„Fii sincer și spune-mi adevărul în față.” De cîte ori nu ne-am bucurat la gîndul că putem spune liber ceea ce gîndim, pentru ca la scurt timp după aceea să descoperim că tocmai prietenul, colegul sau șeful care ne-a invitat să le spunem adevărul fără menajamente sînt extrem de deranjați de ceea ce am spus și ne reproșează totul și chiar mai mult?

Cei care cer adevărul direct, fără menajamente, care vin și îți spun „Tu trebuie să-mi spui adevărul, nu contează dacă e de bine sau nu” sînt oameni care au despre ei o imagine bazată pe ideea că sînt puternici, că fac față și că au valori clare, în special în ceea ce privește onestitatea ca valoare personală. Această imagine este pozitivă, dar evită conștientizarea propriilor vulnerabilități. Cu toții avem zone vulnerabile, care nu tolerează orice fel de onestitate, orice fel de apropiere, și atunci capcana în care cădem de multe ori, atît în relații profesionale, cît și în cele de amiciție este că nu anticipăm faptul că nu pentru orice subiect și nu în orice condiții celălalt poate suporta onestitatea noastră.

Tentația de a răspunde fără filtru este mare, mai ales atunci cînd ne simțim neascultați, frustrați sau competenți în domeniu. În această condiție, cea mai mare provocare în relații e să fii bun și onest în același timp, adică adevărul – nota bene! ceea ce eu consider că e adevărul, adevărul meu poate fi exprimat în modul subiectiv, ceea ce eu văd în această situație. Felul cum exprim acest adevăr al meu este esențial pentru că modul de exprimare are un impact covîrșitor. Dacă eu mă relaxez în asemenea măsură încît să-mi permit să-i spun persoanei care mi-a cerut lucrurile așa cum le simt la acel moment, fără să trec mesajul măcar o dată prin filtrul considerației și respectului față de celălalt, risc să-l rănesc mai tare decît m-am gîndit; pe de altă parte, persoana respectivă s-ar putea să nu fie conștientă de vulnerabilitățile sale, sau nu pe deplin conștientă, să creadă că „le poate duce” și atunci cînd cere ca tu să fii onest, se așteaptă într-o mai mare măsură să audă ceva pozitiv, iar acel feedback negativ să se refere la zone în care e suficient de bine pregătit ca să facă față.

Însă aceste lucruri nu pot fi anticipate. Putem fi onești cînd sîntem suficient de familiari cu harta interioară a celuilalt încît să ocolim zonele dureroase, în care durerea se stîrnește la cea mai mică atingere. Pentru a fi eficientă, onestitatea are nevoie de compasiune.

Adesea, cererea de onestitate poate fi și o rugăminte de asigurare, atunci cînd cel care o adresează se teme că nu a primit un feedback real, că nu e susținut și apreciat. De exemplu, cei care cer mult feedback pe aspectul exterior sînt oamenii care se confruntă cu niște vulnerabilități în acest domeniu. Dacă mie îmi place de mine și sînt conștient de aspectele pozitive și negative ale corpului meu, și le accept ca atare, nu am nevoie să cer atît de multă validare din partea celorlalți. Voi accepta cu drag complimentele și, dacă am resurse suficiente, pot tolera sau integra și feedback-ul negativ. Dacă însă sînt vulnerabil în zona asta, cînd cer adevărul, cer de fapt asigurări. Asta se întîmplă în multe domenii.

Deseori, cel invitat să fie sincer folosește această ocazie ca pe o licență pentru a-și exprima propriile frustrări și nemulțumiri. Sînt acele cazuri în care, după ce ai cedat invitației și spui ce ai pe suflet,  te simți frustrat cînd realizezi că celălalt se supără pentru că i-ai spus adevărul. În această situație e posibil ca cel ce a spus adevărul fără menajamente nu conștientizează că are vulnerabilitățile sale și că lucrurile pe care le-a spus, considerîndu-le adevăruri profunde, să nu fie decît proiecții care se nasc din propriile temeri. De exemplu, îi spun verde în față șefului să a fost agresiv, fără să realizez că tonul și cuvintele mele sînt mai agresive decît ale lui.

Pe scurt, cînd cineva ne cere să îi spunem adevărul, e momentul în care avem nevoie să ne înarmăm cu o doză mare de tact. Cînd încep să-i vorbesc unei persoane care mi-a cerut adevărul, trebuie să știu pînă unde anume pot merge, să am grijă să însoțesc mereu adevărul dureros și de lucruri pozitive. Cu cele pozitive trebuie să încep, pentru că orice om își dorește un feedback pozitiv, iar ceea ce apreciez onest la celălalt constituie baza pe care se construiește acceptarea într-o relație personală sau profesională. Orice mesaj este mai ușor de acceptat atunci cînd îmi asum opinia, cînd am grijă să spun: „Eu cred că, dar e posibil să mă înșel”, sau „mi se pare că eu văd lucrurile așa, tu ce crezi?” Astfel transformăm o situație tensionată într-un dialog real.

Trebuie să fim conștienți că între relațiile dintre oameni nu există un singur adevăr și că o persoană care îți cere să îi spui adevărul îți cere de fapt (și) altceva. Ce anume? Să-i oferi un feedback, o asigurare, o reacție care să-l ajute să se orienteze. Îți poți asuma toate acestea fără însă să îți impui adevărul tău.

Cînd cineva îți cere să îi spui adevărul, nu înseamnă că îți dă licență să îl rănești.

Zenobia Niculiţă este psiholog.

Foto: flickr