valoare universala, pentru ca, atunci cand il traduci, se pierde muzicalitatea poeziei" - cu alte cuvinte, "cartofii sunt un aliment nociv, pentru ca nu pot fi exportati". As vrea sa vad poezia care, tradusa, isi pastreaza muzicalitatea si/sau imaginile si sa inteleg ce valoarea, in sine, cu traductibilitatea, chiar daca ar fi posibila;
- "razboaiele voievozilor romani cu turcii nu au protejat crestinatatea, pentru ca ei luptau ca sa se apere pe ei insisi - adica "daca ai arestat infractorul din motive personale, nu din grija fata de lege, se cheama ca nu l-ai arestat";
- "Romania e si stat "national si multinational, in functie de perspectiva aleasa. Daca e o contradictie in termeni, inca o data, e o contradictie care apartine Romaniei". Pai unde naiba e contradictia, din moment ca o spune chiar el ca verdictul difera in functie de perspectiva aleasa??!! Pentru a vorbi de o contradictie, ai nevoie, MINIM, de acelasi referential.


afirmatii "istorice" de genul

- "nu stim sigur de ce obarsie era Mihai Viteazul, dar sunt sigur ca nu era roman";
- "Carol Davila era de origine incerta, oarecum francez, in orice caz, nu roman"; nu mai vorbim despre categorisirea ca roman sau nu in functie de niste criterii pe care le contrazice chiar el, mai departe, cand vorbeste despre "xenofobia" romanilor (si aicea, nu face niste comparatii cu ce a insemnat xenofobia in Spania, in Rusia, in Germania sau in Ungaria, de ex., ca sa vada cat de xenofobi am fost sau suntem, cu adevarat)
- "atitudinile nu se invata, ele vin din interior" (sic!)
- "romanii din principate (in fapt, elita, as zice eu) nu aveau o constiinta politic unitara, prin urmare nu aveau nici constiinta nationala" (simplific eu) - cat de cretina e, din punct de vedere logic, afirmatia asta? ca, de fapt, populatia romaneasca avea o constiinta unitara foarte pregnanta sa vede dintr-o multime de chestii - inclusiv de migratiile masive ale romanilor intre principate, in momentele de inasprire a persecutiilor.
- "ungurii <<asupritori>> din Transilvania..." - baiatul asta traieste intr-o lume paralela, cred ca habar n-are care a fost starea de fapt din Transilvania, pana dupa al doilea razboi mondial - consemnata nu numai de romani, ci de multi altii. Ar trebui numai sa se intrebe de ce exista atata de multi greco-catolici in Transilvania (confesiune originala), printre multe altele. Oricum, din astea si multe altele, intelegem ca acele comisii italiana, franceza, britanica si americana care au decis ca Transilvania apartine Romaniei, la Trianon au fost formate din tampiti.
- "Austria si Ungaria au fost reduse la minimum, razuite de tot ce depasea strict teritoriul lor national" (asta inseamna reducere la minim a Austriei, nu reducere a Austriei la... Austria);
- "se vede treaba ca romanii nu au fost anticomunisti, pentru ca au votat cu Iliescu in 1990" (te lasa masca superficialitatea si obtuzitatea interpretarii); sau
- "partidul comunist nu a avut o sustinere atat de mica pe cat se spune, pentru ca exista un bazin virtual destul de mare, care ar fi putut sa il sustina (cu alte cuvinte, Lazio Roma nu are 50.000 de sustinatori, pentru ca Roma are 3 milioane de oameni, deci suporterii sunt mai multi, pentru ca ar avea de unde - asta se cheama rationament si argument istoric) si majoritatea oamenilor nu au avea nivelul intelectual care sa contracareze ideologia comunista - prin urmare erau favorabili comunismului (faptul ca acelasi nivel intelectual care nu le permitea sa contracareze nu le permitea, poate, nici sa isi insuseasca ideologia ii scapa profund - in fond, romanii par sa fie  profund apolitici, dincolo de inflamarile minoritare, ca pondere sociala); "intre '44 si '47 s-au inscris 700.000 de membrii la comunisti, desi exista pluripartitism, macar de forma" - asta ar fi un indiciu ca ar fi avut comunistii sustinere mare, nu ca ar fi vorba de un oportunism probat adesea, tocmai propria expresie "de forma" e profund ignorata;
