Cui și-a prezentat SRI bilanțul?

1 ianuarie 2017
Cui și a prezentat SRI bilanțul? jpeg

Cum cui?! Șefului SRI, domnul Eduard Hellvig. Acesta a părut singurul abilitat să îl invoce, într-un cadru festiv prezentat public chiar așa: “Bilanțul SRI pe 2015”.

„Concluzia bilanțului nostru este că sîntem performanți, dar nu sîntem perfecți”, a citat Eduard Hellvig din documentul enigmatic pe care jurnaliștii convocați la eveniment nu l-au văzut și care nu apare nicăieri, nici pe site-ul instituției, nici la comisia parlamentară de control a SRI. Faptul nu e total lipsit de coerență; poate că este firesc ca bilanțul unui serviciu secret să fie la rîndul lui și el secret. Alternativa ar fi ușor contradictorie. Dar atunci noi ce să facem? Să îl credem pe cuvînt pe șeful SRI? Poate că da, mai ales că la „bilanț” a venit și președintele Iohannis care a întărit cele spuse de domnul Hellvig: “SRI și-a făcut datoria – pe deplin, cu eficiență și seriozitate”.

Într-o țară în care sînt prezentate anual zeci sau chiar sute de „bilanțuri” sforăitoare, rostogolite prin presă pe nemestecate, nu-i așa o tragedie că la un moment dat poate să se strecoare și un bilanț care nu există. În definitiv, SRI și-a făcut jocul de imagine ca toate celelalte instituții: oamenii s-au uitat la televizor și au rămas probabil relativ convinși că sînt apărați de niște profesioniști care or fi dejucat niște „posibile atentate teroriste”, după cum s-a exprimat domnul Hellvig, și or fi „sprijinit determinant justiția în combaterea corupției la nivel înalt”. Poate că așa și e, sau poate că măcar în mare parte este așa. Problema e însă lipsa cadrului în care sînt făcute aprecierile despre activitatea SRI. Pentru că din nefericire pentru SRI, hiba bilanțului său de existență îndoielnică mai constă și în faptul că nu e cerut de nimeni. SRI pare să fi avut inițiativa, „cu prilejul împlinirii a 26 de ani de existență”, însă dacă nu l-ar fi prezentat, chiar și în forma dubioasă pe care a preferat-o, nu s-ar fi sesizat sau plîns nimeni. Și asta pentru că mecanismele civile sau parlamentare de verificare a activității SRI sînt în prezent atrofiate de atîția ani de nefolosință.

Dar această situație afectează în primul rînd chiar SRI-ul. El nu poate cere la nesfîrșit să fie crezut pe cuvînt. Îi trebuie control civil tocmai pentru a putea pretinde și demonstra că apără siguranța cetățenilor și nu doar pe cea a mandatelor unor cetățeni. Pe de altă parte, începe să ne privească și pe noi din ce în ce mai mult discuția privind echilibrul sensibil între siguranța publică și intimitatea individuală; cum să o putem purta fără o definire prealabilă a transparenței în cazul activităților serviciilor de informații?

Întrebarea pare să fi fost intuită și de șeful SRI, dar și de președintele Iohannis. Eduard Hellvig a menționat că SRI mai are de lucru la capitolul „transparență”, iar Klaus Iohannis a spus că „o atitudine deschisă a SRI în raport cu Comisia de Control Parlamentar și în raport cu societatea este semnalul că Serviciul respectă rigorile unui stat democratic și acționează în acord cu principiile lui.” Dar și comisiei parlamentare trebuie să i se ceară implicare, ci nu doar simplă figurație în relația cu propriul obiect de activitate. Mă uit cîtă fermitate și control exercită parlamentul cînd vine vorba de TVR sau alte instituții, în schimb de o discuție privind bugetul SRI, de exemplu, care din 2013 și pînă în 2016 aproape că s-a dublat, nu am auzit nicio vorbă. Șeful SRI admite singur la „bilanț” că nu gestionează perfect fondurile alocate, dar nici unui parlamentar din comisia de control SRI asta nu îi sună suspect și nu cere lămuriri oficiale. În schimb, acționînd ca un fel de braț legislativ al SRI-ului, comisia se oferă mai nou să (re)facă proiectul de lege privind cartelele preplătite.

De fapt, perioada de glorie a „controlului civil” asupra SRI pare să se fi consumat în anii ‘90, cînd într-adevăr comisia parlamentară de specialitate se agita. Dar atunci miza era vînarea securiștilor rămași prin servicii și curățarea acestora de oamenii compromiși, în vederea aderării la NATO. Odată admiși însă, am pierdut și bruma de apucături civile de control asupra unui serviciu de informații, iar acum se pare că trebuie să o luăm de la zero, în noul context în care ne pretindem și mai democrați decît acum 20 de ani. Căci ar fi culmea să ne trebuiască securiști în SRI ca să ne amintim de controlul civil asupra serviciilor de informații.

Ionuț Iamandi este jurnalist la Radio România Actualități.

anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.
Eutanasie
Cum ne-ai învățat să fim atenți

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.