Bugetele scad, prima de la care se face economii, după banii de cafea, e publicitatea. Cine suferă nemijlocit, pînă la consumatorii educaţi care deplîng "neimplicarea creativă", este mass-media, care nu mai vinde spaţii de reclame ca odinioară. Concluzia art. este în acest sens: ţi-ar conveni niscai reclamă bună-rea, pt. a finanţa o emisiune ca Garantat. Eşti oare în poziţia să-ţi selectezi advertiserii (mai ales că e o emisiune tîrzie, cînd intră tocmai acele "băuturi maro", cum sînt denumite de marketeri) sau e o atitudine gen "strugurii sînt acri"? Nimic nu-l costă pe CŞ să adopte o atitudine mai relaxată şi mai permisivă (în definitiv, eu nu apăr acele reclame, după cum nu sînt nici avocatul maneliştilor, aşa cum am fost acuzat în contextul unei mai vechi polemici, radicalizată româneşte).
"Casa de copii..." este o campanie socială derulată înainte de criză. Dacă îmi permiteţi, d-le Nechiti, aş reformula un pic topicul astfel: în RO campaniile sociale sînt făcute neglijent, din diverse motive: fie se execută benevol, deci neplătite, şi atunci exigenţa lucrării tinde să scadă (ca să mă exprim cu o litotă); ori dimpotrivă este o "pleaşcă" politică, servită pe mulţi bani, la modul monopolist (în definitiv acea reclamă avea funcţie de propagandă guvernamentală, nu făcea reclamă unui orfelinat aflat în concurenţă cu altul etc.), ceea ce idem reduce responsabilitatea asupra mesj. Dsp aceste lucruri s-a scris, la vremea resp., în altă presă dct cea culturală. Eu în rubriac de faţă aş putea tenta cel mult un episod în care să privim comparativ forţa de impact a campaniilor sociale/civice de afară şi vătuirea complezentă a campaniilor sociale rom.

Iertare dacă nu mi-am marcat îndeajuns respectul pt. cei care, asemenea dumitale, domnule Yephet, scriu pe bloguri si forumuri. Sînt convins că acestea pot constitui germenii unei regenerări a societăţii civile. Cred în oportunitatea unor acţiuni civice din zona (auto)protecţiei consumatorului, precum No Shopping Day sau AdBusters, şi sper să ne întîlnim pe aceleaşi baricade în atari auspicii.
Cătălin Ştefănescu e un intelectual de cea mai bună calitate. Altminteri nu aş fi îndrăznit să îl interpelez polemic. Din păcate, în RO, multe polemici se duc ad personam. Eu am încercat să mă pastrez la argument (ad rem). Dacă mi-a scăpat vreo ţandără emoţională care poate jigni pe CŞ şi/sau pe fanii săi, regret din suflet. Dacă exista o singură persoană care vede în art. meu simptome de invidie, am motive să îmi sondez conştiinţa şi să îmi reprim orice eventuale porniri de acest fel.
Cheful meu de harţă vine dintr-o problemă teoretică, referitoare la ce avem de făcut ca intelectuali: să observăm realitatea atent (şi dubitativ, "dilematic" - vorba casei) sau să purcedem la critici şi luări de atitudine ferme, intransigente.
Borna zero a acestei reviste (şi a ediţiei sale online) e un art. al lui Andrei Pleşu din '93 (92?), numit "Omul fără dileme" şi care, tocmai, recomandă o privire mai concesivă, mai puţin rigidă.
Este linia pe care merge de obicei rubrica mea: de a descrie, necum de a prescrie. Fac asta nu neap. fiindcă "aşa a zis Pleşu". Pur şi simplu o percep ca pe o menire şi ca pe o comandă socială. (Şi, de altfel, e şi ceea ce am învăţat la şcoală.)