Ideea doctorului Arafat e totusi fundamental stingista, oricum ar intoarce-o din condei autorul articolului. Domnul Arafat isi apara doar cu indirjire institutia pe care o conduce, ca aceasta sa continue sa existe in forma ei actuala, si asta destul de evident cred. Aparind mentinerea unei stari de lucruri satisfacatoare, nu are nici nevoie de si nici ce mari argumente politice sa produca. Citeva argumente "tehnice" cum ca banii sunt si asa cam putini, de ce sa-i dispersam si mai ales constatarea ca seviciul merge totusi bine in comparatie cu altele au fost de ajuns. Ideea insa de a nu permite astfel din principiu si altora sa-si liciteze serviciile pentru acelasi buget de stat este o veche idee social-democrata si suficient de politizanta prin ea insasi ca sa mai conteze daca se aduc sau nu argumente strict politice in apararea ei. La fel si argumentele "tehnice" si nepolitizate oferite de domnul Arafat sunt de fapt comune si social-democratilor de peste mari si tari in dezbaterea acelorasi probleme. Si totusi in majoritatea tarilor Europei de vest serviciul de ambulanta a fost decentralizat, serviciile fiind licitate in acord cu directiva UE, monopolul in unele cazuri fiind detinut de o firma particulara si nu de stat.
In continuare, probabil voit, ca sa creeze o dezbatere mai aprinsa, autorul articolului se remarca prin in a prezenta eronat in mod grotesc o "tema mai usor de inteles si mai populara" din capitalismul de buzunar pe intelesul tuturor. Autorul articolului nu a trait sigur in capitalismul adevarat si nu cred sincer sa fi scos aberatiile astea nici macar din carti asa cum a spus cineva mai sus. (Pentru ca oricum majoritatea ziaristilor sunt formati la „indigou” in focarele de poluare culturala ale scolilor private din „capitalismul de stat” autohton, agramati, inculti, semianalfabeti.)
Pentru ca toate teoriile socio-economice confirma faptul ca in pragul unei hiperdezvoltari a societatii si a unei explozii a natalitati, a unei cresteri seminficative a sperantei de viata la nastere, a unei globalizari rapide, capitalismul „salbatic” nu-si mai poate indeplinii misiunile sale sociale.
In tarile capitaliste din occident insa, de exemplu in Franta exista impozit progresiv pe venit si o economie subterana totusi scazuta dar in plus si un impozit de solidaritate pe avere care aduce statului banii necesari pentru programele sociale. Impozitul de solidaritate desi introdus initial de stinga, a fost ulterior preluat si mentinut deopotriva si de dreapta, din motive lesne de inteles.

Un impozit progresiv si un impozit de solidaritate pe avere nu sint in interesul politicienilor si potentatilor nostri indiferent de coloratura de stinga sau de dreapta, cum mai toti s-au imbogatit pe nedrept pe spinarea poprului.
Dupa caderea comunismului si trecerea la democratie s-au imbogatit si cei de stinga si cei de dreapta, ducind la polarizarea societatii in smecherii care s-au imbogatit si fraierii care au saracit, impartire de-a curmezisul traditionalei stinga-dreapta occidentale. Vezi in sensul asta si imposibila fuziune tip carcalete dintre PSD (cu satelitul PC) si PNL, un partid fiind profund de stinga celalalt profund de dreapta, nici macar pe hirtie combinatia asta nu putea iesi. Niciodata o astfel de ideologie demagogica nu a fost pusa la punct de politicieni onesti, aici se si vede de fapt cam cite parale mai face ideologia stinga-dreapta in fata luptei pentru ciolan.

