Henriette Delavrancea-Gibory

Publicat în Dilema Veche nr. 355 din 2 - 8 decembrie 2010
Henriette Delavrancea Gibory jpeg

- sau exercițiul arhitecturii secunde -

Henriette Delavrancea-Gibory reprezintă o personalitate aparte a arhitecturii româneşti. Asta şi pentru că nu a fost (re)cunoscută pînă acum cîţiva ani decît într-un restrîns cerc profesional. Şi fiindcă istoriile arhitecturii de la noi o plasează întotdeauna în centrul unei enumerări, niciodată în centrul unui paragraf. 

Între avangardismul interbelic teoretizat al unui Marcel Iancu, stilistica epurată a unui Horia Creangă ori registrul monumental exersat de un Duiliu Marcu, arhitectura Henriettei Delavrancea avea să treacă resemnată în plan secund. Intervenţiile dimprejurul castelului Reginei Maria şi vilele de la Balcic ori proiectele din România interbelică şi postbelică nu puteau concura anvergura blocului ARO, devenit rapid simbol al Bucureştiului anilor ’30, nici vila Jean Fuchs, „prima casă modernistă din Bucureşti“ – după chiar spusele autorului –, şi nici imaginea scenografică a Academiei Militare. 

Doamna arhitect a lucrat într-o arhitectură secundă. Secundă din punctul de vedere al scării şi reprezentativităţii, dar şi din punctul de vedere al atitudinii. Este o arhitectură mediatoare, vizînd registrul stabil, nicidecum acută. Încercarea de a o extrage din această zonă de mijloc mi se pare o eroare, iar actuala reparaţie, binemeritată – chiar dacă timidă – nu ar trebui să militeze pentru o înscriere a sa în categoria „greilor“. Ar fi o greşeală. Este însă dificil de rezistat tentaţiei. Sîntem predispuşi, ca popor, la supralicitarea valorilor care, chiar autentice, ajung finalmente străvezii. Dă bine să plusezi epitetul, dă bine să împănezi caracterizarea... Şi asta pentru a obţine propria ieşire în faţa rîndului. Arhitectura doamnei arhitect trebuie să rămînă în această zonă secundă, în zona de mijloc. Voi încerca să explic... 

Vilele de la Balcic 

Episodul proiectelor de la Balcic, pe ţărmul bulgăresc al Mării Negre, reprezintă cea mai consistentă manifestare a arhitectei. O gestică firească, fără dramatism, feminină de-a dreptul în sensibilitate şi apariţie. 

Firească apare şi exersarea unui vocabular formal apropiat de ceea ce s-ar numi „arhitectură cu referinţă tradiţională“. Partea „tradiţională“, evidentă precum este, rămîne în suspensie liberă. Nu de puţine ori acest mod de a vedea arhitectura a fost revendicat rapid de către comentatorii de specialitate şi catalogat drept interpretare a temelor arhitecturii tradiţionale româneşti. 

Îmi pare a fi o încadrare expediată... Este momentul în care firescul arhitecturii practicate de către doamna arhitect capătă nuanţe, fără a forţa însă propria încadrare. 

Chiar în linia amintitei revendicări, este greu de spus dacă arhitectura vilelor din Balcic ţine numai de o aşa-zisă arhitectură „tradiţională“ românească ori abordarea a implicat şi zona arhitecturii vernaculare bulgăreşti (console puţin adînci dar marcînd semnificativ geometria faţadelor, învelitoare cu pante cuminţi, atît de străine tipologiei casei tradiţionale româneşti, acoperişuri cu olane, dar şi o anumită configurare a volumelor în sensul accentuării înclinaţiei terenului stîncos, în vreme ce casa veche românească rar cunoaşte asemenea rezolvări „pliate“ pe teren). Aşezate la mijloc, între o arhitectură românească tradiţională şi o arhitectură sud-dunăreană, vilele doamnei arhitect reprezintă, de fapt, o reverenţă egală făcută ambelor. Arhitectura aceasta se află la mijloc... 

Exerciţiul vilelor de la Balcic reprezintă cu certitudine o tentativă reuşită de up-datare a tradiţionalului, de oriunde va fi fost recuperat acesta, nord- ori sud-dunărean, simţindu-se şi o „citare“ a pe atunci atît de inovatorului modernism românesc. Tema abordată însă – reinvestigarea formalului tradiţional în notă contemporană – era una majoră pe atunci, după cum este şi astăzi.  

Dacă în spaţiul Cadrilaterului demersurile sale arhitecturale se închideau şi într-o anume logică de legitimare a proaspetei prezenţe româneşti acolo, modelînd clădiri de reprezentare (Primăria oraşului Balcic şi parte din pavilioanele reşedinţei Reginei Maria), situaţia pare stranie în momentul în care această imagine arhitecturală este transplantată în România. Proiectele caselor Cantuniar, Hrubes, Prager ori Simcea din Bucureşti expun chiar modelul de la Balcic: console, olane, pante domoale, linie orizontală, combinaţia albului general cu accente din lemn ori piatră. Cu alte cuvinte, o arhitectură care „dincolo“ avea relaţie cu vernacularul locului este acceptată firesc în ţesutul urban de „dincoace“. Vilele moderniste ţineau paginile revistelor de specialitate. Vilele Henriettei Delavrancea s-au ridicat pur şi simplu, fără publicitatea şi aplauzele breslei. Arhitecta s-ar fi putut rezuma la stilistica neoromânească ori modernistă pe care o mai exersase. 

A ales altfel... 

