Proiecţie "Lost lost lost"

Andrei RUS
17 februarie 2014
Proiecţie "Lost lost lost" jpeg

Marți, 18 februarie, ora 19, în sala de cinema a UNATC va fi proiectat documentarul Lost, lost, lost, regizat de Jonas Mekas în 1975. Discuția cu publicul va fi moderată de Cătălin Cristuțiu și Andrei Rus.

„Să ţii un film jurnal înseamnă să reacţionezi (cu aparatul de filmat) imediat, acum, în această clipă: fie surprinzi momentul acum, fie nu îl mai captezi deloc. Să revii să-l filmezi mai tîrziu ar presupune o rearanjare în cadru, fie că vorbim despre evenimente sau despre emoţii. Iar să captezi momentul atunci cînd are loc necesită o bună cunoaştere a aparaturii pe care o foloseşti (în cazul meu, camera Bolex): trebuie să înregistreze realitatea la care eu reacţionez şi, în acelaşi timp, starea mea de spirit (şi amintirile mele) în timp ce reacţionez.” [1] Pentru Maureen Turin, această afirmaţie a lui Jonas Mekas constituie o dovadă clară a descendenţei stilului cineastului din cinematograful direct. Totodată, datorită implicării lui afective în construct, reprezintă o prelungire cu caracter magic a realităţii redate. „Dacă cinematograful direct se baza pe neutralitatea vocii, varianta cinematografului direct pe care Mekas şi-o însuşeşte este o aproape magică transferare a vocii interioare în manifestările exterioare (...)”[2]

Lost, Lost, Lost (Pierdut, pierdut, pierdut, 1975), cel de-al treilea lungmetraj diaristic al lui Mekas, este poate cea mai concludentă ilustrare a parcursului viziunii cinematografice a acestuia, confirmînd observaţia lui Turim. Dintre toate jurnalele lui Mekas, Lost, Lost, Lost cuprinde cele mai timpurii imagini (datate 1949), evenimentele redate întinzîndu-se în timp pînă la momentul editării lor (1975) şi permiţînd astfel spectatorului să observe modul în care tehnica de filmare a realizatorului s-a modificat de la începuturi pînă la acea dată. Structurat în şase părţi (bobine), este unul dintre puţinele jurnale Mekas care prezintă o construcţie autoreferenţială cronologică (celălalt exemplu, Lithuania and the Collapse of the USSR / Lituania şi colapsul URSS–ului, din 2008, este un jurnal atipic, urmărind, cu excepţia a două cadre de legătură, exclusiv desfăşurarea evenimentelor politice care au dus la eliberarea Lituaniei de URSS, aşa cum au fost ele reflectate în mass-media de peste Ocean).

Primele patru bobine, care prezintă evenimente cuprinse între 1949 şi 1962, sînt filmate într-un stil documentar direct, fără trepidaţiile specifice stilului de mai tîrziu al autorului. Doar montajul, comentariile lui Mekas suprapuse imaginilor şi interludiile muzicale atestă faptul că nu ne aflăm într-un film de Paul Rotha sau de John Grierson, două influenţe majore asupra începuturilor lui Mekas. Interesul timpuriu al celui din urmă pentru aspectele social – politice, în detrimentul vieţii de zi cu zi care îl va preocupa atît de mult după anii ’60, atestă un anumit tip de raportare la cinema, despre care cineastul însuşi afirmă că „l-a deturnat de la propria înclinaţie. Mai tîrziu, a trebuit să mă scutur de această influenţă [n.n. a lecturilor din Grierson şi Rotha].”[3]

Lost, Lost, Lost se desfăşoară pe două niveluri în permanenţă juxtapuse: unul personal, surprinzînd însingurarea resimţită de Mekas în primii ani ai şederii forţate în New York şi unul social, al celorlalţi imigranţi lituanieni a căror întoarcere în ţara natală era imposibilă din motive politice. În permanenţă, comentariile lui Mekas pendulează între cele două planuri, găsind corespondenţe între ele. „Nu veţi şti niciodată ce gîndeşte şi ce simte seara şi în New York o persoană strămutată” – este primul comentariu al filmului, urmînd unei suite de imagini imortalizîndu-i pe Adolfas şi pe Jonas Mekas în primele săptămîni de după debarcarea la New York. Acestor instantanee personale li se succedă unele cu „bătrînii lituanieni care stau şi visează, fără amintiri” (după cum indică unul din numeroasele cartoane inserate în jurnal). În permanenţă, cartoanele (atunci cînd nu semnalează pur şi simplu locul, anotimpul sau data exactă în care a fost imortalizat un cadru sau altul) şi comentariile cineastului vor deplînge soarta acestuia, dar şi pe a celorlalţi oameni exilaţi în solitudine, departe de locurile în care s-au născut. (Cîteva exemple de cartoane şi de comentarii auditive: „Mi-am călcat pe suflet plîngînd de singurătate”; „Nu voi uita niciodată acea noapte de Crăciun. Eram singur. Priveam străzile pustii, undeva în Brooklyn, la capătul lumii”; „Ştiu că sînt sentimental. Mi-ar plăcea ca aceste imagini să fie mai abstracte. Acestea sînt cîteva imagini şi sunete înregistrate de cineva aflat în exil.”)

