Cristian GHINEA | Atitudini mic-burgheze

Adevărul suprem şi ultim despre manifestaţiile din Piaţă

● Sînt sigur că aţi citit zilele astea o mulţime de adevăruri supreme despre Piaţă, aşa că unul în plus nu are cum să strice. Adevărul suprem despre Piaţă a fost cel mai bine exprimat de un partid politic. Iată-l: „Comunicat. Partidul «Terra Unita» salută prezenţa în viaţa/piaţa publică a hipsterilor, a dacilor liberi, a comuniştilor de rit nou, a retro şi metrosexualilor, a activiştilor, antifasciştilor, corporatiştilor şi bicicliştilor, a loto-ghinioniştilor săptămînali, soliştilor interpreţi de muzică clasică şi rockerilor, a lui Norzeatic, a galeriei Stelei, a eurofililor, euroscepticilor, iubitorilor de animale, a taţilor îngrijoraţi pentru viaţa copiilor lor, a mămicilor entuziaste, a ecologiştilor, a lui Artan, a dependenţilor de Facebook, a independenţilor, scepticilor şi artiştilor, a golanilor, a jurnaliştilor entuziaşti, a studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor, a fotografilor şi a burghezilor de centru-dreapta. Trăiască dictatura bunului-simţ! Keep calm and rattle the bottle.

● Acum, că sînteţi ceva mai lămuriţi, e timpul să vă căutaţi locul în cîteva dintre aceste categorii. Eu sînt în cel puţin cinci categorii şi, la limită, chiar în opt. Dar dacă bifaţi cel puţin două, eu zic că tot e bine: Piaţa e şi a dumneavoastră. Pînă la urmă, partidul Terra Unita, care se autoproclamă, sigur pe sine, „un partid pentru secolul XXII“ a pus cel mai corect diagnostic dintre toţi şi a cîştigat de departe bătălia pentru sufletul Pieţei. Pentru că, totuşi, la asta am asistat în spaţiul public: la bătălia pentru sufletul Pieţei.

● Nu m-am băgat în pugilatul de pe margine pentru că mi se pare uşor indecent cum, la fiecare manifestaţie, ba chiar la orice întîmplare din piaţa publică (în sens generic) apare liota de analişti spărgători de seminţe, care nu au altă preocupare decît să explice ei poporului ce se întîmplă cu adevărat acolo. De aici, o întreagă subproducţie de fantasme revărsate în spaţiul mediatic-blogoreic-new-media. Fiecare năuc crede că poporul a ieşit în stradă ca să răspundă pasiunilor sale elaborate în debara, că Poporul l-a confirmat în ce a visat alaltăieri; respectiv, cei contra cred că în Piaţă sînt o ceată mică şi nereprezentativă de hipsteri, ecologişti, năimiţi etc. Uneori, spărgătorii de seminţe îşi răspund unii altora şi flegmele zboară peste gard, fără legătură cu evenimentele reale. Pateticii de la CriticAtac spun că gata, asta e revoluţia anticapitalistă pentru că un X avea o pancartă cu „Jos Capitalismul“ (pe care eu am ratat să o văd de cîte ori am fost în Piaţă – nu mă îndoiesc că există, mă întreb dacă nu cumva e scoasă doar pentru poze). Costi Rogozanu, simpaticul agitat care vede revoluţie anticapitalistă şi în coada de la şaormărie, a emis din nou directive către popor: nu veniţi în Piaţă dacă nu sînteţi anticapitalişti. Vezi aici vechea oftică a bolşevicului etern contra poporului care îşi vede de cereri concrete şi nu înţelege Sensul mare al Revoluţiei – poporul real e prost, nu gîndeşte dialectic şi pace, noroc că avem miliţieni rutieri ai Revoluţiei care îndreaptă poporul spre cauza bună. Şi aşa rămîne bolşevicul în fiecare intersecţie cu pancarta în mînă, arătînd direcţia dialectică, în timp ce poporul trece amuzat pe lîngă el.

