Acum cîteva săptămîni se lansa cu mult tam-tam noul brand de ţară al României. De la Land of choice am trecut la Explore the Carpathian Garden. De la nenumăratele choice-uri am ajuns să le recomandăm străinilor Carpaţii. Oare de ce s-au împuţinat posibilităţile turistice româneşti? Nu mai avem litoral? Nu mai avem cultură? Nu mai avem atracţiile turistice pe care le aveam anul trecut?
Ei bine, niciodată nu a existat cu adevărat posibilitatea de a alege.
Să presupunem că un austriac domiciliat în Viena vrea să-şi petreacă luna de concediu în România. Pleacă la 5 dimineaţa din Viena, cu maşina. Drumul Viena-Bucureşti are aproximativ 1100 de kilometri, din care 500 sînt pe autostrăzile austrieci şi ungureşti, iar restul de 600 sînt pe drumurile patriei. După 4 ore de condus, austriacul ajunge la graniţa cu România. El îşi va petrece următoarele 10 ore, cel puţin, la volan, evitînd cu greu gropile din asfalt, în timp ce este depăşit de şoferi profesionişti cu 120 km/h în localităţi, că deh şi Loganu’ poate. Până ajunge în Bucureşti, austriacul nostru s-a ales cu cel puţin 5 înjurături de mamă şi 3 de familie. A doua zi, după micul dejun, pe la 8 se urcă din nou la volan. Încă 240 de kilometri pînă la mare! Dupa 2 ore de stat la coadă pe centura Bucureştiului ajunge la intrarea pe Autostrada Soarelui. Pe faţa lui apare un zîmbet în timp ce se gîndeşte „aah... încă 2 ore pînă la mare! Fac o baie cum ajung!”. Se ambiţionează şi conduce cu 160 km/h, drumul fiind suficient de bun, iar amenzile mici. Din cînd în cînd îi apare în faţă cate un Volkswagen, luat la mîna a doua din Germania, care merge cu 100 km/h pe banda de accelerare. Stă austriacul cuminte, aşteaptă, aşteaptă, aşteaptă, dar şoferul român nu îi face loc să depăşească (în sinea lui zice „să mă depăşească pe dreapta dacă vrea, că mie p-aici îmi place să merg”). În acest timp, în spatele austriacului apare o Dacia Nova tunată care începe să facă semne cu farurile în disperare (în gîndul lui: „al dracu, a venit pe şoseaua mea ca să nu mă lase pe mine să merg”). După ce trece de maşina din faţă, austriacul se trezeşte depăşit de Dacia cu 180km/h şi de un Porsche alb care stabileşte un nou record: 248 km/h. După 150 de kilometri, începe coada de maşini care ţine pînă în Constanţa, pe drum cu o singură bandă pe sens. După 4 ore turistul ajunge la hotel, se cazează şi fuge pe plajă. După 1350 de kilometri făcuţi în 18 ore, el se trezeşte pe nisipul încins, cu şezlonguri la 5 euro/zi, umbrele la 3 euro/zi, manele în difuzoare, iar apa opacă, plină de pet-uri, pungi, lipitori şi dragoni de mare veninoşi. Noaptea, găseşte la fiecare colţ cîte o cîrciumă sau un club din care se aud manele sau muzică house. După ora 3, pe stradă rămîn numai tineri beţi care se întorc din discoteci făcînd scandal.
După o săptămînă petrecută la mare, austriacul se îndreaptă spre Moldova. Încă 5 ore pe drum cu o singură bandă pe sens. Aflîndu-se pe drumul către una din mănăstiri, rămîne împotmolit şi îşi rupe planetara din cauza unei gropi.
Austriacul se hotărăşte să viziteze Palatul Peleş, reşedinţa de vară a regelui Carol I de Hohenzollern. Ajuns la 4, află că nu mai poate vizita decît parterul. Îşi ia bilet (15 euro/adult şi 10 euro/copil) şi caută disciplinat intrarea principală. Intră în hol şi este instruit să încalţe papucii peste pantofi. După 15 minute de aşteptare apare o ghidă nerăbdătoare să termine ultimul grup al zilei. Îşi recită poezia, de care şi ea s-a plictisit (se observă în glasul ei), stinge luminile şi încuie uşile în urma vizitatorilor. La ieşire (ora 17:15, ora de închidere este 17:00), fîntînile din curte au fost oprite iar angajaţii se urcă în maşini să plece. La Irish House, în centrul Sinaiei primeşte o bere Skol la fiecare pizza comandată. Berea şi preparatele irlandeze nu sînt evidenţiate în niciun fel.
