Cristian Măcelaru dirijează Wynton Marsalis

19 august 2019
Cristian Măcelaru dirijează Wynton Marsalis jpeg

Într-un interviu pe care mi l-a acordat pentru Radio România Muzical la începutul lunii august, celebrul  dirijor Lawrence Foster, unul dintre cei mai influenți și activi promotori ai muzicii lui Enescu peste hotare, mi-l descria pe Cristian Măcelaru drept „acel mare dirijor român al momentului; cel mai probabil, va avea statura lui Sergiu Celibidache”.

Cristian Măcelaru (39 ani) este un nume cunoscut melomanilor bucureșteni; din 2012 a venit regulat în România pentru a dirija orchestre din București și din țară. A fost dirijor asistent al unei celebre orchestre americane, cea din Philadelphia, iar de anul trecut a fost numit dirijor șef al Orchestrei Radiodifuziunii Germane WDR din Köln. Va susține primul său concert cu această orchestră, în calitate de dirijor șef, pe 6 septembrie 2019. Înainte, va marca o nouă premieră în cariera sa artistică: pe 24 august conduce primul său concert în cadrul celui mai mare festival de muzică clasică din lume, BBC Proms. De la ora 21.30 a României, Cristian Măcelaru dirijează  Orchestra Simfonică BBC, într-un program ce reunește lucrări de Constantin Silvestri (un alt mare dirijor român și compozitor, legat de viața britanică prin Orchestra Simfonică din Bournemouth pe care a condus-o între anii 1962 și 1969, transformînd-o într-un ansamblu de elită la nivel mondial), Prokofiev și Rahmaninov. Acest concert din 24 august poate fi ascultat în direct la Radio România Muzical.

O altă premieră din viața artistică a lui Cristian Măcelaru a avut loc pe 12 iulie 2019, cînd a fost lansat un disc cu lucrări de Wynton Marsalis pe care apare și numele dirijorului român, album apărut la celebra casă britanică Decca, una dintre cele mai importante din lume. De altfel, am putea număra pe degete numele românești ale muzicienilor protagoniști la Decca – printre cele mai pregnante,  Radu Lupu și Angela Gheorghiu.

Wynton Marsalis, celebrul trompetist de jazz, dar și compozitor, este o mai veche cunoștință a lui Cristian Măcelaru; în turneul din ianuarie 2019, al Orchestrei Române de Tineret, conduse de Cristian Măcelaru, în Statele Unite ale Americii, de asemenea a fost interpretată o lucrare de Wynton Marsalis. Marsalis apare frecvent și în cadrul festivalului de muzică contemporană Cabrillo (SUA), unde Cristian Măcelaru este director artistic din 2017.

Pe discul apărut la casa Decca, violonista Nicola Benedetti și Orchestra Simfonică din Philadelphia, condusă de Cristian Măcelaru, au înregistrat Concertul pentru vioară și orchestră de Wynton Marsalis (2015), una dintre puținele lucrări pe care le semnează în care Marsalis însuși nu este implicat ca interpret, în calitate de trompetist. Ca și în celelalte opusuri ale sale, întîlnim un limbaj complex, cu influențe venind din lumea jazzului, dar și accente din lumea muzicii culte contemporane. Sînt partituri dificile pentru interpreți, în special din punct de vedere ritmic, impregnate de un mod american de a face muzică pe care Cristian Măcelaru l-a înțeles foarte bine. Evident, orchestra cu care a înregistrat, Orchestra Simfonică din Philadelphia, este o garanție a calității în sine; Cristian Măcelaru a lucrat cu această orchestră încă din 2011, mai întîi ca dirijor asistent, apoi ca dirijor asociat și dirijor în rezidență. Înregistrarea concertului, realizată la finalul anului 2017, a presupus un îndelung dialog între compozitor, solistă și dirijor, tocmai pentru a înțelege toate intențiile compozitorului, multe dintre ele, nenotate în partitură. Înaintea înregistrării, concertul a mai fost interpretat de 5-6 ori, cu îmbunătățiri de la o versiune la alta.

Cred că e de ascultat neapărat această lucrare cu parfum de vară, cu alura ei jazzy, pentru a vedea în acțiune un mare dirijor, cu o orchestră pe măsură și o solistă foarte talentă, într-o partitură proaspătă a unui creator pe care Măcelaru l-a numit „un geniu”. Discul a fost difuzat de Radio România Muzical pe 15 iulie și poate fi reascultat oricînd aici, însoțit de un interviu cu Cristian Măcelaru.

În partea a doua a albumului, violonista Nicola Benedetti propune Fiddle Dance Suite pentru vioară solo de Wynton Marsalis, o altă lucrare ce i-a fost dedicată, cu influențe venind din folclorul american.

Cristina Comandașu este critic muzical.

anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.
Eutanasie
Cum ne-ai învățat să fim atenți

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.