● Acest gen de trol este inevitabil la orice adunare publică, singura problemă e că sînt oameni serioşi care îl iau de bun. De fapt, rectific: oameni serioşi în căutare de motive de strîmbat din nas. Rogozanu, CriticAtac şi restul de troli bolşevici nu au existat în Piaţă, au existat doar în capul unora de dreapta, care s-au speriat şi şi-au confirmat propriile fantezii din debara. Adică, am ajuns eu, care fusesem în Piaţă în prima săptămînă, aproape în fiecare seară, să fiu sunat, pentru detalii, de amici analişti de dreapta, cu speranţa: „Dacă eşti tu acolo, nu sînt comunişti, nu?“ Serios, curată pierdere de vreme. Oameni buni, reveniţi-vă, mergeţi şi vedeţi cu ochii voştri, nu mai citiţi prostii pe net.

● Cum zice bloggerul Moromitic de la www.lacoltulstrazii.ro: „Nu mă pot abţine să nu comentez această tîmpenie majoră cum că zece mii de oameni din Piaţa Universităţii ar fi anticapitalism, antidemocraţie, antiinvestitori străini, anarhişti sau orice alt tip de extremişti. Da! Sînt extremişti, d-ăia de-ai lui Radu Cosaşu, extremişti de centru. Extremişti de centru suficient de toleranţi cît să accepte lîngă ei exoticii gen reptilieni daci, stîngişti sau legionari. I-am numărat pe ciudaţii ăştia duminică: fix paişpe idioţi, respectiv 0,14% din mulţime. Am pretenţia că am fost la destule meciuri, vămi vechi, festivaluri şi concerte metal cît să-i pot identifica. Dar să zicem că n-am numărat bine şi erau de trei ori mai mulţi. Nici măcar juma’ de procent! Despre ce vorbim?“

● Pentru mine, Piaţa înseamnă nişte „faze“ – frînturi de realitate personală, subiectivă. Am fost în trei seri înainte de marele marş din a doua duminică. Deja ritualul de la Fîntînă se forma, stat acolo „în acvariul“ înconjurat de jandarmi pînă la 23, apoi ieşit pe unul dintre bulevarde. Motivaţia mea principală a fost cea cu legea şi statul de drept – nu e frumos să dăm legi speciale şi să privatizăm statul. Am fost biciclist de fiecare dată – pe lîngă că vreau să particip la mişcarea civică a bicicliştilor, care se conturează, protestul de pe bicicletă e cel mai fun. Piaţa mea personală e momentul în care, în sfîrşit, într-una dintre seri, s-a ieşit din acvariu spre Centrul Vechi şi sute de oameni au pornit ca un şuvoi, pe străduţe, spre Palatul Parlamentului – alţi cetăţeni rămîneau cu sarmaua în furculiţă, la mese, uimiţi că vin unii cu protestul pe lîngă ei. Unii aplaudau, alţii cereau nota, ca să vină şi ei. E momentul acela de derută amuzantă, cînd nu ştii pe unde să o iei şi poliţiştii rutieri aşteaptă politicos după fundul a 30 de oameni, ca să decidă pe ce bulevard să oprească circulaţia. Sau momentul în care jandarmii ţopăie în jurul artezienelor care ies din pămînt şi îi udă şi se face un grup spontan de reflecţie jandarmi – manifestanţi, care găseşte soluţia: o sticlă de plastic pusă peste furtun.

● Sau momentul în care faţa ta, care apare la televizor, te scoate din rîndul bicicliştilor: „Eşti Cristian Ghinea, nu?“ „Îhî.“ „Ce mă bucur că eşti aici!“ Şi noile cunoştinţe. Bogdan Budeş, care îmi spune că a citit pe Facebook la mine că sînt acolo şi a venit şi el şi începem o conversaţie tehnică despre bicicleta lui, pe care o invidiez. Sau Cătălin Drulă, care mi se prezintă întrebîndu-mă dacă e aiurea că are tricou cu Che Guevara desenat ca Mickey Mouse – ştii, nu ştiu sigur dacă se înţelege poanta. Îmi spune apoi că în timpul liber se ocupă de monitorizat construcţia de autostrăzi, are un întreg grup pe Facebook, face şi filmări din avion. A doua zi mă contactează indignat de a ce spus Ponta – că dacă se opreşte proiectul de la Roşia Montană, judeţul Alba e îngropat economic. Nu e adevărat, uite datele de la autostrăzi, Alba are două şantiere, va fi judeţul cu cei mai mulţi kilometri de autostradă. Îl încurajez să scrie datele astea şi îl ajut să viralizeze. Alţii adaugă la ele: staţi puţin, că şi Daimler are o mare investiţie în Alba. Apoi, văd datele astea combinate şi preluate într-un articol pe Hotnews – omul cu Che-Mickey Mouse tocmai a lansat în spaţiul public idei prin care şeful Guvernului se face de rîs.