- "cu exceptia pogromului de la Iasi, in Romania, masurile antisemite - destul de confuze si ele - nu au vizat exterminarea populatiei evreiesti", dar nu putem spune ca in Romania nu a fost holocaust, pentru ca s-au trimis evrei in lagarele de la Auschwitz si din Transnistria (e adevarat ca din teritoriile erau, in acel moment, anexate de Ungaria si de Rusia" - geniala ca afirmatie, in sine, dincolo de dezbaterea pe date istorice.
- "romanii nu erau majoritari in sectorul economic: erau 47%, ungurii 17%, evreii 13%, nemtii 11%" - cred ca proportiile dintre ponderile nationale ii scapa. "strainii erau reprezentati mult peste ponderea lor nationala" (desi, daca te uiti la alte cifre, pe care le da tot el, rezulta ca nu e asa), ceea ce inseamna ca romanii erau, de fapt, niste idioti - faptul ca minoritatile respective erau natiuni favorizate de secole intregi, care concentrau capitalul, cunostintele si relatiile comerciale, in Transilvania, de ex,. ii scapa, el retine ca romanii erau niste fraieri (desi nu fusesera freiherr, ca nemtii).
- "talentul lui Basescu este a cela de a tine toate firele in mana, fara a deranja arhitectura formala a democratiei. desigur ca nu e un joc corect". Te lasa masca: iti da tocmai definitia omului politic democratic influent (adica cel care e cel mai eficace, in directia pe care o urmeaza, in interiorul regulilor jocului, adica legea) si esenta mai tuturor oamenilor politici ai lumii cu rezultate (a putea sa iti impui punctul de vedere), dar, evident, asta e incorect, desi nu s-a deranjat edificiul formal (adica structura legala). Apoi, ca istoric, vorbind despre "regimul Basescu", se descalifica total, vadind o interpretare amatoristic-de claca, neprofesionala, a termenului "regim", care, istoric, are un sens foarte clar.
- "n-avem idee incotro merge lumea, rolul istoricului se opreste la ziua de ieri, maine nu ii apartine" - s-a dus dracului si utilitatea istoriei
- "intre 1914-1916, noi am fost aliati cu Germania". Asta e cretin?? Vorbeste despre istoria noastra sau emite niste elucubratii bazate pe niste ecuatii personale pe deplin fortate? Ce istorie studiaza el? Pana in 1916 aveam un important curent politic filo-german (asta e cu totul altceva, posibil sa aiba si legatura cu aceea ca regele Carol era german), dar, ca angajament national, eram neutri.
- clisee precum "romanii ii urau pe evrei pentru ca ei detineau majoritatea mestesugurilor si a negotului, pentru ca erau mai buni decat ei" (desigur, mai departe ni se spune si ca germanii erau mai buni mestesugari si negustori decat ai nostri, dar nu ne explica de ce nu ii urau romanii pe nemti - pe de alta parta, chiar din cifrele pe care le citeaza, vedem ca ponderea romanilor negustori era aceeasi cu cea a evreilor - e adevarat, la reprezentare nationala mai mica - iarasi, noi suntem niste fraieri ("a cui e vina?" intreaba, retoric, prostul) - spre deosebie de alte tari, unde evreii aveau, iarasi, o pondere mult mai mare in comert decat reprezentarea nationala, dar acolo un stim de ce s-a intamplat acest lucru (despre alte tari nu ne spune ca erau populate de fraieri).
- evalueaza dezvoltarea dupa niste criterii folosite de istorici acum 50 de ani, din generatia care avea ca "valori" fixe gradul de urbanizare (in loc de, sa spunem, indicele de dezvoltare rurala, de ex.), piata autoreglabila (un mit), etc. - e limpede ca intelegerea principiala a lumii nu ii depaseste nivelul chestiilor pe care le-a invatat la scoala.

