Cristian GHINEA | Atitudini mic-burgheze

De ce iubesc capitalismul?

- astăzi low cost-urile -

● Pentru că precedentul articol intitulat „De ce iubesc capitalismul“ a avut efectul scontat, îmi propun ca din cînd în cînd să strîng sub acest titlu motivele pentru care iubesc capitalismul – fie că aceste motive sînt mărunte şi personale, fie că sînt grandioase şi globale. O precizare metodologică. De ce „iubesc“ şi de ce „capitalismul“? Am primit sfaturi contra. Dragă, cum adică îl iubeşti, ce-i femeie?! Pune-l şi tu mai analitic: cu argumente pro şi contra şi du concluziile spre cele pro. Ei bine, nu! Scopul acestui serial este tocmai acela de a apăra capitalismul, într-o lume care vrea să trăiască în el, dar iubeşte să-l urască. Este un serial împotriva curentului, împotriva nedreptăţii care i se face permanent capitalismului, fie de la stînga socialistă (anti-piaţă), fie de la stînga feudalistă (anti-egalitate), fie de la stînga etatistă (anti-concurenţă). Într-un fel sau altul, aceste trei curente de stînga copleşesc şi dezbaterile, şi deciziile asupra politicilor economice (cînd vine vorba despre anti-piaţă, pro-etatism şi anti-egalitate, socialiştii îşi dau mîna cu popularii şi creştin-democraţii). Deci, în această atmosferă de teroare a locului comun anti-capitalist, capitalismul merită iubit. Al doilea reproş viza termenul în sine: de ce „capitalism“, e un cuvînt cu multe încărcături, zi mai bine „piaţa liberă“, sună mai puţin compromis. Ei bine, iar refuz! Dacă un bărbos parazit şi paranoic ca Marx s-a chinuit să îi strice numele, dacă generaţii de prostănaci universitari şi-au rezolvat crizele personale de ratare atacînd capitalismul, de ce ar trebui să luăm noi chestia asta de bună? În plus, sună ca dracu’ să zici că iubeşti piaţa liberă. Nu, de fapt, dacă eşti pro-piaţă, capitalismul este chestia pe care o iubeşti, adică acel sistem social care permite libertatea, iniţiativa, egalitatea în faţa legilor şi, în fine, piaţa liberă. Deci, iubesc capitalismul.

● Iubesc capitalismul pentru că el a inventat low cost-urile. Zborurile low cost au fost o lovitură serioasă dată de capitalism feudalismului de stat. Înainte de low cost-uri, zborul era treaba statului din două pseudomotive: siguranţa şi importanţa strategică. Vezi bine, avioanele zburau numai şi numai dacă statul deţinea aceste avioane, pentru că statul e ăla responsabil şi cu capul pe umeri, privaţii sînt nişte hulpavi criminali. Ei bine, lumea s-a umplut de zboruri low cost în ultimii 40 de ani. Cîte s-au prăbuşit? Exact. Statul trebuie să reglementeze şi o face la sînge în industria aviatică; în rest, privaţii au avioane şi se bat la preţuri. Spre fericirea şi extazul pro-capitalist al unora ca mine.

● Ador low cost-urile. Norocul istoric al generaţiei mele a fost ca în România să explodeze rutele low cost exact cînd au picat vizele pentru Europa şi cînd trendul nivelului de trai era ascendent. Am văzut cam tot ce voiam să văd din Europa, plătind pe bilet mai puţin decît aş fi plătit pentru biletul de tren Bucureşti-Oradea. Pentru că, aţi ghicit, rutele trenurilor nu au fost privatizate, ale avioanelor – da. Trenurile sînt de importanţă mega-ultra-suprastrategică, ele trebuie să rămînă ale statului şi preferăm să le vedem mizerabile, goale şi abia tîrîndu-se pe şine şi să ne înghesuim ca proştii în maşini decît să privatizăm CFR.

