Ce se (mai) poate face?

5 august 2016
Cum se ratează o dezbatere jpeg

Cînd am ajuns în biroul meu de la Ministerul de Externe (decembrie 1997), unul dintre diplomaţii de carieră ai instituţiei mi-a făcut o vizită de curtoazie şi s-a recomandat, zîmbind, ca fiind un reprezentant al „părţii perene a ministerului”. Mesajul era destul de limpede:

„Dumneata, ca ministru, vii şi pleci. Dar noi, noi ăştia care lucrăm aici de mulţi ani (chiar de dinainte de 1989), rămînem. Aşa că nu-ţi face iluzii: ministerul sîntem noi, nu dumneata!” Omul avea dreptate. Şi aceeaşi situaţie era – şi este – valabilă şi pentru alte ministere. Pe de o parte, admit că orice instituţie majoră are nevoie de continuitate, iar continuitatea nu poate fi dată de vînzoleala politică de la vîrf. E nevoie de înalţi funcţionari competenţi, care să asigure buna funcţionare a lucrurilor, dincolo de schimbările, mai mult sau mai puţin inspirate, mai mult sau mai puţin arbitrare, ale şefilor.

Pe de altă parte, comunitatea „perenă” a fiecărei instituţii nu e nici ea o armată de îngeri. Şi înăuntrul ei există discrete partizanate politice şi statornice obedienţe de „gaşcă”, inerţii birocratice, rezistenţă la orice schimbare (reacţie simetrică la schimbările pripite şi confuze de pe scena politică), solidaritate de „corp” etc. Toate la un loc sînt mai „tari”, atîrnă mai greu decît subordonarea (pasageră) faţă de un ministru sau altul. Şi, de multe ori, ministrul se vede blocat, dacă nu direct sabotat de aparatul cu care trebuie să lucreze pentru a-şi îndeplini programul. O altă sursă de ineficienţă sînt unele legi şi regulamente. În genere, cînd ministrul ajunge în post, ele sînt gata făcute. De alţii, care au avut propriile lor proiecte, iniţiative, interese. Am ecouri, de regulă indirecte, din partea unor ministere care îşi justifică incapacitatea administrativă sau politică, invocînd o legislaţie inadecvată, de natură să diminueze radical competenţele manageriale ale conducătorilor lor.

Lucrurile se întîmplă cam aşa: noul ministru e, încă din primele zile, îngropat în dosare. N-a avut încă timp să se dezmeticească şi nu are încă nici suficientă experienţă de resort, ca să se orienteze prompt în hăţişul de acte care i se pun, nu fără oarecare perfidie, pe birou. Dacă totuşi, fie şi la o privire rapidă, îi sar în ochi cîteva aberaţii şi propune remedierea lor imediată, „experţii” din partea „perenă” se grăbesc să-i atragă atenţia că propunerea lui nu e fezabilă. Cutare articol de lege, cutare ordonanţă de urgenţă de anul trecut se opun... Mi-au ajuns la ureche şi lucruri mai grave. S-ar părea că o anumită reţea de corupţie, „cumetrie”, organizare subterană, derapaj instituţional „bine temperat” constituie lalolaltă o altă Românie decît cea aflată la vedere. Această reţea e de nedesfăcut. Îţi trebuie curaj, susţinere politică masivă şi timp. Dacă înăuntrul unui anumit eşafodaj instituţional constaţi nereguli funcţionale ample, o sistematică şi îndelung exersată contraselecţie a cadrelor, o indisolubilă încrengătură de nepotism, infracţionalitate, mită şi şantaj, e foarte greu să treci, peste noapte, la măsuri drastice. Nu poţi suspenda, pe termen indefinit, în vederea unei decente recalibrări, parcele întregi ale administraţiei publice şi ale serviciilor publice în general. Ai nevoie de ani pentru a regla situaţia. Pînă atunci, te mulţumeşti cu paşi mici, cu insesizabile corecturi de detaliu, fără mari efecte pragmatice. Am informaţii că, în mai toate fostele ţări comuniste, (dar mai ales în cele care au fost mai aproape de sfera de influenţă sovietică), situaţia e aproximativ aceeaşi.

