Trista contaminare a credinţei de către ură

Publicat în Dilema Veche nr. 664 din 10-16 noiembrie 2016
Trista contaminare a credinţei de către ură jpeg

„Împuţiţilor ecumenişti!“ „Anatema ecumeniştilor!“ Blesteme şuierate unui preot ortodox, Părintele Nicolae Dascălu, şi gazdei sale catolice, Părintele Michel Kubler, la o conferinţă la Centrul „Sfinţii Petru şi Andrei“. Cu puţin timp în urmă. De cîţiva ortodocşi în care spumega siguranţa că au monopol pe adevărul credinţei. Şi ura „absolută“ faţă de oricine nu adera la convingerile lor…

Centrul „Sfinţii Petru şi Andrei“ din Bucureşti, animat de Părinţii catolici asumpţionişti, e un loc de dialog religios şi cultural, de întîlnire spirituală şi studioasă. Asumpţio­niştii, congregaţie de tip augustinian înfiinţat la mijlocul secolului al XIX-lea, au o atenţie deosebită faţă de creştinismul răsăritean. În vremea primei lor prezenţe în Orient au înfiinţat, în 1895, la Istanbul un Institut de Înalte Studii Bizantine şi revista savantă Échos d’Orient. Neagreaţi de noul regim al Turciei, au fost invitaţi în 1937 la Bucureşti de Nicolae Iorga. Pînă în 1947, aici au fiinţat Centrul lor, cu foarte bogata bibliotecă de bizantinologie, consultată de numeroşi cercetători români, şi prestigioasa Revue des Études byzantines. Alungaţi din ţară de regimul comunist, ei au revenit în 2009, refăcînd – din donaţii universitare şi private – o nouă şi preţioasă bibliotecă de profil. Dacă iniţial prezenţa lor în Răsărit avea şi o dimensiune de misionarism catolic, asumpţioniştii sînt de mult adepţii colegialităţii creştine, în bucuria cunoaşterii reciproce, în respectul faţă de celelalte ramuri ale creştinismului. Părinţii Michel Kubler şi Lucian Dîncă, oameni ai credinţei pline de amenitate şi prospeţime, împreună cu echipa lor, organizează săptămînal întîlniri/conferinţe avînd drept invitaţi oameni ai Bisericii, cercetători ai religiei români şi străini: pentru a trata/dezbate/adînci teme creştine, fie că ele se leagă de vechimea tradiţiei/tradiţiilor, de mutaţiile modernităţii, de problemele prezentului.

Pe 28 septembrie l-au avut ca invitat pe P. Nicolae Dascălu, coordonator al Centrului de presă Basilica al Patriarhiei Române. El a făcut o expunere privind temele Sinodului panortodox din Creta. Nu atît conţinutul conferinţei, cît stupoarea de a asista la o cordială, firească întîlnire între ortodocşi şi catolici privind Ortodoxia a stîrnit violenţa birjărească a grupului monopolist. Se socoteau „înşelaţi“, „atraşi“ printr-o expunere cu titlu ortodox în ceea ce socoteau a fi un loc al pierzaniei ecumenice, al ereziei („Casa Satanei!“, au strigat ei). Ne putem întreba cum de izbucnesc deodată o seamă de incidente grobian antiecumenice, formulate strident în spaţiul public concret şi virtual. În fond, Biserica Ortodoxă Română e de mult, din 1961, membru al Consiliului Ecumenic al Bisericilor. Atunci nu s-a auzit nici fir de protest. Patriarhul Daniel e de mult dedicat dialogului între creştini prin scrierile şi activitatea lui, prin înfiinţarea Bibliotecii ecumenice „Dumitru Stăniloae“ şi a Institutului Ecumenic de la Iaşi, printr o seamă de înalte responsabilităţi în Consiliul Ecumenic al Bisericilor. Cum de distanţa faţă de celelalte confesiuni creştine, latentă poate în anumiţi credincioşi, devine brusc program de ură antiecumenică, strigăt de luptă fundamentalist? Cum de brusc (la ce comandă?) apar, printre ortodocşii secolului XXI, vocaţii de inchizitori, de agitatori ai izolaţionismului trufaş, de judecători eschatologici?

