Un referendum sănătos

Publicat în Dilema Veche nr. 172 din 26 Mai 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Ştiu din experienţa mea portugheză că, în societăţile sufocate de sisteme totalitare, majoritatea cetăţenilor trece, aproape firesc, de la o extremă la cealaltă. Aşa s-a întîmplat cu verii noştri din partea occidentală a peninsulei iberice. După ce domnia lui Salazar s-a prăbuşit, în 1974, electoratul (debusolat de aerul democraţiei) a intrat pe dată sub magnetismul stîngismului extrem. Salazar nu fusese un dictator propriu-zis, ci doar un lider autoritar, fost "salvator" al economiei, care semăna mai mult cu De Gaulle decît cu Hitler. După marea eliberare, grăbită de toxica longevitate a Conducătorului, portughezii au avut două şanse: cea întrupată în Mario Soares (care a refuzat alianţa cu partidul comunist) şi cea oferită lor prin apartenenţa la blocul NATO. Fapt este că, după ce stînga comunistoidă a topit rezervele de aur acumulate sub vechiul regim, ţara s-a aflat la un pas de colaps. Numai că, pe durata nebuniilor populiste patronate de socialişti, ţara intrase deja pe orbita UE. În 1986, cînd Portugalia a fost admisă, împreună cu Spania, în "familia europeană", centrul-dreapta a cîştigat alegerile, rămînînd la putere pentru un deceniu. Abia atunci şi-a revenit societatea lusitană în fire. În acel interval s-au făcut delimitările cele mai raţionale faţă de moştenirea salazaristă, s-a pus la punct un mecanism de veritabil pluralism, iar dezvoltarea infrastructurilor a decolat, ridicînd standardele interne la circa trei sferturi din "media comunitară". Unde vreau să ajung cu această poveste? Vreau să ajung la o comparaţie. "Dictatorul" Salazar lăsase loc unei opoziţii bine hrănite de Moscova şi refugiate într-un exil călduţ. Cînd regimul, putred şi senil, s-a prăbuşit, această opoziţie - internă şi externă - s-a instalat imediat la guvernare, oferind o alternativă politică. Din păcate, la noi şi în Belarus, Rusia, Ucraina etc. - şurubul a fost atît de strîns, încît n-am putut recurge la "terapia de semn contrar". În loc să ne lecuim de comunism printr-un lung regim de centru-dreapta, care să recupereze memoria, identitatea şi resursele la care avem dreptul (şi de care am fi avut nevoie, pentru a ne "înzdrăveni" sub toate aspectele), am fost obligaţi să acceptăm, fără variante, reciclarea rezervei de cadre pregătite de PCR. Ştiţi prea bine ce a făcut această galerie coruptă, incompetentă şi şantajabilă. A tratat România ca pe moşia ei personală. A suspendat legile, valabile doar pentru cei exteriori nomenclaturii convertite la "capitalism". A izolat ţara în prima parte a stăpînirii pe care i-am dat-o, oricît de disperaţi, după care s-a pus pe şinele integrării euro-atlantice, dar numai atunci cînd furase îndeajuns pentru a fi convinsă că banii vor rămîne la ea şi după atingerea acestor "obiective de politică externă". După 17 ani de acumulări succesive, miracolul s-a produs. De la masa manipulată şi spălată pe creier a primilor ani ’90, societatea noastră s-a transformat suficient pentru a dezvălui, în premieră, o majoritate formată din cetăţeni informaţi, proeuropeni cu mentalitate naţionalist-moderată şi o larg asumată solidaritate "atlantică". Aceasta este România care a învins la referendum. Nu e nici erudită, dar nici ignorantă, nici prea tînără, dar nici prea vîrstnică, e oarecum "umblată" şi tot mai clar orientată spre un altceva radical, care nu se poate numi altfel decît "centru-dreapta", cu tot cu ethosul "burghez" al acestei opţiuni dominante. Şase milioane plus X dintre români vor obliga anumite partide politice să le culeagă de acum votul, cu singura condiţie de a nu ne mai întoarce, în nici un fel, spre rămăşiţele deplorabile ale comunismului, spre Estul postsovietic şi spre democraţia de faţadă, asortată cu jignitoare pomeni electorale. Nu contează deci dacă o iei spre stînga (după Salazar) sau spre dreapta (după Ceauşescu). Important e să te faci sănătos.

header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.