● Cît despre importanţa strategică a companiilor naţionale aviatice, nu dau doi bani pe ea. În general, dragi cititori pro-capitalişti, ţineţi minte o chestie simplă: cînd cineva spune despre vreo activitate economică că e strategică, priviţi-l cu mare neîncredere, sigur vrea să bage sub preş corupţie, ineficienţă, rente, minciună şi prostie. De obicei, toate la un loc. Şi asta e valabil mai ales la chestiile care par musai strategice, gen industria energetică. Deci, aviaţia de pasageri nu e strategică. Bulgarii nu mai au companie naţională şi nu-i simt lipsa. Dacă aş putea să privatizez Tarom, aş face-o mîine. Dacă aş putea să o desfiinţez, să-i scot avioanele la licitaţie, să-i vînd culoarele de zbor scump către low cost-uri şi cu banii ăia să salvez aeroportul Băneasa din capcana imobiliară nesimţită în care l-a împins viitorul inculpat (sper!) Călin Popescu-Tăriceanu, aş face-o ieri.

● Mă uit la feţele oamenilor cînd zbor cu Tarom şi cînd zbor cu Blue Air sau cu Wizz Air (apropo, ungurii tocmai au declarat falimentul Malev, în timp ce compania low cost ungurească Wizz Air se extinde permanent). La Tarom – bilete foarte scumpe, avioane jumătate goale şi lume bună (oficiali, afacerişti). La celelalte – bilete ieftine, avioane pline, lume necăjită, muncitori spre Italia şi Spania mai ales. Într-o lume normală, cei care zboară cu Tarom ar trebui să-i subvenţioneze pe cei care zboară cu Blue Air, nu? Ei bine, e invers: amărîţii consumatori de low cost subvenţionează din impozitele lor compania falimentară Tarom, ca să zboare fundurile oficialilor şi afaceriştilor.

● Bulgarii şi ungurii nu şi-au aruncat la coş companiile aviatice din inteligenţă, ci pentru că nu au mai avut bani să le ţină. Din păcate, peste tot în lume, peisajul este cam acelaşi: companii naţionale subvenţionate de stat din motive obscure domină intrarea pe piaţă şi fac orice să blocheze low cost-urile. Şicane peste şicane, culoare de zbor rezervate, refuz de intrare pe aeroporturi etc. Dacă vă întrebaţi de ce zburaţi cu low cost-uri în toiul nopţii, cam acestea sînt motivele. Deci, statul plăteşte subvenţii la companiile naţionale pentru ca publicul de elită al acestora să nu-şi mişte fundul decît ziua spre aeroport. Amărîţii de la low cost-uri se pot trezi în miezul nopţii, ei nu sînt de interes strategic. Industria asta arată cel mai monstruos chip al feudalismului de stat. Este unul dintre acele cazuri în care capitalismul ţine cu săracii, în care capitalismul democratizează accesul la resurse (zbor), în care capitalismul ar lua de la bogaţi ca să dea la săraci, dacă nu i s-ar opune cabala birocraţi-industrie strategică.

● Cea mai săracă ţară din Europa (dacă nu numărăm şi Kosovo) este Republica Moldova. Cele mai scumpe bilete de avion din Europa sînt în Republica Moldova. Cu toate acestea, am citit un document de poziţie al Ministerului Transporturilor din RM care spunea că ţara nu poate intra în spaţiul aerian comun al Uniunii Europene (permiţînd deci low cost-uri). O scurtă paranteză pentru pro-capitaliştii care tind să fie anti-UE pentru că aşa au auzit ei de la republicanii din SUA, că UE e o chestie socialistă. Fraţii mei pro-capitalişti, sînteţi într-o eroare istorică. Poate că UE este mai puţin pro-piaţă decît America, dar UE este cea care împinge capitalismul înainte în Europa, împotriva tendinţelor feudal-protecţioniste ale guvernelor şi ale publicurilor naţionale; vă pot da nenumărate exemple – sau credeţi că e o coincidenţă istorică că ne-au invadat low cost-urile fix cînd ne-am integrat în piaţa comună a UE?