În convingerea că cel diferit religios, fie el şi creştin, e un „rătăcit“, un „duşman“, un „damnat“, ei au un ton care aminteşte de vocile extremismului musulman. Dovadă că fundamentalismul agresiv nu e apanajul unei religii, ci al unui tip (nefericit) de relaţie cu credinţa. Propria tradiţie e gîndită ca singurul acces la Dumnezeu şi totodată ca argument împotriva tuturor diferiţilor umani. Devine set de dogme şi de reguli peste care e pus zăvorul interpretărilor reductive, univoce, exclusiviste. Fundamentalistul are certitudinea că e singurul interlocutor al lui Dumnezeu, că Duhul suflă numai înspre el. Că poate, în fond, judeca lucrurile în locul Celui preaînalt. La limită, Dumnezeu însuşi ar putea fi ameninţat dacă nu se supune monopolului pe care fundamentalistul l-a instaurat asupra dreptei credinţe. Cum îşi permite El să se adreseze şi altor oameni, să se reveleze şi în alte tradiţii? Adevărata credinţă devine un „obiect“ în posesiune exclusivă. Dumnezeu devine captivul unei ideologii religioase, al unui grup.

Fundamentalismul violent nu e caracteristic unei religii, ci unei concepţii despre credinţă de tip disciplinar. Astăzi ne exasperează sălbăticia criminală a extremismului islamist. Dar nu mai departe de 2012, budismul – tradiţie a nonviolenţei şi a compasiunii – a avut, în Birmania, explozii de agresivitate sîngeroasă, cînd călugări naţionalişti au masacrat musulmani. Sigur că date socio-culturale şi geopolitice pot contribui la coagularea unei atitudini extremiste. Sentimentul nedreptăţii sociale, al marginalizării, „şocul civilizaţiilor“, frica de modernitate, naţionalismul pot folosi religia ca vocabular de luptă, ca instrument de valorizare agresivă a propriei identităţi. Dar aceste date nu determină, doar ele singure, adoptarea atitudinii fundamentaliste, nu o pot explica în fibra ei religioasă. Ceea ce determină, pînă la urmă, atitudinea fundamentalistă este tocmai concepţia credinţei şi a divinului ca proprietate exclusivă a grupului, ca materie pe care grupul – cu facultăţile lui limitativ umane – e stăpîn.

Fundamentalistul se află deja pe traiectoria perfecţiunii, ceilalţi sînt „necuraţi“, nu pot fi admişi în preajma lui. Diversitatea lumii, creată totuşi de Dumnezeu? Să stea la ea acasă. Suflarea universală a Duhului? O greşeală. Iubirea aproapelui, fraternitatea? O pacoste, un pericol cvasi-magic de pîngărire. „Dacă nu i luam la întrebări, întîlnirea s-ar fi putut sfîrşi cu o rugăciune comună cu ereticii“, se înfiorau „agitatorii ortodocşi“ la conferinţă. Fundamentalistul ştie de asemenea cum stau lucrurile eschatonului, cine va fi trimis în iad (ceilalţi, bineînţeles) şi cine în rai (el şi ai lui). Asta a anunţat, cu vesel sadism „dreptcredincios“, unul dintre agitatori.

Totuşi, Christos spune că n a venit să ne cheme întrucît avem certitudinea perfecţiunii noastre. Spune că a venit să ne cheme întrucît avem conştiinţa „bolii“ noastre, a carenţelor, a condiţiei noastre mărginite, întrucît sîntem doritori să ne lărgim inimile şi înţelegerea pe urmele Lui. Să gustăm ceva din iubirea Lui nemărginită. Să-L recunoaştem în fiecare fiinţă umană, căci fiecare poartă în adîncul ei oglindirea chipului divin. „Faceţi cereri, rugăciuni, mijlociri, mulţumiri pentru toţi oamenii“, îndeamnă Epistola întîi către Timotei (2, 1) căci Dumnezeu „voieşte ca toţi oamenii să se mîntuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină“ (2, 4). Din punctul de vedere al agitatorilor de la conferinţă, lui Dumnezeu nu prea i-a izbutit proiectul. Iar fără ei ar fi fost chiar un complet eşec.

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase. Cea mai recentă carte publicată e Modelul Antim, modelul Păltiniş. Cercuri de studiu şi prietenie spirituală, Humanitas, 2015.

caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Se știe, politicianul român vorbește colorat, dar cîteodată (pesemne ca să fie sobru) își restrînge paleta de culori. De curînd, într-o discuție la televizor, l-am auzit pe unul afirmînd despre un altul că „a spus negru pe alb“.
image png
Ce ne amintim și ce am uitat
Întoarcerea spre trecut, în încercarea de a-i recupera reperele, ar trebui să fie însoțită, așa cum au încercat s-o facă și organizatorii expoziției dedicate Monicăi Lovinescu, de sentimentul „aducerii aminte, înainte de a uita”.

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.