Librăria Humanitas de la Cişmigiu

6 noiembrie 2012
Librăria Humanitas de la Cişmigiu jpeg

Joi, 8 noiembrie, de la ora 17.00, are loc deschiderea oficială a unei noi librării Humanitas, a patra din București, la parterul renumitei clădiri din Bulevardul Elisabeta, recent reconstruită de Hercesa la 100 de ani de la inaugurare.                                                            

Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bulevardul Elisabeta nr. 38) va fi un nod cultural așezat între Teatrul Național și Teatrul Bulandra, în drumul studenților de la Universitate spre Cișmigiu, al melomanilor spre Operă, al norocoșilor spre Cotroceni. Va fi locul în care ne vom întâlni mai des cu marile personalități ale culturii române și, prin ele, cu lumea cărților, a muzicii, a filmelor, a teatrului, a artelor plastice.

Programul evenimentelor noiembrie – decembrie 2012

Joi, 8 noiembrie, ora 17.00
Deschiderea oficială a Librăriei Humanitas de la Cişmigiu

Joi, 8 noiembrie, ora 19.00
Andrei Pleşu. Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste
Cea mai aşteptată carte a anului

Sîmbătă, 10 noiembrie, ora 17.00
Dan C. Mihăilescu. Ce mi se întâmplă. Jurnal pieziş

Sîmbătă, 10 noiembrie, ora 17.30
I.L. Caragiale. Despre lume, artă şi neamul românesc
Cele mai frumoase scrisori alese de Dan C. Mihăilescu
Vor vorbi:
Ioana Pârvulescu
Dan C. Mihăilescu
Lidia Bodea
Va citi:
actorul Dan Rădulescu

Marţi, 13 noiembrie, ora 19.00
Paulo Coelho. Manuscrisul găsit la Accra
Vor vorbi:
Micaela Ghiţescu
Simona Kessler
Grigore Cartianu
Denisa Comănescu
Citeşte Manuscrisul găsit la Accra şi poţi câştiga o excursie la Ierusalim.

Miercuri, 14 noiembrie, ora 19.00
Vlad Zografi. Infinitul dinăuntru. Şase povestiri despre om, societate şi istorie
Vor vorbi:
Ioana Pârvulescu
Gabriel Liiceanu
Vlad Zografi

Joi, 15 noiembrie, ora 19.00
Geert Hofstede, Gert Jan Hofstede, Michael Minkov. Culturi şi organizaţii. Softul mental
Vor vorbi:
Cosmin Alexandru
Vlad Zografi
Daniela Oancea,
redactor-şef la revista Carier

Vineri, 16 noiembrie, ora 19.00
Andrei Pippidi. Case şi oameni din Bucureşti şi expoziţie foto Radu Sandovici
Vor vorbi:
Andrei Pippidi
Edmond Niculuşcă
Radu Sandovici
Gabriel Liiceanu

Sîmbătă, 17 noiembrie, ora 17.00
Arthur Schopenhauer. Lumea ca voinţă şi reprezentare (vol. I şi II)
Prima traducere românească integrală.
Vor vorbi:
Horia-Roman Patapievici
Dan C. Mihăilescu
Cătălin Cioabă
Radu Gabriel Pârvu

Joi, 29 noiembrie, ora 19.00
Bestseller Gaudeamus
Va avea loc extragerea celor 10 taloane cîştigătoare şi înmînarea
cardurilor (cere talonul pentru tombolă din librărie). Cele mai
îndrăgite 10 cărţi Humanitas de la Gaudeamus pot fi ale tale

Sîmbătă, 1 decembrie, ora 17.00
Lucian Boia. De ce este România altfel?

Marţi, 4 decembrie, ora 19.00
Radu Paraschivescu. Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri
Vor vorbi:
Oana Pellea
Dan C. Mihăilescu
Radu Paraschivescu
Lidia Bodea

Joi, 6 decembrie, ora 19.00
Bob Dylan. Suflare în vânt. 100 de poeme traduse de Mircea Cărtărescu
Vor vorbi:
Mircea Cărtărescu
Dan C. Mihăilescu
Denisa Comănescu

Sâmbătă, 8 decembrie, ora 17.00
Ioana Pârvulescu. Viitorul începe luni
Obsesia pentru viitor
Vor vorbi:
Ioana Pârvulescu
Mircea Cărtărescu
Vlad Zografi

Marţi, 11 decembrie, ora 19.00
Homer. Iliada. Odysseia
Vor vorbi:
Gabriela Creţia
Francisca Băltăceanu
Vlad Zografi
Alexandru Rădvan
Mihail Coşuleţu

Joi, 13 decembrie, ora 19.00
Mo Yan. Obosit de viaţă, obosit de moarte
Premiul Nobel 2012
Vor vorbi:
Alex. Ştefănescu
Elisabeta Lăsconi
Luminiţa Bălan
Denisa Comănescu

Sâmbătă, 15 decembrie, ora 17.00
Richard Adams. Watership Down
Vor vorbi:
Simona Kessler
Ioana Nicolaie
Iustina Croitoru
Vor citi actorii:
Dan Rădulescu
Andrei Runcanu

Marţi, 18 decembrie, ora 19.00
Dublă lansare Fernando Pessoa. Ultimatul şi alte manifeste şi audiobookul Ploaie oblică
Vor vorbi:
Micaela Ghiţescu
Dinu Flămând
Mihai Zamfir
Oana Pellea
Denisa Comănescu

anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.
Eutanasie
Cum ne-ai învățat să fim atenți

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.