● E veşnicul spectacol al citirii pancartelor – ar lua un întreg articol doar să le înşir. E fata cu „Lăsaţi aurul unde l-au ascuns spiriduşii“, e biciclistul cu fluier în gură, care merge într-un echilibru precar pentru că are de spus şi el un adevăr suprem despre Piaţă: „Oameni LIBERI – nu hipsteri, nu golani, nu corupţi, nu marionete, nu etichete“. Explozia de creativitate, umor, indignare şi simţit bine – e Piaţa.

● Dar, mai ales, este sentimentul covîrşitor de la al doilea marş, în a doua duminică, cînd ies din coloană să cumpăr un suc. Stau la coadă mult şi oamenii trec, trec, trec pe lîngă mine. Şi atunci, realizez cît de mulţi sînt. Întrebăm un jandarm cîţi sînt şi îmi spune că peste 10.000 şi adaugă, aşa, zîmbind, că e cel mai mare şi cel mai civilizat marş pe care l-a văzut în 15 ani de cînd lucrează acolo. Dau asta pe Facebook, atunci, pe loc, şi devine rapid viral: foarte mulţi dintre cei din coloană îşi verificau şi ei telefoanele, aveau nevoie să ştie cum se vede din afara coloanei.

● OK, îmi dau jos pălăria de biciclist, eurofil, burghez de centru dreapta etc. şi o iau pe cea de observator. Care e adevărul suprem şi ultim despre Piaţă? Adevărul e că acesta e publicul care rezonează la valori postmateriale – sînt românii care, din principiu, nu ar arunca PET-uri în pădure, e România mişto, care de obicei îşi vede de treabă, ca mici insuliţe personale. Ca acele insuliţe plutitoare din Deltă, pe care uneori le adună vîntul în arhipelaguri plutitoare, care blochează canale. Sentimentul regăsirii din Piaţă nu poate fi stricat nici de troli bolşevici, nici de acrituri de dreapta. Da, aş vrea ca oamenii să se mobilizeze aşa şi pentru alte cauze. Da, aş fi vrut să fie acolo oamenii şi cînd au dat-o afară din Guvern pe Monica Macovei sau cînd aveam nevoie să înconjurăm Parlamentul în apărarea CNSAS, acum zece ani. Da, resorturile mobilizării de acum se cer analizate, dar deruta unora dintre comentatorii de dreapta spune mai multe despre ei înşişi decît despre Piaţă în sine. Sînt alături de Vladimir Tismăneanu sau Ioan Stanomir, care văd Piaţa dincolo de clişee. Am adorat sacoul alb impecabil, de boier, al lui Petre Guran, cu care m-am conversat la marş – eu, biciclist în tricou cu tenişi portocalii.

● Scriu asta după a treia duminică, după un marş care pare a fi fost chiar şi mai mare. Ajuns acasă, văd cum şeful Guvernului iese din mină, alături de mineri emoţionaţi, îmbrăţişati de familii. Da, şi ei sînt români, şi ei merită respect. Simt că povestea lor va prinde la public mai bine decît povestea noastră. Dar marele precedent, marea schimbare de după povestea asta e cea a responsabilităţii politice: Victor Ponta a minţit în campanie şi s-a sucit la guvernare. Asta îi alungă cu adevărat pe investitori: politicienii suciţi şi politicile impredictibile. Dacă Ponta zicea în campanie că vrea proiectul, acum avea legitimitate să îl facă. Un politician care spune că a respins proiectul doar pentru că Băsescu era pro este o calamitate pentru mediul de investiţii, pentru că aduce cu el domnia hazardului. Aşa cum legi speciale, cu privilegii şi privatizarea autorităţii de stat sînt o calamitate pentru capitalismul adevărat. Indiferent cine va cîştiga tura asta, şocul va rămîne: politicienii care mint, promit fals şi se sucesc ştiu acum că preţul politic e mare. Acesta este adevărul suprem şi ultim despre Piaţă. În rest, vedeţi cu ochii dumneavoastră. Preferabil de pe bicicletă. 

facebook.com/Cristian.Ghinea.CRPE 


2 comentarii 19926 vizualizări
Aparut in Dilema veche, nr. 501, 19-25 septembrie 2013

Negarea negației și ”defrișarea” legislației

1. Ați citat www.lacoltulstrazii.ro: „Nu mă pot abţine să nu comentez această tîmpenie majoră”. Adică: ”Mă pot abține să comentez această tâmpenie majoră.”. Negarea negației neagă sensul dorit de autor. Mare atenție, Moromiticule, chiar și lacoltulstrazii să ne păstrăm logica, deși ți-ai luat un nickname demn de Poiana lui Iocan, mai degrabă...

