Pe la începutul anului scriam un articol pornind de la observația că din 1990 încoace au trecut cam tot atîția ani cît a avut întreaga perioadă interbelică. Și mă întrebam dacă și cum s-ar putea compara evoluțiile economice și sociale din cele două perioade similare ca durată, într-un mod cît de cît pertinent, „științific”. Sînt criterii după care pot fi măsurate ambele perioade? Se poate spune care perioadă a fost mai fertilă economic sau în care perioadă nivelul de trai a sporit mai mult? „Sînt, desigur, aspecte complicate ale unei astfel de încercări de comparație a epocilor, care comportă cunoștințe și instrumente aflate doar la îndemîna unor (puțini) specialiști”, scriam în articolul menționat. Ei bine, între timp am descoperit că de fapt astfel de specialiști există, s-au apucat de treabă și au explicat cum stau lucrurile în volume scrise într-un limbaj destul de accesibil. Iar unul dintre aceste volume este cel al profesorului Bogdan Murgescu de la Facultatea de Istorie din București, România și Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-2010), Polirom, 2010.

Pentru că trebuia să se încheie undeva, cartea citată s-a oprit chiar la momentul propriei apariții, așa încît nu a cuprins complet perioada 1990-2015 necesară pentru compararea cu anii 1920-1945. Dar a lăsat, în schimb, cîteva repere importante pentru evaluarea perioadei interbelice. De exemplu, la pagina 217 este prezentat un tabel privind „Venitul național/locuitor în România și în alte țări europene în anul 1938”, considerat deseori drept anul de vîrf al economiei interbelice. Veniturile sînt exprimate în dolari SUA la valoarea lor din anul de referință. Astfel, în Marea Britanie acest venit era de 378 de dolari; Germania avea 338; Franța - 237; Cehoslovacia - 174; Italia - 127; Ungaria - 111; Polonia - 104; Grecia - 80; România - 76; Bulgaria - 68. Media venitului pentru 20 de țări europene, mai arată tabelul, a fost de 222 dolari. Valorile prezentate nu au poate relevanță în sine, dar putem reține de aici că la acest capitol România se situa în anul 1938 la un nivel de 34% din media celor 20 de țări europene. Pe lîngă acest criteriu, în carte mai sînt prezentate și alte tabele comparative, cum ar fi cele privind consumul, producția, nivelul de alfabetizare, mortalitatea infantilă sau speranța medie de viață la naștere. Luînd în calcul și situația din anii premergători Primului Război Mondial, concluzia profesorului Murgescu este că „decalajele României față de cele mai multe țări europene s-au amplificat în perioada interbelică” iar la sfîrșitul intervalului, „România Mare era unul dintre statele cele mai slab dezvoltate economic și social la nivelul Europei”. Aprecieri destul de severe la adresa prejudecăților privind „epoca de aur” interbelică.

Intuiția ne spune că regimul comunist nu a reușit să amelioreze situația. Dar și calculele profesorului Murgescu. Este citat, de pildă, Produsul Național Brut pe baza cursului de schimb (dolari americani) din anul 1989. Doar Albania (900) avea un astfel de PNB mai mic decît al României (1567). În Regatul Unit era de 14.570, Germania (RFG) 20.750, Franța 17.830, Cehoslovacia 5.000, Italia 15.150, Ungaria 2560, Polonia 1760, Grecia 5340, Bulgaria 2320. Media europeană (formată de această dată din 24 de state) era de 8298, ceea ce înseamnă că România realiza acum 18% din ea - o scădere de aproape jumătate față de anul 1938. Concluzia este că „în termeni relativi, România și-a păstrat în toată perioada (comunistă) poziția mult sub media europeană”; ba mai mult, poziția ei a fost de asemenea „și sub media celorlalte țări est-europene care au supuse regimului comunist” (pagina 331).

Care e situația astăzi? Dacă tot am pornit cu un set de state luate ca exemplu, aș continua tot cu el. Știu că economiștilor nu le place, dar tipul de date pe care le-am strîns (publice, de pe paginile de internet ale unor instituții de profil) nu mai e același. Adică, în loc de venit național și PNB, iau ca criteriu Produsul Intern Brut pe locuitor. În definitiv, nu valorile absolute mă interesează, ci poziția relativă a României față de alte state europene. Astfel, PIB-ul pe locuitor (nominal, 2016) în Regatul Unit a fost de 43.902 dolari SUA; în Germania - 41.267 (2015); în Franța - 37.675 (2015); Cehia - 18.020; Slovacia - 16.648; Italia - 30.231 (estimat, 2017); Ungaria - 13.487; Polonia - 13.390; Grecia - 18.953 (estimat, 2017); Bulgaria - 7091 și România - 9992 (estimat, 2017). La o medie europeană de 32.384 dolari (de fapt, media țărilor din UE), aceste valori arată că România realizează, la capătul unei perioade postdecembriste de lungimea perioadei interbelice, 30% din media statelor UE. Este o valoare situată peste nivelul din perioada comunistă, dar sub cel al perioadei interbelice.

S-ar spune că ne-am revenit, în sensul că, după o perioadă similară ca dimensiune cu cea interbelică, sîntem astăzi în aceeași marjă de submediocritate ca acum 70 de ani. Și nu sîntem singuri. În cartea citată, autorul are ideea salutară de a analiza în paralel și evoluțiile altor „țări periferice” în afară de România. Cazul Serbiei (ulterior al Iugoslaviei) este elocvent în acest sens. Dar sînt și țări periferice care au reușit să facă saltul și să elimine din decalaje. E situația Danemarcei și a Irlandei, investigată pe larg în carte, dar și a Finlandei, care e menționată mai puțin. Cum au reușit ele și mai ales dacă ingredientele succesului se ițesc acum și la noi este o altă – și mai grea – discuție.