O „carte vie“

Publicat în Dilema Veche nr. 704 din 17-23 august 2017
André Scrima şi dezlegarea poveştilor jpeg

André Scrima (1925 – 19 august 2000) a purtat experienţa monahală şi intelectuală a grupului de la Antim de-a lungul călătoriilor şi al căii lui, de la Paris la Benares, din Liban la Constantinopol şi la Roma (unde l-a reprezentat pe Patriarhul ecumenic la Conciliul Vatican II). A dezvoltat această experienţă şi a făcut-o să iradieze. Din 1959, el a îndrumat comunitatea monastică ortodoxă de la Deir-el-Harf, Liban. Aici a comentat Evanghelia după Ioan. Partea a doua a comentariului, în franceză, ne-a fost dată de Părintele Scrima şi a apărut la Humanitas în 2003. În 2006, graţie prof. Jad Hatem (Universitatea Saint-Joseph, Beirut, unde şi P. Scrima a fost profesor), am primit partea întîi, în arabă, publicată de fraţii de la Deir-el-Harf. Monica Broşteanu a tradus-o, aşa încît la Humanitas a putut apărea Comentariu integral la Evanghelia după Ioan, 2008. De curînd însă, finalizînd organizarea Arhivei André Scrima de la Colegiul „Noua Europă“, am găsit două pagini manuscrise inedite în franceză. Ele vorbesc despre calitatea acestei evanghelii, despre atitudinea potrivită citirii şi interpretării ei. În memoria Părintelui Scrima, vă propun acest text. (Anca Manolescu)

André SCRIMA
Ultima Evanghelie
 

Toate cărţile pe care omul le-a scris – sau le va scrie – se adresează omului, caută să l atingă, îi solicită atenţia. Unele încearcă să redea viaţă trecutului, altele interoghează prezentul, altele se străduiesc, pe dibuite, să deschidă viitorul. Puţine, foarte puţine, de fapt, se ivesc ca venind de altundeva, dintr-un dincolo de timpuri, pentru a rămîne cu noi ca o prezenţă neabătută, boltite peste timpul care trece, pînă la consumarea lui. Aceste cărţi, dacă ştim să intrăm înlăuntrul lor, dacă învăţăm să le urmăm cursul, ne duc spre un loc unde ochii şi inimile se deschid, în sfîrşit, către un alt spaţiu, a cărui nostalgie o avem cu toţii, în imediata apropiere a lui Dumnezeu.

Evangheliile, se ştie, au apărut din experienţa trăită a unor martori care au văzut, simţit, înţeles şi crezut ceea ce Iisus Christos (acest „Învăţător“ neaşteptat care îi alesese şi la a cărui alegere răspunseseră cu toată fiinţa lor) le spunea, îi făcea să descopere şi, mai ales, le îngăduia să întrevadă şi „după ce El va fi fost plecat“, pînă la sfîrşitul timpului. Toate evangheliile lasă să se spună, în cuvintele lor omeneşti, Cuvîntul însuşi al lui Dumnezeu: toate şi, am putea spune, mai intens, cu un fel de transparenţă imediată, ultima dintre ele, evanghelia lui Ioan.

Ea e, într-adevăr, „ultima evanghelie“. Nu, bineînţeles, pentru că Dumnezeu ar înceta după aceea să se facă cunoscut, să acţioneze şi să-şi reverse duhul în lume: nu ne-a vestit oare că este Dumnezeul cel Viu care „pînă acum lucrează“ [Ioan 5, 17], „acelaşi ieri şi astăzi şi în veci“ [Evrei, 13, 8]? Totuşi, Ioan îşi alcătuieşte evanghelia după celelalte, atunci cînd, între primul şi al doilea secol ale erei noastre, în vreme ce istoria se pregătea să intre într-un nou ciclu, credinţa nouă a ucenicilor lui Christos aştepta, într-un anume fel, o ultimă privire asupra Lui, cristalizarea unei viziuni care să-i ajute să-L urmeze pînă în adîncurile însele ale misterului lui Dumnezeu, acolo unde El se află de acum înainte: iată de ce Ioan scrie ultima evanghelie. Altminteri spus, „ultima“, pentru că în ceea ce Ioan vede şi pentru care el dă mărturie se înscrie, atît cît e cu putinţă, „ultimul“ lui Dumnezeu, darul lui suprem de cunoaştere şi de viaţă adresat fiecăruia dintre noi şi nouă tuturor.

