M-am întîlnit aseară cu prietenul meu, Remus, la un pahar. Cînd m-a sunat să mă invite, părea foarte entuziasmat.

– Aici erai! Bună, Remus! Hei, eşti OK?
– Nu ştiu. Dar stai să-ţi spun.
– Ce vrei să spui?
– Sînt bine. De ce mă întrebi?
– Arăţi groaznic!
– Ştiu.
– Nu te-ai ras de cîteva zile.
– Trei zile. Ştiu.
– Şi porţi un tricou jerpelit şi o geacă lălîie şi veche...
– Da, ştiu.
– Ai păţit ceva?
– Nu, nimic.
– Atunci ce se-ntîmplă?
– O să fiu la TV. M-au invitat în studio, să comentez ştirile. Trebuie să mă pregătesc!
– Şi aşa te pregăteşti?
– Bineînţeles. Toţi invitaţii importanţi arată aşa. Ca să arate că nu le pasă.
– Serios? Nu-ţi pasă?
– Bineînţeles că-mi pasă, nu fi naiv! De aceea arăt aşa. Sînt întotdeauna femei frumoase în show-urile astea.
– Da, dar... Mă rog, nu cred că asta-i ideea.
– Nu? Poate că ai dreptate.
– Şi totuşi, cred că trebuie să fii emoţionat!
– Crezi că burta mea e destul de mare?
– Ei, Remus, nu fi rău! Totuşi, pari puţin nervos.
– Mda. Chiar sînt puţin nervos.
– Înţeleg. Nu eşti sigur ce-o să spui. Vrei să fii cît mai deştept. Dar sînt sigur că...
– Nu, nu fi naiv! Asta nu contează.
– Atunci care-i problema?
– Trebuie să exersez. Să fiu pregătit.
– OK. Lasă-mă să te ajut. Despre ce-o să vorbeşti?
– Habar n-am.
– Dar te-au invitat să vorbeşti. Trebui să ştii care-i subiectul.
– Nu ştiu. Dar lasă-mă să-ţi spun.
– Ce?
– Subiectul nu contează.
– Dar, Remus, sînt sigur că vor vrea să vorbeşti.
– Bineînţeles că voi vorbi. E marea mea şansă! Am de gînd să vorbesc mult. Ce contează despre ce-i vorba?
– Păi de unde o să ştii ce să spui?
– Nu ştiu. Dar lasă-mă să-ţi spun.
– Ce?
– O să spun tot ce-mi trece prin cap. Mi-au spus că nu contează ce vorbesc.
– În fine, probabil că putem să ne dăm seama. La ce emisiune spuneai că mergi?
– Nu-mi aduc aminte acum. Ce contează?
– Păi, Remus, în primul rînd, trebuie să ştii unde să mergi...
– A, au spus că o să mă sune din nou. Bănuiesc că e emisiunea aia unde stau toţi în jurul unei mese, de parcă tocmai şi-au terminat cina, şi se scarpină pe burtă vorbind între ei, cum am vorbi noi după cîteva pahare, în bucătărie.
– Mda, ar putea fi aia...
– Sau poate e emisiunea aia în care realizatorul se poartă ca un profesor la şcoală, desenînd chestii pe un panou şi arătînd grafice pe un ecran mare, ca şi cum ar ţine o lecţie, şi toată lumea din studio se uită pe geam pentru că nimeni n-are chef să fie acolo, dar nu le dă voie să plece...
– Da, presupun că ar putea fi şi aia...
– Sau poate e emisiunea aia cu ventrilocul. Aia îmi place tare!
– Nu ştiu despre ce emisiune vorbeşti.
– Ştii tu, emisiunea aia cu păpuşa. Cu tipul ăla care arată aşa real...
– Nu, nu ştiu emisiunea.
– Ba sigur o ştii. E foarte populară. Emisiunea aia în care vezi cum i se mişcă gura, dar, de fapt, altcineva vorbeşte. E impresionant! Nici nu se văd sforile!
