Acum, că a avut loc şi sîmbătă un protest în Piaţa Victoriei, de data aceasta fără incidente, pare plauzibil că violenţele de vineri au fost atipice în cadrul seriei de mitinguri antiguvernamentale începute în 2017 şi care vor continua cu siguranţă şi anul acesta. Este firesc deci să te întrebi: Ce s-a întîmplat, ce anume s-a dereglat în mecanismul deja uns al protestelor? La o primă triere a comentariilor deja apărute, mi se pare că se conturează două explicaţii principale, două interpretări.

O primă teorie – „narativul 1”, cum s-ar spune într-un limbaj actualizat – porneşte de la prezumţia (sau observaţia, după caz) că totul a pornit de la programarea unui miting „branduit” drept al diasporei, un fel de găselniţă de marketing a organizatorilor din umbră ai protestelor. Mitingul tematic e un pas înainte în domeniu, un suflu nou în „vînzarea” lui, cu rolul de a mai anima oboseala aceloraşi sloganuri. De fapt însă, nu a fost vorba de nici o diasporă, pentru că oamenii sînt în concediu sau chiar la muncă, Italia şi Spania fiind în plin sezon estival. Aspectul era cunoscut, dar nu conta; conta numai titlul. Calculul din spate ar fi fost că odată trezit interesul prin această diasporă iluzorie sosită în capitală, se mobilizează şi bucureştenii şi aşa se obţine un miting proaspăt şi suficient de impozant – cel puţin cîteva zeci de mii de oameni. Ca la facerea iaurtului: pui cultura de bacterii şi laptele se-ncheagă singur.

Mai departe, „narativul 1” arată că mitingul era programat să fie violent. În acest scop, organizatorul a potenţat galeriile de fotbal din capitală, grupări cu experienţă în hărţuirea cu jandarmii. La momentul oportun, aceste galerii deturnează mitingul, îi provoacă pe jandarmi, îi fac să devină violenţi şi determină indirect rănirea unor manifestanţi paşnici. În acest moment, scopul primar al mitingului e atins. De la jandarmi la guvernul condus de PSD nu e decît un sfert de pas, mai ales că relaţiile dintre Guvern şi manifestanţi sînt încordate la maxim, de multă vreme. Mesajul că „diaspora e primită cu lacrimogene”, cum scria pe burtiera unei televiziuni, este lansat public. În acest narativ, organizatorul mitingului este un serviciu de informaţii, cel mai probabil SRI, iar scopul întregii înscenări este politic, şi anume ca guvernarea PSD să apară în presa internaţională ca incapabilă să gestioneze situaţia internă. Ce s-a întîmplat vineri, spune această teorie, a fost o luptă politică mai subtilă decît cea cu care ne întîlnim în mod curent şi în care oameni altminteri educaţi au fost folosiţi fără scrupule ca masă de manevră.

Ce spune cealaltă teorie? În aceeaşi ordine ca mai sus, ea arată în primul rînd că diaspora chiar a venit la protestul din 10 august. Cei care s-au mobilizat au de reproşat Guvernului, la fel ca mulţi oameni din ţară, că e incompetent şi corupt, că e însăşi cauza pentru care unii au părăsit România sau pentru care nu se întorc acasă. Că sufocă ţara şi nu o lasă să se dezvolte pe baza meritocraţiei. Solidarizarea de opinii a dus la solidarizarea de la miting. Împreună cu reprezentanţii diasporei, bucureştenii protestatari au strigat din nou împotriva Guvernului, a manevrelor nesfîrşite ale acestuia în privinţa legilor justiţiei, împotriva preşedintelui PSD Liviu Dragnea, care are interese personale în ceea ce priveşte sistemul juridic din România.

Mobilizarea oamenilor a deranjat enorm partidul de guvernămînt, spune „narativul 2”. L-a deranjat personal pe Liviu Dragnea, care e prins într-o numărătoare inversă pînă la pronunţarea din toamnă în cel de-al doilea dosar din justiţie, pronunţare care i-ar putea fi fatală politic. Şi atunci Dragnea, împreună cu alţi lideri PSD, au pus la cale diversiunea cu „ultraşii” pentru a compromite mitingul diasporei. „Huliganii” din această teorie sînt înţeleşi cu jandarmeria de la început. Vineri, am asistat la un spectacol premeditat dinainte de taberele aflate aparent în conflict, microbiştii violenţi şi jandarmii. Scopul manevrei de compromitere era, spre deosebire de cel de la „narativul 1”, de uz intern. PSD a dorit să se vadă că instigatorii de la miting au vrut să răstoarne Guvernul şi să îi compromită pe oamenii activi şi inteligenţi ai acestei ţări în ochii părinţilor şi rudelor din provincie, unde PSD are o bază electorală puternică. Pentru adepţii acestei teorii, mitingul de vineri este o nouă dovadă a cinismului şi criminalităţii regimului PSD, care e în stare să gazeze oamenii, să îi agreseze inclusiv fizic şi să creeze clivaje sociale puternice numai pentru a rămîne la putere şi a scăpa de justiţie.

Cele două teorii nu au neapărat coloratură politică, în schimb însă se exclud reciproc. 1 sau 2, tertium non datur. Ca să spun aşa, ambele pot fi tratate „teoretic”, verificînd adică acţiuni, fapte, declaraţii pentru a vedea dacă le rezistă osatura logică. Pe de altă parte, e clar însă că ab initio, simpatizanţii mitingurilor înclină spre cea de-a doua teorie, în timp ce cei ai PSD-ului ar îmbrăţişa-o pe prima. Dar ce contează în ultimă instanţă este adevărul, iar marea întrebare este, desigur, care din cele două este adevărată şi dacă cei ce înclinaseră pentru una, la vederea dovezilor, sînt în stare să opteze pentru cealaltă.

Ionuţ Iamandi este jurnalist la Radio România Actualităţi.

Foto: Cătălin Georgescu