Primele două bobine ale jurnalului revelează căutările autorului, oferind în acelaşi timp date pur biografice despre acesta (mutări dintr-un apartament în altul, locuri de muncă pe care le-a încercat, etc.) Însă, cu excepţia fratelui Adolfas, niciun alt personaj nu este identificat. Toţi oamenii care apar în imaginile surprinse de Mekas - la nunţi, botezuri, diverse petreceri - sînt simpli trecători prin viaţa lui. Cea de-a doua parte (bobină) a filmului indică puternica implicare politică a acestuia, Mekas fiind extrem de atras de întîlnirile lituanienilor din Statele Unite ale Americii care militau pentru eliberarea ţării lor de sub dominaţia sovietică. Natura comentariilor se schimbă: „Îmi las camera să înregistreze disperarea micilor naţii. O, cît vă urăsc, naţii mari!”; „Am fost acolo cu camera mea de filmat şi am înregistrat totul. Era cel de-al optulea an al meu în exil. Singurul lucru care conta pentru voi era independenţa ţării voastre şi ce puteaţi face pentru ea. Am înregistrat totul pentru alţii, pentru istorie, pentru aceia care nu cunosc suferinţa exilului.” Mekas filmează proteste după proteste, întîlniri politice după întîlniri politice, dar nu îşi găseşte locul nici în aceste demersuri patriotice: „Am început să simt că am aruncat un văl peste amintirile mele, că singurii care puteau să facă ceva pentru Lituania erau oamenii care rămăseseră acolo.”

Începînd cu cea de-a treia parte (bobină), tonul elegiac începe să lase locul unuia mai optimist, diverşi oameni sînt individualizaţi şi chiar reapar (semn al ataşamentului lui Mekas pentru ei). Treptat, autorul pare că îşi găseşte un loc al lui în lumea cinematografiei underground americane (surprinde în repetate rînduri întîlnirile Cooperativei pe care o înfiinţase, sau unele momente amicale petrecute în compania membrilor mişcării). Însă pînă în debutul părţii (bobinei) a cincea, stilul de filmare rămîne neschimbat – sînt cadre filmate în cea mai mare parte static, compoziţii fotografice căutate. Cu toate că imaginile arată o oarecare acomodare a lui Mekas cu mediul în care intrase deja de cîţiva ani buni la acea dată, vocea din prezentul narării afirmă altceva la finalul bobinei a patra, pregătind terenul pentru ultimul comentariu al jurnalului: „Nu am nici cea mai mică idee ce vînt mă aduce aici şi unde mă va purta. Am ales eu singur acest drum fără direcţii precise. Şi iată-mă. Permiteţi-mi să continuu. Nu mai vreau să privesc înapoi, nu încă. Înainte, înainte mă îndrept.”

Două elemente de construcţie ambiguizează şi, în acelaşi timp, conferă complexitate semantică suplimentară demersului cineastului în Lost, Lost, Lost. În primul rînd, Mekas utilizează un procedeu al distanţării de protagonist, referindu-se în repetate rînduri la acesta la persoana a treia (cel mai adesea în cartoane, dar uneori şi în comentarii). Mecanismul de aparentă detaşare de însuşi subiectul jurnalului produce mai multe tipuri de efecte: pe de o parte, funcţionează diegetic în sensul potenţării senzaţiei de angoasă şi de alienare a acestuia, iar pe de altă parte oferă spectatorului un spaţiu neutru emoţional, în care imaginile şi sunetele care îi sînt prezentate devin impersonale, un fel de fond comun de amintiri cu cel care le-a surprins. Apoi, un alt procedeu la care apelează autorul în toate jurnalele sale este acela al mixării unor tipuri diferite de surse sonore, în funcţie de tonul şi de energia pe care vrea să le imprime imaginilor. În Lost, Lost, Lost, spre deosebire de toate celelalte jurnale ale sale, sunetul nu devine sincron cu imaginea niciun moment. Mekas suprapune uneori sunete naturaliste peste imagini şi aici, dar niciodată pe cele corespunzătoare din punct de vedere realist cadrelor respective. Astfel este creată senzaţia de flux al memoriei care nu reuşeşte să aşeze fiecare detaliu la locul lui, de care Maureen Turim se simte atît de fascinată: „Nu acele momente în care Mekas reuşeşte să recupereze trecutul (fie că vorbim despre experienţa exilului, de călătoria în Lituania, de întîlnirile cu prieteni care îşi găsesc salvarea personală în artă), dar acele clipe în care imaginile şi vocea nu fuzionează – nu doar între ele, ci şi în interior, ca articulaţii intrinseci; la acest nivel găsesc că reînvierea unei poetici este înălţătoare – mă refer la acel tip de poetică pe care Sidonie Smith o numea poetică a autobiografiei.”[4]