Am citit de curînd analiza unui cercetător armean cu privire la „tranziţia” ţării sale de la comunism la liberalism. În fapt, nu la liberalism s-a trecut, ci la un soi de „feudalism electoral”, bine organizat pentru a aduce şi menţine la putere o şmecheră cleptocraţie... (Cu nuanţele de rigoare, tot cam aşa arată şi evoluţia politică a unor ţări africane, după de-colonizare). Un exemplu dintr-un domeniu care îmi e mai la îndemînă: cultura. Ce fel de reglementări sînt acelea care permit – cum s-a întîmplat, de curînd, la Muzeul Ţăranului Român – ca ocuparea postului de director să se decidă printr-un concurs (şi încă reiterat), care dă cîştig de cauză unui amator incert împotriva unui profesionist consacrat? Ce fel de reglementare e aceea care acceptă contestarea (ca membru al comisiei) a unui profesionist competent, dar e de acord cu legitimarea altora mult mai puţin profilaţi. Legi greşite? Obtuzitate culturală? Aranjamente impure? Perplexităţile se pot multiplica. Nu se înţelege, de pildă, după ce rigori vîrsta de pensionare (la vîrful unor instituţii de cultură, dar – alt exemplu – în serviciul diplomatic) are sau nu o relevanţă hotărîtoare. Unii sînt evacuaţi sec, pe bază calendaristică, în vreme ce alţii tind să moară, octogenari, în post. (Nu altfel par să stea lucrurile în spaţiul bisericesc: am văzut preoţi excepţionali, scoşi la pensie fără negociere, cînd sînt încă în putere şi mai mult decît vrednici în comunitatea pe care o păstoresc – e ceea ce ştiu despre părintele Moga de la Cîmpina – pe cînd o sumedenie de ierarhi trec la Domnul din fotoliul lor episcopal, mult după ce nu mai au energia necesară pentru a-şi îndeplini oficiul). S-ar zice că legile noastre sînt gîndite, adesea, pentru a favoriza impostura, intruziunile arbitrare în viaţa instituţiilor, bunul plac. Asta e!

Ce e de făcut? Iată cîteva sugestii: 1. Cînd ţi se propune o demnitate publică, pune-te mai întîi la punct cu mecanismele ei. Citeşte legile care te vor „conduce”, informează-te şi fii gata să condiţionezi acceptarea funcţiei prin modificări legislative şi procedurale potrivite cu ceea ce vrei. Nu se poate? Refuzi. Ideea că întîi te angajezi şi faci pe urmă schimbările necesare s-a dovedit utopică (mai ales cînd n-ai garanţia unui mandat întreg).

2. Cînd constaţi că eşti împiedicat să-ţi îndeplineşti programul, să-ţi „implementezi” opţiunile şi că, de fapt, eşti invitat să faci un simplu „act de prezenţă”, o simplă coreografie de „reprezentare”, pleacă! Nu fi vanitos! Te asigur – din proprie experienţă – că a părăsi o „demnitate” în clipa în care constaţi că nu o poţi onora cum se cuvine e un gest eliberator, născător de euforie, în mult mai mare măsură decît episodul „înscăunării”.

3. Înainte să pleci, spune tot! Nu pentru a te justifica, ci pentru a face transparentă malformaţia instituţională pe care ai trăit-o. Explică societăţii şi celor care te vor urma în funcţie, cum arată, în realitate, ţărişoara. La ce ne putem aştepta şi ce-ar trebui să încercăm să facem pentru a schimba ceva în bine.

Ceea ce nu e recomandabil e să stai în jilţul ministerial şi să te plîngi. Şi să dai vina pe alţii: pe predecesori, pe prim-ministru, pe preşedinte, pe justiţie, pe „duşmani”, pe popor, pe soartă. Poţi să faci şi asta, dar după ce pleci. Nu poţi fi, în acelaşi timp, şi şef şi victimă...

Articol apărut pe Blogurile Adevărul

anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.
Eutanasie
Cum ne-ai învățat să fim atenți

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.