E trist c’am ajuns să fac pe avocatul stângii pe acest forum pt că nu’mi place deloc poziția... Dar asta se’ntâmplă când dreapta încape pe mâna unor ignoranți semidocți care se cred ideologi și intelighenție, ”think thank”...toate din cauza unor stagii pe care ei le confundă cu studiile (vorbesc la general, nu dau nume).
Ideea pe care vreau s’o propag aici este că dreapta de la noi e compromisă, NU CĂ STÂNGA E MAI BUNĂ CA DREAPTA și asta pt că dreapta propovăduită de niște mestecători de sloganuri este o dreaptă tâmpă și aberantă. Lumea și economia sunt mult mai complexe decât erau pe vremea autorilor la care s’a oprit lectura dumnealor. Echilibrul era posibil prin piață pe un câmp de creștere nelimitat, nu cum este acela de azi. Apoi convergența e un fenomen incontestabil, numai că nimeni nu mai e dispus să aștepte 400 de ani să ”conveargă”. Practic, de la teoria ofertei s’a dovedit că piața poate fi manipulată și deci nu se poate atinge concurență perfectă NICIODATĂ, condiția primordială a echilibrului și convergenței.
Asta nu’nseamnă că piața e desființată ca soluție economică, ci doar că ESTE DOVEDIT CĂ PIAȚA POATE EȘUA în anumite situații. Dar calculele arată că piața produce și mai eficient și mai echitabil decât economia planificată. Deci nu stânga e mai bună, ci dreapta poate să greșească... Știu asta și cei mai feroce neoliberali care recunosc de la un punct încolo că lupta lor se dă la sentiment, nu la argumente ultime. Ei merg până la a admite că, de dragul libertății individuale, pot să și moară oameni, dar nu neagă că ar muri oameni în anumite situații de eșec.
La noi, dreapta băieților cu studii de filosofie sau literatură, cu economia învățată din eseuri bestseller și cu practica făcută la ONG’uri, NICIODATĂ în capitalismul adevărat (iar vorbim la general :) nu e așa. În cel mai pur stil românesc, la noi nu e pe bază de ”murim dar rămânem la principii” ci pe bază de ”murim, dar ne facem că ne e bine și promitem binele până mor și fraierii care încă se mai îndoiesc”... adică băgăm gunoiul sub preș. Ba mai vin și cu morala și cu sloganurile, plus beșteleala stângii: impostură, fraudă logică primitivă ș.a.m.d
Hai să le vedem pe rând... și cu frauda și cu logica:
Când ne explici ce spune Arafat și’i dai și dreptate, de fapt, admiți o teorie a stângii... dar nu recunoști: ”piaţa va funcţiona, dar nu în sensul dorit”. Păi asta e ideea de esență a stângii moderne. Nimeni nu neagă economia de piață, ci pretinde că piața NU FUNCȚIONEAZĂ ÎNTOTDEAUNA ÎN SENSUL DORIT.

Apoi ne iei cu etica și’mi arăți foarte frumos că 16% din 10 lei nu e totuna cu 16% din 100 lei. DA, CORECT. Dar 16% din 10.000 lei poate să ducă la scăderea economiilor din cont, în timp ce 16% din 1000 lei poate să însemne moartea titularului de cont, așa că mai ușor cu etica pe scări și cu fraudele logice. Că dacă e s’o luăm cu logica nu cred că a ”taxa etic” pe toată lumea cu aceeași cotă după care îi ajuți pe cei săraci, nu e totuna cu a taxa mai puțin pe cei săraci... după logica mea, sau a spune că dacă e pe banii publici, concurența nu e tot concurență, e tot o fractură logică...

So, e bine că te uiți la doctor ca la un prestator de servicii, dar numai când ești servit și nu te mai doare în gât. Când stau rezidenții de gardă fără salariu îți amintești de jurământul lui Hipocrat. Ce’ar fi să’și amintească și ei că sunt prestatori de servicii pe la sfârșitul lunii când s’au terminat fondurile de la casă și să te lase căzut în stradă, că la cartea de economie clasică scrie că serviciul e pe bani și nema bani, nema serviciu. O fi tot în carte că banii s’au terminat de la cheltuirea ineficientă, dar de ce i’ar păsa lui că unii au dat compensate pe ochi frumoși. El e prestator, nu vrăjitor misterios...

Una peste alta e vorba de cazuri clasice (ca să te parafrazez) de eșecuri ale pieței. Azi ai dovedit că nu trebuie să fii de stânga ca să le vezi. Doar să ai pertinența să și recunoști. Numai că dumneata iei doar sloganurile din cărți, nu iei și corelațiile și aplicabilitatea exemplelor. Bunăoară și așa-numita ”pedepsire a muncii” prin impozite e tot din cărți. În cărți o fi că banii vin din muncă, numai că_cărțile presupun că munca stă la liber pe tarabe și vine omul care vrea să muncească își alege munca potrivită și o ia. Cărțile dumitale presupun, de asemenea, că Gheorghiță, născut la Horodnicul de Sus poate oricând să se pună cu burta pe carte și să dea la LSE de unde să sară țuști, direct consultant la o multinațională, deopotrivă cu gagicile de la Monet. Doar că el are 10 km peste pădure pâna la prima școală unde îl așteaptă un profesor suplinitor care’i predă toate materiile. Dar visul american trece peste orice impediment mărunt ca astea cu distanțele și profii dacă Gherghiță are spiritul liber și nu este îngrădit de un stat asistențial. Drept care, Gheorghiță își va valorifica potențialul și, prin inițiativă privată și viziune pragmatică, încurajate de o cotă unică, va răzbi pe piață, lăsându’i pe impostorii de stânga să peroreze în gol despre drepturile sale sociale...

