Nu-mi plac întrebările maximaliste: „care e cartea dvs. preferată?“ Sau: „ce întîmplare v-a influențat cel mai mult viața?“ A selecta comportă și o ierarhizare, numai că rezultatul e fie subiectiv (deci oarecum aleatoriu), fie instabil: orice „top“ suferă – ba chiar merită – diferite modificări în timp. Dincolo de asemenea obiecții, aș răspunde fără ezitări la întrebarea „cine e compatriotul cel mai inteligent pe care l-ați cunoscut?“ El se numește André Scrima. Se cuvine atunci să spun și de ce. Știm deja că există multiple ipostaze ale inteligenței: una emoțională, alta socială, una cognitivă, alta creativă etc. Oricît ar fi de înzestrat, un individ nu poate excela în toate aceste dimensiuni. Inteligența vine de la verbul latinesc intelligo. Ea e prin urmare mai cu seamă înțelegere, deci spirit penetrant, capabil de sinteză, exprimare lămuritoare și valoare adăugată în ordinea cunoașterii. Ea nu e atît o proprietate statică, o „însușire“ definitivă, cît un proces de calitate constantă, o dialectică vie între minte și realitate, dar și o proiecție plastică a acesteia într-un orizont supramundan. Îmi vine să spun că mintea teologică a Părintelui Scrima reunea toate determinările amintite, funcționînd impecabil, ca un soi de memento paradisiac.

Ascultîndu-l, resimțeam brusc ruptura de nivel. Nu te fermeca (doar) printr-un vocabular complex și corect, cît printr-o înscenare genială a succesiunii ideatice: un soi de epifanie manifestată diafan și seducător, fără mize palpabile și cu un ciudat efect de edificare non-didactică. N-aveai sentimentul că „te învață“ ceva cuantificabil, cît că ridică, într-o sală obscură, colțul de draperie care face loc unui fascicul luminos. Această „metodă“ fără manual, desprinsă din ordinea inefabilă a harului, lucra în consonanță cu biografia evanescentă a protagonistului. Discursul lui Andre Scrima nu demonstra, ci distribuia vectori, precum săgețile slobozite din arc spre înaltul cerului și nu spre centrul unei ținte văzute. După ce digerase multe biblioteci, traversate cu pathosul interdisciplinar al unei mathesis universalis, omul acesta făcea din ritualul rostirii un gest deopotrivă theurgic și liturgic: dezvăluire și slujire. Ambele, aparent gratuite, deși Părintele, înconjurat frenetic de cele mai distinse personalități regăsite la București, după revenirea din îndelungatul său pelerinaj prin Europa, Asia și America, a acceptat, cu o anumită cochetărie, ideea de a i se publica „operele“. Nu a fost niciodată obsedat de posteritatea auctorială. Sunt convins că, deși mereu activ, nu a urmat, cu frivolitatea omului comun, vreun așa-zis „plan de carieră“. Dincolo de volutele prețioase, de afectarea retorică sau de afabilul său narcisism, Părintele se juca necontenit, asemenea unui magister ludi, cu perlele sale de sticlă translucidă. Era de față și totuși dincolo. Întemeia un alt soi de prezență. Una străbătută de tensiunea co-prezenței divine în misterul gîndirii actualizate. Trecea cu o ușurință serafică de la un registru la altul, producînd avalanșe analogice și cutremure sugestive. Nu găseai în el nici ticurile, nici stereotipurile „specialistului“, suficiența peremptorie a expertului, sau citatul ornamental al eruditului centrat pe argumentul „de autoritate“. Căuta ca prin fiecare frază să rafineze subtilitatea gîndului ca atare, iar spectacolul produs prin această mobilizare (deopotrivă conceptuală și intuitivă) n-avea egal. Natural că, îndrăgindu-l, deștepții săi ucenici i-au surprins recurențele sau tehnicile de „învăluire“, fără să le diminueze efectul cel mai adesea persuasiv. Avea Părintele Scrima un intelect franțuzesc, arab, latin, hindus, gnostico-elenistic sau patristic? Din fiecare cîte ceva, pe un platou înalt, cu aer rarefiat și lumină taborică. Mă bucur că l-am întîlnit și personal, deși cărțile sale reflectă ce am mărturisit aici. Bucuria aceasta are un ton apologetic: acea împărtășire (chiar și sporadică) din inteligența enigmaticului personaj n-a făcut decît să-mi confirme că deșteptăciunea și trezvia rămîn sinonime în Cartea vieții. 

Teodor Baconschi este diplomat și doctor în antropologie religioasă.