● Înapoi la R. Moldova. Deci, se analiza posibilitatea unui acord UE-RM care să deschidă spaţiul aerian moldovenesc. La care Ministerul Transporturilor, condus de un partid care se numeşte Liberal, zice că nu vrea. Din două motive. Primul: nu ar fi cerere pentru aşa ceva, mai ales că moldovenii încă au nevoie de vize pentru a merge în UE. Al doilea: compania naţională Moldova Air ar fi prejudiciată. Primul motiv e ridicol. Carpatair zboară de la Timişoara spre Chişinău cu avioane pline (legînd o non-capitală de Chişinău, Carpatair ocoleşte monopolul de facto al Moldova Air). Basarabenii care muncesc în Italia şi Spania trebuie să facă escală la Timişoara pentru a zbura la preţuri cît de cît decente. Alţii merg cu autobuzele la Bucureşti sau la Odessa pentru a prinde low cost-uri. Toţi aceşti oameni plătesc impozite către un stat care din aceste impozite subvenţionează Moldova Air, companie de interes strategic. 


5 comentarii 4761 vizualizări
Aparut in Dilema veche, nr. 422, 15-21 martie 2012

Iulian

Capitalismul ăsta (în viziunea domnului Ghinea) e ca sexul: depinde la care capăt al p... plăcerii te afli. Dacă eşti un 'telectual care te străduieşti să trăieşti bine din bani, mai mult sau mai puţin, publici (împărţiţi politic), iubeşti capitalismul. Dacă te-ai născut în provincie (din vina ta, pentru că în viziunea ortodoxiei neoliberale e vina ta că te-ai născut în mizerie, sa nu te puie necuratu' să invoci neşansa), într-o zonă săracă, probabil că o sa iubeşti mai puţin capitalismul când o să vină nişte domni de la oraş să exploateze gazele de şist şi o să te lase la fel de sărac, dar probabil bolnav, din cauza poluării, şi cu pământul otrăvit . În fond, dacă ai prins un loc călduţ, e dreptul tău să nu îţi pese de amărâţi (cred că e trecut şi în Constituţie dreptul ăsta!). În fond, roata nu se întoarce niciodată, nu-i aşa?

si eu iubesc capitalismul dar sunt si gelos...

De acord, in mare parte, cu ideile articolului. Un singur bemol, ma indoiesc puternic ca privatizarea astazi sau, conform dorintei autorului, ieri, a Tarom sau CFR ar fi sinonima cu defeudalizarea acestora si cu scaderea preturilor. Cel mai bun contraexemplu, fara a fi unicul, este privatizarea Romtelecom. N-au scazut preturile cu un ban, ani buni, pana ce de curand, noii patroni privatizatori n-au fost stransi cu usa de concurenta RDS si a telefoniei mobile ce devenise la un moment dat scandalos de ieftina in comparatie cu apelurile de pe fix. Ma indoiesc, asadar ca de-am schimba statul, ca proprietar actual al TAROM si CFR, pe niscaiva patronasi capitalisti, nu ieri, ci macar maine, biletele s-ar ieftini. De aceea, iubesc si eu capitalismul in latura lui concurentiala, insa sunt deseori gelos pe el, in latura lui privatizatoare.

Capitalsim: A Love Story

”Mă uit la feţele oamenilor cînd zbor cu Tarom şi cînd zbor cu Blue Air sau cu Wizz Air (apropo, ungurii tocmai au declarat falimentul Malev, în timp ce compania low cost ungurească Wizz Air se extinde permanent). La Tarom – bilete foarte scumpe, avioane jumătate goale şi lume bună (oficiali, afacerişti). La celelalte – bilete ieftine, avioane pline, lume necăjită, muncitori spre Italia şi Spania mai ales. Într-o lume normală, cei care zboară cu Tarom ar trebui să-i subvenţioneze pe cei care zboară cu Blue Air, nu? Ei bine, e invers: amărîţii consumatori de low cost subvenţionează din impozitele lor compania falimentară Tarom, ca să zboare fundurile oficialilor şi afaceriştilor.”