In referirile la perioada de dupa revolutie, intra deja in derizoriu - vorbeste de manele, de Gara de Nord, de aeroportul Otopeni, de viol, de televizor, etc. - asta e tratarea "istorica".

La final, cartea nu raspunde in nici un chip la intrebarea "DE CE?" - trece doar in revista niste tipare comportamentale si constatari psiho-sociale pe care le-am constatat cu totii (nu aduce nici o revelatie) - e adevarat, aici vine cu niste cifre si niste cercetari istorice interesante - macar pentru astea, merita sa citesti cartea, avand in vedere ca se citeste in 2 ore (la mai mult, nu ar fi meritat efortul), pe care le amesteca, apoi, cu niste clisee si rationamente false, insotite de rastalmaciri - nu am observat vreo constanta de interpretare, alta decat aceea ca "romanii sunt condamnati, fara speranta, fara nimic valoros". Daca aceste concluzii rezultau dintr-o interpretare unitara, cu aceeasi masura, a tuturor faptelor prezentate, asa discutabile cum ar fi fost, ar fi dat macar dovada de o minima obiectivitate. Dar sa interpretezi fiecare fapt, indiferent de, uneori in ciuda, probabilitatilor sau concluziilor evidente - mereu IN DEFAVOAREA Romaniei si a romanilor, asta nu doveste decat boala. Imi pare rau de el, sa se duca sa se trateze de depresie, dar sa isi tina gura, pentru ca vor fi unii slabi de ingeri care sa il creada, fara discriminare - si asa, boala pe care o are el, o au multi (si chiar el o infiereaza in cartea proprie). Dincolo de frustrarile personale, cu care ar face mai bine  sa se arunce in Dambovita, ar trebuie sa isi asume responsaibilitatea unor pareri publice, pentru ca sunt insi care iau de-a gata tot ce spune unul, in functie de notorietatea numelui.

Exista multi oameni irationali, exaltati, subiectivi, isterici, etc., care interpreteaza dupa ureche fiecare fapt, cu un program propriu, emotional, sau de altfel. Dar sa interpretezi fiecare posibilitate, sa fortezi sensuri si sa folosesti rastalmaciri la tot pasul TOCMAI impotriva ta (iar programul emotional, ca nu il banuiesc altfel, sa iti fie impotriva propriului tipologii), asta presupune un fel de perversitate si placere masochista care genereaza scarba. Este un curent la fel de real si de valabil ca si exagerarile patriotarde, dar, spre diferenta de astea, este mult mai nefiresc si vaditor de complexe si de lipsa de respect de sine. Macar celalalt ar fi scuzabil si oarecum de inteles, dintr-un punct de vedere uman. Al lui nu poate fi inteles in nici un fel.

Chiar din propriile descrieri, asa unidirectionale cum sunt, rezulta multe comparatii care ne sunt favorabile, dar sunt constant ignorate, pentru ca nu vadesc perfectiunea, singura care i-ar multumi (oare?) pe frustratii de genul asta. E o categorie de oameni care scuza sau trec cu vederea orice imperfectiune a unei tari straine, dar nu pot sa isi ierte lor insisi nimic sub perfectiune - este o forma tipica a complexului - si care, prin urmare nu vor aprecia nimic facut aici, de noi (ca, asa cum spuneam, cu strainatatea sunt mult mai ingaduitori - acolo aleg sa vada, nu stiu cum, un fel de perfectiune si sa justifice chiar aberatiile prin te miri ce rationamente) - poate doar in lumea de apoi sa aprecieze cate ceva.

Sunt satul de insi cu mentalitatea asta. Totul ii pute, nu exista absolut nimic bun, nu stie ce se poate schimba sau cum, nu exista nici o diferenta, nici o nuanta, nici o dara de lumina. Iar cand insii cu mentalitatea asta mai sunt si prosti, ce ramane? Din pacate, am observat de mult prea multe ori ca citirea de carti nu iti porneste neaprat si rotitele creierului, ci doar iti indeasa, intr-un mozaic, fapte, concepte eclectice, combinate cu ideile, rationamentele si concluziile altora. Cand te straduiesti sa produci si tu cate unul/una (rationament sau concluzie), scartaie al dracului.