Acest transplant formal este explicitat tocmai de legitimarea pe care expresia arhitecturală de la Balcic o dobîndise. Prin expunere externă, prin utilizarea sa dedicată tocmai în spaţiul unui Cadrilater care avea nevoie de o substanţială „transfuzie“ românească şi, nu în ultimul rînd, prin joncţiunea făcută cu imaginea regalităţii româneşti de acolo, expresia sintezei de pe litoralul bulgăresc avea să devină totalmente „de-a noastră“. Fusese certificată!  

Pornind firesc de la această arhitectură, avea să rezulte o nouă imagine pentru arhitectura „cu specific românesc“, la scară redusă. Nu se vor mai bate cărările deja umblate, cărări invocînd la nesfîrşit fie stilistica greoaie a neoromânescului interbelic, fie formele radicale ale modernismului – acestea din urmă trezind încă în mintea multora nefericite paralelisme cu volumele laboratoarelor ori ale fabricilor de tot felul. 

Meritul acestei arhitecturi – arhitectură mult prea devreme abandonată şi niciodată epuizată ca potenţial – rezidă tocmai în poziţionarea sa la mijloc. Meritul acestei arhitecturi rezidă tocmai în evitarea radicalismului – fie acesta formal, fie rezultat prin măgulirea tendinţelor autohtoniste şi restrîngerea imperativă la o imagine considerată pur românească... Reprezintă o mediere, mereu cu dublu racord: cu aer tradiţional dar nu tradiţionalistă, modernă dar nu modernistă, avangardistă dar cu privire panoramică, deloc unidirecţionată. Sub formalul unei arhitecturi pitoreşti, secunde ca anvergură, se află, poate, cea mai neîncrîncenată tentativă de investigare a referinţei tradiţionale din ultimul secol. 

Valoarea este dată în primul rînd de această dublă revendicare, iar o înţelegere a sa dincolo de simpla extaziere în faţa echilibrului formal este posibilă doar cu condiţia lecturării simultane, în spaţiu bulgăresc, respectiv spaţiu românesc. Este un demers care depinde structural de fixarea acestor capete de pod. 

Efectele foametei imobiliare 

Din nefericire, am înregistrat deja primul episod al dinamitării unuia din picioarele acestui pod. Cel de dincoace de Dunăre. Henriette Delavrancea fusese, poate, singura responsabilă pentru cruţarea bisericii Kretzulescu în urgia demolărilor comuniste de la sfîrşitul secolului trecut. Alege să rămînă în pridvor, sub zidurile condamnate, decît să se retragă din faţa buldozerelor. Greutatea numelui, odată recunoscută de şefii comunişti de la acea vreme, va face ca dictatul demolării să fie anulat... Nu fusese nevoie nici de înscrierea pe vreo listă a monumentelor, nici de vreun stufos demers birocratic. Recapitulînd acele vremuri pare straniu, dar înscrierea într-un gest moral fusese suficientă. Firească, normală, atitudinea doamnei arhitect, putem zice astăzi, firească precum arhitectura sa, fără dramatismul gesturilor din piaţa publică, atît de invocate acum, în vremea reproşurilor tardive şi a relaxatelor discursuri anticomuniste... Firească într-un context nefiresc, însă! 

Casa Prager din Bucureşti, înscrisă în acelaşi reflex formal al Balcicului, poate cea mai solidă armătură din piciorul podului de pe malul nostru de Dunăre, se va găsi însă singură în faţa tîrnăcoapelor şi a foametei imobiliare din anul de graţie 2009, în plină democraţie cu reţetă originală. De data aceasta, un gest nefiresc dar care, vrînd nevrînd, ne aparţine. Nouă, ca societate. Deznodămîntul este cunoscut... Foamea a învins. Probabil că terenul trebuia recuperat pentru vreo clădire cu „dizain occidental“, faţade de sticlă şi arhitectură avangardistă, arhitectură acută, arhitectură manifest... măcar ca intenţie. Chiar dacă goală de sens. 

Sîntem pe cale să ratăm lecţia normalului, a firescului. Confundăm firescul cu banalul, cu mediocrul... Şi drept urmare, îl concediem scurt dintre obiectivele şi îngăduinţele noastre. Avem nevoie de arhitectura Henriettei Delavrancea-Gibory în plan secund! Este exact pilda care ne lipseşte în istoria arhitecturii ultimului secol. 

Trăim cu impresia că temele majore se discută doar în contextul arhitecturii vedetă. Clădirile rămase în urma doamnei arhitect, cîte şi cît le vom mai îngădui printre noi, consfinţesc tocmai contrariul: firescul este capabil a administra demersuri şi viziuni cu substanţă. Astăzi avem arhitecţi vedetă după cum avem şi clădiri vedetă, premiate în ţară sau în străinătate. Avem oameni cu valoare care gîndesc liber şi cu tîlc arhitectura... În acelaşi timp, rezultatul general este o arhitectură inegală. 

Excepţiile vedetă sînt, în momentul imediat următor, contrabalansate de prostul gust din cealaltă arhitectură, arhitectura de stradă. Excepţiile vedetă sînt imediat contracarate de celelalte excepţii unde kitsch-ul şi mimarea substanţei fac regula. Ne lipseşte normalitatea, tocmai acea arhitectură secundă, rezervată, firească, păstrîndu-şi cu decenţă poziţia de mijloc. Ne lipseşte arhitectura care să medieze, arhitectura echilibrului... 

Doar pendulînd între excese, fie acestea excepţionale ori de-a dreptul abisale, stabilitatea nu se poate menţine. Calitatea, cu atît mai puţin. Între atîtea creionări de clădiri vedetă, trebuie să exersăm şi arhitectura secundă!

Horia Dinulescu este doctorand în arhitectură.

pompy ciepła (2) jpg
Pompe de căldură - utilizarea, funcționarea și tipurile acestora
În ultimii ani, pompe de căldură s-au remarcat intre dispozitivele utilizate în sistemele moderne de încălzire.
header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.