2. Eu m-am ferit să comentez pe tema Roșia Montană. Dar e simptomatic că s-a trezit opinia publică ABIA ACUM. Proiectul e de ani de zile pe tapet, de ce nu s-au luat poziții publice mai demult? Când rulau la tv reclamele Gold Corporation, unde era opinia publică, era hipnotizată de forța emoțională a peliculelor  publicitare? Croșetam toți șosete sau fictivizam prăjiturele, ca renumita doamnă Sanda Lungu:   http://www.220.ro/video-news/Cum-Este-Doamna-Din-Reclama-Cu-Rosia-Montana-In-Realitate/kX9MG4uoj9/ . 

3. Doresc să mai fac o singură mențiune: Există multe alte racile sau chiar infracțiuni explicite, mult mai grave, pe tema cărora nu am văzut vreo poziție publică de o asemenea anvergură. Le știți, nu vă spun noutăți: de exemplu, defrișarea pădurilor - vorbim despre pagube imense - nu doar financiare, constatate concret - nu doar prezumate. De ce nu se pune la cale un miting ca să determine autoritățile să organizeze flagrante repetate ? Să ajungă la factorii decidenți ai ambuscadelor forestiere?!... De ce infractorii pădurilor erau hărțuiți doar de reporterii Pro Tv, într-o vreme? Ca să nu mai zic despre noile divergențe legate de modificarea Codului Silvic: http://www.romanialibera.ro/bani-afaceri/economie/neregulile-legislative-incurajeaza-defrisarea-padurilor-313303.html . Atât. Pentru că subiectele depășesc spațiul unui simplu comentariu profan.

Roșia Montană. Întrebări

Obișnuit să fiu auto-critic, mă întrebam zilele astea cum pot să-mi dau cu părerea public despre acest subiect dacă nu sunt specialist. Și atunci mi-am dat seama că, de fapt, sunt specialist. Fiind conferențiar specialitatea mea este educația și cercetarea, e drept pe domeniul IT. Un lucru fundamental pe care l-am învățat toți acești ani de studiu este că întrebarea reprezintă unul dintre cele mai puternice instrumente de gândire. Ce iese dacă aplic acest instrument pe problema Roșia Montană?

Iată o exemplificare:

1. Care dintre sursele de informație sunt cele mai credibile: jurnaliștii români și internaționali, televiziunile, bloggerii, politicienii, reprezentanții RMGC, ONG-urile care se opun proiectului, experții plătiți (într-o formă sau alta) de RMGC, experții neutri (Academia), etc.? De ce aș avea încredere în unii sau alții? Cum pot combina diferite surse de informații pentru a obține o informație mai bună?

2. Cum se explică efortul și costurile mediatice enorme pentru a promova ani de zile clipuri RMGC care se adresează publicului la un nivel emoțional și au ca argument principal locurile de muncă? De ce se străduiește cineva atât de mult să convingă masele de nespecialiști? De ce nu a existat o dezbatere media serioasă pe acest subiect în toți acești ani?

3. De ce politicienii fug de răspundere când e să își asume decizii în chestiunea asta? De ce se tem dacă totul e clar, curat și în interesul național? De ce își pasează unii altora problema? De ce majoritatea politicienilor se abține de la a se poziționa clar? Cei care s-au poziționat, de ce nu au făcut-o încă din primele momente? Cine a avut o poziție consecventă în toți acești ani?

4. De ce se comportă primul-ministru ca un agent RMGC prin schimbarea poziției lui față de declarațiile anterioare și prin avansarea unei sume pe care RMGC ar putea să o pretindă, fără a avea însă dovezi? De ce nu s-au publicat toate documentele legate de contract, ce se ascunde? De ce primul-ministru, atunci când dialoghează cu un expert (de ex. Moise Guran), vorbește ca și cum s-ar adresa numai celor cu un intelect limitat? De ce primul-ministru intră în jocul de imagine cu minerii salvați în timp ce mulți alți oameni disperați sunt neglijați?

