Un sărac poate ascunde un altul

20 aprilie 2013
Securitatea «noastră»? jpeg

Gurile rele vor spune că Imperiul contraatacă. De abia s-a încheiat secvenţa crizei cipriote, în care Germania a fost din nou acuzată că doreşte să-şi impună voinţa asupra ţărilor din sudul Europei prin planuri de salvare cu condiţii draconice, că un studiu publicat de Banca Centrală Europeană a relansat dezbaterea germană cu privire la indolenţa acestor ţări din Sud.

Potrivit acestui studiu, nemţii ar fi

, cu o bogăţie medie mai mică decît cea a spaniolilor, a italienilor, şi chiar şi a grecilor şi ciprioţilor.

Nu a fost nevoie de mai mult pentru ca

să titreze "Minciuna sărăciei. Cum îşi ascund averea ţările europene aflate în criză", alături de imaginea unui bătrîn pe un măgar aruncînd bancnote în vînt. "Salvarea monedei euro este ea cu adevărat echitabilă atunci cînd oamenii din ţările beneficiare sînt mai bogaţi decît cetăţenii ţărilor care dau?", întreabă săptămînalul, care adăugă că "o dezbatere privind o nouă împărţire a sarcinilor s-a lăsat prea mult aşteptată".

Dincolo de acest război de clişee întreţinut cu complezenţă atît în nordul cît şi în sudul Europei, Der Spiegel pune o întrebare crucială: va contesta oare Germania mecanismele de salvare puse în aplicare în zona euro? Dar această întrebare se bazează pe o percepţie greşită. Desigur, Germania plăteşte mai mult decît celelalte state membre pentru a salva ţările în criză, dar ea nu este singura şi nu plăteşte în mod disproporţionat.

Planurile de salvare şi Mecanismul European de Stabilitate sînt finanţate de către state în funcţie de populaţia şi de bogăţia lor naţională. Germania este ţara cea mai populată şi cea mai bogată din UE, este deci normal ca ea să contribuie mai mult, dar proporţional, la solidaritatea în vigoare din 2010 încoace.

Dar această solidaritate – numită uneori uniune de transfer – nu vine de la sine în Germania, în numele tratatelor europene (astăzi deja în mare parte ocolite) şi al argumentului potrivit căruia veniturile muncii celor care fac eforturi şi respectă regulile nu ar trebui să fie folosite pentru a compensa deficienţele celor (din sud), care îşi gerează prost finanţele şi statele.

Concluzia cea mai simplă a acestui argument este oferită de

şi care se pare că va cîntări greu în campania electorală din septembrie.

Studiul BCE consolidează acest argument, afirmînd că nemţii, cei mai riguroşi şi cei mai solicitaţi, sînt de asemenea cei mai săraci. Dar metoda folosită este contestată deoarece ia în calcul mai mult averea decît veniturile.

Iar – şi nu este o surpriză – studiul arată că venitul median şi mediu al nemţilor este mai mare decît cel al majorităţii europenilor. Ceea ce este demonstrat este doar că germanii îşi gerează altfel averile, în special că în mare parte nu sînt proprietari (ci doar locatari) ai caselor lor.

Tabloul care se oferă privirilor este deci cel al unei Europe divizate între ţări mai mult sau mai puţin prospere şi ţări la ananghie; între ţări cu şomaj masiv şi ţări în care este îngrădit; între ţări părăsite de tineri şi ţări în care tinerii vin să-şi încerce norocul; între ţări în care locuitorii au averi dar puţine venituri şi ţări în care bunurile şi serviciile rămîn accesibile majorităţii.

La acestea trebuie oare adăugată diviziunea dintre ţări virtuoase şi păcătoase? Dintr-un punct de vedere moral, cel pe care unii din Nord ar dori să le impună, nu. Dar din punct de vedere al repartiţiei bogăţiilor, al luptei împotriva corupţiei sau ineficienţei statului, dezbaterea merită să fie ţinută. În Nord precum şi în Sud.

anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.
Eutanasie
Cum ne-ai învățat să fim atenți

Adevarul.ro

image
Germania a arestat doi cetăţeni ruşi care ar fi conspirat să atace o bază militară americană
Doi cetățeni ruși au fost arestați în sudul Germaniei, fiind suspectați că au plănuit atacuri de sabotaj împotriva unor instalații militare americane, au anunțat joi procurorii germani.
image
O româncă se judecă de zece ani cu Elon Musk. Inițialele numelui său sunt pe acumulatorii mașinilor Tesla Model S
Brașoveanca Cristina Bălan a fost un inginer de mare viitor la Tesla, dar a fost concediată pentru că a atras atenția asupra unor defecte de fabricație. După zece ani încă se judecă cu Elon Musk
image
Cum arată interiorul „celei mai scumpe case” din lume, cu 100 de camere. Pentru ce sumă fabuloasă este scoasă la vânzare VIDEO
Castelul vast Chateau d'Armainvilliers din Seine-et-Marne, Franța, considerat a fi cea mai scumpă casă din lume, este scos la vânzare pentru 363 de milioane de lire sterline, potrivit Express.co.uk.

HIstoria.ro

image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.
image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.