Singurătăţi asaltate

Publicat în Dilema Veche nr. 735 din 22-28 martie 2018
Singurătăţi asaltate jpeg

Azi, cînd vorbim despre singurătate, ne gîndim mai degrabă la una cu semnul minus: marginali, excluşi, exilaţi, bătrîni. Sau la singurătatea individului, care îl apasă, îi contractă fiinţa. O presimţim cînd trăim mărunt sau gata făcut, din fapte şi din scopuri prea la îndemînă, cînd ne plictisim de noi înşine, cînd aerul dimprejurul fiinţei noastre se împuţinează. Cînd nu mai avem destulă vlagă pentru a-l întîlni cu adevărat pe celălalt, nici pentru a ne struni sufletul.

Există însă şi oameni care se retrag deliberat din agitaţia curentă pentru a se dedica „singurătăţii bune“. Cărora ea le izbuteşte, le devine program de viaţă. În tradiţiile religioase, ca şi în filozofia veche, însinguratul e modelul unificării, al împlinirii spirituale, al comunicării limpezi cu divinul. Condiţia lui nu stă oare sub un paradox, sub o presiune?

Iată-l întîi pe eremitul din primele secole creştine. De cum are spor notabil în efortul lui, el începe să capete faimă, devine un magnet. Trebuie să-şi negocieze singurătatea cu mulţimile care i-o solicită. Nu numai discipoli încep să-l înconjoare, ci şi vizitatori „din lume“. Vin ca să fie primiţi în ruga eficace a sihastrului, să-i simtă prezenţa „îmbunătăţită“, să ia cu ei ceva din atmosfera pe care o emană. Pustnicul trebuie să-şi păstreze singurătatea şi s-o dăruiască. E angajat faţă de Unul divin şi faţă de oglindirea Aceluia în diversitatea sufletelor.

Pe stîlpul său, singur între pămînt şi cer, Simeon (Siria, secolul V) e înconjurat de „rîurile de rugători“ curgînd de pretutindeni. În pustia egipteană, „monochilia“ unor părinţi prestigioşi se dedublează în „chilia dinăuntru“ şi „chilia din afară“, de care pomenesc unele apoftegme. Tăcerea aspră a deşertului poate cuprinde aşadar, pe lîngă locul reculegerii, şi un loc de sfătuire, de ospitalitate. Ultimul e de o intimitate permeabilă, vizibilă, comuniantă; primul de o intimitate secretă, unde multiplul nu are acces, unde singurătatea îşi încordează şi îşi semnifică puterea unificatoare. De îndată ce îşi declară angajamentul, însinguratul religios e perceput – şi intens solicitat – ca „mediator“. Dar nu numai el atrage prin singularitatea lui.

Pe calea filozofiei, Plotin exaltă „fuga celui singur către Cel singur“ şi totuşi nu ni-l putem imagina în afara cercului său de discipoli. Marele lui prestigiu în cetate se datorează limpezimii cu care se avîntă către Unu şi generozităţii cu care îşi împărtăşeşte cercetarea. Lumea de azi nu e mai puţin atrasă de asemenea singurătăţi.

Retras la Păltiniş, Constantin Noica a stîrnit în anii ’70-’80 ai secolului trecut un fenomen de societate. În plin îngheţ comunist, el a devenit, fără intenţie, ţintă de pelerinaj pentru tot felul de persoane şi de grupuri interesate de cultura înaltă, de sapienţial. În chip paradoxal, Jurnalul de la Păltiniş, unde Gabriel Liiceanu reconstruieşte o experienţă formativă de elită – studiul cîtorva în jurul „Bătrînului“ –, tocmai el a îndesit valurile de vizitatori.

Pentru ce veneau atîţia şi atît de diverşi să-l viziteze pe Constantin Noica în cabana precar dotată? Pentru că, în retragerea lui, el reda filozofiei chipul ei dintîi, acela al unui mod de viaţă. Îndeletnicirea intelectuală şi bucuria ei dominau la el, cu un uimitor firesc, întreaga existenţă. Ca să aibă un climat potrivit pentru preocuparea lui, Noica accepta privaţiunile ca pe ceva neimportant, fără a avea pretenţii de asceză. Mai mult, le silea – cu umor, cu o ludică silnicie – să intre într-o rînduială superioară. Această imagine de solitar capabil să formeze umanul, cu măruntul lui cotidian cu tot, pentru ordinea intelectului impresiona. Şi el era perceput ca un mediator între sufocanta existenţă de aici şi un Acolo unde bătea amplu, suveran, suflul Spiritului.

În ochii mulţimilor care îl solicită, solitarul, fie el religios ori intelectual, nu apare doar ca mediator. Apare ca un mirabil străin. E liber – sau se străduieşte să se distanţeze – de servituţile condiţiei noastre obişnuite. E deja familiar cu ordinea spre care face semn, poate chiar apartenent la ea. Pentru cei care i se adresează, el e o figură a depăşirii limitelor curente, un călător spre dincolo, o întrupare a transcenderii.

