A cincea zi. TIFF cu scîrţîit

3 iunie 2010
A cincea zi  TIFF cu scîrţîit jpeg

După cinci zile de TIFF, am hotărît că nu-mi convine numărul foarte mare, excesiv de mare, de filme (cu vreo 40 mai multe ca anul trecut şi cu vreo 50 mai multe ca la, s-avem pardon, Veneţia). Aş fi preferat să fie filme mai puţine, dar proiectate de patru-cinci ori, nu doar o dată sau de două ori, ca să nu mai începi fiecare dimineaţă refăcînd şi răs- refăcînd programul zilelor următoare. Café noir, filmul pe care Mihai Chirilov l-a recomandat în primul Aperitiff, era programat o singură dată, în timpul evenimentului A Soundrack for Andy Warhol’s Screen Tests. Şi de bine ce era programat, a şi fost anulat, urmînd, sper, să fie reluat într-o sală de cinema mai mare decît cea de la Arta. La fel, cum era să văd eu ieri seară şi Felicia, înainte de toate, şi Wendersul de patru ore, şi Lebanon? Nu vreau să credeţi că mă plîng, atîta ar mai trebui, dar mă gîndesc că, dacă festivalul tot a ajuns atît de mare, n-ar strica o strategie cu adevărat eficientă a programării proiecţiilor.

Marţi, de ziua lui M.M., am văzut 5 filme. Să le luăm pe rînd:

Hiroshima, regizat de unul din cei doi uruguayeni care au făcut melancolicul Whisky, cîştigător al trofeului festivalului în 2005. Hiroshima e un musical mut, cu inserturi de dialog ca-n filmele de-nceput de secol, cu muzică indie şi un umor absurd care în general mă prinde, dar de data asta doar m-a exasperat. Şi cum filmul e mut, coloana lui sonoră au fost scîrţăielile fotoliilor de la cinematograful Arta. În timpul secvenţelor lungi în care personajul principal se plimba pe bicicletă prin oraş, spectatorii se tot foiau că să-şi găsească o poziţie mai comodă, iar foiala lor făcea scîrţ-scîrţ, enervîndu-i pe cei din jur (care scîrţîiseră şi ei, dar puţin mai devreme). Pentru mine, Hiroshima a fost o dezamăgire, o jucărie care-şi toceşte singură mecanismul de funcţionare înainte să ajungă la final, un produs care n-are nimic din frumuseţea lui Whisky.

R (r. Tobias Lindholm), filmul danez din competiţie pe care îl ratasem cînd fusesem la castelul Banffy. Ajuns într-una din cele mai cumplite închisori din Danemarca, un tînăr trebuie să respecte regulile lumii carcerale, în care toate valorile din viaţa reală sînt dublate de echivalentul lor în negativ: onoarea înseamnă, de fapt, dezonoare, fidelitatea e trădare, iar nevoia de a avea conştiinţa împăcată îţi aduce moartea. Un film necruţător cu personajele lui şi cu spectatorii care-şi doresc cu disperare un happy end.


Truffaut şi Godard (în original, Deux de la vague, r. Emmanuel Laurent), proiectat într-un cinema plin de oameni care veniseră la lansarea cărţii Magdei Mihăilescu despre Truffaut. Cinema Arta e cel mai cochet-parizian cinema din România, aşa că nici lansarea, nici proiecţia nu puteau nimeri mai bine. Documentarul, făcut din interviuri cu cei doi teribili ai Noului Val, cu fragmente din textele şi filmele lor, şi cu imagini de arhivă, îţi transmite pur şi simplu o stare de bine. Prietenia celor doi a fost la început camaraderie şi susţinere reciprocă, dar s-a destrămat, stupid, după mai 68, cînd Truffaut a rămas la artă pentru artă, iar Godard a trecut la artă pentru politică. Două secvenţe superbe: un fragment de scrisoare în care Godard îi scrie lui Truffaut că A bout de souffle e despre un băiat care se gîndeşte la moarte şi o fată care nu se gîndeşte deloc la asta, şi un laudatio adus de Truffaut lui Matisse, ale cărui tablouri cu peşti şi femei ar fi fost evenimentele grave, majore, din viaţa lui, în timp ce cele trei războaie trăite au fost doar întîmplările futile. Unde în România se mai umple sala de cinema la un astfel de documentar? (paranteză apropo de subtitrarea în română: o catastrofă completă)