Cu alte cuvinte, evanghelia lui Ioan e esenţialmente o carte de cunoaştere vie a lui Dumnezeu. Dar să ne întrebăm o clipă: ce înseamnă o „carte vie“? În fond o sumedenie de cărţi (printre ele, multe cărora le-am pierdut aproape amintirea) pot susţine că ele cuprind o secţiune de viaţă, că încearcă s-o povestească, s-o scruteze şi s-o înţeleagă. E fără îndoială adevărat, spre cinstea umanităţii de pretutindeni şi dintotdeauna. Totuşi, o „carte de viaţă“ e ireductibil „altceva“. Ea nu trebuie să se mărginească la multiplele aspecte ale vieţii omeneşti, fie ea oricît de sublimă; trebuie să treacă dincolo de artă, de ştiinţă, de „desăvîrşirea“ ce poate fi dobîndită în această lume. Toate aceste elemente de o incontestabilă valoare ajung, de altfel, să fie înghiţite, mai devreme sau mai tîrziu, de viaţa însăşi, în trecerea ei. Trebuie ca viaţa din care e ţesută cartea să vină de dinaintea oricărei vieţi pur omeneşti, dintr-un suflu de viaţă şi de adevăr care să nu depindă de condiţiile impuse de secole şi epoci. Ea nu reprezintă aşadar numai un prilej de instruire (de uimire sau de admiraţie), ci ne poartă literalmente într-o noutate de viaţă. Recunoşti, de obicei, o astfel de carte prin faptul că, odată adecvat deschisă, ea nu se mai închide niciodată.

Nu ne referim, bineînţeles, la actul material de a lua cartea în mînă şi de a o răsfoi. Desigur, orice carte, ca obiect fizic, poate fi, asemenea unei uşi, închisă ori deschisă. Dar, cartea de viaţă, dacă ştii să o deschizi, te poartă de la sine mereu mai departe, mereu mai sus; infuzează în noi, asemenea unui izvor în nesecată curgere, o altă esenţă de viaţă care se uneşte cu a noastră.

Dar pentru asta, spuneam, trebuie să ştii să o „deschizi“. Ceea ce nu e întotdeauna uşor. Nu ne mai dăm poate seama (fiind atît de obişnuiţi să manevrăm cărţile) în ce măsură relaţia noastră cu cartea e complexă. În imediat, sîntem stăpînii cărţii pe care o ţinem în mîini, pe care o citim. Ne „aplecăm“ asupra ei, îi parcurgem textul, îi primim mesajul: „judecătorul“ cărţii sîntem însă mereu „noi“, încercînd – inconştient poate – să o înţelegem „cu uşurinţă“, fiind agasaţi, dacă nu înclinaţi să renunţăm, cînd întîlnim vreo „dificultate“. Or, o carte uşoară, care se lasă citită „cu uşurinţă“ are toate şansele să ne placă pur şi simplu fiindcă ne lasă pe loc, acolo unde ne aflam dintotdeauna, chiar dacă ne îmbogăţeşte provizoriu cu ceva cunoştinţe noi; dar nu ne poartă mai departe, dincolo de noi înşine, către un alt noi înşine. Să ne ferim aşadar să căutăm doar uşurinţa (riscăm să nu o întîlnim decît pe ea); să ne neliniştim mai degrabă dacă nu ştim să căutăm „dificultatea“ şi să-i facem faţă. „A-i face faţă“ într-adevăr: dinaintea textului socotit dificil poţi desigur închide cartea; dar poţi de asemenea insista, poţi pătrunde mai adînc decît litera ori sensul aparent „obscur“, pentru a descoperi lumina care se ascunde înăuntru. Orice lectură adevărată şi cu atît mai mult lectura unei cărţi de viaţă precum evanghelia lui Ioan are acest preţ: iar atunci, departe de a se închide, ea nu încetează să se deschidă.

…Pentru fraţii din comunitatea monahală de la Deir-el-Harf, „deschiderea“ cărţii Sf. Ioan s-a petrecut, s-ar spune, aproape la începuturi, în 1961-1963. O lectură răbdătoare şi ardentă (comentată într-o limbă care nu era araba, dar care devenea arabă printr-o traducere imediată) s-a întins asupra primei părţi (cap. 1-17). Am urmat o metodă riguroasă de lucru, menită să pătrundă ordinea ultimă a evangheliei, traseul ei interior, esenţa ei proprie. (Ceea ce poate sluji de altfel ca model şi pentru cunoaşterea altor texte ale Scripturii.) Cînd, în decembrie 1985 – ianuarie 1986, ne-am regăsit pentru a relua şi încheia parcursul (cap. 18-21), totul răsuna altfel. (Cititorii îşi vor da seama probabil de deosebirea abordării între prima şi a doua parte, publicate separat.) Textul nu se închisese în el: o lumină venită dinăuntrul lui se răsfrîngea asupra ultimelor ţărmuri la care conduce evanghelia lui Ioan (cap. 21) şi, fără a se depărta de noi, îl unea cu lumina Învierii. Aşteptare împlinită şi mereu de împlinit: Cartea rămîne deschisă. 

iulie 1986

caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Se știe, politicianul român vorbește colorat, dar cîteodată (pesemne ca să fie sobru) își restrînge paleta de culori. De curînd, într-o discuție la televizor, l-am auzit pe unul afirmînd despre un altul că „a spus negru pe alb“.
image png
Ce ne amintim și ce am uitat
Întoarcerea spre trecut, în încercarea de a-i recupera reperele, ar trebui să fie însoțită, așa cum au încercat s-o facă și organizatorii expoziției dedicate Monicăi Lovinescu, de sentimentul „aducerii aminte, înainte de a uita”.

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.