– Remus, te înşeli. Gazda emisiunii nu-i o păpuşă. E un om!
– Nuuuuuu!!!
– Ba da. E un bărbat în carne şi oase.
– Nuuuuuuu, prietene! Chiar e REAL? Credeam că e o păpuşă! Că vorbeşte altcineva pentru el!
– Păi, cîteodată...
– În fine, nu contează. Nu sînt sigur la ce emisiune m-au invitat. Aflu eu cînd ajung acolo.
– Şi chiar crezi că e o idee bună?
– Sigur! Femeile sînt toate una şi-una!
– Da, ştiu, mi-ai mai spus asta, dar nu sînt sigur că...
– Voi fi faimos şi important!
– Remus, pe bune, poate pentru tine şi pentru cei cîţiva care...
– Trebuie doar să mă hotărăsc.
– Ce să hotărăşti?
– De partea cui sînt.
– Păi, şi de partea cui crezi că e mai bine să fii?
– Nu sînt sigur. Poate voi fi cu Băsescu. HAI ROMÂNIA!
– Hmm... Remus, ăsta nu era Băsescu. Era...
– Primul ministru e un PISOI!!
– Remus, fii serios...
– Apropo, asta-i bine sau rău? Întotdeauna am crezut că pisoii sînt drăguţi.
– Remus, serios, nu sînt sigur că...
– Şi celălalt tip. Ştii, ăla e un NARCOLEPTIC!!
– Remus, stai...
– Crezi că-i adevărat? Crezi că tipul fură narcotice din farmacii?
– Remus, încetează! Nu asta înseamnă narcoleptic. Asta-i clepto...
– Sau poate o să fiu cu Ponta. HEI, CEL PUŢIN EL NU A PLESNIT UN COPIL PESTE FAŢĂ!
– Păi, de fapt...
– Apropo, Ponta e la PSL sau USD? Niciodată nu-mi amintesc.
– Remus, ajunge! Serios. Şi, în plus, e PSD şi...
– Ah, nu contează. O să fiu împotriva ungurilor. Cu asta mergi întotdeauna la sigur.
– S-ar putea, dar fii atent. Nu ştii că...
– Nu ştiu. Dar lasă-mă să-ţi spun.
– Ce?
– Nu ştiu. Dar lasă-mă să-ţi spun.
– Remus, de ce tot repeţi chestia asta?
– Nu ştiu. Dar lasă-mă să-ţi spun.
– Da, TE ROG, spune-mi!
– Exersez.
– Ce exersezi?
– Toată lumea începe cu asta.
– Ce începe?
– Răspunsurile. Pentru că, de fapt, nimeni nu ştie.
– Ce vrei să spui?
– Nimeni n-are habar despre ce se vorbeşte şi, ca să nu pară proşti, trucul e să recunoască. Dar apoi trebuie să spui ceva, şi porneşti de-acolo.
– Remus, ştiu că aşa pare, dar uneori au oameni care chiar ştiu despre ce-i vorba şi discuţia merge mai departe. Şi... şi... Remus? Am spus ceva amuzant?
– Nu, nu, nu! Continuă.
– Dar de ce zîmbeşti? Credeam c-am spus eu ceva amuzant.
– A, nu, scuze, nu-i nimic amuzant. Îmi exersam zîmbetul.
– Îţi exersai zîmbetul? Ce zîmbet e ăsta?
– Se cheamă deciziune tăcută.
– Remus, vrei să spui deriziune?
– Da. E un zîmbet anume care se practică la TV. În felul ăsta, te expediez fără cuvinte.
– Arată mai mult ca o grimasă. E puţin respingător.
– Tocmai de asta trebuie să exersez.
– Fii atent, da? Doar nu vrei să arăţi ca un prost, stînd acolo şi zîmbind.
– A, nu contează. Aşa face toată lumea.
