Tot mai mulţi telespectatori educaţi critică excesul de realism din reclame. Acuză o adevărată obsesie a publicităţii pentru aspectele excesiv de pitoreşti, dacă nu chiar vulgare, ale vieţii. Comentează pe bloguri, se revoltă în forumuri şi, la un caz, pac! şi la Dilema.
Cei mai sensibili dintre ei se declară dezgustaţi de atîta jeg, de atîtea grobianism, de atîta licenţiozitate. Cei mai conştiincioşi civic dintre ei deplîng precaritatea etică a întîmplărilor povestite în spoturi. Iar cei mai radicali exclud orice concesie. Refuză, de pildă, să se gîndească că spoturile acelea sordide le aduc filmele şi serialele lor favorite; că, la o adică, pot schimba canalul; că pot stinge chiar televizorul (şi deschide în schimb o carte bună)! Nu: de obicei aceşti petenţi la zidul plîngerilor virtuale refuză escapismul. Ei sînt nişte căuzaşi, măcar pînă la jumătatea drumului către protest, arătînd că le pasă de gradul de civilizare (sau, mai bine zis, de îndobitocire) a naţiei. Ei înfierează manelizarea, otevizarea, elodizarea televiziunii (şi inclusiv ale publicităţii); şi tocmai de aceea privesc cu un stoicism de oţel taman programele pe care le detestă mai mult.
Poate că nemulţumirea acestor telespectatori cetăţeni, canalizată într-un curent de opinie, va determina o schimbare de opţiuni a publicitarilor de azi.
Este, în fond, ceea ce s-a întîmplat acum un deceniu, cînd, printr-o mişcare de sens opus, consumatorii au reuşit să-şi transmită starea de saturaţie faţă de reclamele acelea super-frumoase, cu oameni excesiv de zîmbitori şi deznodăminte idilice, care au dominat anii ’90. Excesul de realism/naturalism de astăzi poate fi văzut ca un val de maree opus tendinţei dominante din deceniul trecut. Celor care nu ţin minte acele de reclame „de plastic”, neverosimile tocmai prin perfecţiunea lor ostentativă (şi tocmai de aceea lipsite de credibilitate) – iată mai jos un exponent al acestui gen revolut, scăpat ca prin minune în media-planurile dezvrăjitului mileniu III.
Iată aşadar o reclamă cuviincioasă, aşa-zicînd „aspiraţională”, occidentalistă ca intenţie, ilustrînd optimismul multor oameni de marketing, convinşi că e de ajuns să gîndeşti pozitiv şi să faci rugăciuni la culcare, pentru ca publicul consumator să-ţi prindă „ca prin farmec” mesajul. Cine şi-ar dori din nou calupuri pline de atari omilii televizuale să ridice primul telecomanda.
Florin Dumitrescu este textier.ro
banalizarea sexului
adăugat de clarissima la data de 26 August 2010 01:08:42
...ne afectează pe toţi, să-l văd pe acela care mă contrazice.:) Publicitarilor să le pese de fiul meu de cinci ani? Hai s-o văd şi pe asta...Oare aş fi fost aceeaşi femeie relativ echilibrată( :)!), cu un libido relativ normal( :)!) azi dacă aş fi crescut cu Barbie şi cu reclame sexuale explicite la ciocolată? Oare?
De la suggestion avant toute chose, îmi vine să zic, dar parcă publicitarului nu-i pasă...
Am prins sugestiunea:
adăugat de Florin Dumitrescu la data de 26 August 2010 10:08:43
E cazul să vorbim despre sex în pub.!!! Vine şi rîndul lui, jur pe libidoul meu moderat pervers. În ce priveşte parentingul (ca între colegi vă spun, doamnă): reglementările orare ale CNA sînt... clarissime! Dacă nu-i pasă publicitarului, îi pasă media-plannerului. Aşadar, culcaţi-l devreme şi evitaţi desenele violente gen Naruto.
merci de sfat, chiar aveam nevoie de ghidare :(
adăugat de clarissima la data de 27 August 2010 08:08:38
Fiul nostru se culcă la 9.30 şi se uită pe Animal Planet. Netul e ceva ``pentru mami şi tati la serviciu`` şi nu ştie de canalele cu desene violente bla bla bla. DAR asta nu înseamnă că nu-mi pasă...Ei las că vin eu cu exemple dataliate data viitoare despre insinuarea de sex de pe ecran, m-aţi prins pe picior de fugă. :) Cu libidou un pic PESTE moderat pervers( sic! :)) vă spun: nu mă dau în vânt după deontologia publicitarilor. :)
Iar cu vanităţi de mamă competentă, vă întreb: şi ce să mai fac bine pentru copil? :) În fine, sper că doar vreţi să mă tachnaţi( vag libidinal?), cum fac şi eu cu dvs. :)