Apoi, conform cărților dumitale, cel mai muncitor om din Europa trebuie că este Messi, iar din România e Mutu, urmat îndeaproape de Salam și Minune pt că, nu’i așa, piața nu poate da rateuri. Drept urmare, nu tre să’i descurajăm, mai ales pe timp de criză, că din munca lor, prin teoria convergenței și prin efectul trickle-down, dar și prin emulația pe care o vor crea aceștia stârnind competiția, se va ajunge la o distribuție și echitabilă și eficientă întru bunăstarea tuturor... posibil ca strănepoții dumitale să o prindă...

P.S. Eu pot să’ți demonstrez cu creionul în mână prin calcule economice că investiția în educație și sănătate este macroeconomic o măsură de dreapta pentru că, nici mai mult nici mai puțin, e creare de capital, dar mă tem că aș strica orzul pe gâște (la general... )

Cristi, uite aici http://mises.ro/935/ si aici http://mises.ro/931/

Printre altele, un stat sanatos este unul suplu, nu supra-dimensionat. Nu poti insa, de dimineata pina seara, sa rupi oasele statului si sa strigi ca e debil: adica poti, dar esti direct demagog, chiar daca sustii initiativa privata. Si domnul Patriciu e un demagog desavirsit, chiar daca sprijina initativa privata: initiativa privata e inclusiv atunci cind te-ai decis sa prosperi in ape tulburi, pe cai informale sau chiar ilicite. Cinismul este, de regula, apanajul celor care, in mod eronat, asimileza binele comun cu gindirea de stinga. In pofida aparentelor, cinicul este un om cotropit de teama, frustrat si plin de resentimente, lipsit de generozitate: cinicii nu pot fi oameni de stat.

As spune ca daca vorbim de un politician, cum e domnul Basescu, ideea ca Arafat e stingist ar putea fi trecuta relativ usor cu vederea -- s-a si intimplat deja; vorbind insa de un economist, e direct problematica. Nu spun ca la presedinte ar fi acceptabila, nu este, date fiind anvergura si impactul legii, insa la un economist e dovada de politicianism. Iar faptul ca la economistii nostri argumentele pragmatice nu mai functioneaza, e cu-adevarat ingrijorator.
Pentru mine, cu toate impreciziile, economia tine de stiinta: politica nu, caci argumentul ultim al politicianului e mai mereu votul, succesul electoral -- politicianul este un soi de rock star. In plus, puterea e un steroid care tulbura inclusiv mintile celor mai echilibrati, nu degeaba, in democratie e de dorit alternanta. Multi vorbesc in zilele astea de politizare excesiva: e rau ca justitia sufera de susceptibilitate politica, aici ne ajuta inca MCV-ul, ce e de facut insa cu tocanita de economie-politica? Caci daca adevarata sansa a politicianului de a se apropia de stiinta este sa se initieze sau chiar sa se scoleasca in economie, pentru economist, aplecarea inspre politic este de cele mai multe ori insotita de riscuri majore: fiindca drogul puterii e dupa colt, iar derapajul politic, adica ideologizarea, de neevitat.
Miliardarul de carton este marca tranzitiei nesfirsite de la noi si de aiurea, insa, din cite imi pot da seama, miliardarul de carton nu poarta intreaga vina pentru imprejurarea ca, in pofida faptului ca e masiv, statul ramine debil (slab). Prin privilegierea politicianismului in detrimentul argumentului pragmatic, economistii, managerii (numiti) si judecatorii slabesc zilnic statul. In fapt, putem vorbi fara rezerve nu doar de miliardari de carton, dar si de economisti, manageri si judecatori de carton. Mi-e teama insa ca situatia e chiar mai rea decit atit: caci avem inclusiv intelectuali de marca angajati politic, adica intelectuali de carton. In genere, datorita libertatii sale de gindire, educatiei solide, culturii, versatilitatii argumentatiei, nevoii stringente de adevar si de ordine, un intelectual autentic e foarte putin vulnerabil la tentatia politica: cind unul sau mai multi intelectuali de calibru cedeaza la ideologie, situatia e deja alarmanta. Caci prin politizarea masiva se diminueaza intotdeauna numarul celor lucizi.
Solutia e clara: profesionistii ar trebui sa reziste cu orice pret asaltului ideologic al politicienilor; in nici un caz n-ar trebui sa amplifice politizarea, in ideea succesului la public (succesul facil este cel de stinga iar cel mai putin facil, e cel de dreapta). Arafat e inca un precedent de notorietate, de la care incolo s-ar putea continua. Printre primele precedente e cel constituit chiar de Daniel Morar, procurorul sef al DNA, care a refuzat in citeva rinduri momeli politicianiste bine ticluite de parlamentari. Fiecare astfel de precedent insanatoseste, intareste in sens bun statul.