– OK. Cum spuneam, uneori sînt şi... EŞTI... oameni inteligenţi acolo... UN BĂSIST!... oameni cu experienţă, care ştiu... BĂSISTULE!... să spună... NU-I ADEVĂRAT!!!... lucruri inteligente şi interesante... SCUZAŢI-MĂ!!! VĂ ROG!!! Remus! Remus, opreşte-te!!
– ACUM care-i problema?
– Remus, ce faci?
– Ce vrei să spui?
– De ce ţipi la mine?
– Scuze.
– Încercam doar să-ţi... ASTA-I DOAR O MINCIUNĂ!!!... explic că... DOMNULE! DOMNULE! HA! HA! HA!... OK, Remus, mă predau. De ce mă tot întrerupi?
– Ţi-am spus că trebuie să exersez.
– Să exersezi ce?
– Era mai bine dacă erai femeie. Mi-ar fi plăcut şi mai mult.
– Remus, nu prea îmi place...
– Da, continuă!
– Spuneam că nu cred că-mi place ideea asta cu tine la o emisiune TV. Tu eşti, de obicei, o persoană foarte amabilă. Foarte politicoasă. E o plăcere să discut cu tine. Îmi amintesc cum am stat odată în cafeneaua aceea, şi m-ai întrebat ce cred despre viitorul României, şi am avut o conversaţie aşa plăcută, şi am rîs atîta! Îţi aminteşti? Remus? Remus, ce faci? Scuze, citeşti un SMS?
– Nu ştiu. Dar lasă-mă să-ţi spun.
– Termină cu chestia asta!
– Ce m-ai întrebat?
– Citeşti un SMS?
– Da, sigur.
– Dar tocmai îţi spuneam ceva.
– Da, ştiu.
– Atunci de ce ai face asta?
– Pentru că era rîndul tău să vorbeşti.
– Nu înţeleg.
– Trebuie să-ţi arăt că nu te ascult. Să arăt tuturor că nu mă interesează.
– Şi de ce-ai face aşa ceva?
– Pentru că, dacă dovedesc că nu-mi pasă, am cîştigat.
– Ce-ai cîştigat?
– Controversa, desigur. Indiferent care-o fi fost aia.
– Dar dacă faci asta, nu înseamnă că...
(RING bip RING bip RING bip)
– Îţi sună telefonul?
– Da.
– Tocmai te-ai sunat singur?
– Sigur!
– De ce-ai face asta?
– Ca să par important.
– Nu, Remus! E doar nepoliticos!
– Nu, prietene, nu înţelegi.
– Ba înţeleg. Ai fost invitat de un post de televiziune să comentezi actualităţile. Şi ai de gînd să te duci acolo ca să fii nepoliticos şi să te comporţi stupid.
– Of, eşti aşa demodat! Păi, ce ştiu eu despre actualităţi? Apropo, ai văzut ce tipe mişto sînt la televiziuni?
– Remus, nu mai înţeleg nimic. Eu am crezut că... STAI PUŢIN, DOMNULE!... aveai de gînd să... HAHAHAHAHA, PONTA NU A ZIS... mergi la o emisiune TV şi să vorbeşti... HABAR N-AI!!!
– Remus, opreşte-te... NU ŞTIU... te rog. E foarte... DAR LASĂ-MĂ SĂ-ŢI SPUN!!!... enervant.
– Remus!! OPREŞTE-TE!!!
– Dar trebuie să exersez!
– Nu, gata, te rog, încetează! E foarte enervant.
– Enervant?
– Da, Remus, da. Habar n-ai despre ce vorbeşti! Şi eşti foarte enervant!
– Pe bune? Perfect! În cazul ăsta, sînt sigur că or să mă mai cheme!
 
Peter H. Frank a lucrat în domeniul bancar, a fost reporter economic şi senior editor de ziar în SUA. În prezent, locuieşte în Bucureşti, este consultant, scriitor şi autorul blogului www.peterhfrank.com.