Părintele spiritual apare şi el ca figură a străinului. El este, spune André Scrima, „cel ce trece şi îţi trece tradiţia“. Ca vocaţie personală, el este „cel ce trece“ şi lasă o urmă de urmat. Ca funcţie, el este cel „care îţi trece“ tradiţia, alături de propria experienţă pe drumul infinitului lui Dumnezeu. Părintele André Scrima însuşi şi-a construit, şi-a semnificat cu grijă străinătatea, chiar de-a lungul vieţii lui concrete, nu numai în viaţa interioară. Monah ortodox şi profesor de ştiinţe religioase, a fost un călător prin geografiile fizice, culturale şi spirituale ale lumii. A discernut în ele ceea ce poate deveni instalare/rutină/mărginire de ceea ce este experienţă/cale/dinamică a Universalului Viu. Le-a privit din perspectiva lui Christos atotcuprinzător, pe care nici o limită nu-l poate cuprinde.

Constantin Noica nu atrăgea şi el prin calitatea de „străin“? Ce putea fi mai eterogen, mai contrastant faţă de demagogia spectrală a regimului decît consistenţa şi cordialitatea cercetării-împreună din care se alcătuia atmosfera Păltinişului? Locul acela era străin şi implicit opus plasei de minciună pe care totalitarismul o dorea atotstăpînitoare. Era o dovadă că totalitarismul ca totalitarism nu poate izbîndi, chiar dacă dispune de o imensă forţă brută.

Dar, pînă la urmă, însinguratul spiritual îşi defineşte oare opţiunea prin raportare la social? Criteriul lui să fie distanţarea de imediat şi de mulţime? Nu tocmai. Ceea ce urmăreşte el este să obţină/înainteze în familiaritatea cu lumile de sus, cu polul dens al realului. Această familiaritate, această parrhesia metafizică – spre care tinde sau pe care o realizează – fac din el un magnet pentru mulţimile solicitante, un mediator amplu creditat. Potrivit mărturiilor din diferite tradiţii, solitarul atinge o condiţie paradoxală: familiar al Unului, el ajunge să exprime ceva din universala radiaţie a Aceluia, să-i răspîndească în lume sensurile.

Dar este el doar un străin „mediator“, asigurînd comunicarea indirectă între solicitanţi şi Polul cu care este familiar? Sau „străinătatea“ lui are, azi ca întotdeauna, calitate de model, de reper al unei aspiraţii? Nu numai religioase. Pierre Hadot pune ca motto al cărţii lui Exerciţii spirituale şi filozofie antică cuvintele lui Georges Friedmann, sociolog şi filozof marxist, critic în cele din urmă faţă de comunism. „A-ţi lua zborul în fiecare zi. Măcar pentru o clipă care poate fi scurtă, cu condiţia să fie intensă… A gusta din veşnicie depăşindu-te.“ Asta sună foarte apropiat de Marc Aureliu, spune Pierre Hadot.

Fie că e religios sau pur şi simplu atent la statura umanului, omul tîrziu modern continuă să aibă nevoie de singurătatea verticală. La fel ca acela antic. Stă dovadă atracţia pe care o stîrneşte, atunci ca şi acum, modelul. 

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase. Cea mai recentă carte publicată e Modelul Antim, modelul Păltiniş. Cercuri de studiu şi prietenie spirituală, Humanitas, 2015.

caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Se știe, politicianul român vorbește colorat, dar cîteodată (pesemne ca să fie sobru) își restrînge paleta de culori. De curînd, într-o discuție la televizor, l-am auzit pe unul afirmînd despre un altul că „a spus negru pe alb“.
image png
Ce ne amintim și ce am uitat
Întoarcerea spre trecut, în încercarea de a-i recupera reperele, ar trebui să fie însoțită, așa cum au încercat s-o facă și organizatorii expoziției dedicate Monicăi Lovinescu, de sentimentul „aducerii aminte, înainte de a uita”.

Adevarul.ro

image
Calculele Coaliției. Independentul Cătălin Cîrstoiu la Capitală, împărțire politică la sectoare
Lunga căutare a Coaliției pentru un candidat care să-l învingă pe Nicușor Dan a luat sfârșit. Iar până la urmă, PSD și PNL par să se fi oprit la un independent, medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit în rândul Puterii pentru intrarea în cursa pentru Capitală.
image
Destinul crud al Arynei Sabalenka, al cărei iubit a murit azi-noapte. Și-a pierdut și tatăl, la aceeași vârstă
O veste-șoc a lovit-o pe jucătoarea din Belarus, chiar înainte de debutul în turneul de la Miami.
image
Româncă obligată de justiție să își trimită copiii în plasament în Marea Britanie
Curtea de Apel București a hotărât ca o mamă din județul Vaslui să-și trimită copiii în plasament în Marea Britanie. Femeia este acuzată de răpire internațională de minori de către serviciile sociale din Newham, Londra, care au sesizat autoritățile române.

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.