M-a mai dezamagit la ea caracterul de fituica (Humanitas are talentul asta, recent) - 120 de pagini, cu text pe 2/3 din suprafata paginii - la o paginare normala, ar fi iesit probabil vreo 90-100 si n-ar fi fost "o carte".

Ma surprinde ca sunt oameni care comenteaza valabilitatea cartii, fara a da impresia ca au citit-o - iarasi cred ca e vorba despre o participare amatoriceasca - bazata pe niste predispozitii subiective, mai degraba decat pe constatri la obiect.

despre

Buna ziua, am citit si eu cartea - mai degraba am rasfoit-o - cand am fost in tara in vacanta de Craciun.

Nu-i o carte, mai degraba un pamflet - scris cel mai probabil cu toti nervii acumulati dupa vara (si anul) 2012. Ar fi trebuit probabil publicata ca si manifestul "Indignez-vous" a lui Hessel, un pamflet tot fara prea mult sens. Asa, fiind publicata in forma de carte, o sa ramana din pacate in bibliografia Lucian Boia.

Numai bine.

Mituri și mituri

De fapt cartea lui Boia nu e departe de ...Boia. Cu alte cuvinte: ne place tare să dărâmăm mituri împreună. Luăm oricând o piatră în mână dar nu când e vorba de miturile noastre...

La loc de cinste mitul ”Băsescu is the Man” urmat de submitul ”Intelectualii de dreapta are the best”...bip...all the rest... Cum a tras Boia concluzia că s'a împuțit treaba și în prezent...nu ne mai place. Îmi amintesc că la penultima carte a lui Boia, dl Pleșu, între două editoriale cu ce rău mic e totuși Băsescu în comparație cu alte rele, se minuna cumde au putut fi intelectualii așa colaboraționiști...

dar nu mai banală ca un editorial din Dilema

Ce'mi place mie la tine dragă Cristian este că ai un soi de tupeu de mare comentator ca și cum de exemplu unul ca Boia ar trebui să'și roadă unghiile în așteptarea verdictului tău cum stau în filme scriitorașii așteptând cronica din NYT sau WP...

dincolo de faptul că de foarte multe ori scrii cronici la chestii fumate cu aerul că ai descoperit lumea și pe wiki deja e inchisa dezbaterea (vezi povestea cu Jared Diamond) mai vii să combați un scris după ureche la fel de ”după ureche”... Bunăoară te întrebi ce studii are în spate Boia pentru afirmațiile sale dar nu'mi aduci niciun studiu care să probeze contradicția lui Boia. De exemplu pe ce te bazezi când pui în coada Românicăi ”banale” țări precum Serbia, Albania, Ucraina, Republica Moldova? Eu de exemplu, ca opinie (nu am studii în spate) nu m'aș da așa bățos în fața Serbiei și nici a Ucrainei. Ba chiar nici cu Republica Moldova n'aș fi așa deștept. Albania treacă... Dar ce combate Boia la români chiar le lipsește acestor popoare: defecțiunea. Nu te supăra dar dacă am fi pe jumate de serioși cât sunt sârbii și ucrainenii poate am atinge banalitatea la care aspiri. Eu am experiența colaborării cu oameni din aceste țări (și dumneata o ai dar ...degeaba) și ți'aș spune că dacă mă tem să meargă ceva prost în proiectele comune teama vine de la ”romanian team” și arareori de la ”moldavian team”. Ucrainenii sunt brici și ne dau lecții de la engleză până la seriozitate... a că noi suntem în UE și ei nu? Banal Cristiane. banal. Ai citit degeaba pe Diamond. Sunt asa pentru că stau mai prost ca noi cu geografia nu cu ”defecțiunile”. Iar Serbia săraca, să fii matale sănătos că și economic stă mult mai bine... nu te lua după ghinioane..