5. De ce majoritatea televiziunilor au tratat mult timp subiectul fără să îi acorde o mare importanță, deși în cazul manifestațiilor din iarnă au procedat cu totul diferit? Cum se justifică diferența? De ce ”marile” televiziuni private, afiliate politic, au avut o poziție asemănătoare în cazul acestui subiect? Cât de legate sunt aceste televiziuni de RMGC? Cine sunt ”mogulii” din spatele televiziunilor? Ce relații există între moguli, politicieni și RMGC? Cum arată această rețea de persoane influente?

6. De ce s-a încercat discreditarea celor care manifestau, majoritatea persoane foarte educate, numindu-i ”hipsteri” (termen neclar pentru mulți)? De ce anumite televiziuni discreditează demonstranții insistând să asocieze manifestațiile cu numele unor politicieni controversați deși nu există dovezi în acest sens? De ce se lansează zvonuri despre finanțări externe fără să se prezinte dovezi?

Ce concluzii rezultă din aceste întrebări? Într-o viziune simplificată, lucrurile par să stea cam așa: există trei jucători - J1 este ansamblul {RMGC, minerii plătiți de RMGC, politicienii care îi susțin și o parte din media}, - J2 este ansamblul {o parte din locuitorii de la Roșia Montană, manifestanții, Academia, alți experți neutri, jurnaliști care se opun proiectului}, respectiv - J3 format din {publicul manipulabil majoritar}. Scopul jocului este influențarea jucătorului J3, publicul majoritar. Pentru asta J1 folosește metode de manipulare care seamănă mult cu cele cuprinse în ”Decalogul lui Chomsky”. J2 se folosește de manifestații publice, rețele de socializare gen Facebook, voluntari, informare prin metode neconvenționale, afișe, publicații locale, etc. Cine va câștiga?

Desigur, concluzia prezentată aici de mine este doar un exercițiu. Probabil că se pot formula întrebări mai bune decât cele de mai sus. Am însă convingerea că această luptă poate avea un rezultat benefic pentru noi ca societate numai dacă fiecare începe să-și pună singur întrebări, să judece cu propria minte și inimă. Dacă noi nu devenim mai inteligenți vom rămâne în veci o biată masă de manevră, incapabilă să promoveze/selecteze politicieni mai buni. Lipsa unui control civic inteligent și ferm asupra politicienilor invită în mod natural la corupție, căci, dacă valorile materiale sunt cele care primează atunci mijloacele de îmbogățire neoneste sunt doar strategii de succes raționale. Poate părea patetic, dar cred că este un moment bun să medităm serios la semnificația imnului nostru național: ”Deșteaptă-te române”!

Marcel Cremene

 

 

Adăugaţi comentariu

Pentru a putea adăuga un comentariu trebuie să vă conectaţi. Dacă nu aveţi înca un cont, îl puteţi crea acum. În comentariile dumneavoastră vă rugăm să folosiţi un limbaj civilizat.

CONECTARE    CREAŢI-VĂ CONT

PUBLICITATE

 

Cum gîndesc politicienii, „Village, visages“, Festivalul Musica Barcensis

● Pînă pe 4 iulie, la Sala Acvariu a Muzeului Țăranului Român are loc expoziția de fotografie „Village, visages“ a Feliciei Simion. Veți găsi acolo atît macrocosmosul rural, alcătuit din 15 portrete ale sătenilor, cît și microcosmosul ilustrat printr o serie de instantanee decupate din dezordinea aparentă a gospodăriei țărănești. (Cristina Ștefan)

● Radu Paraschivescu ne mai livrează o mostră de haz-de-necazul românesc contemporan. De această dată e vorba de Cum gîndesc politicienii, volum ce poartă titlul – doar în aparenţă paradoxal – Cum? Gîndesc politicienii? De citit neapărat, precum un ghid al utilizatorului, înainte de a folosi ştampila, buletinul şi urna de votare. Cartea a apărut la Editura Humanitas. (Matei Martin)

citiţi

Aurea mediocritas, la Chişinău

Cu cîteva luni înainte de vizita propriu-zisă, stăteam toți trei la mine în birou, uitîndu-ne absolut fascinați cum Google Maps deschidea geografia fotografică a locului. Mai din­tr-un unghi, mai din street view, mai luînd-o la pas digital, centrul Chișinăului ni se deschidea ca o prăjiturică cu răvaș digitală.

citiţi

Soluţie implementată de Tremend
SATI