Vina lui Polanski

14 iulie 2010
Scump, doamnă, scump jpeg

Eu unul m-am cam săturat de cazul Roman Polanski. Vestea că a fost eliberat şi că nu va fi extrădat în America mă bucură. După treizeci de ani se prescriu pînă şi datorii de milioane de dolari – de ce nu s-ar prescrie şi faptele pentru care e acuzat (mai ales că cea care l-a acuzat şi-a retras, între timp, toate plîngerile, ba chiar a cerut clemenţă pentru pîrît)? Şi, pînă la urmă, care e vina lui Polanski?

În 1978, Roman Polanski, deja regizor celebru, fusese invitat de revista „Vogue” să fie editor-coordonator al unei ediţii speciale. Una dintre propunerile sale a fost un pictorial cu Samantha Jane Gailey, o tînără de 13 ani care îşi dorea să ajungă fotomodel. Fata a fost invitată la casa lui Jack Nicholson din apropiere de Hollywood. La un moment dat, în timpul şedinţei foto, lucrurile au derapat: după ce i-a oferit şampanie şi barbiturice, Polanski a întreţinut relaţii sexuale cu fata. Consimţite – spune el; viol – a acuzat mama fetei.

Faptele de care a fost acuzat regizorul se referă la: oferire de alcool şi droguri unei persoane minore, act impudic asupra unei persoane minore, relaţii sexuale ilegale cu o minoră, copulaţie orală, sodomie, viol. Dintre toate aceste acuzaţii, Justiţia s-a concentrat asupra celei mai grave, violul. Însă cum nu s-au putut aduce suficiente dovezi ale faptei (şi în urma înţelegerii între avocaţii celor implicaţi), s-a convenit că în proces se va judeca infracţiunea de relaţie ilegală cu o minoră. Pînă să se încheie procesul, Polanski, eliberat pe cauţiune, şi-a luat tălpăşiţa şi n-a mai dat prin America nici măcar ca să-şi ridice premiul Oscar cîştigat în 2003 cu filmul „Pianistul”.

Cu Polanski absent, cazul nu poate fi tranşat de justiţia americană. Însă mii de juraţi, celebrisimi sau anonimi, îl judecă, în continuare, prin ziare şi emisiuni tv. Pe măsură ce trece timpul, acuzaţiile sînt tot mai subtile, detractorii tot mai vehemenţi, povestea tot mai absurdă.

De fiecare dată cînd justiţia are de tranşat chestiuni ce ţin de moravuri, lucrurile se complică. Problema în cauză e, de fapt, vîrsta fetei. În SUA (şi nu numai), relaţiile sexuale cu o persoană minoră sînt pedepsite chiar şi atunci cînd există consimţămînt din partea ambilor parteneri. Roman Polanski însuşi a pledat „vinovat”, riscînd o pedeapsă de pînă la 20 de ani. Numai că în cazul de faţă, minora nu mai era virgină. Ea şi-a început deja viaţa sexuală şi arăta – după spusele martorilor – ca o femeie de 25 de ani. Pretinsa vină a lui Polanski – aceea de a fi făcut sex cu o minoră – e, deci, un moft. În definitiv, cît de nevinovată e o fată care acceptă să pozeze pentru revista „Vogue” în prezenţa unui bărbat matur şi în absenţa mamei? Cît de credibilă poate fi o mamă care pretinde că ţine la moralitatea (şi virginitatea) fetiţei ei, dar acceptă să o trimită, neînsoţită, în casa lui Jack Nicholson, la un shooting nocturn?
Pînă şi acuzaţia că Polanski s-ar fi folosit de statutul său pentru a seduce o fetiţă neajutorată mi se pare absurdă: oare statutul nu face parte şi el din jocul seducţiei? Oare seducţia nu e un joc al dominaţiei? Oare nu se găseau zeci, sute de femei care îl adorau tocmai pentru statutul său?

Lubriq este editor al site-ului www.erosfera.ro

anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.
Eutanasie
Cum ne-ai învățat să fim atenți

Adevarul.ro

image
„Iuda“ care i-a trădat pe luptătorii anticomuniști, plătit regește. Povestea legendarului Ogoranu care nu a putut fi prins de Securitate timp de aproape trei decenii
Banda lui Ion Gavrilă Ogoranu, din care făceau parte unii din cei mai vestiți luptători anticomuniști, a fost anihilată după au fost infiltrați trădători. Informatorii Miliției și ai Securității primeau bani grei pentru informații despre partizani.
image
Joburile de rutină cresc riscul de declin cognitiv cu 66% și de demență cu 37%, potrivit unui studiu
Conform unui nou studiu, activitatea intensă a creierului la locul de muncă ar putea da roade nu numai în ceea ce privește avansarea în carieră, ci ar putea, de asemenea, să protejeze cogniția și să contribuie la prevenirea demenței pe măsură ce înaintezi în vârstă.
image
Rujeola a început să-i ucidă și pe părinții nevaccinați. Număr record de cazuri
În România avem epidemie de rujeolă, iar situația devine din ce în ce mai gravă: săptămâna trecută s-a înregistrat un record de îmbolnăviri.

HIstoria.ro

image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.
image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.