La picioarele Crucii, îmbrățișînd-o cu trupul topit de durere, învăluită de pletele aurii sau într-un maforion roșu, purtînd vasul cu aromate, Maria Magdalena ne apare în arta occidentală, mai ales, dar și în cea bizantină tîrzie, ca un personaj excepțional. Evangheliile au indicat ele însele cu sobrietate locul aparte al Mariei din Magdala în comunitatea ucenicilor lui Iisus. Toate o menționează în momentele Pătimirilor și în grupul femeilor mironosițe, iar Evanghelia după Ioan (cap. 20) redă scena întîlnirii cu Hristos înviat, care îi încredințează mesajul către apostoli. Maria Magdalena este cea care le-a adus vestea; ei i s-a arătat pentru prima dată Învățătorul, chemînd-o pe nume și deschizîndu-i astfel privirea spirituală; ea este „apostola apostolorum“, o femeie din care, potrivit mărturiei lui Luca, Iisus scosese „șapte demoni“!

Faptul că este singurul personaj pe care Evangheliile îl menționează constant are de ce să atragă atenția. Faptul că vestea Învierii a fost transmisă prin femeile mironosițe a avut de ce să intrige de la bun început. Faptul că, dintre femeile mironosițe, Maria din Magdala a fost primul martor al Învierii constituie nucleul tuturor interpretărilor date de-a lungul secolelor: de la tradiția patristică la textele apocrife și gnostice, pînă la studiile biblice de factură feministă, care văd în ea pe „ucenicul iubit“, la Codul lui Da Vinci sau la filmele lui Martin Scorsese și Garth Davis. Biblistul Régis Burnet a scris despre acest polimorfism labirintic o carte care rămîne de referință.

Care sînt însă datele tradiției? Calendarele ortodox și catolic îi dedică aceeași zi: 22 iulie. Semn al unei comune devoțiuni străvechi sau transfer al unei tradiții în spațiul celeilalte? În secolul al VIII-lea, Beda Venerabilul menționează această dată în martirologiul său. Maria Magdalena era cinstită la Exeter sau la Halberstadt, dar cultul său dobîndește amploare abia începînd cu secolul al XI-lea, combinînd tradiții diverse, de la papa Grigore cel Mare la Legenda aurea, și avînd să fie asumat de spiritualitatea franciscanilor și a dominicanilor. Chipul Mariei Magdalena se conturează treptat în Occident, plecînd de la hermeneutica papei Grigore cel Mare, care unește într-un singur personaj exemplar pe Maria din Magdala, pe Maria, sora lui Lazăr, și pe femeia păcătoasă din Evanghelia după Luca. O mărturie a episcopului Grigore de Tours vorbește despre cultul Mariei Magdalena de la Efes. Se pare că în Orient exista această devoțiune, legată de comunitatea apostolului Ioan și de tradiția sa, în care Maria Magdalena are „privilegiul pascal“ (F. Bovon). Dar este oare venerat același personaj în Orient și în Occident?

Pentru partea răsăriteană, avem mărturia din secolul al X-lea a Sinaxarului din Constantinopol, care menționează data de 22 iulie și îngroparea la Efes, în peștera celor șapte tineri. De asemenea, este evocată și mutarea moaștelor sale la Constantinopol, în biserica dedicată Sfîntului Lazăr din Betania. Însă nimic din sursele istorice nu indică, pînă în secolul al -XIII-lea, un relief aparte al acestui cult în Bizanț, unde, spre deosebire de interpretarea occidentală, nu a fost operată nici o suprapunere între personajele biblice. Potrivit unui excelent studiu semnat de Vassiliki A. Foskolou, momentul de cotitură s-a petrecut sub influența prezenței occidentale, în mod special franciscane, pe teritoriile bizantine, în iconografie și, ca reacție, în omiletica lui Nichifor Kallist Xanthopoulos.

Dacă occidentalii venerau chipul păcătoasei pocăite, așa cum apărea, de pildă, în splendida icoană din 1280 (aflată acum la Galleria dell’Accademia) sau în frescele din capela dedicată sfintei în Bazilica din Assisi, crezînd în existența moaștelor sale la Vézelay, răsăritenii erau convinși că au, pe baza unei tradiții mai vechi, trupul celei care l-a văzut pentru prima dată pe Hristos înviat. Contrapunerea tradițiilor, studiate remarcabil de Victor Saxer, este dublată de un fenomen de osmoză iconografică, figura „bizantină“ a Mariei Magdalena detașîndu-se din ce în ce mai mult și dobîndind expresivitatea ușor recognoscibilă din arta occidentală. Revendicată în sensuri diferite, Maria din Magdala își manifesta încă de atunci capacitatea sa de a deveni simbol al spiritului epocilor. Totuși, dincolo de toate, rămîne neatins misterul alegerii sale ca prim martor al Învierii…