Hope Concert la Ateneul Român

11 mai 2017
Hope Concert la Ateneul Român jpeg

Duminică, 7 mai, a avut loc cea de-a cincea ediție a Hope Concert, gală organizată anual de Fundația Hope and Homes for Children la Ateneul Român în sprijinul copiilor vulnerabili din România. A fost prezentată povestea lui Robert Igna, concurent la Supraviețuitorul (PRO TV). Ediția din acest an a reunit, în premieră, pe scena Ateneului Român, artiști renumiți din domenii diferite: pop, rock, muzică clasică și corală și teatru. Loredana, Andra, mezzosoprana Roxana Constantinescu, Adrian Despot, liderul formației Vița de Vie, actorul Marius Manole, Corul Național de Cameră Madrigal „Marin Constantin”, alături de 100 de copii din programul Cantus Mundi, Ansamblul Violoncellissimo condus de maestrul Marin Cazacu, precum și pianistul Andrei Licareț au oferit publicului momente artistice emoționante.

La eveniment au participat Hans Klemm, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii, Isaburo Ishii, Ambasadorul Japoniei, numeroase vedete, diplomați, reprezentanți ai autorităților și companiilor cu care Fundația colaborează și susținători ai organizației.

Pentru al cincilea an consecutiv, Ateneul Român a fost locul de întîlnire al artei, speranței și carității. Hope Concert este evenimentul cel mai important al Hope and Homes for Children organizat cu scopul de a atrage atenția asupra programelor desfășurate de 19 ani în România și a mulțumi susținătorilor, companii și persoane, care sînt alături de Fundație în activitatea ei. 700 de spectatori în sala Ateneului Român, alături de peste 43.000 de persoane pe Facebook, au urmărit, cu multă emoție, spectacolul impresionant dedicat celor mai vulnerabili copiii ai României.

Pe scena Hope Concert au răsunat acordurile unor piese consacrate precum „Iubirea schimbă tot” interpretată de Andra sau „Praf de stele” a formației Vița de Vie, cîntată de Adrian Despot, ambele orchestrate într-un mod inedit, alături de Ansamblul Violoncellissimo. Publicul a primit o „Superofertă la vise” și a aplaudat pe ritmurile binecunoscutei melodii interpretată de Loredana alături de 50 de copii din corurile Programului Național Cantus Mundi. Sosită special de la Paris pentru a cînta la Hope Concert, mezzosoprana Roxana Constantinescu a impresionat publicul prin vocea sa de o puternică expresivitate. Actorul Marius Manole, pentru a doua oară pe scena Hope Concert, a susținut un moment poetic emoționant, recitînd versuri din Ana Blandiana, Zaharia Stancu și Jaques Prévert, iar pianistul Andrei Licareț a interpretat „Cvintetul pentru pian în Fa minor op. 34” de Johannes Brahms, marcînd astfel sărbătorirea a 184 de ani de la nașterea compozitorului. Piesele interpretate de artiști au fost reorchestrate special pentru orchestra de violoncele de maestrul Marin Cazacu și de compozitorii Cătălin Crețu, Dor Niculescu și Lucian Zbarcea. Seara s-a încheiat memorabil, în glasurile a 100 de copii din corurile Programului Național Cantus Mundi, care au cîntat alături de membrii Corului Național de Cameră Madrigal „Marin Constantin” dirijat de Anna Ungureanu.

Ca în fiecare an, programul Hope Concert a fost completat cu filme și momente artistice video prin care publicul a putut cunoaște beneficiari ai programelor Hope and Homes for Children. Ionuț Ursu, student și voluntar pe ambulanță, frații Antonio și Isabella, foarte talentați la desen și pictură, respectiv balet, Virgil Gheorghe, designer grafic, înzestratul pictor Vlad Mureșan și violoncelista Maria Alexandra Petre sînt doar cîțiva dintre tinerii pe care Fundația îi sprijină. Marea surpriză a serii a fost povestea lui Robert Igna, unul din concurenții show-ului „Supraviețuitorul” de la PRO TV, care a crescut într-o casă de tip familial dezvoltată de Hope and Homes for Children.   