Absolut exact! Absolut aiurea ca amărăştenii care umplu low-cost-urile să subvenţioneze
fundurile stinghere ale oficialilor şi afaceriştilor care zboară la bussines-class. Hidoasă de-a dreptul socializarea asta privilegiilor unora. Ce mai contează că piaţa low-cost-urilor mizează, la noi cel puţin, pe nişte amărăşteni care, fără a fi universitari prostănaci, se întâmplă să treacă printr-o criză personală de ratare în care i-a băgat vreo privatizare dictată, evident, de legile implacabile ale capitalismului. Ce mai contează, aşadar, că rezolvarea acestor crize personale de ratare înseamnă să te duci să munceşti unde vezi cu ochii, că pe la noi pe-acasă, oricât te-ai uita, nu vezi mare lucru. În sfârşit, ce mai contează că de treaba asta pur capitalistă se întâmplă să profite câte unul, stingher, nevoit să împartă locurile din low-cost-uri cu amărăştenii, dar unul care, neavând de rezolvat vreo criză personală de ratare, se duce doar ca să vadă cam tot ce se poate vedea prin Europa.

capitalism românesc

Sunt un avid cumpărător de produse româneşti de mâncare. De fapt toţi în piaţă, ca să sublinieze calitatea legumelor, spun că sunt româneşti. Este magic lucrul ăsta şi preţul este în consecinţă mai mare decât al celor aduse din import. Dar care este magia legumei româneşti? Are gust! Şi unii ţărani, agricultori sau cum li se mai spune, alimentează piaţa cu aceste produse.

Iau de obicei brânză de capră de la Monica din Gliganu. Vine mai rar şi are clienţi statornici, o ajută acum fiica cea mică, elevă la Liceul Economic, cea mare cred că este pe clasa a XII-a şi probabil nu mai are timp. Şi Monica apare doar când caprele dau lapte adică începând din primăvară. Monica are şi vaci şi mai vine şi cu lapte şi telemea de vaci. Iau şi o excelentă brânză proaspătă de oi de la Belu, cioban din Beuca, Teleorman, văr cu fizicianul Ionel, fostul coleg de institut şi acum de pensie.

Pe Sorin din Hârtieşti l-am cunoscut ca vânzător de mere. El vindea un soi de măr deosebit, care am aflat că se numeşte Belle Fleur. Mi-a mărturisit că merii ăştia sunt vechi de vreo 50 de ani de pe vremea ceapelui. S-a îngrijit de ei şi acum am parte de acest gust deosebit, acrişor dulce, cu o pulpă deosebită. Este cel mai bun măr pe care l-am mâncat vreodată, şi după culoare este chiar mărul de aur. Sorin apare cu merele după anul nou şi vinde şi alte soiuri dintre care unul la fel de bun este din soiul Pătule. Mai iau din piaţă şi mărul acrişor de culoare maronie cu irizaţii de verde şi roşu Renet, alt măr cu gust deosebit.

Aştept să apară doamna blondă de la Zimnicea care împreună cu soţul sunt producătorii celor mai bune legume din piaţă. Roşiile produse de ei tip mamelon au un gust divin, românesc. La fel sunt castraveciorii, ardeii graşi, ardeii capia şi ceapa verde şi ridichile de lună. Produc în solarii şi apar doar în sezon sunt producători adevăraţi, nu pieţari intermediari.

Toate aceste personaje pe care le întâlnesc în piaţă au înţeles legile economice ale capitalismului. Îmi amintesc năduful unui producător de brânză obligat să-şi vândă marfa cum vrea miliţia populară în vremurile scelerate spre final ale lui Ceauşescu. Acum nu mai există aceste constrângeri, există cerere şi ofertă.

M-am bucurat când a apărut prin '95 primul hipermarket în Bucureşti la ieşirea din Militari. Când veneam cu vreun coleg cu maşina în delegaţie la Bucureşti ne opream obligatoriu să cumpărăm ceva. Obligatoriu treceam pe la toaletă să ne spălăm pe mâini şi să ne uscăm mâinile la uscătorul de aer cald! Exista impresia că vând mai ieftin şi că găseşti produse de calitate din import. Pe urmă marginile Piteştiului s-au umplut de aceste hipermarketuri. Asta s-a întâmplat în vremea capitalismului popular al lui Tăriceanu şi mă surprinde că domnul Cristian Ghinea îl detestă pe primul ministru al singurului guvern care a dat speranţe românilor că se poate trăi mai bine.

Capitalismul în România a produs o revoluţie a instalaţiilor sanitare. De la budele, veceurile, closetele, umblătorile din vremurile comuniste aceste instalaţi sanitare au evoluat spre rangul de toalete, care miros bine şi ai posibilitatea să te speli şi să te ştergi pe mâini în condiţii impecabile. Nu degeaba cele mai frecventate localuri din Piteşti au şi cele mai curate toalete. Dacă regretaţi trecutele closete o trecere prin Bulgaria este foarte instructivă, unii comersanţi de acolo au rămas la stadiul balcanic!

