25 August 2010
Cristian Ghinea a iniţiat o petiţie online prin care să le transmitem guvernanţilor că nu le plătim taxele pînă nu fac o declaraţie unică, anuală şi completabilă online.
Explicaţii suplimentare găsiţi în textul "Îndemn la greva fiscală", publicat pe hotnews.ro
Dacă nu vreţi să participaţi la acest "exerciţiu de umilire în masă", puteţi semna aici: http://www.petitiononline.com/grevfisc/petition.html
PUBLICITATE
La jumătatea lunii trecute, mai multe site-uri şi-au întîmpinat cititorii cu o pagină neagră şi un mesaj de avertisment. A fost o mică-mare grevă: timp de o zi, versiunea în engleză a Wikipaedia (cea mai mare enciclopedie liberă), dar şi alte site-uri importante au rămas inaccesibile.
citiţi
La teve, pe burtieră: „În curînd – imagini inedite: un primar italian a căzut pe marmura din Focşani“. Păi, da, probabil a crezut că e de Carrara. (L. V.)
Iulian Apostol (fotbalist): „Cînd îmi voi găsi o echipă, ne vom pune la masă şi vom negocia ca bărbaţii, dacă sîntem bărbaţi. Dacă sîntem femei, ne ducem la club de femei. Îmi place să stau de vorbă cu oameni care sînt bărbaţi“… (A. M. S.)
Printre fenomenele la care nu ştiu să răspund – există mult mai multe decît se crede – este şi acesta: de ce nu se omologhează în Cartea Recordurilor performanţa acelei adolescente olandeze care, la 16 ani, a făcut ocolul lumii singură, într-o barcă? Se invocă vîrsta ei, e prea minoră… Dau ocol îndelung întrebării şi, oricît ar fi de scandalos, nu ştiu ce atitudine să iau. (R. C.)
citiţi 
După scufundarea navei Costa Concordia, comandantul Francesco Schettino a devenit personjaul negativ al întregii întîmplări, iar acuzaţia cea mai gravă a fost aceea că ar fi abandonat nava înainte ca toţi pasagerii să fie salvaţi. Italia a fost, bineînţeles, cuprinsă de o mare emoţie.
citiţi
Dat fiind caracterul mic-burghez reacţionar al acestei rubrici, propun să vedem şi latura comică a evenimentelor. Se spun multe prostii zilele astea, unele colosale. Oamenii sînt prea serioşi, prea încruntaţi. Iar cei care se iau mai în serios decît e cazul, sînt cu totul amuzanţi.
citiţi
După 22 de ani, România s-a întors tot acolo: în Piaţa Universităţii. Eterna reîntoarcere, ai spune – doar că este fără prea multă religie, fără Eliade şi cu un singur mit: acela că locul în care s-a murit pentru libertate în decembrie 1989 reprezintă centrul nevralgic al unei ţări ce încă aşteaptă să se împlinească ceva-ceva din speranţele începutului.
citiţi
Genu Ionescu privi pe geamul care dădea în strada destul de aglomerată. Lumea trecătorilor era liniştită în acea zi. Toţi păreau că se plimbă. Pe marele bulevard de lîngă Teatrul Naţional, nu se găsea nici unul despre care să poţi spune că se grăbeşte undeva. „Am aflat că piesele mele au ajuns subiecte de examen la facultate."
citiţi
Am văzut zilele trecute, pe unul dintre Discovery-uri, un documentar despre obedienţa faţă de reguli şi despre resorturile violenţei. Nişte educatori, laolaltă cu psihologi şi medici de specialitate, căutau să explice de ce, de pildă, o persoană e mai degrabă vărsătoare de pumni în capul unui semen decît o alta.
citiţi
Pe vremea copilăriei mele, sîmbetele aveau oarece tradiţie. Nu doar pentru că după-amiezele lor reprezentau începutul de weekend, ci pentru că la noi veneau, în fiecare sîmbătă, anumiţi musafiri. „La noi“ însemna la părinţii mei, de fapt: erau nişte prieteni de-ai lor care veneau sîmbătă de sîmbătă.
citiţi
La ora la care scriu aceste rînduri, protestele au luat amploare: partidele de opoziţie şi-au adus propriii susţinători în stradă, iar rîndurile celor nealiniaţi politic au crescut. Primii, supuşi liderilor lor politici, cer demisia Guvernului şi, mai ales, a preşedintelui.
citiţi