Și mai sunt multe puncte la care nu mă mai obosesc să te combat. E suficient un contraexemplu pentru qed. În fapt, nici eu nu sunt de acord cu cărțile scrise la năduf (dar în care excelează colecțiile de articole și de eseuri de la Humanitas) dar dumneata cu acest editorial supersuperficial salvezi cartea lui Boia: adică dovedești că ce spune el acolo e adevărat...nici măcar o critică nu o facem serios.

Fals

Nu inteleg logica din spatele frazei "Bunăoară te întrebi ce studii are în spate Boia pentru afirmațiile sale dar nu'mi aduci niciun studiu care să probeze contradicția lui Boia."

Din cate stiu eu, revine celui ce face o afirmatie sa o probeze, nu sa o arunce, amatorist, in eter, si sa se fie ceilalti obligati sa probeze contrariul.

Spuneti ca toti vecinii nostri sunt mai seriosi ca noi. Daca in ce ii priveste pe ucraineni, ca medie, am serioase dubii, nu e mai putin adevarat ca avem si calitati pe care vecinii poate nu le au in acelasi grad (si, cu siguranta, aceeasi configuratie). Nu le detaliez aici, nu asta e scpul interventiei. Consider ca e de la sine inteles ca exista si astfel de calitati, matematic, in cazul in care ele nu s-au observat deja cu ochiul liber. Nu cred, insa, ca putem avea pretentia unui discrus obiectiv, atat timp cat ne vedem numai defectele, dar refuzam sa vedem si calitatile, alegand programatic exact acele comparatii care ne defavorizeaza - exact extrema opusa alegerii strict a comparatiilor favorabile - insa, desi la fel de falsa, mult mai nefireasca si mai perversa decat aceasta. Imi imaginez ca, daca tot reactionam subiectiv, un om care se repsecta pe sine ar alege subiectivismul care ii este favorabil - asta ar fi calea fireasca, omeneasca - pe care o vadesc foarte multe natiuni, dar noi, iarasi nu vedem aceasta exagerare la ei, dimpotriva, o luam drept valoare obiectiva, in timp ce, acasa, o crucificam.

gradientul civilizatiei si excelentei

"Nu vreau să spun că România e grozavă. Spun doar că România e banală. E o ţară banală pentru regiunea noastră. Cu probleme structurale grave, moştenite din interbelic şi apoi din comunism. Comparaţia cu Germania nu ajută la nimic. Comparaţia relevantă ar fi cu România din trecut şi România faţă de ţările comparabile."

Perfect de acord!

Si nu e nici o drama in asta, nu suntem nici mai buni dar nici mai rai decit vecinii nostrii. Gradientul civilizatiei si excelentei in Europa a fost (si va fi!) orientat de la NV catre SE. Cu cit mai repede intelegem (si acceptam!) asta cu atit mai bine pentru viitorul nostru ca natiune.

 

 

ratari altfel.....

Sunt pasionat de istorie si de multi ani citesc tot ce scrie domnul Boia, apreciind si insusindu-mi tezele sale despre demontarea miturilor istoriei. Cu atit mai mult cu cit am trait dureros intoxicarea comunista din manuale si tratate.

Cartea recenta despre care vorbim a fost , intr-adevar, scrisa la nervi, dar poate nu numai. Nivelul discursului este cel dintre cei doi cel mai bine imbracati oameni ce asteapta  un tren intirziiat , in picioare, la bufetul unei gari de provincie......

temele dezbatute sunt larg raspindite , la fel si modul lor de tratare..

