Orthodoxie versus Ortodoxie

Publicat în Dilema Veche nr. 859 din 24 - 30 septembrie 2020
Orthodoxie versus Ortodoxie jpeg

2020 va rămîne în istoria teologiei românești drept anul ediției princeps a tomului II din Canonul Ortodoxiei, lucrare de dimensiuni enciclopedice semnată de arhidiaconul Ioan I. Ică Jr.

Tomul I, dedicat secolelor de început ale creștinismului, denumit Canonul apostolic, apărea în 2008, adunînd peste 1.000 de pagini de texte fondatoare, prezentul tom II este editat în două volume însumînd peste 2.000 de pagini, denumite Sinodul VII ecumenic. Ambele tomuri conțin traduceri în limba română ale acelor texte pe care traducătorul le-a considerat normative sau exemplificatoare pentru un ethos ortodox, acompaniate de introduceri istorico-teologice ample și erudite. Titlurile tomurilor sînt însă contraintuitive, așadar programatice, în măsura în care primul tom cuprinde texte pînă în secolul al VIII-lea, iar al doilea tom o perioadă ce se întinde din secolul al VIII-lea pînă în al XV-lea, deci de fiecare dată conținutul pare să depășească titlul. Sensul acestor titluri este de a ilustra programul autorului acestei propuneri de Canon al Ortodoxiei. Teza primului tom este tocmai apostolicitatea creștinismului, adică afirmația că nici una din trăsăturile definitorii ale creștinismului nu poate fi atribuită unei epoci tîrzii; în toate aspectele vieții creștine se poate descoperi o certă continuitate începînd cu iudaismul din vremea manifestării publice a lui Iisus din Nazaret.

Teza prezentului tom în două volume este mai îndrăzneață și mai subtilă: caracterul ortodox al creștinismelor istorice este testat de raportarea acestora la icoană. Natura teologică a icoanei a făcut din aceasta pivotul mărturisirii de credință ortodoxe. De aceea este esențială corecta înțelegere a ceea ce este icoana. Opt secole de dezbateri teologice au dat sinodului VII ecumenic, ținut la Niceea în 787, statutul de piatră de poticnire a Ortodoxiei. Astfel, descoperim în cele două volume ale tomului II: prima apologie iconofilă a lui Ioan Damaschin, fragmente de teologie iconoclastă – ca să înțelegem mai bine amploarea intelectuală a acesteia, toate sesiunile sinodului VII ecumenic și ale sinoadelor locale care au continuat dezbaterea în jurul icoanei și semnificației ei pentru cultul creștin, atît în Răsărit, cît și în Apus, apoi fragmente omiletice și teologice cu referință la iconoclasm și iconofilie, produse de patriarhii Tarasie, Nichifor, Metodie și Fotie, de papii Adrian I, Grigorie II, Leon III și Ioan VIII, de Teodor Studitul. După acest dosar propriu-zis al iconoclasmului urmează dosarul schismei fotiene cu începutul dezbaterii despre filioque, dosarul tetragamiei împăratului Leon, dosarul schismei din 1054, dosarele purcederii Duhului Sfînt și ale succesivelor tentative de reunificare a celor două creștinisme de la conciliul IV Lateran pînă la Ferrara-Florența, adăugînd la acestea dosarul luminii/energiilor necreate. Sinodiconul Orthodoxiei încununează volumul. Acestor mari dosare li se adaugă anexe cu texte care nu fac parte din epocă, fie că sînt mărturii din trecut cu impact asupra dezbaterii, adevărate (Epistola despre ființă și ipostasă a lui Grigorie al Nyssei) sau falsuri (Constitutum Constantini), fie că sînt reacții mult posterioare (Calvin și Conciliul din Trento), dar semnificative în istoria receptării sinodului VII ecumenic.

Nu voi intra în detaliile compunerii celor două volume, nici în „deliciile” vînătorii de greșeli, irelevante în acest caz, ci mă voi rezuma la a discuta ceea ce urmărește autorul prin compoziția volumelor sale, dar și ceea ce se degajă din metoda de compunere adoptată. La prima vedere, volumele par o crestomație de texte importante pentru istoria creștinismului în ansamblu, cu o notabilă grijă pentru echidistanță și varietate. Astfel, Ortodoxia acestor secole nu este exclusiv grecească, ci în mare măsură și latinească sau produsă în Apus, circulînd ulterior și în spațiul grecesc. De asemenea, nu auzim numai voci ortodoxe, ci și ale ereticilor. Este ceea ce numește Ioan I. Ică Jr. punerea în context, deci înțelegerea mizei. Pentru el, Canonul Ortodoxiei trebuie înțeles, nu doar acceptat. Există o logică a alegerilor care au alcătuit Ortodoxia, această logică vine din acțiunea proniatoare a lui Dumnezeu, care însă nu este tunet și furtună, ci deseori o abia perceptibilă adiere de vînt.

