Ne plimbam prin Herăstrău cu biclele cînd Cati, cea mai bună prietenă a mea de pe atunci, mi-a propus să mai facem o dată panta. Aveam vreo 12 ani şi pedalam de o vreme pe un Pegas roşu pliabil. Coborîsem de zeci de ori aleea înclinată din parc şi, pe atunci, puteam s-o şi urc înapoi pe două roţi. Aşa că am zis da. Ne-am dat drumul în jos şi am pedalat repede ca să accelerăm. În goană am depăşit-o pe Cati – ea fusese întotdeauna mai tare decît mine la orice sport – şi am simţit cum îmi creşte adrenalina. Dar n-a durat prea mult. La capătul pantei trebuia să fac dreapta pe o alee. Am tras de ghidon şi nu mai ţin minte după asta decît că eram pe jos printre frunze uscate, bicla era trîntită pe pămînt iar roata din faţă i se învîrtea în aer. Luasem curba prea larg şi mă izbisem de un copac. Surprinzător, eu n-aveam nicio zgîrietură iar ea se alesese doar cu ghidonul sucit. Nici măcar nu-i sărise lanţul. Îmi amintesc apoi de rîsul Catincăi, care a făcut mişto de mine pe tot drumul pînă acasă.
Primăvara asta, mă plimbam cu Răzvan prin satul lui, el pe o bicicletă albastră, eu pe acelaşi Pegas roşu pliabil, care trebuie să fi împlinit pînă acum vreo 40 de primăveri. Adusesem bicla de la o vreme la ţară, după ce o ţinusem mult timp pliată în spatele uşii de la sufragerie. Era ceva mai scorojită, dar o dotasem cu o sonerie roz Barbie. Drumul prin sat era plin de suişuri şi coborîşuri iar eu nu mai puteam urca pantele pe două roţi, ca la 12 ani, aşa că pedalam repede ca să-mi iau avînt înaintea unui deal. Deodată, lanţul mi s-a blocat. Am fost nevoită să încetinesc şi să sui dealul ruşinii pe lîngă bicicletă. Pegasul şi-a revenit abia mai tîrziu, tratat de tatăl lui Răzvan cu o cheie.
Mi-ar plăcea să cred că bicla şi-a amintit ce păţise pe panta din Herăstrău cu 15 ani în urmă şi s-a hotărît să mă împiedice să mai intru în vreun copac. Pentru că în ultimii 18 ani, de cînd mi-a predat-o bunicul folosită, dar în stare bună, nu ţin minte să mi se fi blocat vreodată lanţul. Sau poate că a fost semnul că şi un Pegas roşu pliabil poate îmbătrîni. Dar nu cred.
Maria Bercea scrie despre oameni şi poveştile lor în Adevărul magazin de duminică.
alta panta, aceeasibicla
adăugat de catinca_nd la data de 17 Iunie 2010 04:06:18
Maria, citind articolul tau mi-am amintit perfect scena din parcul Herastrau si, mi-am dat seama cat am fost de nesuferita. Imi pare rau ca am ras de tine si nu te-am ajutat atunci. Oricum iti multumesc pentru bucuria pe care mi-ai facut-o amintindu-mi de cea mai frumoasa perioada din viata: copilaria
O "bicla" ajunsa celebra
adăugat de Cristiana Ionescu la data de 10 Mai 2010 04:05:10
Nu toate "biclele"au onoarea sa aiba o poveste celebra,scrisa si
facuta publica intr-un jurnal.
Iata ca aceasta bicicleta,cu o mica istorie,ca a fiecarui lucru care ne leaga de copilarie,de cei mai frumosi si lipsiti de grija ani,a ajuns ,prin stapana ei,in vazul tuturor.
E o bicicleta care trebuie sa fie de doua ori mandra:
o data pentru ca a ajuns celebra si a doua oara pentru ca a fost purtata prin parcuri si pe dealuri,fie si de ghidon,de o domnisoara draguta,cuminte,admirata de toti colegii,o "miss"a clasei din care facea parte,acum circa17ani.
Acea domnisoara sarguincioasa a ajuns azi jurnalist,scrie povesti simple de viata,care ne ispitesc sa nu uitam anii in care totul era primavara,cand lucrurile din jur pareau insufletite si care acum ne vorbesc in limba numai de noi stiuta,despre acei minunati ani.
Amintirile legate de anii copilariei,devin,pe masura ce trec anii,flashuri de bucurie si nostalgie .
Felicitari pentru acest remember!:)
Mulţumesc, doamna învăţătoare
adăugat de meridor la data de 11 Mai 2010 12:05:32
Mulţumesc, doamna învăţătoare :)