După atîta timp petrecut în România, vienezul explorează The Carpathian Garden. După încă nişte ore petrecute la volan, pe măsură ce se adînceşte în inima ţării, descoperă hectare întregi pline de verdeaţă, munţi, dealuri, ape curgătoare strălucitoare. Undeva în mijlocul pustietăţii găseşte o pensiune, unde odată cazat beneficiază de ospitalitatea românească. Şefa oferă ţuică din partea casei, iar mîncarea e la liber. Ghiftuit cu sărmăluţe şi alte bunătăţi tradiţionale, plimbă călare pe dealuri, prin păduri, prin mijlocul pustietăţii.
Romania, the land of choice – explore the Carpathian Garden. După o serie de choice-uri nefericite, cel din urmă a fost cel ideal.
În cele din urmă, Ministerul Turismului şi-a dat seama că în momentul de faţă nu putem oferi mai mult decît hectarele de verdeaţă. Poate în 2020, cînd austriacul va fi la pensie, va putea veni la Marea Neagră în România (în doar 9-10 ore, fără traume), va putea vedea, la preţuri europene, monumentele istorice renovate. Preţurile le avem deja. Restul?
Andrei Vasilescu este elev în clasa a XI-a la Colegiul Naţional "Mihai Viteazul" din București.
da, dar....
adăugat de horiamarinescu la data de 01 Septembrie 2010 04:09:27
Articolul discuta o tema desigur foarte interesanta (chiar daca noi abia o banuim, in vacarmul general... de ex. Austria, daca tot e vorba de ea, a reusit sa faca din turism, dupa 1945, una din sursele ei principale de venit!), insa as aduce cateva corecturi la calatoria fantastica a turistului austriac:
el ar lua cu siguranta avionul (100€ dus-intors, la Austrian Airlines, cumparat din timp) sau, si mai probabil, ar cumpara un pachet complet care ar contine zbor + cazare + masa. Nimeni nu ar veni cu masina. Sunt, oricum, distante mari. Bucurestiul e la egala distanta de Viena, ca si Parisul. Dar ceea ce tineretul roman probabil ca nu prea are de unde sa stie, e ca automobilul nu se foloseste de catre vesteuropeni pentru distante mari (mai mari de vreo 500km, sa spunem). Citind presa romaneasca, observ permanent ce diferente de mentalitate exista, raportate la vestul europei. Iar "mania automobilistica" e imediat vizibila, peste tot in Romania, si energia consumata in discutii pe aceasta tema surprinde cumva, atunci cand privesti lucrurile din afara.
Despre Carpati: e din pacate (sau din fericire) adevarat ca ei sunt locul cel mai interesant pentru putinii turisti interesati de Romania. Cel mai bun sit turistic despre carpatii romanesti este al unui neamt indragostit de ei, un sit artizanal, dar care ofera cele mai bune descrieri de drumetii, inclusiv harti detaliate si fotografii.
Ce e important, e ca Romania ofera ceva, dar altfel decat ceea ce se discuta la ministerul turismului sau in acest articol. Ofera acele "hectare verzi", care nu sunt doar hectare verzi, ci cu adevarat zone relativ virgine (cel putin pentru turistul vest-european) si deci extrem de interesante pentru cei interesati si indragostiti de munte, care deobicei formeaza o multime disjuncta cu a celor pasionati de automobil (de ex.) sau de alte "comoditati" ale lumii actuale (iphone si tot restul jucariilor pentru oameni mari si mici).
Sigur ca pentru a fi interesat de Romania, trebuie, in vest, sa ai o doza de pasiune pentru straniu, exotic si pentru estul Europei. Cred insa ca ar fi important ca tinerii nostri sa priveasca SI din acest unghi lucrurile. Nu ca articolul nu ar fi bun, dar mi-ar place sa aud ceva putin diferit de la foarte tanara generatie, decat remarci care pentru mine tin de un anumit tip de reflex al lumii consumiste in care ea creste. Sigur ca Romania e departe de a oferi un minim standard unui "turist standard" din vest, care isi doreste hoteluri curate si moderne, servicii bune si convenabile. Si acest lucru trebuie desigur criticat. Mi-ar place insa sa putem privi altfel decat doar condescendent peisajele carpatilor si pe acei oameni cu pensiunile lor rurale, care fac de fapt ca turismul din Romania sa nu sucombe complet. Sunt doua categorii diferite. Pensiunile rurale trebuie sustinute in egala masura cu hotelurile sau restaurantele. Ba chiar as zice ca daca Romania poate atrage, asa cum e ea astazi, cu ceva, atunci mai degraba cu exotismul sarac, dar poate autentic, al drumetiilor montane si al pensiunilor de la munte, decat cu un sistem hotelier care incearca sa ajunga din urma, schiopatand si in baston, calitatea celor din Turcia turistica (iar de vestul Europei ce sa mai spunem?). Sigur ca nu e un turism de masa, ci de nisa, dar nu l-as condamna, doar pentru ca ne lipseste turismul de masa. Poate ca ma leg de o nuanta, dar nuanta asta mi se pare importanta.
Nu de alta, dar am mai intalnit aceasta problema si la tineretul care scrie, de ex. "Out of the box" la hotnews.