Pe scurt, despre cele două filme din competiţie, ca să nu vă plictisesc mai mult decît e cazul:


Felicia, înainte de toate, debutul în regie al lui Răzvan Rădulescu, alături de Melissa de Raaf. Problema mea cu filmul ăsta e că dialogurile sînt parcă făcute dintr-o sumedenie de clişee, suma tuturor situaţiilor similare prin care au trecut diverşi indivizi. De aceea spectatorul se „regăseşte” în film, pentru că a pronunţat şi el aceleaşi fraze la un moment dat, pentru că a reacţionat similar. Discuţia e lungă şi nu-i găsesc locul aici. Mai adaug doar că răbufnirea finală a Feliciei e, din punctual meu de vedere, nesusţinută de reacţiile dinainte ale personajului, şi că, neavînd o bază solidă, cade în gol. Recunosc că am rîs la cîteva poante (da, m-am „regăsit” şi eu), dar aşteptam totuşi ceva mai mult de la primul film al lui Răzvan Rădulescu.



Oraşul diavolului (r. Vladimir Paskaljevic) e o comedie de hăhăială la care te plictiseşti după primul sfert de oră şi, din cauza asta, nu merită mai mult de o propoziţie.

Ultima nemulţumire pe ziua de azi: înainte de fiecare film din competiţie se proiectează cîte un scurtmetraj din secţiunea Umbre. Or eu, anti-fan de horror şi zombie, n-aş prea vrea să fiu obligată să stau cu ochii închişi 15 minute, cît durează scurtul. Logic e ca cei pe care-i interesează tipul ăsta de cinema să meargă vineri seară, cînd se proiectează toate scurtele din Umbre. Cam atît. A, şi daţi o fugă pe la mubi.com, unde puteţi vedea online şi gratis jumătate din lungmetrajele competiţiei de anul ăsta.

image
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.
Eutanasie
Cum ne-ai învățat să fim atenți

Adevarul.ro

image
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și oameni VIDEO
Cinci cai ai Household Cavalry au rămas liberi în centrul Londrei după ce și-au aruncat călăreții militari în timpul exercițiului de miercuri dimineață, potrivit Daily Mail Online.
image
8 obiceiuri care te fac să îmbătrânești mai repede. Ai putea trăi cu 20 de ani mai mult
Experții în longevitate avertizează asupra comportamentelor care provoacă „daune celulare”. Chiar dacă nu putem încetini timpul, îi putem încetini efectele asupra noastră, potrivit experților. Cheia este să facem alegeri mai sănătoase și să ne dezicem de câteva obiceiuri.
image
Amănuntul care l-a scăpat de nouă ani de puşcărie pe un şofer fără permis, care a ucis trei femei
Un şofer iresponsabil, care a comis un grav accident rutier în apropiere de oraşul Târgu Neamţ, a fost aspru condamnat în primă instanţă, dar magistraţii de la instanţa superioară au decis altceva.

HIstoria.ro

image
Operațiunea Barbarossa. 84 de avertizări cu privire la invazia germană, ignorate de Stalin
Pe 22 iunie 1941, Germania a invadat URSS în urma Operațiunii Barbarossa. Deși au primit numeroase avertizări din partea serviciilor de informații, Stalin și Uniunea Sovietică au fost luate prin surprindere.
image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.
image
Măcelul din Lupeni. Cea mai sângeroasă grevă a minerilor din Valea Jiului
Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.