Tuturor acestor mecanisme li se adaugă tonul vocii autorului care, deşi în Lost, Lost, Lost se află în acord cu tonul melancolic al celorlalte elemente care compun constructul, are un caracter performativ, precum în toate celelalte jurnale unde foloseşte comentariul auditiv. Vocea lui Mekas funcţionează, aşa cum observa Michael Renov, „ca un instrument cu o mare putere lirică – măsurată, muzicală în variaţiunile sale, în ezitări, în repetiţii. Tonul de incantaţie consolidează postura de bard a naratorului din Lost, Lost, Lost (...).[5]

Partea (bobina) a cincea debutează cu o serie de haiku-uri, intitulate de Mekas Rabbit Shit. În esenţă, acestea conţin imagini somatice reprezentînd diferite crîmpeie de natură, sau oameni, peste care naratorul performează un fel de incantaţii – de cele mai multe ori repetă de trei ori cîte un cuvînt care are legătură cu imaginea, însă nu e consecvent, uneori rostind o singură dată incantaţia deasupra imaginii respective, alteori deloc. Apoi, inconsecvenţa se face simţită şi la nivelul construcţiei secvenţei respective, haiku-urile fiind precedate de cartoane care le numerotează în ordine crescătoare succesiunea. Însă, de la un punct încolo ordinea firească nu mai este respectată, Mekas sărind de la cartonul cu numărul 28, la cel cu numărul 32, etc. Este semnalată astfel o puternică modificare la nivelul tehnicii de filmare a autorului, dar şi - implicit - o nouă turnură pe care o luase viziunea cineastului începînd cu mijlocul deceniului al VII-lea (unde ne aflăm temporal în acest punct al jurnalului).

Practic, din acest moment al jurnalului, atît la nivel evenimenţial, cît şi la nivel formal începe transformarea lui Mekas. Aceasta se confundă cu o mai mare libertate a expresiei cinematografice - realizatorul nu mai ţine cont de regulile de compoziţie clasice, nici nu mai e interesat să construiască un sistem filmic coerent raportat la normele poeticii aristoteliene. Încep să curgă frînturi de imagini, cadrele sînt surprinse din mînă, sînt de foarte multe ori neclare şi mult prea scurte pentru a putea fi înregistrate şi decriptate în totalitate. Asistăm la nivel vizual la acea trecere despre care vorbea Maureen Turim, de la un stil specific cinematografului direct la unul aflat mai degrabă în descendenţa filmelor lui Marie Menken sau Stan Brakhage, în care „vocea interioară e transferată în manifestările exterioare”.[6]

În ultimele două părţi (bobine) ale lui Lost, Lost, Lost ne este permisă o privire asupra unei perioade în care Mekas îşi elabora stilul somatic pe care îl va perfecţiona în viitor, stîngăcia inexpresivă a multor cadre fiind concludentă în acest sens. David E. James rezumă astfel specificitatea stilului dezvoltat de Mekas: „Principala figură de stil [n.n. a lui Jonas Mekas] este sinecdoca; supoziţia că viaţa lui particulară ar putea fi de interes general este pusă în scenă la nivel spaţial, printr-o preocupare pentru prim-planuri (...) şi la nivel temporal prin folosirea single-framing-ului. Scurtele explozii de imagini şi în special single-framing-ul cu ajutorul căruia Mekas ia notiţe despre frumuseţea vieţii de zi cu zi implică în mod caracteristic modulaţii spălăcite ale focusului şi ale expunerii care transformă culorile şi contururile naturale ale unei scene sau ale unui obiect – pictează cu soarele, mai precis. Continua mişcare a aparatului de filmat creează un continuu flux al unei intuiţii vizuale, aterizînd de la o epifanie la alta – un chip, o ceaşcă de cafea, un cactus, un picior, un cîine scărpinîndu-se, un alt chip, un aparat de filmat. Este aproape imposibil să conferi un sens în cuvinte acestor vederi (...).”[7]

