Am mers la ambele proteste. Şi la Guvern, şi la Cotroceni. Mai rar aşa pereche de contrarii sociale surprinse simultan, în deplinătatea manifestării. Pe de-o parte, părinţi tineri, cu copii, de cealaltă parte pensionari sumbri, în îmbrăcăminte de second hand. La unul veneau grupuri cu pancarte ironice, la celălalt bărbaţi spărgînd seminţe. Primul protest a apărut spontan, după o sfidare guvernamentală flagrantă. Celălalt e indus şi întreţinut de o propagandă mediatică sistematică. La primul, vina e definită, vinovaţii încă neprecizaţi: „Abrogaţi ordonanţa 13!” La al doilea, vina e difuză, vinovatul cunoscut: „Iohannis trădătorul”. Primul e un protest al îngrijorării, celălalt al urii. Primul e supraestimat. Al doilea, subestimat. Primul a avut un scop. Al doilea are o ideologie.

E clar cui s-a adresat fiecare grup de protestatari. De aceea s-au adunat la Guvern şi la Palatul Cotroceni. Guvernul e un simbol pentru administraţia instalată după alegeri, Cotroceniul e un simbol pentru opoziţie. Fiecare grup e susţinut de polul politic opus. Dar protestele au mesaje şi pentru polul politic simpatizant. Deşi mai puţin evidente, ele pot fi la fel de importante ca şi cele transmise adversarilor pe faţă.

Pentru PSD, mesajul intern este legat de fanatizarea propriului electorat, de borna pînă la care poate merge cu diabolizarea adversarului politic şi cu accentele xenofobe. S-a văzut acum că electoratul său e sensibil şi aparent dispus la agresivitate; a reacţionat la stimuli mult mai slabi decît cei din alte mandate prezidenţiale. Deşi a avut parte de două tentative de suspendare, preşedintele anterior nu a fost niciodată contestat în faţa Cotroceniului la fel de ameninţător precum e contestat acum preşedintele Iohannis. Şi încă simpatizanţii PSD nu şi-au spus cu totul cuvîntul şi constituie în continuare o majoritate mai degrabă tăcută. Este aceasta imaginea pe care PSD şi-o doreşte pentru propriul electorat? Iată întrebarea pe care protestul de la Cotroceni i-o adresează sponsorului său politic.

De cealaltă parte, protestul din Piaţa Victoriei începe să îşi piardă combustibilul civic. Scopul pentru care a pornit, abrogarea ordonanţei, a fost atins. Ceea ce n-a putut face opoziţia politică a reuşit strada. Au fost imagini zilele acestea cu reprezentanţi ai opoziţiei adoptînd posturi protestatare în Parlament, după modelul din piaţă. Dar strada nu poate suplini opoziţia, cel puţin pînă la următoarea eventuală ordonanţă cu dedicaţie. Opoziţia ar trebui să îşi intre în rol. Dar o poate face? Nu atîrnă greu acum complicităţile de ani de zile şi compromisurile acumulate în toate curmezişurile de alianţe făcute în timp? Va găsi puterea să se rupă de ele şi să înceapă o nouă etapă politică, aliniată la standardul civic afirmat acum în piaţă? Iată în oglindă şi întrebarea pentru sponsorul politic al protestului din Piaţa Victoriei. Protestele din Piaţa Victoriei, dar şi cele de la Cotroceni sînt, pe fond, acelaşi vechi apel la dificila reformare internă a partidelor; dar e adevărat că acum, ca şi altădată, încercarea de capitalizare a protestelor este mai la îndemîna politicienilor.

Foto: Andrei Ivan