Tendinţe 2013

7 ianuarie 2013
Securitatea «noastră»? jpeg

Tranziţie sau decizie? După 2012, anul în care se proorocea prăbuşirea monedei euro, este tentant să prevestim ce va aduce europenilor anul 2013, chiar şi cu riscul de a greşi. Dar din micul joc al pronosticurilor pot totuşi emana anumite tendinţe pe scară largă, ale căror efecte vor fi durabile în viaţa politică şi de zi cu zi a Uniunii Europene. Un scurt tur de orizont.

Evenimentul anului vor fi alegerile legislative din Germania, probabil pe 22 septembrie. Angela Merkel, care se bucură de o rată de popularitate record, are şanse bune de a fi aleasă pentru un al treilea mandat de cancelar. Aceasta îşi va menţine deci politica ei europeană de rigoare, atît de populară pe lîngă alegătorii săi. Dar va avea de asemenea nevoie de stabilitate, ceea ce ar putea favoriza politica de intervenţie a Băncii Centrale Europene în criza datoriilor. Întrucît această politică, deşi nu prea populară la Berlin şi pe lîngă Bundesbank, totuşi a calmat pieţele şi a oferit un răgaz celor mai importanţi şi mai fragili parteneri ai Germaniei, precum Italia, Spania şi Franţa.

În Italia, de altfel, vor avea loc alegeri pe 24 şi 25 februarie, cu o miză majoră: “tehnocratul” Mario Monti va putea el continua să guverneze fără a fi ales, dar cu sprijinul unei coaliţii de partide centriste? Situaţia italiană constituie un dublu exemplu pentru Europa. Vom vedea astfel dacă o politică de rigoare în concordanţă cu aşteptările pieţelor şi ţărilor partenere este suficientă pentru a redresa o ţară, şi dacă un guvern de tehnocraţi poate într-un final împăca exigenţele economice şi democratice ale unei societăţi.

Între timp, britanicii – şi mulţi alţi europeni – vor continua să-şi pună întrebări cu privire la locul lor în UE. În ciuda apelurilor insistente ale aripii eurosceptice a partidului său, primul ministru David Cameron probabil nu va dori să-şi asume responsabilitatea istorică a unei ieşiri a Marii Britanii din UE. Dar totuşi această ipoteză va influenţa negocierile asupra bugetului UE 2014-2020, precum şi gestionarea crizei şi conceperea viitorului instituţional al UE.

Cameron are cu atît mai puţin interes să taie legăturile cu continentul cu cît Marea Britanie se apropie de referendumul asupra independenţei Scoţiei prevăzut în 2014. Sabia lui Damocles, a separării, atîrnă de asemenea deasupra Belgiei, unde naţionaliştii flamanzi pregătesc alegerile federale din 2014, şi deasupra Spaniei, unde Catalonia va încerca să creeze condiţii cît mai favorabile cu putinţă organizării unui referendum asupra independenţei sale, tot în 2014.

Aspiraţiile catalane, care includ de asemenea o contestare a participării regiunii la finanţarea statului, vor accentua vulnerabilitatea Spaniei. Cu o rată a şomajului de aproape 25% şi cu un sector bancar foarte slăbit, ţara va rămîne veriga slabă a Europei, şi cea care (cu excepţia cazului extrem al Greciei) concentrează toate relele economice şi sociale ale continentului.

Fiindcă dincolo de tendinţele politice, vor trebui supravegheate de-a lungul anului contextul social şi situaţia personală a celor 500 de milioane de europeni. Oricare vor fi deciziile luate la Bruxelles sau Frankfurt, oricare ar fi nivelul redresării curbelor bursiere şi macroeconomice, viitorul UE va fi făurit mai ales în uzine, birouri, spitale şi pe străzi – unde ajung din ce în ce mai multe victimele crizei.

4 ianuarie 2013

Eric Maurice  este jurnalist francez, redactor şef al presseurop.eu. După ce a făcut studii de istorie şi jurnalism, a început să lucreze, din anul 2000, la Courrier international, unde a fost responsabil pentru Franţa, a transmis actualitatea nord-americană şi a condus serviciul Europa de Vest.

anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.
Eutanasie
Cum ne-ai învățat să fim atenți

Adevarul.ro

image
Cât vor plăti turiștii pentru o noapte de cazare în Mamaia, de 1 Mai: prețurile concurează cu cele din Dubai
Pentru minivacanța de 1 Mai, cele mai căutate stațiuni rămân Mamaia Nord și Vama Veche. Hotelierii și comercianții au majorat prețurile, concurând cu destinațiile de lux de pe planetă.
image
Penurie de alimente și creșteri de prețuri fără precedent în Marea Britanie din cauza vremii nefavorabile. „Piețele s-au prăbușit”
Marea Britanie se confruntă cu penuria de alimente și cu creșterea prețurilor, deoarece vremea extremă legată de schimbările climatice provoacă producții scăzute în fermele locale și în străinătate, potrivit The Guardian.
image
Kremlinul cumpără Găgăuzia folosind o schemă sovietică
Într-o analiză pentru CEPA Irina Borogan, jurnalistă de investigații, și Andrei Soldatov, expert în serviciile secrete ruse arată mecanismul prin care regimul Putin cumpără în mod deschis influență în țările vecine.

HIstoria.ro

image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.
image
Un proces pe care CIA l-a pierdut
În toamna lui 1961, CIA se mută din Washington în noul şi splendidul sediu de la Langley, Virginia.
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.