Hai sa-l iertam de data asta pe domnul Boia, poate avea de platit ultimele rate la un credit mai vechi in franci elvetieni si , nestiind sa faca altceva, a mai scris o carte, "din suc propriu". Am luat cartea, care nu e foarte scumpa, am citit-o, toata lumea a cistigat, cititorii si-au consolidat fidelitatea, cind iubesti nu socotesti, iar autorul si-a incasat drepturile de care avea o strigenta nevoie. Sa speram ca urmatorul titlu se va situa in contextul anterior si aceasta carte ne se reedita.

sorin gheorghe stoica, cluj

Observ ca unii au voie sa

Observ ca unii au voie sa scrie la nervi iar altii nu. Ba ca unii au voie chiar sa imparta epitete iar altii nici n-au voie sa se apropie de ele. Cind un ginditor roman scrie exasperat de Romania e comparat cu Eminescu, iar cind cel mai mare istoric in viata scapa, chiar si la nervi o carte mediocra, e comparat cu Mircea Badea. Sint bune si dilemele astea la ceva. In mina celor nepriceputi insa, dilemele fac ceea face nehotarirea acolo unde valorile sint incerte: uniformizeaza.
Contextul e de multe ori convenabil: eu zic ca Romania vazuta in context balcanic le este comoda multor intelectuali romani dar ii este net defavorabila poporului.
Dar fiindca ne place mult de Gigel, poate ar trebui sa ne gindim la un exemplu: Gigel e la o scoala de cartier foarte slaba si are parinti care sint multumiti cu profesorii care dau usor note bune. E drept ca la un moment dat situatia a fost una critica, fiindca Gigel se inhaitase cu niste smecherasi din cartier: acuma insa el are niste prieteni de pe scara, care au chiar note mai mici decit el. Culmea e ca prietenii de pe scara sint mai bine pregatiti decit el. Ce-ar trebui sa faca parintii lui Gigel vazind diferentele importante de pregatire? Sa se multumeasca cu "contextul" si sa parieze pe profesorii slabi de la scolile din cartier sau sa-l mute pe Gigel, fie si la nervi, la o scoala mai buna?
Parintii unei natii sint chiar intelectualii sai, iar ei nu sint neparat profesori: uneori, rolul lor este chiar acela de a sesiza contextul convenabil lor dar nefavorabil celorlalti. Iar contextul nefavorabil romanilor este subcultura comunista cu care ei s-au deprins de mici si de care, dupa cite se pare, aproape ca nu se mai pot dezbara.

Interesantă recenzie, mulțumesc.

Am cumpărat-o cu gîndul că învăț ceva din ea, și o s-o duc totuși pînă la capăt, mai ales că e foarte mică. Ca cititor amator am obosit însă să citesc opere din acestea de caracterizare, mai ales după ce am trecut prin Confesiunile unui cafegiu și Viața unui om singur. Și aici sunt probabil vinovat pentru că eu cumpăr titlurile populare și atractive mai ales pentru "trivia" descrise în ele, și mă aștept cumva să găsesc rigoare științifică.

Adăugaţi comentariu

Pentru a putea adăuga un comentariu trebuie să vă conectaţi. Dacă nu aveţi înca un cont, îl puteţi crea acum. În comentariile dumneavoastră vă rugăm să folosiţi un limbaj civilizat.

CONECTARE    CREAŢI-VĂ CONT

PUBLICITATE

 

Cristina COMANDAŞU

Extraordinarul Daniel Barenboim

Extraordinarul Daniel Barenboim

Din fericire, am avut ocazia să-l vedem de mai multe ori la București pe extraordinarul pianist și dirijor Daniel Barenboim; la 73 ani, Daniel Barenboim pare neobosit și veșnic tînăr – proiectele sînt multe și împlinirile pe măsură. 

citiţi

Cu ochii-n 3,14

● „Teneși, diverse culori, la prețuri incredibile“ – mă îmbie un anunț publicitar. Nu pot să spun decît că sportul alb, oricît de colorat ar fi, se numește tenis. Iar încălțările, oricît de ieftine, se numesc teniși. (M. M.)

● Din discuţiile aberante din viaţa de toate zilele. O doamnă mi-a povestit cum vecinul ei îi ţinea socoteala de cîte ori trăgea apa de la WC noaptea; o alta – cum n‑a plecat ea să lucreze un timp în străinătate pentru că n‑au lăsat-o băieţii ei, care au în jur de 30 de ani, pentru că n-ar mai fi avut cine să le gătească. (I. P.)

citiţi

Soluţie implementată de Tremend
SATI