Sinodul Panortodox din Creta, post-imperial și multinațional, reprezintă o tentativă, în bună parte reușită, de punere în dialog a Ortodoxiei cu agenda lumii de azi, provocatoare și tulburătoare deopotrivă.

În Mesajul Marelui și Sfîntului Sinod al Bisericii Ortodoxe, publicat în traducere românească, alături de toate celelalte documente, pe pagina de știri a Patriarhiei Române (basilica.ro), se sintetizează punctele de contact ale credinței cu preocupările societății. Înainte de acestea, mesajul cuprinde cîteva afirmații despre natura și scopul exercițiului sinodal. Prioritară a fost, spune textul, „proclamarea unității Bisericii Ortodoxe“. Nu este o vorbă oarecare. Dacă ținem cont de polemicile care au precedat reuniunea din iunie, culminînd cu șantajul Moscovei, secondată de alte trei Biserici locale, fiecare avînd și alte motive, vedem cum idealul unității nu este retoric. Lucrarea potrivnicului fiind dezbinarea, foarte ușor de provocat, unitatea este un succes al Sfîntului Duh.

Legat de chimia interioară a Ortodoxiei, se face o precizare esențială: „Bisericile Ortodoxe Autocefale nu reprezintă o confederație de Biserici, ci Biserica cea Una, Sfîntă, Universală (Sobornicească) și Apostolică. Fiecare Biserică locală, aducînd Sfînta Euharistie, reprezintă prezența și manifestarea Bisericii celei Una, Sfîntă, Universală (Sobornicească) și Apostolică la nivel local.“ Cu alte cuvinte, tendința de a avea relații pe model secular, ca între state, contrazice miezul ecleziologic al Bisericii lui Hristos. Imediat după aceea, referitor la situația din diaspora, se afirmă că „a fost hotărîtă continuarea funcționării Adunărilor Episcopale, pînă la aplicarea rigorii canonice (acriviei)“. Adică s-a luat act de necesitatea unei corecturi substanțiale, chiar dacă Sinodul nu a ajuns la o soluție nemijlocită.

Următorul scop al Sinodului a fost, potrivit Mesajului, mărturia credinței: „Reevanghelizarea poporului lui Dumnezeu în societățile moderne secularizate și evanghelizarea celor care nu L-au cunoscut încă pe Hristos reprezintă datoria neîntreruptă a Bisericii“. O asemenea afirmație de credință poate fi lesne interpretată ca demonstrație de forță, ca ilustrare a mult discutatului Absolutheitsanspruch al creștinismului din toate timpurile. Iată de ce, deloc întîmplător, confirmării misiunii Bisericii în lume îi urmează imediat îndemnul la dialog: „Ca răspuns la datoria de a mărturisi Adevărul și credința ei apostolică, Biserica oferă o mare importanță dialogului, în principal cu creștinii heterodocși“.

Pentru a lămuri temerile unora și altora, se mai spune cît se poate de limpede: „Dialogurile întreprinse de Biserica Ortodoxă nu implică niciodată compromisul în materie de credință“. Precizarea este utilă în contextul agitației post-sinodale care a aprins spiritele și a bruiat receptarea în cunoștință de cauză a unui moment eclezial important. Mesajul Sinodului merge mai departe: „Explozia fundamentalismului care se observă în sînul diferitelor religii reprezintă expresia unei religiozități morbide. Dialogul interreligios dus cu trezvie contribuie semnificativ la promovarea încrederii reciproce, a păcii și a reconcilierii. Uleiul experienței religioase trebuie să fie folosit pentru a unge rănile și nu pentru a reaprinde focul conflictelor militare.“

În plină criză a refugiaților, Mesajul mai afirmă: „Biserica Ortodoxă condamnă fără echivoc extinderea violenței militare, persecuțiile, expulzarea și uciderea membrilor comunităților religioase, forțarea schimbării credinței religioase, comerțul cu refugiați, răpirile, tortura și execuțiile îngrozitoare. Ea denunță distrugerea bisericilor, simbolurilor religioase și monumentelor culturale. În special, își exprimă grija profundă pentru situația creștinilor și a tuturor minorităților persecutate în Orientul Mijlociu și în alte părți ale lumii. Biserica Ortodoxă face apel la comunitatea mondială pentru protejarea ortodocșilor indigeni, a celorlalți creștini și a tuturor populațiilor din zonă care au dreptul inalienabil de a rămîne în patria lor în calitate de cetățeni cu drepturi egale.“ 

Radu Preda este profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.