Icoana, citită de unii exegeți ca o opțiune estetizantă a unei civilizații constantinopolitane rafinate în fața unui Ev Mediu barbar, de alții ca un pogorămînt în fața gustului maselor sau ca o strategie misionară, i se arată lui Ioan I. Ică Jr. drept gaj al Întrupării. Mai mult de atît, modul de acțiune al Logosului divin este iconic. El este o icoană a Tatălui. De aceea icoana lui Iisus Hristos e singura fereastră deschisă către ceruri. Iconofilia originară și autentică este hristomorfică, întrucît teologia creștină este hristomorfică. Iisus este Logosul Tatălui prezent în Vechiul Testament, în vremea Întrupării sale și după acel moment istoric, în Biserica Sa. De aceea nu orice imagine este iconofilie autentică. În această privință, Ioan I. Ică Jr. urmărește cu atenție derivele atît în Apus, cît și în Răsărit. Volumele tomului II sînt ținute laolaltă de o introducere programatică și de un amplu epilog, în care autorul, cu aerul de a oferi o bibliografie comentată exhaustivă, își dezvăluie cu discreție parti-pris-urile: iconoclasmul este antagonismul fundamental față de prezența Dumnezeului Întrupat în istorie. Acest iconoclasm a eșuat la Constantinopol în secolul al IX-lea, dar a supraviețuit în Occident, atît sub formă atenuată în Romano-Catolicism, cît și în formă radicală în Reformă și în societatea secularizată a modernității. El se întrepătrunde cu teleologiile istorice născute în secolul Luminilor prin referință la interpretarea teologică dată de Ioachim din Fiore scurgerii istorice a timpului. Viziunea ioachimită a unei ere a Duhului Sfînt, care intervine după cea a Fiului, și deci a unei eshatologii realizate terestru, abandonează iconismul care este esențialmente hristic. Dacă nu mai sîntem în era Fiului, nici icoana lui nu mai este necesară. Eshatologiile secularizate au fost citite în Occident ca o împlinire a profetismului ioachimit. Astfel, ratarea sensului icoanei este marea capcană pe care gîndirea conceptuală a întins-o creștinilor.

Ortodoxia lui Ioan I. Ică Jr. nu are limite geografice sau bibliografice. Dimpotrivă, parcă pe alocuri e prea puțin Bizanț în bibliografia sa și are dreptate, marele război nevăzut s-a pornit în Occident, a fost aparent pierdut în Occident odată cu secolul Luminilor, dar apoi, în mod surprinzător, tot acolo s-a reaprins flacăra Orthodoxiei cu marea teologie ortodoxă a exilului, cu marile lucrări istorice de redescoperire a comorilor Orthodoxiei ascunse în bibliotecile occidentale.

Și atunci, unde este și ce este Ortodoxia? În introducere, Ioan I. Ică Jr. ne propune un subterfugiu ortografic: de a scrie Ortodoxie, cînd e vorba de sensul istoric sau geopolitic, adică expresia confesională a creștinismului bizantin și a spațiului său de iradiere est-european, și de a scrie Orthodoxie, cînd e vorba de un sens adînc, puternic, revelator al învățăturii lui Iisus din Nazaret, care se poate afirma și în alte spații culturale decît cele istoric ortodoxe. Atributele orthodox și catholic sînt inseparabile în actul de credință, dar au dat naștere, în mod tragic, fiecare unei variante istorice de creștinism.

Ortodoxia istorică, greco-slavă, se învrednicește de nenumărate admonestări orthodoxe din partea lui Ioan I. Ică Jr., în mod special de a fi abandonat adevărata iconofilie și de a se fi aruncat în brațele tuturor modelor teologice occidentale, între care și ale iconoclasmului atenuat, care a redus icoana la rol de pictură religioasă, suport disprețuit al pietății populare.

Redescoperirea icoanei s-a petrecut în Occident, dar nu pentru Occident, ci pentru o minoritate de mărturisitori. Au contribuit în mod providențial la această redescoperire intelectuali izgoniți din Rusia și din Europa de Est, susținuți în Occident de imensul atelier de recuperare a originilor creștinismului inițiat de Reformă și Contrareformă. Pe lîngă aceștia, observă Ioan I. Ică Jr., s-au clădit școlile de bizantinologie ale Occidentului, fie cele produse de zelul misionar al Catolicismului, fie cele seculare, ale căror merite în redescoperirea Bizanțului le trece în revistă cu acribie Ioan I. Ică Jr..

Deși nu scrie cu th în titlul operei sale de o viață Canonul Ortodoxiei, probabil și pentru a nu modifica grafica coperții de la tomul I, intenția lui Ioan I. Ică Jr.  este să identifice Orthodoxia din interiorul Ortodoxiei, apelînd însă conștient și programatic la întreg patrimoniul creștin, fiindcă Orthodoxia nu are sens decît raportată la învățătura universală geografic și temporal a lui Iisus din Nazaret, iar nu ca o dezvoltare locală și tragic minoritară a unei variante istorice de creștinism. Ioan I. Ică Jr. documentează astfel o apoftegmă a părintelui Rafail Noica: „Orthodoxia este firea omului”.

Petre Guran este dr. în istorie bizantină al École des Hautes Etudes en Sciences Sociales, cercetător la Institutul de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române.

Foto: wikimedia commons

caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Se știe, politicianul român vorbește colorat, dar cîteodată (pesemne ca să fie sobru) își restrînge paleta de culori. De curînd, într-o discuție la televizor, l-am auzit pe unul afirmînd despre un altul că „a spus negru pe alb“.
image png
Ce ne amintim și ce am uitat
Întoarcerea spre trecut, în încercarea de a-i recupera reperele, ar trebui să fie însoțită, așa cum au încercat s-o facă și organizatorii expoziției dedicate Monicăi Lovinescu, de sentimentul „aducerii aminte, înainte de a uita”.

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.