Cînd îi vedem pe stradă, uneori le dăm bani și trecem mai departe, liniștiți că am făcut un bine. Alteori donăm bani organizațiilor caritabile care se îngrijesc de ei. Cu toate astea, un gest uman, care, de fapt nu ne costă nimic, ajută cu mult mai mult oamenii nefericiți, care ajung să trăiască pe stradă.

Într-o zi, la o benzinărie, Tony Carlson, un polițist din Tallahassee, a observat un om fără adăpost care se chinuia în zadar să se bărbierească – aparatul electric pe care îl folosea abia mai mergea. I-a spus polițistului că încerca să se facă cît de cît prezentabil pentru că voia să se prezinte la un interviu, sperînd să se angajeze la McDonalds.

Polițistul a luat aparatul, i-a strîns niște șuruburi și l-a ajutat pe om să se bărbierească.

Întreaga scenă a fost filmată de patronul benzinăriei, pusă pe Facebook. Filmulețul a fost share-uit de Departamentul de Poliție din Tallahassee și văzut de un senator care, impresionat, l-a ajutat pe om să  facă rost de toate actele necesare angajării.

În cele din urmă, Phil, omul fără adăpost, a fost angajat la McDonalds. (Stela Giurgeanu)