Tianyi Lu și Alexandra Dariescu în concert la Sala Radio

25 martie 2019
Tianyi Lu și Alexandra Dariescu în concert la Sala Radio jpeg

Vineri, 29 martie, ora 19, la Sala Radio se vor afla două invitate speciale: dirijoarea de origine chineză Tianyi Lu și pianista de origine română Alexandra Dariescu. Cele două propun publicului  bucureștean un program special, ce cuprinde și creația compozitoarei franceze Nadia Boulanger: Fantezia pentru pian şi orchestră.

În 2019, lumea muzicală internațională comemorează 40 de ani de la dispariția Nadiei Boulanger (1887 – 1979), care este cunoscută nu doar pentru creațiile sale, ci și pentru faptul că a pregătit, ca profesor, pe cei mai importanți muzicieni ai sec. XX, cum ar fi Daniel Barenboim, Philip Glass,  Astor Piazzolla, Quincy Jones, Michel Legrand etc. Printre elevii săi iluștri s-au numărat și pianistul român Dinu Lipatti, dar și compozitorul american Aaron Copland. Concertul de la Sala Radio va debuta cu lucrarea lui Copland Skyline din Music for a Great City (Orizont din Muzică pentru un mare oraș), creație inspirată de metropola newyorkeză.

În cea de-a doua parte a serii de la Sala Radio veți asculta o altă lucrare celebră: Simfonia nr. 9 – Din lumea nouă, creație a compozitorului ceh Antonin Dvořák, cel mai îndrăgit compozitor european în Statele Unite ale Americii. Puțini sînt cei care știu că în 1969, acum exact 50 de ani, Neil Armstrong lua cu el în Misiunea Apollo 11 pe Lună o înregistrare a Simfoniei Din lumea nouă, partitură pe care Dvořák a compus-o în perioada în care era director al Conservatorului de la New York. Premiera absolută a simfoniei a avut loc în celebra sală de concerte Carnegie Hall din New York, pe 16 decembrie 1893, în interpretarea Filarmonicii din New York. Lucrarea este de departe cea mai cunoscută creație a lui Dvořák și este în top 3 printre cele mai des interpretate și mai des înregistrate creații simfonice în Statele Unite.

În prezent dirijoare asistentă la Melbourne Symphony Orchestra din Australia şi dirijoare principală la St. Woolos Sinfonia din Marea Britanie, TIANYI LU colaborează totodată cu Los Angeles Philharmonic, Hallé Orchestra, Dallas Opera, Welsh National Youth Orchestra, Royal Welsh College of Music Symphony Orchestra, Bristol Metropolitan Orchestra.

Născută în Shanghai, dirijoarea s-a stabilit împreună cu familia sa în Noua Zeelandă. A studiat la Universitatea din Auckland şi apoi la Universitatea din Melbourne. În anul 2015 şi-a completat studiile de masterat în dirijat de orchestră la Royal Welsh College of Music and Drama.

Pianista Alexandra Dariescu s-a dedicat în acest an abordării creațiilor semnate de femei – direcție în care se încadrează și lucrarea Nadiei Boulanger pe care o va interpreta pe scena Sălii Radio. Agenda ei cuprinde în această perioadă debutul alături de celebra orchestră BBC Symphony Orchestra și concerte cu Liverpool Philharmonic Orchestra, Hallé Orchestra Manchester, Mecklenburgische Staatskapelle ș.a.

În 2017, Alexandra Dariescu a lansat în Londra un proiect extraordinar care s-a bucurat de un mare succes la public. Intitulat ”Eu și Spărgătorul de nuci”, conceptul este o îmbinare de pian solo cu dans și animație multimedia și cu acest proiect Alexandra va pleca într-un turneu mondial: Europa – Wiener Konzerthaus, Laeiszhalle Hamburg, Bozar Brussels, Philharmonie Luxembourg, Konserthuset Göteborg, King’s Place London – dar și în China, Australia și Emiratele Arabe Unite. Recent, Alexandra Dariescu a participat la turneul susținut de Orchestra Europeană de Tineret – sub bagheta dirijorului Vasily Petrenko –  și a fost aplaudată alături de Orchestre Symphonique de Quebec, Utah Symphony Orchestra, Kitchener-Waterloo, iar debutul său în China a avut loc alături de Sichuan Symphony Orchestra.

anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.
Eutanasie
Cum ne-ai învățat să fim atenți

Adevarul.ro

image
„Tobol”, arma secretă a lui Putin care bruiază semnalul GPS . Unde este plasată?
O arma secretă a Rusiei ar bruia sistemul GPS de navigație prin satelit al avioanelor și navelor comerciale, în regiunile din Marea Baltică, Marea Neagră și estul Mării Mediterane, potrivit The Sun.
image
Marea Britanie este „pe picior de război”. Ce anunț a făcut premierul Rishi Sunak din Polonia | VIDEO
Aflat într-o vizită oficială în Polonia, premierul britanic Rishi Sunak a declarat marţi că va creşte bugetul pentru apărare până la 2,5% din PIB. Sunak a subliniat că Marea Britanie „nu se află în pragul războiului”, ci „pe picior de război”.
image
„Pitești, am auzit că îți plac dungile”. O reclamă Sephora jignește miile de victime ale Experimentului Pitești. Reacții acide
Sephora România, filiala celebrului lanț francez cu produse de înfrumusețare și parfumuri, a postat pe pagina de Facebook și pe Instagram o reclamă jignitoare asociată cu teribila închisoare Pitești, unde mii de deținuți au fost torturați de comuniști. Postarea a fost ștearsă după câteva ore.

HIstoria.ro

image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.
image
Măcelul din Lupeni. Cea mai sângeroasă grevă a minerilor din Valea Jiului
Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.
image
Cuceritorii din Normandia
Normandia – locul în care în iunie acum 80 de ani, în așa-numita D-Day, aproximativ 160.000 de Aliați au deschis drumul spre Paris și, implicit, spre distrugerea Germaniei naziste.