Turnee la zi: Shamkir, Baden-Baden, Reykjavik

24 aprilie 2017
Turnee la zi: Shamkir, Baden Baden, Reykjavik jpeg

Frumoasă performanța armeanului Levon Aronian în turneul încheiat recent în Germania, la Baden-Baden. Cu patru victorii și trei remize, el a terminat cu un punct și jumătate avans în fața următorilor clasați, ceea ce în șah și la acest nivel înseamnă o diferență colosală. Și dacă mai ținem cont că următorii clasați nu-s nimeni alții decît numărul unu și doi mondial, Magnus Carlsen și Fabiano Caruana, reușita lui Aronian e cu atît mai remarcabilă. O altă evoluție solidă în turneu a avut-o Hou Yifan, cea mai bună șahistă a momentului, care, cu 3,5 puncte (+2, -2, =3), s-a plasat în plutonul trei al clasamentului final. Chinezoaica a ajuns astfel din nou în topul celor mai buni 100 de jucători ai lumii, ceea ce n-a mai fost făcut pînă la ea decît de două șahiste, unguroaica Judith Polgar și Maia Ciburdanidze (Georgia).

La Shamkir, în Azerdaidjan, lupta e în toi, cu eroul local Mamedyarov în pole position: +2, -0, =1. Cele două victime de pînă acum ale șahistului azer sînt Pavel Eljanov (Ucraina), care pornise cu două victorii pînă să-l întîlnească pe Mamedyarov, și Wesley So, proaspătul campion al SUA. În cazul lui So, înfrîngerea la Mamedyarov înseamnă și sfîrșitul seriei de partide consecutive pe care nu le-a pierdut. Mai exact, din iulie 2016, de la partida cu Carlsen din turneul de la Bilbao, Spania, So a înregistrat o serie neîntreruptă de 67 de victorii și remize (25 de victorii și restul remize, fără nicio înfrîngere). Recordul lui So e însă departe de cel absolut al lui Capablanca, care nu a pierdut nimic între 1916 și 1924, timp în care a jucat însă numai 63 de partide. Din perioada modernă provine recordul lui Mihail Tal, care a fost neînvins în 97 de partide, între octombrie 1973 și octombrie 1974.

Ultimul popas e la Reykjavík, Islanda, care în 2005 devenea orașul cu cei mai mulți mari maeștri pe cap de locuitor. Mai exact, erau cei șapte jucători autohtoni – Arnason, Hjartarson, Petursson, Olafsson, Thorhallsson, Gretarsson și Stefansson, la care se adăugase și… Bobby Fischer, recent refugiat din Japonia, căruia parlamentul îi acordase de urgență cetățenia islandeză pentru a-l feri de extrădarea în SUA. Altfel spus, Reykjavík-ul avea pe atunci un mare maestru la 14.000 de locuitori. Povestea de love affair între șah și Reykjavík a pornit tot de la Bobby Fischer, care în 1972 a smuls aici titlul de campion mondial de la sovietici, și durează pînă astăzi. Dovadă și open-ul tradițional din capitala islandeză, ajuns acum la ediția a 32-a. După șase runde (din 10), sînt 12 jucători cu cîte cinci puncte; din cei 12, un sfert sînt indieni. Printre favoriții open-ului sînt Anish Giri (Olanda), Dimitri Andreikin (Rusia), Baadur Jobava (Georgia), Alexei Shirov (Letonia), Gujrathi Vidit (India), Gawain Jones (UK), Gata Kamsky (SUA), Abhijeet Gupta (India) și Erwin L’ami (Olanda).

Diagrama săptămînii

Soluția diagramei 56 va fi publicată în ediția de săptămîna viitoare a rubricii „În alb și negru”.

Soluția diagramei 55 din numărul trecut: 1. Dc7+! Cxc7 2. Cb6#.

Ionuţ Iamandi este jurnalist la Radio România Actualităţi.

Foto: Șahistul armean Levon Aronian în timpul unui turneu din Germania, aprilie 2017, chess24.com/Lennart Ootes.

diagram56 png png
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.
Eutanasie
Cum ne-ai învățat să fim atenți

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.