Transformarea lui Mekas este aparentă şi la un nivel al căutărilor personale, mai ales în ultima parte (bobină) a jurnalului, în care e prezentată o călătorie împreună cu trei colegi de la Cooperativă (printre ei se numără cineaştii Ken Jacobs şi Barbara Rubin) la un seminar Flaherty din Vermont, unde doreau să proiecteze Flaming Creatures al lui Jack Smith şi Blonde Cobra al lui Ken Jacobs. Respinşi de către organizatori, sînt nevoiţi să înnopteze în mijlocul naturii, ceea ce îi provoacă lui Mekas o epifanie: „Ne simţeam parte a acelei dimineţi a lumii. Era foarte, foarte linişte, ca într-o biserică; şi noi eram călugării ordinului cinematografului.” O parte dintre ei fac autostopul înapoi spre New York, prilej pentru Mekas de a filma detalii de chipuri sau de natură în mişcarea autoturismelor. Surprinde ceva mai tîrziu o călătorie la mare în acelaşi anturaj, peste care suprapune aceeaşi muzică bizantină pe care o utilizase în secvenţa dimineţii din Vermont: „Eram puţini oameni pe plajă în acea zi. Ne-am plimbat pe nisipul plajei, sau în jurul ei. Am privit printre pietre, sau în direcţia orizontului. Ne simţeam ca într-o biserică. Oh, da, a fost una dintre acele călătorii. Eram fericiţi. Toate pietrele erau spălate de apa mării. Iar tot ceea ce nu era spălat de apa mării, era spălat de culorile toamnei. Ne-am permis mici detururi, ne-am oprit pe ici, pe colo, ne-am simţit foarte bine.”

În finalul jurnalului, Mekas prezintă o altă călătorie la mare, într-o altă companie. Apelînd la diverse analogii (revenirea la mare, în acelaşi loc în care mai fusese, dar cu alţi oameni – Stony Brook -, sau femeile care dansează pe mal, amintind de mişcările unor lituanience prezentate undeva în partea mediană a filmului), Mekas stîrneşte fluxul memoriei spectatorului. Apelează în plus la tehnica distanţării, în ultimul comentariu mimînd o dedublare a personalităţii, trecînd de la persoana a treia, la persoana întîi: „Şi-a amintit o altă zi. Cu zece ani în urmă stătea pe aceeaşi plajă; cu zece ani în urmă, alături de alţi prieteni. Amintirile, amintirile, amintirile... Îmi amintesc acest loc. Am mai fost aici înainte. Chiar am mai fost aici înainte. Am mai văzut aceste ape înainte, da, am umblat pe această plajă, pe aceste pietre înainte.” Lost, Lost, Lost se încheie pe imaginea unui bărbat neidentificat, prezentată pentru cîteva fracţiuni de secundă.

[1] Jonas Mekas, Film Makers’ Cooperative Catalogue, 1989.

[2] Maureen Turim, Reminiscences, Subjectivities, Truths – To Free the Cinema : Jonas Mekas & The New York Underground (edited by David E. James), Princeton University, Oxford 1992, p. 202.

[3] Michael Renov, Mekas as Essayist – To Free the Cinema : Jonas Mekas & The New York Underground (edited by David E. James), Princeton University, Oxford 1992, p. 221

[4] Maureen Turim, Reminiscences, Subjectivities, Truths – To Free the Cinema : Jonas Mekas & The New York Underground (edited by David E. James), Princeton University, Oxford 1992, p. 211.

[5] Michael Renov, Mekas as Essayist – To Free the Cinema : Jonas Mekas & The New York Underground (edited by David E. James), Princeton University, Oxford 1992, p. 231.

[6] Maureen Turim, Reminiscences, Subjectivities, Truths – To Free the Cinema : Jonas Mekas & The New York Underground (edited by David E. James), Princeton University, Oxford 1992, p. 202.

[7] David E. James, Film Diary / Diary Film – To Free the Cinema : Jonas Mekas & The New York Underground (edited by David E. James), Princeton University, Oxford 1992, p. 157.

anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.
Eutanasie
Cum ne-ai învățat să fim atenți

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.