Jamal Khashoggi s-a pus cu cine nu trebuie. În Arabia Saudită, un nou lider în plină ascensiune face ordine în ţară – şi peste hotare – şi nu acceptă să fie contrazis sau criticat. Este prinţul moştenitor Mohammed bin Salman, care conduce ţara în locul tatălui său, regele Salman, bolnav, se pare, de Alzheimer.

Jamal Khashoggi a îndrăznit să-l critice pe bin Salman. Acesta – a scris Khashoggi în editorialele sale din Washington Post şi nu numai – se prezintă drept un reformator al Arabiei Saudite, dar de fapt taie şi spînzură, uneori la propriu, în rîndurile oponenţilor săi, fie ei rivali politici sau dizidenţi. Este celebră razia din noiembrie 2017 cînd, într-un singur weekend, bin Salman a arestat vreo zece membri ai familiei regale – simultan şi ocupanţii unor locuri de frunte în topurile celor mai bogaţi oameni ai lumii – i-a acuzat de corupţie şi i-a băgat în temniţe.

Alt exemplu e al activistelor pentru drepturile femeilor în Arabia Saudită, Samar Badawi și Nassima al-Sadah. Canada a cerut eliberarea lor, dar moştenitorul saudit de 33 de ani e iute la mînie. Pentru această îndrăzneală occidentală, el a ordonat ca represalii îngheţarea relaţiilor diplomatice şi comerciale cu Ottawa, retragerea tuturor studenţilor saudiţi din Canada dar şi mutarea în alte ţări a bolnavilor saudiţi care se tratau în spitale canadiene.

Printre cei vizaţi de furia lui bin Salman s-a simţit şi Khashoggi, care provine dintr-o familie saudită bogată. Şi astfel, în 2017, jurnalistul în vîrstă de 59 de ani şi-a părăsit ţara, „temîndu-se pentru viaţa sa”, deşi ajunsese o voce influentă la Arab News, cel mai citit ziar de limbă engleză de la Riad.

Khashoggi a devenit unul dintre cei mai avizaţi critici ai regimului saudit. Îl recomandau cunoştinţele sale despre mersul politicii saudite, pe care o ştie pe dinăuntru. Khashoggi a scris editoriale şi comentarii nu numai în Washington Post, dar şi în alte publicaţii occidentale. Ajunsese un ghimpe în coasta regimului de la Riad.

Însă la începutul lunii Khashoggi a luat o decizie proastă. Şi-a întrerupt pentru o după-amiază exilul său auto-asumat şi a mers la ambasada Arabiei Saudite din Turcia. Avea nevoie de un act pentru a se căsători cu logodnica sa. De atunci, din fatidica zi de 2 octombrie cînd a călcat în ambasadă, nimeni nu l-a mai văzut. Presa turcă a scris că jurnalistul a ieşit totuşi din ambasadă, însă pe bucăţi, tranşat, pus în cutii şi transportat într-o dubiţă neagră.

Cum de au ştiut ziariştii ce s-a întîmplat cu Khashoggi în ambasada ţării sale? Se pare că acesta avea pornit la mînă un Apple Watch sincronizat cu iPhone-ul său, lăsat logodnicei, în afara ambasadei. Tortura şi omorîrea jurnalistului s-au transmis în telefon. Saudiţii s-au prins prea tîrziu că victima lor avea ceasul pornit pe înregistrare. Turcii, care nu se află deloc într-o relaţie amicală cu Riad-ul, au făcut publică toată această poveste macabră şi declară că s-au apucat de o investigaţie care ar include şi o pecheziţie la ambasadă.

Nu ştiu dacă în fostele ambasade ale statelor comuniste de dinainte de 1989 s-au petrecut atrocităţi asemănătoare cu cea povestită de presa turcă. Comuniştii îşi iradiau dizidenţii, îi călcau cu maşinile, puneau bombe la Europa Liberă, îi înţepau cu umbrele otrăvite – dar să îi tranşeze în propriile ambasade, nu am auzit. Pînă şi Novichok-ul de azi, folosit se pare de Kremlin cînd vrea să dea semnale „spionilor trădători” dar și altor receptori, este mai subtil. „Tortura arabă” în acest caz e dintr-o specie aparte, inedită.

Am menţionat disputa Arabiei Saudite cu Canada legată de tratamentul la care sînt supuși dizidenţii saudiţi. Cazul Khashoggi îi dă o turnură nouă. Şi alte ţări sînt acum alertate de acţiunile regimului de la Riad. Preşedintele american Donald Trump a vorbit de sancţiuni la adresa Arabiei Saudite, care se prefigurează în situaţia în care se confirmă că Jamal Khashoggi a fost omorît în ambasadă. Mesaje asemănătoare au transmis şi britanicii. Degeaba bin Salman ripostează, anunțînd contramăsuri, ca în cearta cu Canada. De data aceasta, şi în pofida relaţiilor comerciale strînse cu SUA, e posibil însă să se fi trecut de limita maximă de toleranţă. Chiar şi pentru un om de afaceri cum e preşedintele american, de care nu se poate spune nici că îi are la inimă pe ziarişti.