Sărbători uitate, sărbători stricate, sărbători „naţionalizate”

5 mai 2010
Pe masă şi pe sub masă jpeg

(Apărut în Dilema, nr. 351, 29 octombrie - 4 noiembrie 1999)

Dacă te iei după specialişti, sărbătorile – născute din credinţe şi exprimate în rituri – sînt parte din partea cea mai stabilă a unei culturi. Aşa o fi?

Scandalul provocat recent de un anumit manual de istorie m-a făcut să înţeleg cît de mare este respectul pentru neclintire la români. De fapt, una spunem şi alta facem. Este ca şi cum cu o mînă, să zicem cea stîngă, am purta la subţioară patrimoniul cultural naţional şi cu dreapta, haţ, haţ, am apuca tot ce ne pică la îndemînă. Procedînd astfel spunem în mod indirect, uite, ne întemeiem identitatea pe ce ne-au transmis moşii şi strămoşii şi ce contează că ne însuşim ba o inimioară de Sfîntul Valentin, ba un dovleac de Halloween, ba o limbă administrativă internaţională de lemn!? Preocupaţi să ne folosim intensiv mîna dreaptă, patrimoniul purtat la subţioara stîngă devine un fel de mumie descuamată şi iubită formal despre care ai voie să vorbeşti numai pe un ton înflăcărat şi să scrii cu majuscule. Dacă procedezi altfel eşti ori dement, ori trădător de ţară. Păcat!

Dacă lucrurile continuă să meargă aşa – şi nu există semne de schimbare – sărbătorile noastre vechi vor deveni un preş din care, dacă îl scuturi, zboară molii. Şi vinovaţi nu sînt americanii cu inimioarele şi dovlecii lor. N-are nimeni nici o vină. Multe dintre sărbătorile vechi au fost uitate şi altele se pregătesc pentru acelaşi tratament. Să plîngi după ele este ca şi cum te-ar apuca disperarea că stră-stră-străbunica ta a murit. A murit, asta e, aşa e viaţa! Vi se pare neobişnuit şi incorect că în locul lor aducem cu mîna dreaptă sărbători de tot felul? Mie nu mi se pare, aşa s-a făcut mereu, de cînd e lumea lume, unii au luat sărbători de la alţii şi alţii de la unii. În felul acesta au migrat dintr-o cultură în alta zei, date din calendarele de sărbătoare, rituri, recuzită, muzică şi chiar cuvinte. Numele faptului împrumutat se agaţă ca scama de el. Procesul poate fi spontan sau de porunceală. Sînt convinsă că sărbătorile – parte din partea cea mai stabilă a unei culturi – se schimbă şi ele.

Celor dornici să facă pentru sărbătorile vechi ceva le-aş recomanda să se lase păgubaşi.
Orice intervenţie mai mult strică. Pericolul cel mai mare la care poţi să expui sărbătorile este discursul despre ele, chiar şi atunci cînd nu este superficial, ipocrit sau stupid. Nu întăreşti o sărbătoare cu explicaţii etimologice, cu hermeneutică şi analiza simbolurilor. Intelectualii care se dau în vînt după asemenea experienţe nu fac decît să-şi lumineze lumînarea cu un spot cu halogen.

În plus, greşeşte cine îşi închipuie că discursurile despre sărbători sînt inocente. Cei ce vorbesc despre sărbători au numai de cîştigat. Ziarele şi revistele se vînd mai bine, posturile de radio şi televiziune cîştigă audienţă, politicienii care se afişează în contexte sărbătoreşti mai ciugulesc un vot. Doar sărbătorile pierd! Dacă spui unui copil să nu pună mîna pe aripile fluturilor pentru că îi transformă într-un fel de viermi sau muşte mari, poate că înţelege pînă la urmă. Inutil să recomanzi discreţie în jurul sărbătorilor. Cum să renunţe vorbitorii la o afacere atît de rentabilă? N-au cum. Comuniştii, cel puţin, au dat buzna numai peste sărbătorile laice (atenţie, vă rog, sintagma sărbătoare laică este lipsită de orice sens). Cei de după ei au pus mîna pe tot, „naţionalizarea” sărbătorilor s-a încheiat după 1990! Experienţa unei alte naţionalizări ne învaţă că ce-i al tuturor nu-i al nimănui.

Mă doare capul cînd mă gîndesc ce-o să citesc, văd şi aud în iarna care vine. Iar poveşti apocrife despre Moş Nicolae, iar legende, aceleaşi legende, despre Moş Crăciun povestite prost. În aceşti zece ani am făcut supradoză la sărbătorile „naţionalizate”.

Mă persecută imaginea păsărilor cu penele încleiate cu petrol care zac pe plaje. Înecate în frişca discursurilor despre ele sărbătorile mor sau devin obeze ca nişte gîşte îndopate. Dacă ar face astăzi cineva o tipologie a sărbătorilor, ar identifica, probabil, categoria „sărbători nesimţite”. Pentru că, la urma urmei, „Cîntarea României” a fost numai o formulă de degradare a tradiţiei, prostituţia are încă variante multe.

anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.
Eutanasie
Cum ne-ai învățat să fim atenți

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.