O parte din redacția noastră a fost și anul acesta la Festivalul de Literatură și Traducere de la Iași. Printre invitați, Jonathan Franzen, Jón Kalman Stefánsson sau Sylvie Germain. Iată cum a fost.

Ana Maria SANDU 

Prima dată am ajuns la Iași, la FILIT, în 2014, la cea de-a doua ediție. Era prima dată cînd experimentam o asemenea densitate de scriitori pe metru pătrat. Și, culmea, pentru toți autorii invitați exista și un public. Ceea ce nu e chiar de ici, de colo pe plaiurile noastre. Am revenit la Festivalul de Literatură și Traducere după patru ani și spiritul lui a rămas același. Florin Lăzărescu și Lucian Dan Teodorovici au o cotă la fel de crescută de entuziasm și emoții pentru fiecare seară, breasla are momentul ei de glorie și se cuibărește în ritmul Iașiului, timp de cîteva zile, ca într-un cocon. Literatura are parte de o aură pe care ar merita-o, poate, și în restul anului, dar să nu ne gîndim la asta. Dacă există o mică și ideală lume pentru scriitori, ea ar putea să semene foarte bine cu Iașiul de la începutul lui octombrie: lecturi, cărți, oameni curioși să afle cine și ce se află în spatele unor povești și, nu în ultimul rînd, un public tînăr, pentru care literatura română contemporană a devenit extrem de familiară.

Fiecare scriitor, la rîndul lui, are tot felul de slăbiciuni. Cînd am auzit că la FILIT-ul de anul ăsta o să vină Jonathan Franzen, mi-am dorit să-l văd și să-l ascult. Seara de la Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, în care Marius Chivu a dialogat cu scriitorul american, a avut căldură și umor și narațiune. Mă uitam la el și îmi reaminteam cum au fost zilele în care am citit Libertate. Mergeam pe stradă și tot ce vedeam mi se părea mai fad decît ce se întîmpla în carte. Cred, de altfel, că în asta stă marea putere și incredibila magie a literaturii. Ea nu concurează realitatea, ci o multiplică în nenumărate forme.

Ani de zile, după ce mă întorceam de la TIFF, mă gîndeam că pentru scriitori n-o să existe un eveniment de felul celui de la Cluj. M-am înșelat. FILIT-ul a reușit asta. Să adune într-un „cort” o lume literară vie, care poate să schimbe ideea că scriitorii sînt niște relicve din alte secole. Dacă ați trecut cumva prin Piața Unirii din Iași, ați putut să vă convingeți și singuri că sînt chiar simpatici, că se culcă tîrziu, vorbesc vrute și nevrute, rîd cu poftă, se tachinează și, uneori, mai și dansează.

Într-o dimineață, cînd stăteam la cafea, pe bancă, am auzit-o pe una dintre fetele care făcea voluntariat la festival spunînd: „Am fost la mai multe festivaluri, la FILIT îmi place cel mai mult. Te distrezi și afli multe lucruri.”

 Marius CHIVU

Am deja o istorie cu FILIT-ul unde, de cîţiva ani încoace, moderez scriitori-vedetă pe scena Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri”: Guillermo Arriaga, Jonathan Coe, Jonathan Franzen. E unul dintre vîrfurile carierei mele, simt că ar trebui să trec asta în CV.  

Altfel, FILIT-ul îmi aduce an de an extazul de a trăi câteva zile printre oamenii mei, scriitori sau cititori, adulţi şi adolescenţi, prieteni sau străini, făcând ce ne place cel mai mult în viaţă: să citim, să discutăm şi să ascultăm vorbindu-se despre cărţi şi literatură. Deseori la cafele, dar, la fel de des, la pahare de vin.

Lecturi de proză, maratoane de poezie, dezbateri de traductologie, discuţii libere, Q&A, interviuri pentru presa scrisă, la radio şi TV, întîlniri cu elevii, sesiuni de autografe, expoziţii foto, silent disco, degustări de vin...

Cum recent am zis undeva, FILIT-ul e un fel de trial al Paradisului sau, dacă vreţi, un exerciţiu colectiv al supravieţuirii graţioase: în sensul că te ajută să cunoşti şi să înţelegi mai bine sau, în cel mai rău caz, să te resemnezi în ceea ce priveşte condiţia noastră ca specie. Prin accesul la experienţele Celuilalt literatura îţi dezvoltă „raţiunea şi simţirea”, îţi întreţine conştiinţa ridicînd întrebări ipotetice sau neasumate, te formează, te încurajează şi/sau te consolează. Literatura, acest mix miraculos de imaginaţie şi experienţă, este sau ar trebui să fie cel mai fidel ghid prin viaţă al nostru, iar FILIT-ul este un fel de convenţie anuală de dezvoltare personală. În fiecare an mi se pare că plecăm cu toţii din Iaşi într-o formă mai bună. În ritmul ăsta, nu ştiu unde vom ajunge, dar ştiu că trebuie să continue.