După 2010, în București au fost date în folosință patru stații de metrou. Toate pe magistrala 4: Jiului și Bazilescu în iulie 2011, Laminorului și Străulești în martie 2017. Anterior, în decada 2000-2010, au fost deschise stațiile Griviței și 1 Mai, tot pe M4, și prelungirea M3, pînă la linia de centură, cu patru stații (Nicolae Grigorescu, 1 Decembrie 1918, Nicolae Teclu și Anghel Saligny). Alte trei stații, Republica, Basarab și Gorjului, au fost inaugurate între 1990 și 2000, dintre care ultimele două în tuneluri existente. În medie, între 1990 și 2016, a fost făcută o stație la doi ani. În același timp, la Sofia, bulgarii au construit tot metroul (nu îl aveau în perioada comunistă), cu două magistrale și 35 de stații.

Ca design, cele două stații recent apărute, Laminorului și Străulești, continuă linia începută cu Jiului și Bazilescu. Noul concept contrastează cu cel de inspirație sovietică, perceptibil la 1 Mai, de exemplu. Mergînd pe M4 de la Basarab la Străulești, treci prin epoci de istorie recentă a Bucureștiului: de la cenușiul inexpresiv din Grivița și 1 Mai la culorile și strălucirea din Bazilescu sau Laminorului. Dar și între Jiului și Bazilescu, pe de o parte, și Laminorului și Străulești, pe de altă parte, e o diferență. Peroanele la ultimele două stații sînt mai înguste decît la primele, sugerînd o abordare mai practică. Lumea se grăbește, se strecoară prin locuri mai strîmte, deja nu mai are timp pentru reverii pe spații largi, fie ele și subterane.

Trenurile de pe M4 sînt toate de dinainte de 1989. Alte două generații de garnituri au fost între timp introduse la metrou, dar cele de pe M4 au rămas, indiferent de cîte stații noi au mai apărut pe magistrală. Astfel că cele mai noi stații sînt deservite de cele mai vechi trenuri ale metroului bucureștean. Ca pentru a încerca să le integreze în peisaj, administratorii le-au permis creatorilor de graffitti să își exerseze talentul în voie pe vagoanele făcute la Arad în urmă cu decenii.

Deși date în folosință, ultimele două stații ale magistralei 4 nu sînt pe deplin legate de restul liniei. Nu poți să mergi cursiv de la Străulești la Gara de Nord, ci trebuie să cobori la Bazilescu pentru că trenul cu care ai ajuns aici se întoarce la Străulești. La fel, dacă mergi de la Basarab la Laminorului, de exemplu, schimbi tot la Bazilescu, unde două garnituri fac legătura „în pendulă” cu ultimele două staţii ale magistralei. Mi s-a spus că e o chestie temporară cauzată de faptul că depoul de garnituri de metrou de la capăt de linie (Străuleşti) nu este gata. La fel, lipseşte temporar şi semnalul de telefon mobil din interiorul staţiilor Laminorului și Străulești. Tot la capitolul „încă nu e gata” sînt și spațiile expoziționale promise la Străulești, în care ar urma să fie amplasate „panourile serigrafiate cu tematică culturală”.

Pe discul fotografiat mai sus, încadrat prin săgeţi care se vor iscusite, Metrorex scrie că Străuleştiul ar fi „un nod cultural de civilizaţie pentru Bucureşti; un spaţiu locuit din cele mai vechi timpuri (neolitic, epoca bronzului, sec. II-III, perioada medievală)”. Cît despre numele sitului arheologic Străuleşti-Măicăneşti, descoperit în 1960, Metrorex susţine că provine de la numele actual al cartierului (Străuleşti, care se întinde dincolo de staţia de metrou şi de lacul Griviţa), cît şi de la „numele iniţial al satului din perioada medievală (Măicăneşti), azi dispărut”. Din sat, se pare că a mai rămas totuşi ceva: strada Măicăneşti, vecină cu staţia. Dar din fosta Şosea Străuleşti nu a mai rămas nimic, întrucît a fost rebotezată Gheorghe Ionescu-Şişeşti.

Revenind în subteran, e de remarcat că în cele patru stații inaugurate după 2010 sînt funcționale toate lifturile și toaletele, chiar şi la Jiului şi Bazilescu care deja au cîţiva ani vechime. În toaleta de la Străulești, duminică seara, erau chiar și hîrtie igienică, săpun, apă caldă și un uscător de mîini care funcționa. Iarăși o diferență enormă față de anii ’90, cînd a trebuit să vină McDonald’s-ul ca să avem și noi în București toalete curate şi dotate cu tot ce le trebuie, măcar în restaurante, dacă nu şi în locurile publice.

Dintre toate magistralele metroului bucureștean, M4 transportă cei mai puțini călători. Cu peste 140 de milioane de călători pe an la un loc, M1 / Dristor 2 - Pantelimon și M2 / Pipera - Berceni sînt cele mai solicitate, pe fiecare mergînd de peste zece ori mai mulți oameni decît pe M4. Chiar și față de M3 / Preciziei - Anghel Saligny, M4 are de patru ori mai puțini călători (datele sînt din 2015). Dar e posibil ca raporturile să se schimbe.

Ce se vede mai sus este șantierul așa-numitului nod intermodal de transport care e în construcție lîngă stația Străulești. De fapt, o autogară şi o parcare de 600 de locuri, conform proiectului. Mai frumos ar fi fost dacă aici era şi o gară, dar cea mai apropiată cale ferată e la aproape doi kilometri, în zona Chitilei, iar de un racord de suprafaţă între ea şi „nodul intermodal” nu a pomenit nimeni. Oricum, planul e ca oamenii ce vin din afara Bucureștiului, cu treburi sau la serviciu, să îşi poată lăsa mașina în parcare și să își continue cu metroul călătoria în interiorul Bucureștiului. O idee bună de luat în considerare în condițiile în care, de la an la an, gîtuirea auto de la podul Constanța devine din ce în ce mai sufocantă.

Ionuţ Iamandi este jurnalist la Radio România Actualităţi.

Foto: I. Iamandi, aprilie 2017. În imaginea de articol este stația de metrou Străulești, ieșirea „C”.