Gala a fost prezentată de Amalia Enache, jurnalist PRO TV și Ambasador al Hope and Homes for Children de peste 7 ani, alături de Dragoș Bucurenci, activist civic și director de dezvoltare al fundației.

De asemenea, numeroase vedete au răspuns invitației Hope and Homes for Children. Cătălin Măruță, Alina Vîlcu și Omid Ghannadi, architecți în cadrul echipei ”Visuri la cheie” (PRO TV), Diana Enache, Lavinia Petrea și Magda Pălimariu, prezentatoare ale Știrilor și Știrilor din Sport de la PRO TV, magicianul Robert Tudor, prezentator al emisiunii ”Vocea României Junior”, Otniela Sandu, concurentă în emisiunea ”Supraviețuitorul” de la PRO TV, Marius Pancu și Liana Alexandru (Digi 24), Vladimir Drăghia, Feli, Cori Grămescu, violonistul Alexandru Tomescu, ambsador Hope and Homes for Children, au participat la Hope Concert și au transmis astfel un mesaj de susținere pentru Hope and Homes for Children și copiii din programele Fundației.

„Costul unui copil în sistemul public de protecție a copilului este de circa 700 de euro pe lună, incluzînd costurile de personal și cheltuieli curente. Prin comparație, pentru noi ca organizație, costul prin care păstrăm un copil acasă, alături de familie, este de 600 de euro pe un an întreg, adică un cost de cel puțin 12 ori mai mic. Sper ca împreună - noi și partenerii noștri din sistemul de protecție a copilului - să facem astfel încît să ajutăm copiii și familiile aflate în dificultate să rămînă împreună. Le mulțumesc tuturor celor care ni s-au alăturat la cea de-a cincea ediție a Hope Concert și le mulțumesc artiștilor, care cu atîta modestie și smerenie, se alătură cauzei noastre și fac ca mesajul nostru să ajungă la publicul larg.” – Ștefan Dărăbuș, director regional pentru Europa Centrală și de Sud în cadrul Hope and Homes for Children.

„De nouă luni, de cînd sînt mamă, îmi legăn copilul şi îi cînt înainte de fiecare somn, i-am învățat semnificația fiecărui sunet şi importanța fiecărui zîmbet, o port în brațe aproape mereu şi îi văd în fiecare clipa nevoia de mine. Lor, copiilor trimişi departe de părinți, cine le răspunde cu dragoste în cele 85.400 de clipe dintr-o zi în care ei au nevoie de asta?! Sînt de șapte ani alături de Hope and Homes for Children România și cred că dacă punem iubire în viața copiilor orfani, salvăm puțin lumea.” – Amalia Enache, jurnalist PRO TV și Ambasador al Fundației Hope and Homes for Children.

„Orfelinatele din România nu dispar doar pentru că noi refuzăm să ne gîndim la ele. Ele dispar pentru că niște oameni încăpăţînaţi refuză de 19 ani de zile să accepte că un copil poate fi crescut într-o astfel de instituţie. Cu fiecare instituţie închisă, cu fiecare copilărie salvată, colegii mei schimbă nu doar destinul copiilor cu care lucrează, ci și destinul nostru ca societate și ca țară.” - Dragoș Bucurenci, activist civic, director de dezvoltare al Fundației Hope and Homes for Children.

„Eu cred că cel mai bun start în viaţă depinde de încrederea și dragostea pe care ţi le oferă familia. Toți copiii merită să crească alături de familiile lor, în siguranță și iubire, iar noi, împreună, putem să le oferim șansa unui start mai bun în viață.” - Marius Manole, Ambasador al Fundației Hope and Homes for Children.

anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.
Eutanasie
Cum ne-ai învățat să fim atenți

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.