Sun prelung, răbdător. Un prim semn că apelul meu trebuie să călătorească departe ca să-și atingă ținta. Răspunde o voce slabă, ezitantă, aproape impersonală, ecranată de distanță, dar și de timp. Ca vocea unui actor din culise care nu face mari eforturi să fie auzit de toți spectatorii. Se înfiripă conversația. Vocea se apropie, încă circumspectă. Mai trece o jumătate de minut. E el, Florin Gheorghiu, începînd să capete contur. Mă simt și eu recunoscut. Glasul devine vioi, păstrînd în el o undă mai degrabă feminină de eleganță și discreție. Marele maestru la șah e aici, gata de povești. Cît discutăm, tonul și tonusul rămîn la acest nivel. Dar la despărțire, vocea va parcurge procesul invers. Florin Gheorghiu se resoarbe în plimbarea sa singuratică printre amintiri, din care l-am scos cu telefonul meu.

Povestite de el, întîmplările sînt ca niște partide de șah. Imediat după deschidere, maestrul expune în tușe sigure cine și pe ce aliniament s-a așezat. În jocul de mijloc, el menționează ce alte variante s-ar fi putut alege și de ce jucătorul pînă la urmă a preferat să facă o anume mutare. Calcul precis, complet – Florin Gheorghiu nu uită niciodată să închidă o paranteză, indiferent de cît de lungă a fost analiza. La final, e poanta și momentul în care adversarul a cedat. Deseori, după finalul prozaic, e și anecdota suculentă de dincolo de masa de joc. Și tăcerea de încheiere de cîteva secunde, cînd maestrul te lasă să contempli poziția finală și s-o înțelegi cu mintea ta, dar și cu explicațiile lui de pînă atunci.

Amintirile lui Florin Gheorghiu gravitează în jurul șahului, dar în ansamblu ele dau seama de condiția unui sportiv de top din timpul regimului comunist. Florin Gheorghiu este cel mai bun șahist român din toate timpurile. Vîrful de carieră l-a avut în anii ’70-‘80. Spre deosebire de marea majoritate a românilor din acea perioadă, el a putut călători cu șahul în toată lumea. Era bine tratat acasă pentru că permanent furniza rezultate sportive cu care autoritățile comuniste se puteau lăuda. Acum spune însă că toată această poleială l-a făcut ca pînă tîrziu, spre anii de sfîrșit ai comunismului, să nu vadă ce preț au avut „avantajele”. De pildă, nu și-a cunoscut cumnata, eminent oncolog emigrat în Statele Unite. Și ca o ironie amară a sorții, soția sa, Doina Gheorghiu, avea să moară de cancer. Tot așa, spre sfîrșitul anilor de comunism, el povestește că a încercat să-și folosească banii din premiile adunate de-a lungul timpului, aproximativ 200.000 de dolari. Ceaușescu însuși i-ar fi interzis accesul la ei. Alți sportivi sau artiști, îmi spune, și-au luat banii, chiar dacă erau în valută. Îmi sugerează că aceștia erau colaboratorii regimului, lucru de care el s-a ferit, văzîndu-și de activitatea sportivă. Întîmplarea cu banii a avut și un epilog, pe care îl voi reda așa cum mi-a fost povestit, dar și ca o ilustrare a metaforei „poveștii ca o partidă de șah”.

La cîteva luni după eșecul amar al confiscării banilor, Florin Gheorghiu povestește că îi sună telefonul pe la 11  noaptea. Cabinetul 1. Secretarul: „Scuze pentru ora înaintată, maestre, dar avem o invitație pentru dumneavoastră. S-a discutat și vi s-a făcut marea cinste și onoare de a fi invitat să dați un simultan cu membrii Comitetului Central, ce spuneți?” Tăcere. „Tovarășu’ Gheorghiu?” Iar tăcere. Acum, și dinspre partea cealaltă se lăsă tăcerea. „Alo, tovarășul Gheorghiu, maestre, mă mai auziți?” „Da, vă aud, dar nu se poate.” „Cum nu se poate?!” „Nu se poate!” îi răspunde Gheorghiu. „Dar știți, marea cinste, marea onoare etc.” „Tovarășe, sigur, îmi pare rău, mare cinste, mare onoare, dar știți, nu pot, sînt bolnav.” Cam nedumerit, secretarul lui Ceaușescu a închis pînă la urmă, dar a revenit iar cu un telefon, peste cîteva zile, și tot spre miezul nopții. Gheorghiu iar l-a refuzat, și i-a zis de alți șahiști, iar dacă e nevoie, deși e convins că nu va fi, va suna el personal la cine va fi desemnat și îi va spune de simultan. Secretarul, consternat. Își dăduse seama că Gheorghiu refuza pur și simplu. La al treilea telefon a zis că el nu poate comunica un asemenea refuz, își pune pielea în joc dacă face așa ceva. Aici Gheorghiu devine mai cooperant și îl întreabă la cîte mese va fi simultanul. Vreo 20, i se răspunde. Atunci știți, tovarășe, șahul este munca mea, din el îmi cîștig existența, iar simultanul pentru mine e o prestație de serviciu care se remunerează. Cum se… remunerează?! a îngăimat secretarul, ca lovit cu leuca, căci nu mai auzise așa condiționare. Cu 20.000 de dolari, fiind 20 de mese, a spus calm Gheorghiu, precizîndu-mi că era conștient de gravitatea cuvintelor sale și de riscul la care se expunea.

A doua zi dimineață, la scara blocului din bulevardul Kogălniceanu, unde locuia (și locuiește) Florin Gheorghiu, o limuzină de partid. Gheorghiu e luat și dus la CC. E plasat în anticamera Cabinetului 1, de unde se auzeau zbieretele Tovarășului. Du-te-vino de fețe palide. E întrebat iar cum vine cu onorariul, nu le venea să creadă că cere așa ceva. L-au ținut acolo o oră, două, dar el n-a dat înapoi. Au văzut că nu au cu cine discuta. Pînă la urmă, „m-au făcut pachet și m-au trimis înapoi acasă, spre ușurarea soției mele”, mi-a mai spus el. N-au mai sunat și nici de simultanul cu CC-ul nu i-au mai pomenit vreodată. Dar, curînd, regimul avea să aibă parte de probleme cu mult mai presante.

Diagrama săptămînii

Soluția diagramei 80 va fi publicată săptămîna viitoare. Soluția diagramei 79 de săptămîna trecută: 1. Nxf6! Nebunul trebuie luat; altfel, ca de exemplu după 1… Dd8, ar putea urma 2. Nd4 și albul restabilește echilibrul material și are și o inițiativă periculoasă (amenință acum 3. Dg6+ Rf8 4. Dg8#). 1… exf6 La 1… Dxf6, urmează 2. Dg8#, iar la 1… Rxf6 2. Dg6#. 2. Dd7+ Rf8 3. Dd8+ Rf7 4. Dd7+ , cu remiză prin șah etern.

Ionuţ Iamandi este jurnalist la Radio România Actualităţi.

Foto: Marele maestru Florin Gheorghiu cu manuscrisul volumului său secund de partide comentate, București, septembrie 2017. Săptămîna viitoare vom publica în exclusivitate un fragment din acest volum. Credit imagine: Ionuț Iamandi.