Capitalismul a dat lovitura în comunicaţii. Eu am două telefoane celulare, soţia unul şi în casă sunt două fixe, unul dat de firma de IT care-mi furnizează cablu, internet şi unul din celulare. Ce tapaj s-a făcut cu privatizarea Romtelecomului, bine că s-a vândut, apariţia telefoniei celulare i-a dat o lovitură cumplită. Şi îmi amintesc că Boia în analiza privind declinul francez spunea că Franţa era slab telefionizată într-o perioadă când alţii stăteau mai bine prin anii 50-60. Acum în România găseşti celulare inclusiv la homleşi.

Da, economia de piaţă ne-a adus speranţe. Domnul Ghinea exemplifica reuşita prin companiile de aviaţie low-cost, care concurează pe cele mari prin preţuri. Evită cu grijă să spună coşmarurile care le declanşează câteodată aceste companii prin lipsa unui program sigur de zbor, sunt acuzate adesea de întârzâieri enervante, explicabile doar prin costurile mici aeroportuare. Recunosc că nu folosesc serviciile low-cost şi că le privesc cu mefienţă. Când eram activ am folosit companiile normale chiar cu transbordări intermediare pentru că respectau programele de zbor. În situaţiile când plecam la diverse conferinţe internaţionale foloseam trenul, pe vremea când preţul căii ferate concura cu avionul. Acum trebuie să recunosc că au crescut foarte mult, dar în concedii folosesc trenul pentru că este mai confortabil şi mai sigur şi nu mă grăbesc. Îmi dă posibilitatea să mă opresc unde vreau. Aş atrage atenţia din nou că situaţia de la calea ferată românească a devenit dramatică, neglijând-se unul din cel mai importante mijloace de transport. În Europa trenurile de mare viteză concurează la viteză şi confort avioanele. Thalys te duce la Paris Nord la Bruxelles Midi într-o oră jumătate. Nici nu vreau să calculez cât ţi-ar lua cu avionul, adunând ajunsul la şi plecatul din aeroport şi timpul pierdut la îmbarcare şi debarcare. Chiar dacă este aparent mai scump şi este subvenţionat, este mijlocul de circulaţie preferat de turiştii americani în Europa.

Revenind însă la capitalismul românesc prezent îl resping cu hotărâre. Din capitalismul de cumetrie al lui Năstase s-a ajuns la capitalismul de hoţie din vremurile de azi. Regimul de azi este unul plutocratic, care avantajează doar pe puţinii clienţi ai puterii cu pretenţii de reformă. Cea mai proastă reclamă a capitalismului este ceea ce se întâmplă acum la noi!

deutschland uber alles

German Wings e particica low-cost a gigantului Lufthansa.Deci se poate si altfel.De ce doar la ei?

Adăugaţi comentariu

Pentru a putea adăuga un comentariu trebuie să vă conectaţi. Dacă nu aveţi înca un cont, îl puteţi crea acum. În comentariile dumneavoastră vă rugăm să folosiţi un limbaj civilizat.

CONECTARE    CREAŢI-VĂ CONT

PUBLICITATE

 

Biblioteca Publică din New York

Te poți plimba în voie prin clădirea uriașă pentru a te convinge că Paradisul chiar e o bibliotecă. Mai mult decît atît, e un loc unde poți lucra sau studia, chiar dacă nu ai abonament. Te legitimezi, intri și poți petrece cîteva ore bune în compania cărților sau, pur și simplu, scriind în liniște. 

citiţi

Cu ochii-n 3,14

● Nu departe de blocul meu, un băiat uşor zdrenţăros mi-a cerut bani în felul următor: „Daţi-mi şi mie ceva, că de două ore caut în gunoaie şi nu găsesc nimic“ (I. P.)

● Am primit un e-mail de la „Teneși Sport“ cu titlul „Elimină mirosurile neplăcute din frigider cu 1 leu“. Cine și-o fi ținînd „teneșii“ în frigider?! (C. Ș.)

citiţi

Soluţie implementată de Tremend
SATI